27,712 matches
-
A da, și care ar fi asta? Tu. Davis îi explică pe scurt că, după cum se temeau, delegația Palestinei sosită la guvern amenința să se retragă din cauza morții arheologului. Îi suspectau pe israelieni. Vrem să îi îndepărtezi de pe muchie. Secretarul adjunct vrea să te vadă în cinci minute. Maggie își strânse hârtiile și se duse să închidă calculatorul. Era pe punctul de a ieși de pe site-ul ziarului israelian Haaretz, ultimul pe care căutase informații despre Guttman, apoi se răzgândi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
altcuiva decât fiorosului șoim israelian, Shimon Guttman? Se întinse după telefonul mobil, fiind pe punctul de a-l suna pe Davis ca să-i relateze descoperirea ei. Sau să urce o treaptă ierarhică și să-l sune pe secretarul de stat adjunct, care o trimisese să-l vadă pe Khalil al-Shafi. Dar se opri. Ce descoperise de fapt? O coincidență, într-adevăr ciudată, dar care cu greu demonstra ceva. Pe de altă parte, șansele să existe cu adevărat un Ehud Ramon, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
apel pierdut. Zgomotul din club îl acoperise, fără îndoială, făcând-o de asemenea să nu simtă nici măcar vibrațiile telefonului. Ascultă căsuța vocală: Davis, care o informa despre Bet Alpha: De data asta a fost un atac asupra unui chibuț. Secretarul adjunct mi-a cerut să-ți transmit acest mesaj. „Orice altceva pune la cale Maggie Costello, amintește-i că datoria ei e să împiedice degradarea relațiilor dintre cele două tabere. Asigură-te că a înțeles asta.“ OK, ai primit mesajul cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
relațiilor dintre cele două tabere. Asigură-te că a înțeles asta.“ OK, ai primit mesajul cuvânt cu cuvânt. Îmi pare rău că ți-am dat vești proaste. Cel mai rău era că nu putea să-l contrazică. Secretarul de stat adjunct avea dreptate: trebuia să țină în frâu aceste violențe. Și știa în ce lumină proastă ar apărea dacă s-ar afla că s-a angajat într-o aventură bazată pe o speculație care implica anagrame și modele în ceramică. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
somn adânc. Nu mai avea importanță că își programase un telefon de trezire la operatorul hotelului pentru această oră. Orice zgomot brusc, fie cel al unui ceas cu alarmă, fie cel al unui telefon, era violent. —Rrrrrr. —Maggie? Sunt secretarul adjunct. Iisuse. Maggie îndepărtă receptorul de gură și își drese vocea. — Da, alo. —Trebuie să te văd în cincisprezece minute. Ne întâlnim jos. La o cafea, Robert Sanchez rezumă cam cât de prost stăteau lucrurile. Ambele tabere păreau să încerce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Sanchez. Bruce Miller trecea prin dreptul bufetului pentru micul dejun și se îndrepta spre masa lor. La naiba. Voia să termine de ascultat ce avea de zis Sanchez. Acum trebuiau să se comporte exemplar în fața omului președintelui. Secretarul de stat adjunct se ridică, înclinându-se ușor în fața lui Miller, ca și cum ar fi vrut să exprime fizic poziția lor precisă în ierarhia Washingtonului. —Bună, Bruce. Tocmai o puneam la curent cu evenimentele pe Maggie Costello, aici de față. Maggie îi întinse mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Nu putea să-l arunce, trebuiau să ia cumva legătura cu ea. Și îi era imposibil să ignore un telefon de la consulat. Se opri la un colț de stradă și răspunse. —Bună, Maggie, sunt Jim Davis. Sunt aici cu secretarul adjunct Sanchez și cu Bruce Miller. —Maggie, sunt Robert Sanchez. Lucrurile s-au înrăutățit puțin în decursul zilei de azi... —S-au înrăutățit puțin? S-au înrăutățit puțin? Acesta era Miller, pițigăiala lui sudistă contrastând cu vocea ușor baritonală a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
șef de birou și-i supraveghea pe cei câțiva angajați plictisiți care îi erau subalterni. Nu reușea niciodată să-și amintească numele acestor funcționari și dactilografi. Uneori i se părea că vin și pleacă aproape zilnic, cu excepția domnișoarei Trixie, contabila adjunctă, octogenară, care copiase incorect cifre în registrele de contabilitate ale firmei timp de aproape jumătate de veac. Și purta cozorocul ei verde de celuloid de câte ori venea la birou, gest pe care domnul Gonzalez îl interpreta drept semn de loialitate față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Paști, spuse domnișoara Trixie lui Ignatius. Sper că mi-o dă. Au uitat cu totul de curcanul promis pentru Ziua Recunoștinței. — Domnișoara Trixie a lucrat pentru Levy Pants ani și ani de zile, explică șeful de birou, în timp ce bătrâna contabilă adjunctă sporovăia ceva în legătură cu curcanul. — Aștept de ani de zile să ies la pensie, dar în fiecare an îmi spun că trebuie să mai lucrez încă unul. Ăștia îți cer să muncești până cazi mort. Domnișoara Trixie respiră din greu. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
F*. Dar acum, că doamna Levy jucase o carte bună în jocul privind concedierea tânărului idealist, o avea pe domnișoara Trixie în carne și oase, cozoroc, papuci de gimnastică și toate celelalte. Domnul Gonzalez fusese bucuros să-i dea contabilei adjuncte o vacanță nelimitată. — Domnișoară Trixie, spuse cu voce dulce doamna Levy, trezește-te. Domnișoara Trixie deschise ochii și întrebă cu voce șuierată: — M-au pensionat? — Nu, draga mea. — De ce? mârâi domnișoara Trixie. Am crezut că m-au pensionat. — Domnișoară Trixie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fetei s-a schimonosit. „Turk Street! Ăștia sunt peste tot!“ Armanoush și-a adus aminte cât de surprinsă a fost văzând reacția fetei. Încercase să-i explice că strada fusese numită așa după Frank Turk, un avocat care fusese primar adjunct și care era important În istoria orașului. — Mă rog, cum spui tu, i-a Întrerupt prietena ei discursul, nearătându-se prea interesată de istoria urbană. Dar nu-i așa că sunt peste tot? Da, Într-adevăr, erau peste tot, În asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și nici nu-și ridică privirea când acesta închise ușa după el. Capitolul douăzeci și doi Cel mai sfânt om din Rusia Cum se crăpa de ziuă, opt sute de veresete la sud de St Petersburg, în orașul Kaluga, un tânăr adjunct de magistrat investigator se ridică de la locul său din sanie. Ievgheni Nicolaevici Ulitin se așeză lângă cârmaci și își aruncă neglijent o blană de oaie peste picioare. Purta deja două haine de blană, măsuși groase și o ushanka grea. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
își luă cu el termosul cu ceai. Dezaproba cu tărie faptul că Fran introdusese în redacție cafea veritabilă și nu scăpa niciodată ocazia să-și exprime părerile. Porni în urma lui Stevie, a redactorului de la secția reportaj și a redactorului-șef adjunct spre sala de ședințe plină de lume, unde se așezară pe unde găsiră loc. Keith Wilson își scoase biscuiții Garibaldi și îi întinse unul lui Stevie. Mike Wooley, care lăsase în sfârșit telefonul din mână, vru să se servească. — Ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și meșterită cu pușcăriași. Face glume, dar nu râde. Dă telefoane pentru a împrumuta bani. Ștampilează. Masa comandantului. Odată i-a ștampilat lui Cosmescu, cu „Aprobat secția meseve“, ouăle de Paște. Acolo vine Stancu, fostul comandant al meseviștilor, azi, comandantul adjunct al Rahovei. Semnează sute de cereri de telefon, de vizită, full contact, la masă sau la gratie, de ieșit la Club, de alfabetizare... Tot aici poate fi văzut și comandantul unor infractori de rând, ce-și pune muzică simfonică în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
festă în noaptea de după ce-am fost eu bătut. El venise în țara noastră, potrivit ziarului Times, după ce fusese luptător pentru libertate împotriva rușilor în Ungaria. Comisese un fratricid, potrivit ziarului Times, fiindcă îl omorâse pe fratele său Miklos, ministru adjunct al învățământului din Ungaria. Înainte de a-și provoca somnul de veci, Szombathy a scris un bilet și l-a prins cu un ac de un crac al pantalonului. În bilet nu era nici un cuvânt despre faptul că și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
-ai auzit. A ajuns apoi șef la „Decorativa“ de aici. Avea și atelier, pe Maior Părăluță, parcă. Sau Soldat fruntaș erou Pațughelu. Pe unde-a fost înainte ICRAL-ul, de-i acuma firma de salubritate a lui Brandaburlea. A fost adjunct și la pensionari, până după Revoluția de la Județeană. L-a pictat și pe Băcănel, tabloul ăla mare care-l scot în balcon la partidul lor, când fac adunare cu pomenirea martirilor. Gentimir aprobă indiferent. -Tânăr Focan ăsta - urmă Pancratz -, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
chiar în după-amiaza asta. Nu era nicio problemă. Nu se mai așeză la locul lui. Se strecură lângă tinereii aceia. O fată îi făcu loc chiar lângă directorașul de la postul de radio. Își strânseră mâinile. La tribună era acum Vintrițescu, adjunct cândva la Direcția Presei. Vorbea, ca și anul trecut, despre cenzură și teroarea din presă, mai ales din anii optzeci. Avea acum editura lui și se profilase pe cărți de succes sigur. Le scriau câțiva foști și ei pe la cultură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de fapt, figura. O siluetă, doar, trupul ei, într-un pardesiu ieșit de mult din moda zilei. „Gheorghiu-Dej ’62“, zâmbi el, recunoscând modelul. Îi cumpărase și el unul Etelcăi, caricaturista, chiar din fabrică, cu intervenția lui Stelică. Era pe atunci adjunct de ministru. Dacă nu l-ar fi reclamat profesorul Dameneț, corespondent la Academie, chiar lui Răutu, cu care se știa dinainte de război, poate că Stelică ar fi ajuns până la urmă și ministru plin. La cultură. Petrecea, într-adevăr, Stelică, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
brațele, în clinchetul brățărilor - și a trebuit să fug. Și nu e chiar așa ușor să dai telefon din Goa, adăugă ea, mai prozaic. —Vio clopoțește ca un ren al Moșului, îmi murmură Hugo la ureche. Stăteam lângă biroul directorului adjunct de scenă, în aripa din dreapta. Puteam urmări scena parțial de după colțul unui paravan uriaș și negru; mai descurcăreț, Hugo își lipise fața de fereastra din pânză neagră dintr-un panou, creată pentru a fi folosită de actori. Spectatorii nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ani de zile, nu? Au un al șaselea simț. Oricum, au toți căști, așa că dac-o dau în bară, DSA-ul poate să strige la ei, să-i facă să dreagă un pic treaba. DSA-ul e directorul de scenă adjunct. Tot uit că pentru tine toate lucrurile astea sunt noi. Bun. Deci dacă Marie se mișcă cu unul din astea, mobile vreau să zic, coarda ei va fi manevrată de jos, de pe punte. —Puntea. Mi se învârtea capul. —Scena. Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
avea nici o vină. Purta un pulover pe gât și o pereche de pantaloni vechi și jerpeliți din tercot și dădea aceeași impresie liniștitoare de competență pe care o avea și MM, deși mai puțin intensă. —Eu sunt DA-ul. Directorul adjunct, îmi sări el imediat în ajutor. Sunt un fel de locțiitor al lui Philip. —Ben a făcut porcăria asta nouă, spuse Bez coborând după mine pe scară și arătând cu capul către decorul pentru Virginia Woolf. A mai și reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ia în serios până nu fac și eu măcar zece ani pe aici. Practic, ăsta a fost primul meu loc de muncă, după ce mi-am terminat ucenicia, zise Bez cu mândrie. Ajutorul maistrului tâmplar și am muncit până am ajuns adjunct. Exista și așa ceva pe vremea aia, înainte de reducerea de personal. —Deci Lurch o să-ți ia locul în vreo zece ani, așa-i? întrebai eu. Bez mă privi cu admirație. —Doamne ferește! Doamne apără și păzește! Numai dacă stau toată ziua după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
-se ca un copil de școală. Știa cum să se comporte cu Bez, după cum observam, îndeajuns de sigur pe el încât să-l ia un pic peste picior. N-avea nici un sens să se bazeze pe funcția lui de director adjunct. Se vedea că lui Bez îi place de el și înțelegeam de ce. La nevoie, o urc, dar nu mai mult de atât. Cu condiția să nu mă uit în sus sau în jos. Pun pariu că te cațeri repede, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de mult Își dorea, cu acea seară nesfârșită ce i se căsca În față, ca regulile Republicii să se fi păstrat și să-l poată elibera de următoarele câteva ore! Intrară În antreul pavat cu marmură și, imediat, un director adjunct Îmbrăcat În smoching veni din recepție și-l salută pe nume. — Dottor Brunetti. Signora - asta cu o plecăciune care-i produse o cută perfect orizontală În brâul roșu. Suntem onorați să vă avem aici. Prietenii vă așteaptă În restaurant. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Împiedicându-l să spună că știau drumul. În schimb, toți trei se Înghesuită În cușca minusculă a liftului și-și oferiră reciproc zâmbete afabile În vreme ce acesta Își croi drum Încet spre ultimul etaj al clădirii. Liftul se opri brusc, directorul adjunct deschise ușile duble și le ținu cât timp Brunetti și Paola coborâră, apoi Îi conduse În restaurantul puternic luminat. Brunetti se uită În jur când intră, căutând cea mai apropiată ieșire și pe oricine părea capabil de violență, inspecție pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]