37,223 matches
-
Înfiorător a Bucureștilor sub un metru de zăpadă și sub un număr fabulos de graduri de frig. Ferice țară unde vara-i vară, dar și iarna-i iarnă! Pe aice clima e variabilă, ca și caracterul locuitorilor; cînd ploaie, cînd vînt, cînd ger moderat, cînd o rază de soare rușinoasă, care lunecă pe la un colț de casă și dispare curînd Într-un hău de negură. Însăși elementele sînt Împărțite În categorii: unele monarhice, altele republicane, altele iar comunarde... toate gata a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
privință, Însă, cu siguranță, Închipuirea poetului merge, cînd e vorba de timp, spre laturile Întunecate ale lucrurilor. Veselul Alecsandri devine sumbru, superstițios, În plin sezon canicular se plînge de nestatornicia universului, o ploaie mai răcoroasă Îl scoate din fire, un vînt puternic Îl face să se gîndească la reaua alcătuire a lumii. Jurnalul de călătorie În Italia, superb roman de dragoste romantică, e dominat de obsesia timpului capricios. Îndrăgostiții sînt urmăriți de piaza rea a vremii, din Italia pleacă În Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
frig asemănător (s-a văzut din scrisoarea către Zulnia) cu acela din Moldova, pe mare clima devine insuportabilă... Teroarea de frig se complică, În Jurnal, cu teama de moarte. Elena Negri (eroina Jurnalului) este bolnavă de piept și frigul, ploaia, vîntul Îi grăbesc sfîrșitul. Sosirea Într-un oraș „pe un timp urît” și la o oră tîrzie de noapte constituie un dezastru. O cameră mică, rece și obscură reprezintă tot ce poate fi mai mizerabil. „S-a isprăvit, orașul este dinainte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cald. O soluție ce nu angajează totuși literatura. Literatura redevine o preocupare numai În sezonul hibernării. Aici poetul se retrage În „odaia Încălzită” și drumurile fanteziei se desfundă pe măsură ce drumurile reale sînt acoperite de zăpadă. La adăpost de frig, de vînt, de ploaia nesuferită, de o natură, altfel zis, ostilă, poetul poate să se gîndească la o natură În straie de sărbătoare. Scrisul se prefigurează, astfel, ca o libertate Într-un spațiu de recluziune, o plăcere Într-un refugiu silit. Corespondența
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nemulțumire neașteptată nu va veni să mă Întrerupă.” CÎnd termină FÎntîna Blanduziei scoate un „uf de mulțumire”, semn că tot mai plăcute sînt lenea, meditația la gura sobei sau voiajul prin Europa. La Paris, cînd este frig, plouă și bate vîntul, cum se Întîmplă la 21 iunie 1885, Alecsandri profită pentru a se deda „la cîteva ore de dulce lenevie”. Căci - mărturisește el prietenului Ghica - „tot ce se aseamănă mai mult sau mai puțin cu lenea - are dinainte stima și aprobarea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și zăpada rămîn, neputincioase, la marginea spațiului liric. Însă, răsturnare semnificativă!: elementele refuzate În planul gîndirii se insinuează și acaparează poemul. Închipuirea nu reușește să-și impună temele (obiectele) ei sau nu În primul rînd. În primul plan se instalează vîntul, zăpada, gerul... elementele, pe scurt, ce Împresoară și, prin violența lor, determină pe leneșul visător să scrie. Fantezia călătorește departe, spre alte ținuturi, În timp ce un sentiment puternic de asprime scitică, oroarea față de „timpul rău” năvălesc În poem. SÎnt, În fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Să rîdă, să te lase luptînd cu-a ta mustrare, Încît s-ajungi tu Însuți a te feri de tine Prin ultima ta crimă, ucidere de sine! Blăstem! blăstem pe capul-ți În lunga vecinicie! A ta cenușă peară În vînt și neagră fie!” Blestemul, În tradiția poetică a epocii, este, la Alecsandri de o violență abstractă. În afara apei care În atingere cu păcătosul Grui devine foc, a soarelui care se transformă În gheață și a șerpilor (care În imaginația populară
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Auzit-ai frate, de un plai frumos Care-n veci răsună de cîntări iubite? Unde se-mpreună cerul luminos Cu albastrul mărei cei nemărginite? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu! Unde vîntul serii, blînd ca un suspin, Leagână-n tăcere dalbe flori de aur? Unde pe-ale rodii salbe de rubin Flutură verdeața frunzelor de laur? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu! Auzit-ai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
rîu răcoritor, Nimic nu-nveselește pe bietul călător. Pustietatea goală sub arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub crivăț În fior. Acolo floarea naște și moare-n primăvară, Acolo pere umbra În zilele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
siguranță: „Pe cîmpia dunăreană care fuge-n depărtare, Unde ochii se afundă dintr-o zare-n altă zare Ca pe sînul fără margini și pustiu de ocean, Unind două orizonturi, iată valul lui Traian! Pe colnicul rotund, verde, la al vînturilor șuier, CÎntă-n umbra lui Murgilă un păstor din al său fluier. LÎngă dînsul doarme-un cîne; pe sus zboară un vultan, Și o turmă de oi blînde pasc pe valul lui Traian! Pustietatea ce „În patru părți a lumei se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Valuri albe trec În zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frămîntă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergînd, urlînd În urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vîrtej, răpiți de vînt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pămînt. Zberăt, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimîntate, Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate, Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de „o căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind”. Aici călătorul urmărit de viscol află dulcea, zîmbitoarea „ospeție”. Focul este simbolul ambivalent al acestui adăpost: este un combustibil și, În același timp, o sursă de lumină. CÎnd iarna vine călare pe crivăț, vîntul șuieră prin hornuri, boii rag, cîinii latră... omul se retrage spre acest obiect ocrotitor și luminos („omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc”). Succedaneu al soarelui, focul mai are o funcție stimulatorie: provoacă meditația și eliberează imaginația
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
flăcău care, neascultînd de glasul blîndei copilițe, a plecat „pe la ceasul doisprezece” și a căzut În prăpastie dimpreună cu calul său alb. Este concentrată și deconspirată, aici, o legendă. Poetul descrie cu oroare locul blestemat: „În prăpastia cea mare Unde vîntul cu turbare Suflă trist, Înfricoșat...” și dă sfaturi călătorului imprudent: „Călător nenorocit, Fugi de-acele căi pocite...” Un tablou mai substanțial nocturn aflăm În Noaptea Sfîntului Andrii din ciclul Mărgăritarele. Descoperim un Bolintineanu mai puțin nebun, un Eminescu fără metafizică
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu turbare Suflă trist, Înfricoșat...” și dă sfaturi călătorului imprudent: „Călător nenorocit, Fugi de-acele căi pocite...” Un tablou mai substanțial nocturn aflăm În Noaptea Sfîntului Andrii din ciclul Mărgăritarele. Descoperim un Bolintineanu mai puțin nebun, un Eminescu fără metafizică: vîntul suflă turbat, stejarul se despică, luna se Îngălbenește, bufnițele țipă, lupii urlă cu ochii ațintiți la lună, cîmpul geme, arama rece din turn bate miezul nopții... Strigoimea, sub ochiul marelui Satan, Încinge o horă lingă turnul creștinesc. Din morminte ies
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
țipă, lupii urlă cu ochii ațintiți la lună, cîmpul geme, arama rece din turn bate miezul nopții... Strigoimea, sub ochiul marelui Satan, Încinge o horă lingă turnul creștinesc. Din morminte ies sufletele blestemate: „Acum, iată, pe mormînturi, Clătinați, bătuți de vînturi, Toți strigoii s-au lăsat. Așezați Într-un rond mare, Adînciți În Întristare, Pe secriu-și fiecare Oasele-și a rezemat.” Strigoii sînt foștii despoți, vînzători de țară, demnitari lacomi... Glasul ceresc intervine și pune capăt adunării sinistre, iar focul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atît de bogată. Stereotipiile ei fac dificilă cercetarea În această direcție. Comparațiile În stil popular (unele preluate direct din folclor) sînt abstracte și dau acea impresie de indeterminare temporală și spațială specifică artei anonime. A compara impaciența unei fete cu vîntul ce zboară, cu pasărea ușoară și dorul ce omoară (Maghiara) este a plasa subiectul Într-un sistem de simboluri generale În care orice conotație a ideii dispare. Calul aprig ca un leu, calul negru ca păcatul, sînul dulce ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
epopeile homerice. Fatalitatea se anunță la Începutul poemului prin strigătul cobitor al buhei. Un glas profețitor se aude și În cîntul al III-lea (acela ce Înfățișează banchetul teribil din tabăra leșească): e un glas din umbra neagră, adus de vîntul nopții care „vîjÎiește” lugubru (Încă o antiteză la veselia ospățului!): „Orbi, orbi! la masa morții voi vă mîncați comîndul!” Același glas „pierdut În umbră” mai strigă o dată: „Orbi, orbi! moartea v-așteaptă c-un ultim sărutat.” SÎnt și alte presimțiri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de cuțite”. Conachi Înregistrează și amețeala („dar ce-i amețeala asta de care mă văz cuprins?”), junghierea inimii și, din nou, despicarea inimii, risipirea trupului: „Despice-să inimioara În bucăți ca de cuțît. Răsîpească-să tot trupul și să facă praf În vînt.” Un sindrom teribil este catalepsia, Înlemnirea trupului. Conachi trece și prin această Încercare: „Trupule, de acu-nlemnește”... după care cunoaște senzația insuportabilă de surpare a corpului, de Întrerupere a funcțiilor vitale. O paralizie progresivă cuprinde pe omul Înamorat: „Ochii ș-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
femeii inaccesibile, este un instrument de seducție și vigilență (ocrotire). Mesagerul și paznicul unei pasiuni suspicioase: „Umbreluță norocită, Ia sama, că ești menită Să umbrești un obrăjel Plin de nuri și frumușel. Cată să mi-l păzăști tare Și de vînturi și de soare, Și cînd alți ochi lor căta, Să te pui drept fața sa, Că tu, umbreluță, știi Că Îl tem și de stihii.” Există, totuși un obiect-fetiș În poezia lui Conachi: veriguța. Împreună cu cele trei mărgăritărașă, ea simbolizează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
omului”. El exprimă prin intermediul acestui model sentimentul vastității universului, a facerii și desfacerii lumilor. Unele formule sînt, În limba puțină a lui Conachi, memorabile: „rînduiala crugurilor călătoare”, „ori ceriurile În clătire și gata să se desfunde /, ori frageda trestioară după vînturi cum să pleacă, / ori lumile totodată În noian să se prefacă” etc. Omul este „craiul lumii” și, chiar dacă orgoliul Îl poate pierde, omul are revelația condiției sale. Erosul, cînd apare, i-o adîncește. Ceva măreț și puternic se naște În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ambianță de târg moldovenesc s-a plămădit, astfel, literatura noastră, asimilându-i caracterul rural sau periferic, cu zvon de șezători și perspective de munți violeți. Confortul saloanelor parchetate, al policandrelor de cristal [...] n-a produs o literatură și o ideologie; vântul sufletului și talentului românesc bate încă prin coșurile căsuțelor turtite, cu mușcate pe prispă, cu ochiuri de geam cârpite cu hârtie, prin grădinițe troienite de roade, prin cârciuma jupânului Oișie în scrânciobul căreia s-au dat pe rând Ion Creangă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și își evaluează adoratorul cu o măsură nepotrivită, raportându-l mereu la imaginea standard a geniului romantic vehiculată în cultura occidentală. Cealaltă femeie (tipul lectorului naiv) e însă "din rasa moldovenească" ("argilă românească arsă de soarele românesc și zbicită de vântul nostru"), și abia în sufletul unui asemenea exemplar feminin își găsește versul eminescian ecoul lui profund și "specific". Din acest motiv, între fotografia din gazetă și "realitate" "Bălăuca" nu vede nicio diferență, ceea ce o ajută să înțeleagă că nici ea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
oglinzi; inspir și expir alternativ pe nas și gură; suflatul în lumânare, în apă cu paiul, a unor obiecte ușoare de pe masă, suflatul în perdea (de exemplu: facem valuri!); jocuri de mișcare însoțite de text și cânt (de exemplu „Bate vântul frunzele”); emiterea unor exclamații, unor interjecții, onomatopee, silabe. Educarea auzului fonematic este esențială pentru diferențierea sunetelor, perceperea silabelor și a cuvintelor pentru realizarea unui control auditiv corect. În această etapă se fac următoarele tipuri de exerciții: exerciții de imitare a
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
esențială pentru diferențierea sunetelor, perceperea silabelor și a cuvintelor pentru realizarea unui control auditiv corect. În această etapă se fac următoarele tipuri de exerciții: exerciții de imitare a onomatopeelor în șoaptă, apoi cu voce tare, în ritmuri diferite: șarpele, pisica, vântul etc.; 18 exerciții de pronunțare a unor serii de silabe care au în componență lor sunete apropiate: „paba, ta-da, si zi etc.”; exerciții pentru diferențierea consoanelor surde de cele sonore: „cât-gât, paie baie, varsăvarză”; exerciții de pronunțare ritmica, proverbe, ghicitori
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
ploaia”; mișcarea degetelor; pocnirea degetelor; baterea din palme; strângerea unei mingi de cauciuc, plastilină; strângerea unei hârtii („facem bulgari de zăpadă”); ruperea hârtiei aleatoriu, până la bucăți foarte mici; Aceste exerciții pot fii însoțite de cântece („Dacă vesel se trăiește”, „Bate vântul frunzele”, „Cântecul degetelor”). Exersarea gesturilor motrice fundamentale Aceste exerciții vor fi realizate prin imitație, executându se gesturi de amplitudine mare, apoi din ce in ce mai mică. Mișcările vor fi realizate gradual: întâi se execută mișcarea în aer, elevii trasând cu degetul grafismul; psihopedagogul
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]