3,653 matches
-
dulceața lor magică să vină și să cuprindă ființa poetului, În fine, pentru ca acest proces de drogare („răpire”) să se producă, trebuie ca vederea să pătrundă obiectele și să se uimească. A se-ncînta, a se uimi, a admira, a se-mbăta sînt verbele ce se repetă cel mai des În versurile lui Bolintineanu. În cîntul al III-lea din Conrad dăm peste un pasaj ce are drept temă Însăși tema privirii. Este unul din rarele momente, dacă nu unicul, În care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
printre romantici. Originalitatea poetului român este că pune mai multă inimă În această confuză identificare, Însă identificarea ne atrage atenția asupra privirii. „Divina strălucire” a artei (naturii) iese la iveală și sufletul rămîne „lănțuit” de ea prin intermediul vederii. Vederea se Îmbată și, prin ea, Întreaga ființă a creatorului. Dificultatea ochiului este de a alege, de a Începe: „Dar unde o să punem privirea mai fntîi? Tu, fiu al ignorinții, ce nemișcat rămîi CÎnd arta Îți arată divina strălucire, Oricare-ar fi răceala
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
privirea mai fntîi? Tu, fiu al ignorinții, ce nemișcat rămîi CÎnd arta Îți arată divina strălucire, Oricare-ar fi răceala și-adînca-ți nesimțire, Tu poți să vii aice, cît de nepăsător. Căci vei gusta tu Însuți un fermec răpitor. Vederea se Îmbată, se-ncîntă, se uimește, Nu știe ce s-admire, căci tot aici răpește. Și sufletul rămîne, o dată ce-am privit, Sub farmecile artii, aicea lănțuit, Sclavie mult mai dulce decît chiar libertatea!...” neliniște repede convertită Într-o plăcere fără margini. Angoasa
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În genere, viața În acest eden dulce sugerează o Întîrziere În desfătare, o prelungire a plăcerii, o moleșire a gesturilor. Murmurul apei invită, spune chiar poetul, la „dulce moliciune”. Privind luna ce se Înalță și danturile albei baiadere, sultanul se Îmbată de o „dulce desfătare”. Chiar violența se manifestă și se risipește În acest climat de moliciune dulce. Există o plenitudine a peisajului În Florile Bosforului, Conrad etc. Însă, din pricina abuzului de parfumuri, sonuri divine, culori, plenitudinea se Întoarce spre viciu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Împacă, totuși, figura inocentei, cu răsfățul, dorința aceea grăbită să atingă pragul de sus al desfătării ce se observă În toată erotica bolintiniană? Rumeneala ascunde, În fapt, o mare primejdie. Figura inocenței este, În realitate, anticamera amorului magic, acela care Îmbată simțurile. CÎnd fața se roșește, cu delicatețe, de emoție, ochii se Întunecă de focul interior: „Mult ți-e fața rumeoară, Mult ți-e ochiul Înfocat! Ești tu, tînără fecioară, O dorință ce-am visat?” Este, pentru că tînăra fecioară are cele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
focul interior: „Mult ți-e fața rumeoară, Mult ți-e ochiul Înfocat! Ești tu, tînără fecioară, O dorință ce-am visat?” Este, pentru că tînăra fecioară are cele două atribute pe care poetul le cere feminității: inocența și capacitatea de a Îmbăta sufletul. Fața poate fi Înșelătoare, ochiul este Însă mereu loial: el traduce exact combustia interioară, starea, natura pasiunilor. Pentru a fi complet, pentru a da sentimentul plenitudinii, erosul trebuie să atingă, prin inocență, treapta magicului. Efectul imediat este beția dulce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înșelătoare, ochiul este Însă mereu loial: el traduce exact combustia interioară, starea, natura pasiunilor. Pentru a fi complet, pentru a da sentimentul plenitudinii, erosul trebuie să atingă, prin inocență, treapta magicului. Efectul imediat este beția dulce („și amorul magic ne Îmbată dulce”), răsfățul acela viclean pentru că este ambiguu: o exaltare a grației, un joc al inocenței, dar și o subtilă perversitate, o Întîrziere În desfătare, o complicitate ce poate duce departe. Figura inocenței se slujește În poezia lui Bolintineanu și de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
revărsată de ochi exprimă, cu precădere, starea de alarmă a simțurilor. Lumina ia, atunci, Înfățișarea focului, o lumină cu valoare energetică. Focul din priviri provoacă răsfățul primejdios al simțurilor: „Ăst farmec fără moarte, aceste străluciri, Ce, răsfățîndu-ți dulce arzîndele simțiri, Îmbată al tău suflet și-l face să tresare Sub mîna providenții, d-amor și desfătare...”. și Împinge iubirea spre zona magicului, acolo unde pasiunile devin sublime și desfătarea ia formele cele mai pure: „Mehrube! Aruncă dulcea ta privire P-al
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe pămînt și-n cer!” În fine, ultimul act al scenariului erotic bolintinean este raptul. Dulcele, rumeheala, lumina, focul, cu efectele lor: beția sufletului și a simțurilor, răsfățul În desfătare etc. au ca efect invitația la răpire: „Vino și mă-mbată cu a ta amoare, Vis de tinerețe, flacără din soare, Vin a mă răpi.” Raptul se produce fără dificultate. Sultana Leili se lasă ușor răpită de Ali-bei și, cînd fuga eșuează, ea se dă cu bucurie morții. O frumoasă hurioasă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Și aburi Într-amurgul din ele se ridică Ce-n rouă sîngerîndă pe frunzi uscate pică, Sau merg de se așează pe stînci, pe vîrf de munte Ca palide vedenii cu pletele cărunte. O crîncenă orgie de sînge, de cruzime Îmbată umbra mută ce zace la desime, Ș-ades În mez de noapte s-aude prin tăcere O surdă lovitură, un vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și urlete hidoase De lupi ce vin să-mparte a victimelor oase
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
răpitor, Și Siretul te Încinge cu-al său braț dismierdător. Umbra ta, răcoritoare, adormită, parfumată, Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată. Ca o nimfă pînditoare de sub arbori Înfloriți, Ea la sînul ei atrage călătorii fericiți. Și-i Încîntă, și-i Îmbată, și-i aduce la uitare Prin o magică plăcere de parfum și de cîntare, Căci În tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai, Tot șoptește de iubire În frumoasa lună mai!” Literatura ia parte la constituirea acestui pasaj (grădinile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
neastîmpăr de lebădă rotundă, Răpit de dor, el cade pe gînduri cîte-un an!”... Întorcîndu-ne la lirica obișnuită, observăm că punctul maxim al eresului alecsandrian este beția drăgăstoasă: „În beția drăgăstoasă Ochișorii-ți strălucesc, Obrajeii-ți ruminesc, Crinișorii-ți Înfloresc De mă-mbăt și mă uimesc...” Uimire Înseamnă, de bună seamă, fascinație. A privi este dorința cea mai mare a Îndrăgostitului („Stai, ah! stai să te privesc”), a netezi părul Îngerului este o voluptate nesperată, a sfîrși pe sînul fecioresc este un gînd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mit, Îndrăgostitul invocă și obține complicitatea astrelor. Este ideea pe care o exprimă lungul poem alegoric Mărioara, Florioara, unde Alecsandri concentrează toate simbolurile lui erotice: „Două umbre adunate Și cu drag Îmbrățoșate, Care lung se sărutau Și cu gura se-mbătau Și lumea-ntreagă-o uitau! Iar cînd luna le videa, De foc dulce s-aprindea Și la stele sămn făcea. Stelele viu străluceau, Pe rînd toate se iveau Și de sus voios priveau Cele umbre adunate Cum sta dulce-mbrățoșate, Și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
le videa, De foc dulce s-aprindea Și la stele sămn făcea. Stelele viu străluceau, Pe rînd toate se iveau Și de sus voios priveau Cele umbre adunate Cum sta dulce-mbrățoșate, Și cu drag se sărutau, Și cu gura se-mbătau, Și lumea-ntreagă-o uitau!...” Alecsandri amintește, aici, de un străin, un ursit, În alte poeme e vorba de mitul sburătorului și de dorul nemărginit... SÎnt miturile, conceptele, imaginile cu care el operează voind să prindă Într-o definiție acceptabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În acest sanctuar al bărbaților? CÎnd ies de acolo, fac tot felul de mișelii: „Se află și din muieri Care dau pe vin fuieri, Din jupînese fiind, Și beau pînă la chef prind, Dar neharnice-s de rînd, Că să Îmbată curînd, Apoi fac tot migălii, Floarțele, sute și mii.” Muierea rea și muierea bețivă, adesea confundate, nu au, evident, nimic de a face cu erosul. Morala este mai aproape de Înfățișările iubirii În Erotocritul (1837), prelucrare după o carte grecească. Este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
era nici ideologul naționalist, nici luptătorul politic de la care se inspiră generațiile militante ale veacului nostru, de căpitani și de gardiști. El era poetul, cel mai mare poet al limbii române, de o armonie și de o tristețe care ne îmbăta și ne dizolva reveriile anilor melancoliei; însăși tragedia vieții lui, apropiată de noi, sau chiar contemporană, exercita asupra sensibilității o putere irepresibilă. De cum am sosit la Iași, la liceu, în fiecare duminică mergeam pe urmele sau pe presupusele urme ale
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
asupra eticii actului critic. E o ironie inclusivă, învăluitoare, înțelegătoare, justificativă, care nu țintește distrugerea obiectului de studiu, pentru că de fapt nu pe el îl vizează. Criticul își construiește un stil ironic, refuzând astfel unul sever, sau afectat obiectiv, sau îmbătat metaforic. El vede o primejdie în stilul metaforic, în pasiunea formulei fericite, dar una și mai mare în poza obiectivității, în comedia autorității, în solemnitatea de mucava a verdictului, a "judecății de valoare". De aceea, el alege să folosească o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și al presiunii exercitate de manager asupra subalternilor, tocmai din dorința de a se evidenția și a demonstra resursele de care dispune departamentul sau formațiunea de lucru (vorbim de componenta intensivă a procesului de muncă) sau, de cealaltă parte, managerul “îmbătat de muncă” (numit sugestiv drept workaholic) și care își impune lui și celor din subordine munca de durată, componenta extensivă, deci multe ore de uzură și, drept consecință, de diminuare a capacității de efort pentru cei chemați să realizeze respectivele
ABORDAREA GESTIUNII STRESS-ULUI ÎN MEDIUL MICROECONOMIC by Alexandru Trifu, Carmen Raluca Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/771_a_1655]
-
în modul cel mai legitim, un tărâm mirific, incredibil, un miraculos corn al abundenței, un mit paradisiac al bunurilor de consum interzise imensei majorități a românilor. și, la fel, ea a rămas până azi, fiindcă mizeria continuă. Să nu ne îmbătăm cu vorbe mari și goale ! Noi înșine, când ajungeam în Occident, intram în muzee și biblioteci, dar și în mari magazine. și pe bună dreptate. Îmi spun de o mie de ori, fiindcă eram silit s o fac. Fiindcă nu
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
de sus a greementului, balena și corabia păreau doi boi colosali, înjugați laolaltă, unul în poziție culcată, iar celălalt în picioare. Dacă posomorîtul Ahab era liniștit acum - pe cîte ni se părea nouă, celor de pe punte - Stubb, al doilea secund, îmbătat de victoria dobîndită, vădea o ațîțare neobișnuită, dar veselă. Văzîndu-l atît de agitat, cumpătatul Starbuck, care era superiorul său direct, îi încredința conducerea provizorie a tuturor operațiunilor. Unul din motivele mărunte ale acestei agitații a lui Stubb ieși curînd la
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
unul dintre cele două cîrlige enorme ce țineau capul, se rupse, făcînd ca masa aceea de carne să se aplece într-o parte, cu o imensă vibrație, încît corabia începu să se clatine și să tremure de parcă s-ar fi îmbătat sau ar fi fost lovită de-un aisberg. Singurul cîrlig rămas să susțină întreaga greutate a capului, părea el însuși pe punctul de a ceda - violentele mișcări ale capului făceau un asemenea lucru foarte probabil. Ă Dă-te jos, dă-
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ca să nu cădem de pe catarge, dar poalele tunicilor ni se încurcau printre vele făcîndu-ne să atîrnăm acolo, terțalorați noi înșine în bătaia vîntului năpraznic. Ce mai, eram niște pilde vii, numai bune să slujească drept avertisment tuturor marinarilor care se-mbată! Cu toate acestea, catargele n-au căzut peste bord și, în curînd, am coborît pe punte, atît de treji, c-a trebuit să bem iarăși rom, măcar că spuma sărată ce se scurgea prin luminătorul teugei îl dilua și-l săra
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
extraordinară, ajunge chiar să o umbrească pe cea ideatică. Drumul către „țintă” este și el important, uneori mai important decât însuși țelul propus. Se ajunge astfel, câteodată, la „extremală” autoreferențialitate: într-un poem ca In memoriam, textul pare că se îmbată cu propriile sonorități, inventând un joc cu reguli stranii, inaccesibile, marcate grafic prin caractere italice: „Cir-li-lai, cir-li-lai,/ Precum stropi de apă rece/ În copaie când te lai; / Vir-o-con-go-eo-lig,/ Oase-închise-afară-n frig/ Lir-liu-gean, lir-liu-gean./ Ca trei pietre date dura/ Pe dulci lespezi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
martie 1956, cunoscut în literatura de specialitate sub numele de al doilea "discurs secret" Hrușciov îi aduce noi acuze lui Stalin, insistând, printre altele, asupra consumului exagerat de alcool al acestuia și asupra obligației membrilor Biroului Politic de a se îmbăta la rândul lor atunci când luau cina în compania sa. "Este adecvat să ne imaginăm un erou", întreba retoric prim-secretarul PCUS, "și să facem ca totul să depindă de el?" Genul acesta de atitudine nu poate însemna decât lipsa de
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
unii îi alimentau cele mai rele tendințe."" Fostul ministru al Agriculturii, Ivan Benediktov, insistă la rândul său asupra rolului negativ pe care l-a avut victoria împotriva "grupului antipartinic" Molotov, Malenkov, Kaganovici și Shepilov asupra metamorfozei dictatoriale a lui Hrușciov. Îmbătat de reușita politică și beneficiind acum de un spațiu de manevră mult mai larg, prim-secretarul PCUS ""a început să afișeze aroganță, să insiste asupra infailibilității propriilor judecăți, și să exagereze succesele obținute"" (Taubman: 2005, 365). Chiar dacă la al XXII
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]