8,846 matches
-
cinci minute. Părea să creadă că ne-ați faultat cu Federația de Fotbal Neprofesionist. Ochii de un albastru-pal ai lui Jack licăreau amuzați. — Dar i-am spus că trebuie să fie o greșeală, că tu una nu ești adepta mentalității înguste a poveștilor în exclusivitate, că viziunea pe care o promovează Citizen este una pozitivă și de cooperare. Dacă ar fi putut să ajungă la ele, Fran ar fi turnat băuturile nu pe Seamus, pe care nu merita să strici niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
E primul semn de nebunie, să știi, spuse o voce la câțiva pași de el. Ralph se întoarse. O prăjină de băiat, înalt și slab, cu o bluză de trening lălâie, pantaloni largi, șapcă de baseball și patine cu rotile înguste, aerodinamice, atașate la un fel de ghete până la genunchi, stătea la câțiva centimetri de el ținând un câine în lesă. Poftim? — Vorbeai singur. Ăsta e primul semn de nebunie, așa se spune. — Și al doilea trebuie să fie să porți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
rece de seară și avu grijă să se țină departe de Jack și de ochii lui pătrunzători. Își dădu seama că nu mâncase nimic la prânz, nici măcar un sendviș. Nu era de mirare că se simțea ciudat. O luară pe îngustele străduțe lăturalnice din Woodbury, pe lângă catedrală și prin vechea piață de lână, până când zăriră luminile strălucitoare și îmbietoare ale restaurantului italian. „Mamma“ de la Mamma Cucina se dovedi a fi o femeie sfrijită și acră la vreo cincizeci de ani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să ne plimbăm pe lângă râu. Te rog. Fran șovăi numai o clipă. Problemele ziarului aveau s-o aștepte tot acolo la întoarcere, însă Laurence nu. — Bine. Dar nu mai mult de o jumătate de oră. O porniră în tăcere pe îngustele străduțe lăturalnice din Woodbury, bucuroși că erau atât de liniștite încât rareori îi deranja vreo mașină, apoi de-a lungul parcului, străbătând pajiștile irigate, până ajunseră pe malul râului. Era extrem de liniște acolo, doar din când în când câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nasul prinde să-i crească. Fie mică, fie mare, Toată lumea-i în picioare, Prinsă-n animație, Și-și găsește fiecare Câte-o ocupație. De ieșire sau intrare, Țârâie nevoie mare, Mai ceva decât un greier, Până ce îți intră-n creier. Îngustă și mititea, Trec oițele prin ea Dimineața și-n amurg, Când ciobanii le și mulg. Parcă e un colier Care-a fost montat pe roți Și ne cară pe noi toți Noapte-zi, pe drum de fier. Toată seara toarce-toarce, Însă
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
și citadinism. „Simbolismul” ei e, de fapt, un academism modern, atras de vitalismul solar al lui Verhaeren și Vielle-Griffin, iar versul liber e cultivat în ideea unei armonii ritmice superioare celei romantice. Lipsa de gust modern a directorului, dogmatismul său îngust și mediocritatea majorității colaboratorilor vor precipita însă revolta antiacademistă a tinerilor „independenți” întorși în țară după stagii pariziene și deschiși ultimelor noutăți din Apus. Cele trei serii de „conferențe” publice ale lui Densusianu despre „sufletul nou în poezie” sau despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
transpare și într-un articol-necrolog despre poezia tînărului verlainian D. Iacobescu, „poetul necunoscut” mort de ftizie la 20 de ani și apreciat de „radicalii” de la Insula: „În aurora palidă a literaturii noastre, peste care se năpustește, așa de des, funinginea îngustei comprehensiuni lovinesciene și universitare critice, Iacobescu a însemnat o rază rară și multicoloră, vibrînd departe de mănunchiul greoi de o barbară și împrumutată strălucire al talentelor mediocre. Versurile de visător ale lui Iacobescu au stat pentru prima oară alături de sonoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prost. Nu m-ai scăpat și tu din încurcătură astă-seară? Măcar puțin oden pot să-ți ofer și eu. Gaston nu știa încotro o să-l ducă. Au trecut peste un pod de cale ferată și au ajuns la un râu îngust, cu o apă îngrozitor de murdară și rău mirositoare. Pe malul râului se întindeau, unul lângă altul, câteva bărulețe ieftine, șubrede, care arătau ca niște cutii de chibrituri, desprinse dintr-o secvență de film. Nici unul nu era deschis la ora aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
i se păreau la fel. S-au oprit, în cele din urmă, în fața unui bar care, ca și celelalte, era închis noaptea. Nu s-au oprit la ușa din față, ci au ocolit clădirea și Gaston a văzut o scară îngustă care ducea la etaj. Era atât de îngustă, încât nu-și putea imagina cum va încăpea el. — Așteaptă aici o clipă, i-a spus femeia cu bandajul. A luat-o pe scară-n sus, urmată de celelalte două. Zgomotul pașilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în cele din urmă, în fața unui bar care, ca și celelalte, era închis noaptea. Nu s-au oprit la ușa din față, ci au ocolit clădirea și Gaston a văzut o scară îngustă care ducea la etaj. Era atât de îngustă, încât nu-și putea imagina cum va încăpea el. — Așteaptă aici o clipă, i-a spus femeia cu bandajul. A luat-o pe scară-n sus, urmată de celelalte două. Zgomotul pașilor pe scara de lemn răsuna puternic în tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
orbește în oameni, ca prim pas în proiectul pe care și-l propusese. Hei! îi strigă bătrânul femeii din capul scării. — Da. Vin. — Ziceai că vrei să ți-l găzduiesc? — Da. Mulțumesc. Exact cum își închipuise, scara era atât de îngustă, încât Gaston abia a reușit să se strecoare. Tavanul era jos și s-a lovit cu capul de el de câteva ori. Până la urmă, ca să se protejeze, și-a dus mâinile la frunte. Era miros de igrasie în cămăruța de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston, bătrânul era deja în picioare și aprinsese focul în cameră. Era îmbrăcat tot cu puloverul roșu, de damă. — Dacă te-ai trezit, poți să ieși să te speli. Gaston a făcut ce i s-a spus. A coborât scara îngustă. Jos l-a găsit pe Napoleon cu botul pe labe. Câinele ridică spre el niște ochi parcă plini de reproș. În fața WC-ului public de peste drum stătea o femeie, probabil chelneriță la vreun bar. Când l-a văzut pe Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
împins trei bancnote de câte o sută de yeni prin deschizătura ușii glisante. — Mergeți la etaj. A doua ușă la dreapta. Ar fi mai bine să vă luați încălțămintea în cameră. Aici se fură, nu glumă! Gaston a urcat scara îngustă în urma lui Endō. Mirosul de animal care îi izbise nările de cum a coborât din mașină se simțea în cameră, pe coridor, peste tot. Rogojinile înnegrite de vreme, pereții mâzgăliți de foștii ocupanți, așternutul îngrămădit într-un colț... Nu mai exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un puternic accent de Kansai. Părea iritat. — Străin? Da, a fost aici un străin înalt, care a plecat azi dimineață. Mai era cu un bărbat. Nu știu încotro au luat-o. Spunea adevărul, probabil. Takamori, rămas singur pe una dintre îngustele străzi ale cartierului Sanya, privea în jurul lui. O pisică neagră trecu strada luminată de soarele puternic. Unde putea să-l ducă bărbatul acela pe Gaston? În jur domnea o tăcere sinistră. Gaston plecase cu Endō câteva ore înainte de a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a scăpat de senzația neplăcută. Tînărul polițist de la intrare le-a spus politicos încotro s-o ia. — Dacă-l căutați pe străin, să știți că e la infirmerie. Vă rog să coborâți la subsol și să așteptați pe coridor. Coridorul îngust de la subsol era luminat foarte slab. Acolo se afla sala de interogatoriu și biroul detectivilor. Ușa sălii de interogatoriu era întredeschisă și au văzut doi polițiști stând jos pe o rogojină. Mâncau udon. — Ați venit după străin? întrebă unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
trecea pe culoarul dintre banchete spre toaletă. Ușa toaletei se deschidea scârțâind și el dispărea înăuntru. Vreun pasager se trezea din cauza zgomotului și-l întreba pe vecin unde se află. Apoi închidea iar ochii. Spațiul dintre banchete era atât de îngust, încât picioarele strânse în aceeași poziție au început să-l doară. Bărbatul între două vârste care stătea vizavi îi mai arunca câte o privire curioasă de după ziarul pe care-l citea. Până la urmă a împăturit și el ziarul și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nu, Gaston a călătorit noaptea. Cred că era beznă când a trecut el pe-aici. Toată lumea dormea buștean, cu siguranță.“ Takamori și-l imagina pe Gaston în vagonul de noapte, cu picioarele-i lungi chircite incomod, ca să încapă în spațiul îngust dintre banchete. Probabil că a fost singurul care nu dormea. Oare la ce s-a uitat? A stat cu privirile fixate la stelele de pe cerul întunecat, așa cum mai făcuse o dată, când se uitau după el? Cred că vântul le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
două, construite în vechiul stil caracteristic perioadei Edo. De când s-a votat legea împotriva prostituției, zona și-a pierdut din aspectul țipător și era acum un loc sobru, chiar pustiu se poate spune. Gaston a dat colțul. Strada era foarte îngustă. Pe stânga se afla o farmacie a unui oarecare Takahashi, iar lângă ea un magazin unde se vindea saké. Două case mai încolo, Gaston văzu pe o ușă de sticlă murdară o plăcuță: „Kobayashi - topograf“. S-a apropiat și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
402 metri -, panta era destul de abruptă. De pe câmpie, cerul părea senin deasupra munților, dar după ce au urcat puțin - cam cât urcaseră și cu o zi în urmă - i-a prins o ploaie măruntă. În dreapta se întindeau lanuri sărăcăcioase. Pe fâșii înguste de pământ, înconjurate de duzi, creștea ceapă verde și se vedeau mănunchiuri de grâu și porumb pipernicit. Nimic altceva. Cărarea șerpuia. Li se părea că nu mai ajung în vârf. După ce treceau muntele acesta, aveau apoi de străbătut valea dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cât ne datorați, Higaki-san, spuse chelnerița ironic, în timp ce-i punea dinainte farfuria plină cu oden. Takamori zâmbi stânjenit și privi afară, prin fereastra crăpată. Se lăsase noaptea. Probabil va fi vreme bună și mâine. Puzderie de stele sclipeau deasupra acoperișurilor înguste ale barurilor ce se întindeau de-a lungul străzii. Și-a amintit fără să vrea de seara în care a stat cu Gaston la fereastra lor de la etaj și au privit stelele. „Gaston a dispărut“, își spuse Takamori în gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
străbunul. Cîte-s altfel - omul, leatul! Neschimbat e numai satul, dup-atîți Prieri și toamne neschimbat ca Tine, Doamne. Aur scutură alunul. Fluier zice. Cade fumul. Greierii părinților mulcom cântă, mulcom mor. Cu aroma-i ca veninul amintește-mi-se-arinul. Mult mă mustră frunza-ngustă. Vântul lacrima mi-o gustă. [1942] AUTOPORTRET Lucian Blaga e mut ca o lebădă. În patria sa zăpada făpturii ține loc de cuvânt. Sufletul lui e în căutare în muta, seculara căutare de totdeauna, și până la cele din urmă hotare
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
succes la a fi persoana la care se țipă numai pentru că este la volanul unei mașini de teren. Nu ar putea În veci să Înțeleagă cum e să manevrezi un căucior În care se află un copil obosit pe culoarele Înguste ale unui supermarket, Încercînd să eviți oamenii care se holbează la tine și la el dezgustați, care te opresc chiar, să-ți spună ca nu ar trebui să aduci un bebeluș la magazin. În rarele ocazii În care Dan Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
se tulbură... Chiar voiam să-ți spun că am urmărit-o pe Ana, intrigat de disparițiile ei bruște. Am ajuns pe platoul unde am mai fost, apoi ne-am apropiat de deșert și de mare, iar acolo, într-o vale îngustă și ferită, s-a oprit. Era o mică oază în mijlocul căreia se afla un mormânt. Un mormânt acoperit de ierburi și flori ce răspândeau un miros pătrunzător. Lumină multă și o singurătate pe care n-o tulburau decât păsările când
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
direct în pământ, numai să fie locul onorabil. În ambele îngropăciuni, rămășițele pământești devin simple amintiri pentru cei în viață, fiind menite tăinuirii. Teja a luat de pe podea un blid de aramă plin cu tămâie. Am coborât pe o scară îngustă de piatră, cu șapte trepte. Pe fiecare dintre ele era un mic vas de jăratic, și, aplecându-se deasupra lor, Tejo a suflat în cenușă pentru a ațâța cei câțiva tăciuni și a aruncat un strop de tămâie. Când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ceva mai mari decât niște ochiuri de pivniță, iar perdelele de pe pereți erau pe alocuri zdrențuite. Ghemuit într-un mic tron de piatră, drapat în alb și roșu aprins, ne aștepta episcopul, un omuleț cu nasul mare, cu un cap îngust și lunguieț pe care mai dăinuiau câteva smocuri cărunte; avea pielea atât de albă și de subțire, că se putea vedea sângele cum se scurgea prin vine. Am îngenuncheat și i-am sărutat picioarele. Cu glas stins mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]