4,216 matches
-
Ce fel de martori?" "Că de nenumărate ori viața dumneavoastră a fost în pericol!" Nu, nu am asemenea martori, zise, dar tresări cu putere simțind primejdia și repetă: ce fel de martori?" "Că niște vecini, dacă nu interveneau, alarmați de țipetele dumneavoastră, v-ar fi tăiat cu cuțitul, sau v-ar fi sugrumat..." Chipul i se decoloră. Începu să se uite într-o parte fără să-și dea seama că așteptam un răspuns. "Treziți-vă, doamnă, îi strigai. Să vă mai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
hrană sau explozibili. Hicks era preocupat de ușă, manipulându-i comenzile. Panoul era aproape închis când doi clești înarmați cu gheare lungi se iviră brusc și se loviră de metal ca niște ciocane pneumatice. Newt, din scaunul ei, scoase un țipăt de groază. Tigrul cu dinți-sabie, ursul uriaș, vârcolacul era la intrarea în grotă, iar de data aceasta ea nu avea la dispoziție nici o conductă de aerisire pe unde să fugă pentru a se ascunde. Vasquez se ridică și se duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în brațe. Fetița tresări și se cuibări la pieptul ei, căutând din instinct căldura reconfortabilă a adultului. Un gest primitiv. Ripley se răsuci pe o parte și suspină. Newt se strâmbă, dovadă că universul ei oniric era tulburat. Scăpă un țipăt, un fel de implorare deformată de vis. Ripley o legăna cu duioșie. ― Gata, gata. Sșșșt. Acum e bine. E bine. Rețeaua de canalizare, legată de enormul con al sta--ției de epurare a atmosferei, conținând fluidul de răcire comprimat, ajunsese la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
uită. Ea totuși lăsase pușca pe pat! O mișcare abia perceptibilă îi reținu atenția și capul se răsuci spre stânga. Nu se terminase mișcarea și ceva oribil cu multe picioare și ghemuită lângă pat sări asupră-i. Femeia scoase un țipăt de groază și se aruncă în adăpost. Niște gheare se strânseră în părul ei când creatura scârboasă se lovi cu putere de perete, în locul în care se găsea capul lui Ripley o secundă mai devreme. Aceea alunecă, căutând să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
În cele câteva momente care urmară, în camera tronului se desfășurară o serie de evenimente. Bagheta energizată de pe tron se aprinse și o flacără țâșni din ea. Flacăra se izbi de tavan cu un pocnet. Alături de Gosseyn, Patru scoase un țipăt de spaimă. Și la stânga sa și în spate se auzeau icneli care nu puteau veni decât de la curteni. În fața lor, tronul rămăsese fără ocupantul lui. Băiatul împărat dispăruse. Se scurseră vreo zece secunde. Fu o perioadă distinctă de timp. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
ei fiecare în parte, să facă pentru a se simți mai bine în noua situație. Era așa de concentrat încercând să analizeze ce s-ar putea întâmpla încât nu lăsase să pătrundă alte gânduri până ce, spre uimirea sa, îl izbi țipătul unui mesaj mental: "...domnule Gosseyn Trei - era vocea lui Gosseyn Doi - am primit gândurile tale, începând de-acum trei minute; și încă ești așa de concentrat asupra noii tale situații încât nu le-ai primit pe-ale mele... Trezește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
se auziseră chicoteli pe tot parcursul discuției lor. Se opri în prag și strigă: - Enin, poți să vii puțin aici? Vocea lui Enin se auzi estompat, dar destul de clar: - Ah, hei, mami - stai să mai trag o dată... L-am nimerit! Țipăt de încântare. Apoi: Bine, acum vin puțin. Femeia reveni la scaunul ei și se așeză fără o vorbă. Părea încordată și nu privea în jur. Apoi, deși Gosseyn își ținea și el privirile într-o parte, se auzi mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
vin puțin. Femeia reveni la scaunul ei și se așeză fără o vorbă. Părea încordată și nu privea în jur. Apoi, deși Gosseyn își ținea și el privirile într-o parte, se auzi mai întâi zgomotul unor pași apoi un țipăt de copil peste măsură de fericit. Spre norocul lui, se răsuci la timp. Pentru că imediat se trezi în brațe cu un băiat de doisprezece ani, ale cărui brațe se încolăciseră în jurul gâtului. Urmă o avalanșă de cuvinte: - Domnule Goseyn, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Noi“, forfecând aerul dimineții ca niște raci; grădinile Pajurei, umflate de trandafiri, dovleci și floarea-soarelui; cafeniul zilnic al blocului 66; certurile din bucătărie, plutind în arome de piper și tarhon; ușa capitonată a dormitorului tatălui, prin care nu se-aud țipetele și din care nu rămâne pe retină decât o imensă pată vișinie; mașinile copiilor de politicieni, așteptând-o la colțul străzii; bilele chinezești, argintii, găsite în sertarul unei vile din „Primăverii“; petrecerile din Băneasa, cu muzica bubuind în lumina stinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care a declarat pe loc că asta e-un fel de hartă, dar tare ciudată, cu Africa lipită de Rusia și Mexicul mare cât Statele Unite! Cineva a avut inspirația să întoarcă hârtia pe dos, și-atunci lumea a scăpat un țipăt de uimire. Pe spatele planșei, în colțul din dreapta, străluceau niște inițiale roșii, mari cât o furculiță, pe care învățătorul le-a citit cu voce tare: V. RO Preotul a strigat „Drăcie!“, învățătorul a zis „Știu cine-i!“, iar doctorul Leordeanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai are infinit de mult de trăit. „Mai e mult, mai am de trăit cale de trei străzi, uite, trec de asta, mai rămâne cealaltă, apoi cealaltă, cu brutăria pe dreapta... ajungem noi și la brutărie!“ De jur-împrejur, mulțime adunată, țipete, zgomote, zece mii de chipuri, zece mii de ochi - toate acestea trebuie suportate, dar, ceea ce e mai important, trebuie să reziști gândului: „Iată-i, sunt zece mii și nu-i ucide nimeni, iar eu sunt ucis!“ Ei bine, astea-s preliminariile. Eșafodul are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
strigă furioasă Nastasia Filippovna, bătând din picior. Hei, unde te duci? Pe cine o să anunți? Pe Nastasia Filippovna, bâigui prințul. — Cum de mă cunoști? îl întrebă ea repede. Nu te-am văzut niciodată! Du-te și anunță... Ce-i cu țipetele astea? Se ceartă, îi răspunse prințul și porni spre salon. Intră într-un moment decisiv: Nina Alexandrovna era gata deja să uite că „se resemnase“; de altfel, îi lua apărarea Variei. Alături de Varia stătea și Ptițân, care renunțase la hârtia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mă împiedicați! Ferdâșcenko, ațâță focul! — Nastasia Filippovna, nu mă ascultă mâinile! îi răspunse stupefiat Ferdâșcenko. — E-eh! strigă Nastasia Filippovna, înșfăcă vătraiul, răscoli două bucăți de lemn care ardeau mocnit și, de îndată ce răbufniră flăcările, aruncă pachetul în ele. Se auziră țipete; mulți chiar își făcură cruce. A înnebunit, e nebună! se auzea din toate părțile. — Oare n-ar... trebui s-o legăm? îi șopti generalul lui Ptițân. Sau să trimitem după... E clar că și-a ieșit din minți, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îl îmbrânci cu putere pe Ferdâșcenko, îi întoarse spatele și porni spre ușă; dar, nu făcuse nici doi pași, când se clătină și se prăbuși pe dușumea. — A leșinat! strigară toți. — Măiculiță, ard banii! răcni Lebedev. Ard degeaba! se auzeau țipete din toate părțile — Katia, Pașa, dați-i apă, spirt! strigă Nastasia Filippovna, înșfăcă vătraiul și apucă cu el pachetul. Aproape toată hârtia din exterior arsese și se prefăcuse în scrum, însă de îndată remarcară că interiorul era neatins. Teancul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-o fi! Spuneți-i. Și banii lăsați-i acolo, lângă el... Rogojin, marș înainte! Rămâi cu bine, prințe, pentru prima oară am văzut și eu un om! Adio, Afanasi Ivanovici, merçi! Toată ceata lui Rogojin, cu zgomote, cu tropăituri, cu țipete, se repezi prin camere spre ieșire, urmându-i pe Rogojin și pe Nastasia Filippovna. În vestibul, fetele îi ținură blana: bucătăreasa Marfa veni în fugă de la bucătărie. Nastasia Filippovna le sărută pe toate. — Chiar ne părăsești, maică? Unde-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
înapoi din pricina surprizei, dar, lăsând-o imediat în pace, se năpusti apoi spre fetița de treisprezece ani, rămasă în pragul ușii ce dădea spre camera cealaltă, care continua să zâmbească cu rămășițele din râsul de mai înainte. Fetița nu suportă țipetele și o șterse pe loc la bucătărie; Lebedev chiar bătu în urma ei din picior, ca s-o înfricoșeze și mai mult, dar, întâlnind privirea prințului, care se uita la el derutat, rosti drept explicație: — Pentru... respect, he-he-he! N-are rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
moment!“. Și, uite, pentru acest moment Dumnezeu poate că o va ierta, căci mai departe de această misère***** nu se poate imagina ce se întâmplă cu sufletul omenesc. Știi tu ce înseamnă cuvântul misère? Ei, chiar misère este. Din pricina acestui țipăt al contesei, din pricina acestui moment, de îndată ce am citit, mi-am simțit inima parcă strânsă în clești. Și n-are de ce să te doară capul pe tine, vierme ce ești, că eu, înainte de culcare, m-am gândit s-o pomenesc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cred!... Apoi deodată, dinaintea lui, parcă se căscă o prăpastie: o lumină interioară neașteptată îi răbufni în suflet. Această străfulgerare ținu, poate, o jumătate de secundă; totuși el, clar și conștient, își amintea începutul, sunetul cel dintâi al teribilului său țipăt, care i se smulse singur din piept și pe care nu l-ar fi putut opri cu nici o putere. Apoi conștiința i se stinse fulgerător și se făcu beznă deplină. Avea o criză de epilepsie, boală de care scăpase deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nimic, izbucnește din piept; din acest strigăt dispare parcă brusc tot ce e omenesc, și unui observator nu i-ar fi nicidecum posibil sau, în orice caz, i-ar fi foarte greu să-și închipuie și să accepte ideea că țipătul e chiar al omului pe care îl vede. Are chiar impresia că parcă ar țipa altcineva, care se află în interiorul omului respectiv. În orice caz, mulți au relatat astfel impresia avută, multora înfățișarea unui om apucat de epilepsie le provoacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în fața poruncilor mele și nici măcar nu îndrăznea să se tânguie atunci când mă hotăram uneori s-o las să intre. Din pricina mea, îi burdușea mereu pe copii, ca să nu facă gălăgie și să nu mă deranjeze; totuși mă plângeam des de țipetele lor; asta-i, sunt sigur că ei mă iubesc acum, nu glumă! Cred că și pe «fidelul Kolea», cum l-am poreclit, l-am chinuit destul. În ultimul timp și el m-a chinuit: totul a fost firesc, doar oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el mi-am vărsat... l-am acoperit cu pieptul... a fost ucis. Kapitoșka Eropegov n-a existat! N-a existat! Generalul țipa cu înflăcărare, însă în așa fel încât s-ar fi putut crede că la mijloc e una, iar țipetele se referă la alta. Ce-i drept, altădată el ar fi suportat, desigur, și ceva cu mult mai jignitor decât vestea despre absoluta inexistență a lui Kapiton Eropegov, ar fi țipat, ar fi iscat o întreagă istorie, și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nimic. Și doar intrasem în casă prin contrabandă, bătrâna nu știa că-s acolo; altfel, cine știe, m-ar fi dat afară. M-am dus riscând pentru tine, să aflu cu orice preț... De la catul de sus se auziră iarăși țipete și zgomote; câteva persoane coborau scara. — Asta nu trebuie s-o îngăduim acum pentru nimic în lume! strigă Varia cu sufletul la gură și speriată. Nici urmă de scandal să nu mai fie! Du-te și roagă-l să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
păru să ezite dacă n-ar fi bine cumva să cadă în capul vreunuia dintre bătrânei, însă deodată se aplecă în direcția opusă, spre nemțotei, care, îngrozit, de-abia apucă să sară în lături, și se prăbuși pe parchet. Bubuitul, țipetele, cioburile scumpe împrăștiate pe covor, sperietura, uimirea - o, e dificil și aproape inutil de descris ce era în sufletul prințului! Însă nu putem să nu pomenim o senzație ciudată, care îl uluise chiar în clipa aceea și care i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
deja speriat. Lizaveta Prokofievna strigă: „Ah, Dumnezeule!“ și, dându-și prima seama despre ce era vorba, își plesni palmele. Aglaia dădu iute fuga la el, apucă să-l prindă în brațe și cu groază, cu chipul deformat de durere, auzi țipătul sălbatic al „duhului care l-a cutremurat și l-a doborât“ pe cel nenorocit. Bolnavul zăcea pe covor. Cineva apucase să-i pună o pernă sub cap. Nimeni nu se așteptase la așa ceva. Peste un sfert de oră, prințul N.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
străluceau spre mulțime ca doi cărbuni aprinși; acestei priviri gloata nu putu să-i reziste; indignarea se transformă în strigăte de admirație. Se deschisese de-acum portiera trăsurii, Keller îi oferise de-acum miresei brațul, când ea scoase subit un țipăt și, din pridvor, se repezi de-a dreptul în mijlocul mulțimii. Toți însoțitorii încremeniră de uimire, gloata se feri în lături din fața ei și, deodată, la cinci-șase pași de pridvor, își făcu apariția Rogojin. Din mulțime, Nastasia Filippovna îi surprinsese privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]