4,649 matches
-
mânat de frică, ajungea să-i gonească și să-i înspăimânte pe alții. Se vedea urmărit, ieșea din camere mergând de-a-ndăratelea, evita trotuarele, încerca, mergând pe stradă, să-și șteargă urmele, înlătura amprentele, voia să fie ascuns de amenințătorii bărbați întunecați în galeria atelierului meu și m-a rugat să-i cumpăr un aparat de fotografiat special, tocmai de aceea nu chiar ieftin, cu care, așa spunea el în șoaptă, se putea fotografia pavajul prin cracul de la pantaloni. Plângea și râdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
uitat prin ce diferă un vagon restaurant dintr-un express de lux de un auditoriu de călugări mireni lipsiți de apărare, repeta nu știu ce paradox despre trebuința de a-ți pierde sufletul pentru a-l mântui: bizantinisme teologale prostești, care au Întunecat limpezimea Evangheliilor. Noblesse oblige: ignorarea afrodisiacilor nuri ai doamnei baronne m-ar fi acoperit de ridicol; chiar În noaptea aceea m-am strecurat În vârful picioarelor În cușeta ei și, ciucit pe vine, sprijinindu-mi țeasta visătoare de ușă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
printre cele două stânci contrarii. Caribda: să biciuim atenția cititorilor abulici și șovăielnici cu o Fata Morgana de atracții, care curând va risipi Întregul corpus al acestei cărticele fără valoare. Scilla: să ținem În frâu propria strălucire, pentru a nu Întuneca și chiar anéantir materialul imediat următor. Regulile jocului se impun În chip inevitabil. La fel cu chipeșul tigru regal din Bengal, care Își trage gheara, pentru a nu șterge dintr-o singură lovitură chipul dresorului care tremură, vom ține seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
la ochi, Îi spuse: — Mergeți Înainte, doctore Johnson. Norman se Întoarse și păși În astronavă. INTERIORUL Se opriră pe o pasarelă lată de un metru și jumătate. Îndreptând lanterna În jos, Norman constată că Îi despărțea de podea un hău Întunecat de circa doisprezece metri. În jurul lor, abia distingându-se, se zărea o rețea deasă de lonjeroane și grinzi. Parc-am fi Într-o rafinărie de țiței, constată Beth. Își aținti fasciculul pe una din conducte, inscripționată „AVR-90“. Toate marcajele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
se schimbă foarte repede. — Ba nu, uite că și stelele se mișcă. Într-adevăr, toate stelele se Îndepărtau de centrul ecranului, care rămase Întunecat și gol. — Nici o stea la mijloc și totul se mișcă Înspre margini... spuse Harry gânditor. Pata Întunecată din centrul ecranului se lățea pe măsură ce stelele se Îndepărtau tot mai mult spre margini. — Dar de ce e așa de gol În mijloc, Harry? Întrebă Beth. — Nu cred că e gol. — Dar nu se vede nimic. — Așa e, dar nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
clipa următoare, habitatul Începu iarăși să se clatine sub un nou asalt de lovituri, iar Norman, luat pe nepregătite, fu azvârlit Într-o parte, HYPERLINK "lovindu-.se"lovindu-se de muchia tăioasă a ușii peretelui despărțitor, și privirea i se Întunecă. Îl văzu pe Harry izbindu-se de perete, lângă el. Ochelarii Îi căzură pe pieptul lui Norman, care Îi găsi și Îi dădu Înapoi, căci Harry avea nevoie de ochelari. Apoi, Norman Își pierdu cunoștința și totul deveni negru. DUPĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
uriaș privind țintă la ei. — Jerry! Ascultă-mă! Calmarul păru că ezită. Ne ascultă! strigă Ted și apucă o lanternă atârnată pe perete, Îndreptând fasciculul afară, prin hublou. Semnaliză o dată cu lanterna. Corpul uriaș al calmarului emise o lumină verde, se Întunecă un moment și străluci din nou. — Ne ascultă, spuse Beth. — Bineînțeles că ne ascultă. E inteligent. Ted semnaliza rapid de două ori cu lanterna. Calmarul răspunse, clipind de două ori. — Cum reușește să facă asta? Întrebă Norman. — Există un tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
-l apuce pe Ted ca Într-un clește. — Nu atingeți metalul. Fir-ar să fie, nu atingeți metalul! urlă Fletcher. Pășiră pe covorul din Cilindrul B, iar Fletcher acționă Întrerupătorul Cutiei Verzi. Se auzi zumzetul generatoarelor și Încălzitoarele roșii se Întunecară, căci două milioane de volți fuseseră aplicate pe habitat. Reacția se dovedi instantanee. Podeaua se legănă sub picioarele lor În momentul În care habitatul fu izbit cu o forță uriașă, iar Norman putu jura că auzise un țipăt, deși ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
la fugă. Apa se prelingea deja peste marginea peretelui despărțitor În momentul când Norman trântea ușa masivă și Învârtea roata de blocare a acesteia. În D nu se mai vedea nimic: era și mai mult fum ca Înainte. Văzu pete Întunecate de flăcări roșii, Încețoșate din pricina fumului. Auzi șuieratul stingătoarelor. Unde era extinctorul lui? Probabil că-l lăsase În Cilindrul E. Orbecăi cu mâinile pe perete după un altul, tușind din cauza fumului. Ochii și plămânii Îi ardeau, cu toate că purta masca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
dacă trăgeai harponul lateral, nu Înspre tine. Procedând astfel, eliberă una din arme. Se Întoarse, dar tentaculul Îl trânti la podea. Se răsuci pe spate și văzu palma uriașă, plină de ventuze a tentaculului, care Îi Înfășură casca. Totul se Întunecă În jur, iar apoi trase. Simți o durere teribilă În piept și abdomen. Preț de o clipă se gândi cu groază că se Împușcase singur. Apoi, Își dădu seama ușurat că nu fusese decât șocul: pieptul Îl ardea, dar calmarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Își zise Norman. „Nu s-a scrântit. Sunt sigur că e În regulă“. Dar, de fapt, nu era sigur. Submarinul se mișcă din nou, cu luminile Încețoșate de norul de sedimente stârnit de elice. Norul se ridică până În dreptul hubloului, Întunecându-i vederea. — Beth! Totul e-n ordine, Norman. Mă Întorc imediat. Sedimentele se lăsau din nou la fund, așa că putu vedea submarinul Îndreptându-se spre DH-7. Câteva clipe mai târziu se opri sub cupolă. Apoi o zări pe Beth ieșind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
să-mi faci vreun rău. Beth apăsa pe tastele consolei. Oare ce punea la cale? Ce putea să-i facă? Trebuia să se gândească. Deodată, luminile din laborator se stinseră. O clipă mai târziu, Încălzitorul principal se opri, elementele roșii Întunecându-se pe măsură ce se răceau. Îi Întrerupsese curentul electric. Oare cât putea rezista cu radiatorul oprit? Luă păturile de pe patul ei și se Înfășură cu ele. Cât timp va rezista fără căldură? De bună seamă că nu șase ore, socoti el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
urma urmei, nici ea, moartea, nu-i matură. E, probabil, copil sau poate, adolescentă că prea se joacă cu noi. Dragostea ei e șăgalnică și toanele, pătimașe. Păcat s-o lăsăm să aștepte!...“ Ce lumină ciudată care ascunde formele și-ntunecă parcă și mai tare!...Sînt așa de orb de lumină că vreau să trec prin lucruri. V. tînăr, e unul din momentele în care trebuie să te privești și să te declari. Cînd deznădejdea face ca toate apele să se
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
al regretelor. Nu-ți va părea rău că ai trăit ci că ai făcut-o greșit?” Din spital, maturul V., urmăresc discuția. În camera alăturată de care mă desparte vitraliul se aud voci în contradictoriu. Aproape o ceartă. Umbre agitate întunecă din cînd în cînd porțiuni de sticlă. Toată imaginea s-a aburit de o umbră lăptoasă. Vocile tac. O ușă se trîntește. Apoi un plîns de femeie; un minut, două, pînă ce liniștea se așterne din nou și de dincolo
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
acestuia: e imbecilul care m-a lovit. Doctorul strigă. Se ridică în picioare și se plimbă cu cartea în mînă în jurul meu. „-Ah! Ah!”-spune el. „-Vrei să-mi tai capul și să mă crestezi în frunte?/ Vrei să-mi întuneci ținerea de minte?/ Tu vrei să pui stavilă gurii mele/ Lipsind-o astfel de Cuvintele de putere/ Care trăiesc în inima mea,/ Cum le-ai făcut și altor Spirite sfinte?/ Întoarcete! Pleacă! Pe aici să nu mai stai/ Îți poruncesc
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cafele ce încearcă, să prindă-ntr-un amurg flăcări de zile, dormind pe pustiuri ce-ți destramă nemurirea.... Și-n repetate întâmplări, congelarea țipătului, peste ochii somnambulului de sicrie, mai așteptasem o zăpadă de îngeri să-ți așeze diamantele deshidrataților, întunecați de nebunia înecată-n niciunde... Și-n droguri spintecate de negura unui vis, m-ai învitat într-o nebuloasă destindere cețoasă de timpuri. Înlăuntrul sufletului meu, doar ghearele nopții de trupuri grăbeau moartea eului, ce nu va fi îngropată în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
și-n îndrăgostitele ispite n-am zărit decât cenușa vântului ce mi-a astupat rămășițele gândului din ocrotitoarea moarte a păcatului. De la o zi la alta îi aud glasul pe timpul flămând de speranțe. De la o zi la alta, realitatea îmi întunecă sufletul ce sâgerează pe genele eclipsei unde rămân un element abstract de gânduri. Sfâșietor de sincer mă dezbrac de ispită și-n pustietatea căinței îi rostesc numele ce mi plouă prin săruturile stelelor îmbrățișându-mă cu lacrimile din adevărata-mi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
împărțită-n dureri și-n iubiri rourate, stăpân fii în lumea blestemului trib și apără-ne din ceruri printr-o viață de șoapte! GERUL DIN PRIVIRI Domnului ing. Grig Amiezile mă dor prin așchii de soare, Și calmul suferind se-ntunecă-n distanță Prin ploaia de tăceri se tălmăcesc izvoare, Și-n depărtări de suflet un Ochi mi te răsfață. Și-n noptea, ce se-așterne în patul glacial Un tremur de cuvinte te-mbracă-n somnul viu, Și prin fereastra
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
uitat de mine, Și de ECOUL VEȘNIC AL DRAMELOR DIN NOPȚI Când, doar POETUL PLÂNGE, pe un Pământ de noapte, în dorul de-o iubire. De ce-ai uitat tăcerea de-amurgul unor clipe, Când o durere neagră mi-a întunecat doar CERUL în care o IUBIRE, m-așteaptă să-le dăruiesc stelele Odată cu zorii ce mi-au luat toate durerile dintre lumina lumii și trupul nopților, ce mi-a alungat acele răcnete dezgustătoare venite din vămile infinitului unde doar moartea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
gust de silă-n viața de amar. Prindeam puteri din morții stinși ce-au sfâșiat amurgul cu o dragoste sfidată, când adevărul e-o priveliște de vis, născută din durerea unui chip de piatră. O, pribegie-mi este viața sfântă, întunecată pe-o lacrimă din veri, când umbrele în taină mă sărută eu beau otrava durerilor de seri. Și când adâncul mă va termina din sângele de neam voi fi crucificată, desprinsă din legende mereu voi sângera și voi rămâne versul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mine și sunt suspicioasă, am spus. Adam a tăcut. A rămas pe loc uitându-se încruntat la mine. —Tu n-ai greșit cu nimic, am continuat eu șovăielnic. La replica asta, Adam a clătinat ușor din cap, cu o expresie întunecată pe chip. Ei, de fapt cred că a fost o clătinare a capului. Arăta foarte mult a clătinare din cap. Cu toate că fusese abia schițată, iar expresia lui Adam fusese foarte întunecată. Sigur, se poate foarte bine ca omul să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fac griji decât dacă aveam să fiu bună de ceva. Adam m-a sărutat din nou. Și situația a devenit cu mult mai serioasă. Sărutul ăla a încheiat indubitabil orice fel de discuție jucăușă. L-am privit. Ochii i se întunecaseră. Îi deveniseră aproape negri de dorință. —Claire, a șoptit el (acum începuse el). Știi, n-am mai fost cu nimeni de foarte mult timp. Nu? m-am gândit eu surprinsă. Aș fi zis că pentru cineva care era așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Pa. Alt sărut. Alte insistențe. La care eu am opus o rezistență hotărâtă. El mi-a dat drumul împotriva voinței. În sfârșit, am ajuns la mașină. Ceea ce n-a fost puțin lucru. Am plecat cu mașina către casă. Străzile erau întunecate și pustii. Eram foarte fericită. Nici măcar nu m-am simțit vinovată fiindc-o lăsasem pe Kate în grija altora atâta vreme. Ei, nu foarte vinovată. Capitolul douăzeci și treitc "Capitolul douăzeci și trei" Am parcat mașina și am băgat cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu mai învie. Nimeni nu mai poate reînvia dragostea după ce și-a dat duhul. Două zile mai târziu, l-am sunat pe James și i-am spus că nu avea să aibă loc nici o împăcare. —Îți lași mândria să-ți întunece judecata, mi-a spus el. De parc-am fi fost la o ședință. —Nu-i adevărat, i-am răspuns obosită. Vrei să mă pedepsești, a propus el. — Nu, nu vreau, am mințit. Sigur că era plăcut să ții biciul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
am șoptit, simțindu-mă, dintr-o dată, plină de viață și foarte sexy. Devenisem teribil de conștientă că eu eram o femeie, iar el era un bărbat și că între noi pulsa o atracție fizică inevitabilă. Ochii lui Adam s-au întunecat. Albastrul se transformase aproape cu totul în negru. Iar el arăta și vorbea acum foarte serios. —Te vreau foarte tare, mi-a spus el. Cât ai clipi, camera a devenit foarte tăcută și liniștită. Nici Kate nu mai scotea nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]