36,774 matches
-
crăițe ("Amanita caesarea"), păstrav de fag ("Pleurotus ostreatus"), piciorul-căprioarei ("Macrolepiota procera"), hulubițe ("Russula aurea sin aurata"), pâinișoară ("Russula alutacea"), zbârciog țuguiat ("Morchella conica"), zbârciog galben ("Morchella esculenta"). Fauna sitului este una bogată și variată în specii (mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești, crustacee, melci, moluște și insecte), dintre care unele protejate prin aceeași "Directivă a Consiliului European" (anexa I-a) 92/43/ CE (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) sau aflate pe lista roșie a IUCN
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
ciocârlan ("Galerida cristata"), ciuvică ("Glaucidium passerinum"), minuniță ("Aegolius funereus"); Reptile și amfibieni: șarpele de alun ("Coronella austriaca"), șopârla de ziduri ("Podarcis muralis"), șopârla de munte ("Lacerta vivipara"), ivorașul-cu-burta-galbenă ("Bombina variegata"), salamandra carpatică ("Triturus montandoni"), brotacul-verde-de-copac ("Hyla arborea"), broasca-roșie-de-pădure ("Rana dalmatina"); Pești cu specii de: mreană vânătă ("Barbus meridionalis"), zglăvoacă ("Cottus gobio"), păstrăv ("Salmo trutta fario"); Nevertebrate: racul-de-râu ("Astacus astacus"), melci (trei specii unice în lume, semnalate doar în arealul sitului Ciucaș: "Alopia canescens", "Alopia helenae", "Alopia nefasta"), moluște ("Deroceras sturanyi, Deroceras
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
evenimente desfășurate în scopul promovării turistice și revigorării tradițiilor meșteșugărești zonale. Satul Cerașu (Prahova) găzduiește anual (pe 26 octombrie, de Sf. Dumitru) „Festivalul munților”, manifestare cultural-artistică unde se reunesc mai mulți producători (de legume,fructe, brânzeturi, carne de oaie și pește), comercianți de îmbrăcăminte (costume populare tradiționale) și produse de artizanat (covoare țărănești țesute manual, ștergare), meșteșugari în lemn (vase de lemn, furci de tors), olari (strachini, ulcioare, oale de lut) și artiști ai cântecului și dansului popular (ansambluri de dansatori
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
Mreana vânătă, sau mreană pătată, moioaga (Barbus petenyi, sinonim Barbus meridionalis petenyi) este un pește dulcicol de 10-25 cm din familia ciprinidelor, cu spinarea vânătă (de unde și numele), abdomenul alb-gălbui. Trăiește, în special, în râurile de deal și de munte în bazinele hidrografice ale Dunării, Nistrului și în apele din Peninsula Balcanică. Mreana vânătă trăiește
Mreană vânătă () [Corola-website/Science/331505_a_332834]
-
A fost întâlnită și pe versantul sudic al Carpaților și chiar în pâraiele mici de deal, din regiunea București. Poate trăi și în ape curgătoare, ce seacă mult în timpul secetei. Este o specie bentonică, trăiește în grupuri mici, compuse din pești de diferite vârste și dimensiuni. Mreana vânătă este moderat fotofobă și preferă apele de lângă mal cu multă vegetație și numeroase adăposturi în albia râului, locuri unde stă ziua. În timpul verii caută ape proaspete și oxigenate, cu curs rapid. Nu întreprinde
Mreană vânătă () [Corola-website/Science/331505_a_332834]
-
ventrale sunt ceva mai lungi. Se hrănește cu larve de insecte acvatice (perlide, efemeride, diptere, chironomide), crustacee (lătăuși), viermi (anelide) și vegetație acvatică. Depunerea icrelor are loc de la sfârșitul primăverii până la sfârșitul verei, în funcție de condițiile meteorologice. În epoca de reproducere, peștele urcă în cârduri pe râuri pentru a ajunge la locurile de reproducere situate în ape curgătoare puțin adânci cu funduri pietroase și nisipoase. Depunerea icrelor are loc în cicluri, fiecare femela depune până la de trei ori pe sezon. În fiecare
Mreană vânătă () [Corola-website/Science/331505_a_332834]
-
le (Romanichthys valsanicola) este un pește dulcicol, de 10-12 cm, din familia percidelor, din apele repezi de munte, cu fund pietros din România. În trecut era răspândit în cursul de munte al râului Argeș și al afluenților săi: Vâlsan și Râul Doamnei. În prezent arealul este
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
amonte de satul Brădetu și există pericolul dispariției sale. Este o specie endemică apelor din România. le este o fosilă vie având o vechime de peste 65 de milioane de ani, fiind contemporan cu ultimii dinozauri. Este considerat cel mai rar pește din Europa și, după unele estimări, chiar din lume. A fost descoperit în august 1956 de Nicolae Stoica, student în anul doi al Facultății de Biologie din București și a fost descris ulterior de Margareta Dumitrescu, Petre Bănărescu și Nicolae
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
valoare economică. Specia este cunoscută sub denumirile populare de "asprete", "popete" sau "sforete," date de localnicii din satul Galeșu, de pe valea Vâlsanului. Numele științific de "Romanichthys valsanicola" este format din "Romanichthys", care provine din neolatinul "romani", "romanicus" = românesc + grecescul "ichthys" = pește și "valsanicola" o latinizare a numelui râului Vâlsan. Denumirea științifică a speciei se traduce ca „pește românesc de pe valea Vâlsanului”. Denumire populară de "asprete" este dată după solzii săi aspri. Este singurul pește a cărui denumire în mai multe limbi
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
din satul Galeșu, de pe valea Vâlsanului. Numele științific de "Romanichthys valsanicola" este format din "Romanichthys", care provine din neolatinul "romani", "romanicus" = românesc + grecescul "ichthys" = pește și "valsanicola" o latinizare a numelui râului Vâlsan. Denumirea științifică a speciei se traduce ca „pește românesc de pe valea Vâlsanului”. Denumire populară de "asprete" este dată după solzii săi aspri. Este singurul pește a cărui denumire în mai multe limbi este identică cu cea din limba română: asprete. Aspretele a fost descoperit în august 1956 de către
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
din neolatinul "romani", "romanicus" = românesc + grecescul "ichthys" = pește și "valsanicola" o latinizare a numelui râului Vâlsan. Denumirea științifică a speciei se traduce ca „pește românesc de pe valea Vâlsanului”. Denumire populară de "asprete" este dată după solzii săi aspri. Este singurul pește a cărui denumire în mai multe limbi este identică cu cea din limba română: asprete. Aspretele a fost descoperit în august 1956 de către Nicolae Stoica, student din anul doi al Facultății de Biologie din București, pe timpul pregătirii unei lucrări despre
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
a fost descoperit în august 1956 de către Nicolae Stoica, student din anul doi al Facultății de Biologie din București, pe timpul pregătirii unei lucrări despre speciile piscicole din baznul superior al Vâlsanului. El a pescuit cu mâna în râul Vâlsan un pește cu solzi cu margini zimțate, aspru la atingere, pe care nu l-a putut identifica în literatura de specialitate, ceea ce l-a făcut să presupună că ar putea fi vorba de o specie nouă. A apelat la ajutorul zoologului Margareta
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
și profesorul Petre Bănărescu. În anul 1957 Bănărescu, Dumitrescu și Stoica au publicat un articol științific în care era descris aspretele, locul și data descoperirii, precum și încadrarea sa într-un nou grup. Denumirea științifică de "Romanichtys valsanicola", care se traduce „peștele românesc de pe Vâlsan” a fost aleasă de Nicolae Stoica, care a dorit ca zona sa natală să fie menționată. În perioada 1957-1958 profesorul Bănărescu a identificat aspretele atât în râul Argeș, cât și în afluenții săi: Vâlsan și Râul Doamnei
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
râului. Cursul Argeșului a fost schimbat de mai multe ori, vegetația acvatică îndepărtată, dar mai ales au fost înlăturate mari cantități de nisip și pietre în care aspretele își avea habitatul obișnuit, ceea ce a dus la dispariția definitivă a acestui pește din râul Argeș. În 1967 a fost construit, de asemenea, un baraj pe râul Vâlsan, mult în amonte de zona populată de asprete, ducând la scăderea nivelul apei. Între peștii pescuiți ulterior nu a mai fost identificat niciun asprete. S-
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
habitatul obișnuit, ceea ce a dus la dispariția definitivă a acestui pește din râul Argeș. În 1967 a fost construit, de asemenea, un baraj pe râul Vâlsan, mult în amonte de zona populată de asprete, ducând la scăderea nivelul apei. Între peștii pescuiți ulterior nu a mai fost identificat niciun asprete. S-a concluzionat că aspretele ar fi dispărut complet atât din Argeș, cât și din Vâlsan. Ulterior s-a constatat că aceasta a fost o alarmă falsă, aspretele supraviețuind în râul
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
captivitate. După 1992 s-au mai efectuat cercetări și s-au mai prins exemplare de asprete, care au fost eliberate. Profesorul Nicolae Crăciun și Adrian Ionașcu în 2004-2005 au studiat deplasările aspretelui în mediul său natural de viață cu ajutorul telemetriei. Peștii adulți ating 12,5 cm lungime totală (10,5 cm fără înotătoare caudală). Longevitatea maximală este de 6 ani (în captivitate), majoritatea peștilor prinși aveau 2-3 ani. Aspretele are un aspect general asemănător cu zglăvoaca ("Cottus gobio"), cu care este
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
și Adrian Ionașcu în 2004-2005 au studiat deplasările aspretelui în mediul său natural de viață cu ajutorul telemetriei. Peștii adulți ating 12,5 cm lungime totală (10,5 cm fără înotătoare caudală). Longevitatea maximală este de 6 ani (în captivitate), majoritatea peștilor prinși aveau 2-3 ani. Aspretele are un aspect general asemănător cu zglăvoaca ("Cottus gobio"), cu care este adesea confundat. Corpul este alungit, gros și rotunjit (în secțiune aproximativ cilindric) în partea anterioară, comprimat lateral în cea posterioară. Înălțimea maximă a
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
al Dunării din România, răspândită în trecut în bazinul superior de munte al râului Argeș și în afluenții săi: Vâlsan și Râul Doamnei. Aspretele este specia cu cel mai mic areal din toată ihtiofauna europeană și este cel mai rar pește din Europa și, după unele estimări, chiar din lume. Terra typica este râul Vâlsan, afluent al Argeșului, la Galeșu (Carpații Meridionali). Arealul aspretelui s-a micșorat cu mult în ultimii ani. În perioada 1958-1965 aspretele era găsit în bazinul superior
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
a bolovanilor din albia râului. S-au semnalat creșteri ale concentrației de materii organice și amoniac. Aspretele nu are pretenții asupra vegetației existente, în mediul natural vegetația acvatică este slab reprezentată. În Râul Vâlsan aspretele trăiește alături de alte specii de pești: beldiță ("Alburnoides bipunctatus"), boiștean ("Phoxinus phoxinus"), clean ("Leuciscus cephalus"), grindel ("Barbatula barbatula"), mreană vânătă ("Barbus petenyi"), nisipariță ("Sabanejewia romanica"), păstrăv de munte ("Salmo trutta fario"), porcușorul de vad ("Gobio uranoscopus"), zglăvoacă ("Cottus gobio"). Aspretele este extrem de greu de observat chiar
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
Barbus petenyi"), nisipariță ("Sabanejewia romanica"), păstrăv de munte ("Salmo trutta fario"), porcușorul de vad ("Gobio uranoscopus"), zglăvoacă ("Cottus gobio"). Aspretele este extrem de greu de observat chiar și în apă de adâncime mică datorită homocromiei foarte pronunțate a corpului. Este un pește sedentar, cea mai mare parte a timpului exemplarele nu se mișcă deloc sau se deplasează de-a lungul albiei râului, trecând de la un adăpost la altul. Din când în când pot face deplasări scurte pentru a se muta în alte
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
la primele ore sau noaptea târziu, când temperaturile sunt cele mai scăzute, mai ales iarna. Seara și în prima parte a nopții aspretele are maximul de activitate. Aspretele are un comportament teritorial și agresiv, cu excepția perioadei de depunere a icrelor, peștii adulți trăiesc izolați pe arii limitate ale râului. Ei manifestă o intoleranță față de alți membri din aceeași specie. Cercetările făcute în Germania de Rudiger Bless și Peter Zsivanovitz (în 1992-1998) au arătat că exemplarele mascule adulte de asprete ținute în
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
trihoptere și chironomide. Oligochetele și amfipodele gamaride joacă un rol neînsemnat în hrană. În captivitate se hrănește cu efemeroptere, plecoptere și viermi ("Tubifex"). Analiza conținutului stomacului a 34 exemplare de "Romanichthys valsanicola" prinse în râul Argeș a arătat că hrana peștelui este alcătuită în proporție de 67% din larve de efemeroptere ("Baetis sinaicus", "Baetis lutheri", "Baetis rhodani", "Baetis buceratus", "Epeorus sylvicola", "Rhithrogena semicolorata", "Ecdyonurus dispar", "Ecdyonurus venosus", "Ephemerella ignita", "Ephemera danica") și 10,9% din larve de plecoptere ("Leuctra" sp., "Nemurella
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
Cottus gobio") poate fi consumator de icre și de pui ale aspretelui; aceeași specie, precum și alți bentofagi ca porcușorul de vad ("Gobio uranoscopus") și mreana vânătă ("Barbus petenyi") pot fi concurenți la hrană. Aspretele poate cădea pradă păsărilor piscivore și peștilor răpitori (în special păstrăvul de munte). Aspretele poate fi afectat de bolile bacteriene și virale ale peștilor și poate fi gazda unor specii de paraziți: nematode, cestode și crustacee. Până în prezent s-a găsit un singur parazit, un monogeneu cu
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
ca porcușorul de vad ("Gobio uranoscopus") și mreana vânătă ("Barbus petenyi") pot fi concurenți la hrană. Aspretele poate cădea pradă păsărilor piscivore și peștilor răpitori (în special păstrăvul de munte). Aspretele poate fi afectat de bolile bacteriene și virale ale peștilor și poate fi gazda unor specii de paraziți: nematode, cestode și crustacee. Până în prezent s-a găsit un singur parazit, un monogeneu cu statut specific incert. Reproducerea are loc în luna mai și prima jumătate a lunii iunie, perioadă în
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
la Rezervația Naturală din Franța; masculii captivi ținuți în condiții de mediu pe cât posibil identice cu cele din râul Vâlsan, nu au ajuns la maturitate sexuală. Aspretele are carnea gustoasă și apreciată, dar nu prezintă importanță economică, deoarece este un pește foarte rar. Este consumat ocazional numai de localnici. Este monument al naturii și o specie de importanță ihtiofaunistică deosebită (un endemic românesc rar). Fiind un pește foarte rar, valoarea sa științifică și muzeologică este excepțională, depășind cu mult valoarea alimentară
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]