17,219 matches
-
își dădea seama că-și bate gura de pomană, așa că renunță la explicații. Vreau să spun că dacă am putea crea o plasă cu ochiuri suficient de fine, am putea prinde vâlva. Acum ai priceput? Am priceput, dragă. Vrei să alergăm după bestie cu o plasă, cam așa cum am face dacă am dori să prindem fluturi. Nu chiar asta am vrut să spun, dar, în principiu, ai înțeles despre ce este vorba. În regulă dar, în cazul în care să presupunem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
gest. Acesta sorbi îndelung din pahar, după care plescăi satisfăcut din buze. Așeză încet cupa pe marginea mesei după care privi concen trat la postavul verde acoperit cu pătrățele din fața sa. Se clătina ușor, amețit de alcool. Bila de fildeș alerga deja în sens invers rotirii acesteia pe șanțul de pe marginea roții de ruletă. La rândul său, crupierul îl privea nerăbdător așteptând să vadă ce face. În sfârșit, bărbatul se aplecă peste masă și împinse toate jetoanele pe doispre zece roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
loc, ba dimpotrivă, pornise cât se poate de vioi înaintea celorlalți spre ușile ce duceau la spațiile administrative din spate. Boris intrase ca o furtună în camera unde se afla Vlad Mihailovici. Îl înhățase de braț și îl scosese afară. Alergau cât îi țineau picioarele spre scările care duceau la subsol. Coborâseră în viteză până în garajul subteran și se opriseră în fața unei uși masive de metal. Când săpaseră fundațiile cazinoului găsiseră o galerie veche. O exploraseră împreună și constataseră că, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
plin. Ce-i drept, îi și cerea o mulțime de lucruri și nu dintre cele mai ortodoxe, însă nu uita niciodată să-l răsplătească. Partea proastă era că, în ultima vreme, nu o prea nimerise cu afacerile. Boris observase că, alergând disperat după bani, Vlad începuse să facă greșeli. Bunăoară, treaba asta cu aurul, la prima vedere nu părea o afacere proastă, găsiseră ceva metal prețios, dar destul de puțin, în orice caz, nu pe măsura așteptărilor lui Vlad. Unde mai pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
închise? întrebă Vlad, aparent fără legătură cu povestirea lui Godunov. Ți-am spus că am scăpat numai datorită faptului că m-am închis în mașină. Exact așa s-a întâmplat și aici. Imediat ce am auzit primul foc de armă am alergat la fereastră ca să văd ce se întâmplă. Nici unul dintre cei aflați afară n-au scăpat. Se apropia de ei, indiferent de câte gloanțe trăgeau aceștia. Imediat ce ajungea deasupra lor, mi s-a părut că se prăbușește peste ei. Nu dura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ar fi pus întrebări, era plecat să supravegheze încărcarea cherestelei pe vapor, împreună cu Vlad Mihailovici, care deja pornise într-acolo. Era un plan pe care îl considera fără cusur și avea de gând să se țină de el neabătut. Toyota alerga în viteză pe drumul accidentat spre vârf. Culcat în lada vehiculului de teren, inspectorul era aruncat în toate părțile, lovindu-se de obloane, la fiecare viraj. Nu se mai gândea la nimic, se ghemuise cu genunchii la gură, încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ușor de loc, dar în câteva minute reușise să facă o gaură prin care se putuse să se strecoare afară. Privi atent în jur, după care se repezi în fugă să traverseze drumul și se pierdu în pădurea de vizavi. Alergase într-un suflet spre Baia de Sus. Odată ajuns la secția de poliție, dăduse adunarea și ceruse ajutoare de la Deva. Îi luaseră ca din oală, nu întâmpinaseră nici o rezistență când descinseseră cu o jumătate de oră mai devreme. Cu toții erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
greiere îi gâdilă plăcut auzul. În clipa aceea îl și văzu. Un gândăcel negru, pitit sub un smoc de iarbă, frecându-și piciorușele de elitrele lucioase. Un fâșâit urmat de pași ușori îl speriară și cântecul insectei se frânse. Șoarecele alerga bezmetic pe cărările numai de el știute. Mânat de foame, ieșise din gaura sa și pornise să caute de mâncare. Îi vedea trupul plăpând, acoperit de blăniță cenușie și boticul roz, fremătând în toate părțile, adulmecând temător aerul nopții. Văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Încăpere), că fiecare sală conținea o singură literă din Enciclopedie. Aceea era a treia. Într-adevăr, În cea de-a patra Încăpere toate volumele aveau pe ele Însemnul literei „D“. Dintr-odată, Împinsă parcă de un presentiment, am Început să alerg. Îmi auzeam pașii cum răsunau În ecouri difuze ce se pierdeau În bezna adîncă. Tulburată și abia trăgîndu-mi sufletul, am dat de litera „M“ și, cu bună știință, am căutat să deschid un volum. Înțelesesem, amintindu-mi poate că despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
spasm agonizant. Doamna Brener se așeză pe pat, Înălțînd lumînarea pîlpîitoare. În lumina tulbure a flăcării văzu pentru o clipă, doar pentru o clipă, În oglindă, privirea Înspăimîntată a fiicei celei mici. (Daca nu erau chiar ochii ei Înspăimîntați.) Atunci alergă la dulap. Se auzi clinchetul cristalului. După care, zgomot de sticlă spartă. Doamna Brener se Întoarse ținînd În mînă o sticluță cu oțet sau apă de colonie ori săruri. Fetița ședea pe pat, trupșorul ei era convulsionat de spasme, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Dumnezeu știe ce idei. În timp ce mă zoream sub aversă către Plaza Real, nu-mi puteam smulge din minte gîndul că o pusesem În primejdie pe Clara atunci cînd Îi dăruisem cartea lui Carax. Am ajuns În piață ud leoarcă. Am alergat să mă adăpostesc sub arcadele de pe strada Fernando. Mi s-a părut că zăresc contururi de umbre tîrÎndu-se În urma mea. Am căutat În mănunchiul de chei setul pe care mi-l dăduse Barceló. Aveam cu mine cheile de la prăvălie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai tînăr. După cum mi-am dat seama, deja se Împrieteniseră. Fermín Romero de Torres, poate că sub efectele sărurilor de baie, se ambalase. — Ascultați-mă ce vă spun, domnule Sempere, dacă viața n-ar fi vrut ca eu să tot alerg Încoace și-ncolo prin lumea intrigii internaționale, aplecarea mea, din inimă, era spre științele umaniste. De mic copil am simțit chemarea versurilor și am vrut să devin un Sofocle sau un Vergiliu, pentru că, mie, tragedia și limbile moarte Îmi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
zbughi pe coridorul ce ducea spre bibliotecă. Am văzut-o Îndepărtîndu-se pe pardoseala În alb și negru, umbra ei decupînd perdelele de lumină ce cădeau dinspre geamuri. Bea, așteaptă. Am blestemat poza pe care o luasem și am Început să alerg după ea. Am oprit-o la jumătatea coridorului, Înșfăcînd-o de braț. Mi-a aruncat o privire care ardea. — Iartă-mă. Dar te Înșeli: vina nu-i a ta, ci a mea. Eu nu valorez nici cît frate-tău, nici cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că redescopeream o altă Barcelonă. Se crăpa de ziuă și un firicel de purpură sfîșia norii și se presăra pe fațadele micilor palate și ale marilor case senioriale care flancau bulevardul Tibidabo. Tramvaiul albastru se tîra alene prin semiîntuneric. Am alergat după el și-am izbutit să mă cațăr pe platforma din spate, sub privirile severe ale controlorului. Cabina din lemn era aproape goală. Doi călugări și o doamnă În doliu, cu pielea cenușie, se legănau adormiți În acel du-te-vino al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
alături de primatele din acele timpuri apare specia Homo ergaster, mai bine adaptată la peregrinări și la deplasarea rapidă decât celelalte. Deși e încă adus de spate, mișcarea l-a modelat binișor: și-a pierdut blana și e în stare să alerge. Se pare că prezintă chiar primele rudimente ale vorbirii. în urmă cu un milion de ani, un descendent al lui Homo ergaster evoluează și dă naștere unei noi specii de primate: Homo erectus. Acesta părăsește, pentru prima oară, Estul african
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
orice judecată definitivă și să însoțim cu atenție încrezătoare desfășurarea unor întâmplări care abia au început să se schițeze. Exact ceea ce, cuprinși de entuziasm profesional și de nerăbdare informativă, fac deja jurnaliștii din presa scrisă, de la radio și de la televiziune, alergând dintr-o parte în alta, punând reportofoane și microfoane în fața oamenilor, întrebând Ce v-a făcut să ieșiți din casă la ora patru ca să vă duceți să votați, nu vi se pare incredibil că toată lumea a ieșit pe stradă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
care declarau, scris cu negru pe roșu, Noi am votat în alb, dar cel mai izbitor, agitându-se și avansând pe deasupra capetelor manifestanților, era un râu interminabil de drapele albe care avea să-l facă pe un corespondent dezorientat să alerge la telefon ca să-și informeze ziarul că orașul se predase. Megafoanele poliției strigau în gura mare că nu erau permise grupuri mai mari de cinci persoane, dar oamenii erau câte cincizeci, cinci sute, cinci mii, cincizeci de mii, cine se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
frunte, o zgârietură pe față, o sucitură de gât, nimic care să justifice mâine o medalie pentru rănire, crucea de război, medalia inima de purpură sau orice altă invenție similară. Ambulanțele se duseră în față, personalul medical și de asistență alergă iute să dea ajutor răniților, confuzia era imensă, deplorabilă sub toate aspectele, caravanele se opriseră, se telefona cerându-se informații despre ceea ce se întâmpla pe celelalte trasee, cineva solicita, strigând tare, să se pună capăt situației și, pe deasupra, acele șiruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de un ciob de sticlă. Era evident că fuseseră atinși de unda de șoc a exploziei. Trebuie să fi fost în stația de metrou, spuse printre suspine o femeie care încerca să se ridice. Apăsând un șervețel pe rană, primarul alergă în stradă. Cioburile de sticlă îi trosneau sub picioare, în față se înălța o coloană densă de fum negru, i se păru chiar că vede licărirea unui incendiu, S-a întâmplat, e în stație, se gândi el. Aruncase șervețelul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
afla unde locuiesc agenți de poliție pensionați, chemați-i și pe ei, să vină să ajute, Pompierii sunt pe drum, domnule primar, facem toate eforturile ca să. Întrerupse legătura și se precipită din nou spre linia de metrou. Erau oameni care alergau pe lângă el, unii, mai rapizi, treceau înaintea lui, el avea picioarele grele, erau ca plumbul, și părea că foalele din plămâni refuzau să respire aerul dens și rău mirositor și o durere, o durere care i se fixase rapid la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cuiva care implora ajutor decât ale cuiva care venea să-l dea, erau tot mai ascuțite, dintr-un moment în altul aveau să irumpă de după un colț. Prima mașină apăru când primarul își croia drum prin aglomerația de oameni care alergaseră să vadă dezastrul, Sunt primarul, spunea el, sunt primarul, lăsați-mă să trec, vă rog, și se simțea dureros de ridicol repetând-o o dată și încă o dată, conștient că faptul că era primar nu-i deschidea toate ușile, acolo înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
capătul căruia urma să vireze la dreapta, primind în față, începând de acolo, mângâierea brizei răcoroase a râului. Palatul prezidențial se afla la vreo doi kilometri distanță, totul pe drum drept. Reporterii primiseră ordin să nu mai însoțească manifestația și alergară să-și ocupe pozițiile în fața palatului, dar ideea generală, fie printre specialiștii care lucrau pe teren, fie în cartierele generale ale redacțiilor, era aceea că, din punctul de vedere al interesului informativ, acoperirea evenimentului avusese drept rezultat o pură pierdere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
la cabinetul domnului președinte, rapid. Ca să parcurgă diferitele coridoare și diferitele săli, de regulă e nevoie de vreo cinci minute cel puțin, dar secretarul apăru la ușă după trei. Venea gâfâind și-i tremurau picioarele. Omule, nu era nevoie să alergi, spuse președintele afișând un surâs plin de bunătate, Domnul șef de cabinet a spus să vin rapid, domnule președinte, gâfâi omul, Foarte bine, am cerut să fii chemat din cauza acestei scrisori, Da, domnule președinte, Ai citit-o, desigur, Da, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ca să poată vedea, în fine, în ce constă ajutorul promis de el. Era aproape ora trei și jumătate când sună telefonul roșu. Comisarul se ridică dintr-o săritură, își băgă picioarele în papucii cu însemnele breslei și, aproape împiedicându-se, alergă la masa unde se afla aparatul. Înainte chiar de a se așeza, era cu receptorul în mână și întreba, Cine e, Aici, albatros, a fost răspunsul de cealaltă parte, Bună seara, albatros, aici papagal-de-mare, Am instrucțiuni pentru dumneavoastră, papagal-de-mare, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Soția doctorului se așeză, deschise geanta pe care o avea și scoase dinăuntru o carte. Până nu o deschise și nu începu lectura, câinele nu se mișcă de acolo. Ridică ochii de pe pagină și comandă, Du-te, iar el plecă alergând, se duse unde trebuia să se ducă, acolo unde, așa cum se spunea eufemistic în alte vremuri, nimeni nu se putea duce în locul lui. Comisarul privea de departe, își amintea întrebarea pe care și-o pusese după micul dejun, Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]