8,411 matches
-
politice proprii autorilor în discuție, dat fiind că Irineu evocă mai curând o destrămare naturală a Imperiului Roman în zorii eshatonului, iar Ieronim vorbește, după cum am văzut, „de o revoltă a popoarelor” care va pune capăt dominației Romei în lume. Apostolul evită să precizeze numele katechonului (chiar Imperiul Roman), spre a nu atrage consecințe grave asupra comunităților creștine din acea vreme, întrucât „conducătorii” considerau imperiul „etern”. „Dacă ar fi spus deschis și cu îndrăzneală: Anticristul nu va veni până ce nu va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
expresia cu totul exterioară și superficială a creștinismului? Cine sunt „lupii răpitori”, dacă nu aceste idei, aceste spirite viclene care se ascund chiar în Biserică să vatăme turma lui Cristos? Cine sunt profeții mincinoși, dacă nu propovăduitorii minciunii? Cine sunt „apostolii mincinoși” (2Cor. 11,13), dacă nu cei care vestesc o credință adulteră? Cine sunt anticriștii (cf. 1In. 2,18), acum și totdeauna, dacă nu cei care se ridică împotriva lui Cristos? Iată aceste erezii care tulbură Biserica, prin netrebnicia noilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
referă la un interval (ipsa spatia temporum vacant), în timp ce cuvântul 6∀4ΔΗ vizează „împrejurările”, „momentul oportun” (quae in rebus ad aliquid opportunis vel importunis sentiuntur, sicut messis, uindemia, calor, frigus, pax, bellum, et si qua similia). În consecință, atunci când apostolii îi adresează lui Isus întrebări de natură eshatologică, ei nu se gândesc să afle nici „ceasul”, nici „ziua” sfârșitului, ci pur și simplu „împrejurările” acestuia. Răspunsul lui Isus, vizează deopotrivă și deliberat „momentul” (6∀4ΔΗ) și „circumstanțele” (ΠΔ<≅4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la Judecata de la sfârșitul veacurilor” . Îndemnul lui Cristos (Mc. 13,35): Vigilate, ne cum repente uenerit, inueniat uos dormientes, se adresează atât creștinilor în viață, cât și celor adormiți și presupune, așa cum vedem, o Judecată imediată și personală. De altfel, apostolii, care știau că a doua parusie nu va avea loc în timpul vieții lor (cap. 3), nu s‑au înstrăinat niciodată de priveghere. Transferând tensiunea eshatologică în registrul individual și psihologic, Augustin atinge punctul maxim al dramatizării condiției umane, arătând că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tensiunea eshatologică în registrul individual și psihologic, Augustin atinge punctul maxim al dramatizării condiției umane, arătând că fiecare individ este responsabil pentru soarta sa. Acest proces este însoțit de o dramatizare firească a istoriei. Pe de altă parte, de vreme ce nici apostolii nu știau ceva sigur referitor la data parusiei, ar fi fost absurd să se creadă că o atare informație ar fi fost furnizată (prin ce mijloace?) posterității. Hesychius afirmă că profeții au primit descoperirea „celor viitoare” (quae futura sunt), dar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mijloace?) posterității. Hesychius afirmă că profeții au primit descoperirea „celor viitoare” (quae futura sunt), dar că au păstrat o tăcere absolută asupra acestora. În acest caz, replică Augustin, trebuie să subliniem două lucruri. Mai întâi, este cel puțin surprinzător că apostolii nu au fost considerați demni de a primi o descoperire încredințată profeților Vechiului Testament. Din ce motiv ar fi ascuns, așadar, Isus de „profeții cei desăvârșiți”, care sunt apostolii, ceea ce dezvăluise profeților veterotestamentari? În plus, în ce scop ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să subliniem două lucruri. Mai întâi, este cel puțin surprinzător că apostolii nu au fost considerați demni de a primi o descoperire încredințată profeților Vechiului Testament. Din ce motiv ar fi ascuns, așadar, Isus de „profeții cei desăvârșiți”, care sunt apostolii, ceea ce dezvăluise profeților veterotestamentari? În plus, în ce scop ar fi încredințat Dumnezeu profeților săi o descoperire lipsită de utilitate publică, de vreme ce o profeție ținută în secret nu are practic nici o valoare? De aici singura concluzie acceptabilă: nici apostolii, nici
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sunt apostolii, ceea ce dezvăluise profeților veterotestamentari? În plus, în ce scop ar fi încredințat Dumnezeu profeților săi o descoperire lipsită de utilitate publică, de vreme ce o profeție ținută în secret nu are practic nici o valoare? De aici singura concluzie acceptabilă: nici apostolii, nici profeții din vechime, nici slujitorii actuali ai Bisericii nu cunosc și nici nu ar putea cunoaște data exactă a celei de‑a două parusii. Interpretării propuse de Hesychius în legătură cu cea de‑a patra fiară din Cartea lui Daniel, Augustin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adevăratul creștin se comportă - sau ar trebui să se comporte - ca și cum a doua parusie ar avea loc hic et nunc (cap. 15). De aici afirmația că întreaga istorie de după Înălțare poate fi considerată ca reprezentând eshatonul, sfârșitul lumii (cap. 17). Apostolul Ioan confirmă aceasta în prima epistolă, atunci când scrie: nouissima hora est (1In. 2,18). Afirmația se dovedește perfect valabilă pentru epoca în care trăiesc Augustin și Hesychius și este confirmată de semne clare. Și atunci, dacă apostolul trăiește în vremea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lumii (cap. 17). Apostolul Ioan confirmă aceasta în prima epistolă, atunci când scrie: nouissima hora est (1In. 2,18). Afirmația se dovedește perfect valabilă pentru epoca în care trăiesc Augustin și Hesychius și este confirmată de semne clare. Și atunci, dacă apostolul trăiește în vremea eshatonului, asemenea și cei doi corespondenți de la începutul secolului al V‑lea, aceasta presupune că eshatonul cuprinde practic întreaga perioadă existentă între cele două parusii ale lui Cristos: „Că vremurile pe care le trăim sunt cele din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și politic pentru „vremurile eshatologice”, care nu sunt altele decât vremurile domniei Bisericii. Fără să cunoască data exactă a parusiei, creștinii simt că aceasta se apropie vertiginos. Contemporanii lui Augustin se află mult mai aproape de a doua venire decât contemporanii apostolilor, de exemplu, dar ei sunt mult mai departe decât generațiile viitoare. Eshatologia augustiniană ar putea fi reprezentată prin imaginea unui fluviu al cărui izvor se află în viața pământească a lui Isus. Malurile acestui fluviu imprimă istoriei omenirii un sens
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
până la vărsare, dar apele de la izvor, de exemplu, se află mult mai departe față de mare decât cele din mijloc sau cele din deltă. De aici aparentul paradox care face ca Augustin și Hesychius să fie în același timp contemporani ai apostolilor și mult mai apropiați decât aceștia de punctul final al lumii. În ziua Cincizecimii, Petru spune: „Aceștia nu sunt beți, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ceea ce s‑a spus prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
est, uel aliquid siue minus restet siue amplius? quod profecto nescimus, quia non est nostrum scire tempora uel momenta, quae Pater posuit in sua potestate: cum tamen sciamus, in nouissimis temporibus, in nouissimis diebus, in nouissima hora nos agere, sicut Apostoli; sed multo magis qui fuerunt post illos ante nos, et multo magis nos, et magis quam nos qui erunt post nos, donec ad illos ueniatur qui erunt, si dici potest, nouissimorum nouissimi. Acelea erau deja zilele din urmă; cu atât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tot atâta vreme sau chiar mai multă decât s‑a scurs de la Înălțarea Domnului! Sfârșitul nu‑l cunoaștem, căci nu ne este dat nouă să cunoaștem vremurile sau ceasurile care stau în puterea Tatălui; dar știm că trăim ca și apostolii, în vremurile din urmă, în cele din urmă zile, în cel din urmă ceas. Cei care au trăit după apostoli și înaintea noastră se aflau mai mult în ceea ce numim vremurile din urmă, iar noi înșine ne aflăm în aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ne este dat nouă să cunoaștem vremurile sau ceasurile care stau în puterea Tatălui; dar știm că trăim ca și apostolii, în vremurile din urmă, în cele din urmă zile, în cel din urmă ceas. Cei care au trăit după apostoli și înaintea noastră se aflau mai mult în ceea ce numim vremurile din urmă, iar noi înșine ne aflăm în aceste vremuri încă și mai mult; cei care vor veni după noi vor fi și mai mult, până la vremurile care vor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Este adevărat că acestea din urmă au întâietate, ca timp; celelalte însă au întâietate din pricina demnității. Căci cele din Vechiul Testament sunt vestirea celor din Noul Testament (20, 4). În Testamentul Vechi avem Legea și Profeții; în cel Nou, Evanghelia și epistolele apostolilor”. În concluzie, singurele citate cu adevărat semnificative, în concepția lui Augustin, sunt cele din Noul Testament, fragmentele veterotestamentare având numai rolul, foarte modest, de sprijin, de confirmare aproape tautologică de cele mai multe ori. Într‑un cuvânt, edificiul este construit aproape exclusiv pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
textelor ioanice - Evanghelia, Apocalipsa și Epistola întâi - se impune o altă observație preliminară. Putem spune, fără nici o exagerare, că mai mult de trei sferturi din „materialul de construcție” folosit de Augustin pentru ridicarea edificiului provine din corpusul atribuit prin tradiție apostolului Ioan. Două pasaje din evanghelia ioanică pun în mișcare mecanismul exegetic. Este vorba de In. 5,25: „Adevăr, adevăr vă spun, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce vor auzi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ar simboliza „totalitatea împăraților” romani (20, 13, 1). Ea trebuie interpretată în sens alegoric, ca și millenium‑ul. Al doilea fragment, mai amplu, se referă la 2Tes. 2,1‑11 (20,19). Nu există nici o îndoială pentru exegetul nostru că apostolul se referă la domnia tiranului eshatologic. Rămân totuși două probleme spinoase: instalarea Anticristului în templu și misterul katechonului. Augustin le enunță, citează sistematic principalele interpretări frecvente în epocă, dar se ferește să facă o alegere personală. 1) Prima problemă! Despre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
domnia tiranului eshatologic. Rămân totuși două probleme spinoase: instalarea Anticristului în templu și misterul katechonului. Augustin le enunță, citează sistematic principalele interpretări frecvente în epocă, dar se ferește să facă o alegere personală. 1) Prima problemă! Despre ce templu vorbește apostolul în pasajul următor: „Pentru că trebuie să vină mai întâi cel răzvrătit și să se arate omul nelegiuirii, fiul pierzării, care se înalță mai presus de tot ceea ce se numește Dumnezeu sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doua întrebare se referă la identitatea celui care, printr‑o prerogativă specială, are puterea să oprească lucrarea răului în lume - este vorba de faimosul katechon. Augustin își mărturisește deschis ignoranța: „Mărturisesc că nu știu nicidecum ce a vrut să spună [apostolul]” (20, 29, 2). Ca și în cazul precedent, el prezintă didactic soluțiile tradiției, adoptând‑o pe cea mai puțin obișnuită și cea mai puțin concretă. Există, așadar, trei identificări posibile, propuse de diferitele tradiții eshatologice: a) katechonul ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cap. 1-3: despre progresul spiritual; cap. 4-10: cine sunt anticriștii; cap. 11-12: despre puterea de discernământ; cap. 13: despre Învățătorul lăuntric. Primele trei capitole constituie un comentariu alegoric la 1In. 2,18: Pueri, nouissima hora est. Prin aceste cuvinte clare, apostolul își îndeamnă destinatarii să‑și desăvârșească credința. În ce măsură o atare exortație este realistă? Augustin observă că, spre deosebire de dezvoltarea corporală, supusă unui anumit ritm al naturii, dezvoltarea spirituală depinde exclusiv de voința noastră. Natura se retrage, lăsând puterea liberului arbitru. Persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sunt cu Cristos nu pot părăsi trupul său, adică Biserica. Augustin reia metafora trupului aplicând‑o Bisericii. Un trup sănătos este un trup armonios: „Niciodată mădularele nu lucrează unele împotriva celorlalte. Integritatea trupului rezultă din conlucrarea tuturor mădularelor. Ce spune apostolul despre armonia mădularelor între ele? Dacă unul suferă, toate suferă împreună cu el; dacă unul este lăudat, toate se bucură împreună cu el.» Așadar, atunci când un mădular se bucură de cinste, celelalte se bucură deopotrivă, iar atunci când suferă, toate suferă: aceasta înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trebuie să știți, atunci munca noastră este zadarnică! Ce folos mai au atâtea cuvântări? Este de ajuns să lăsăm inimile în seama mirungerii, iar aceasta vă va călăuzi pe voi” (3, 13). Așadar, Ioan se contrazice pe sine? El, marele apostol al lui Cristos, cum ar fi putut să scrie, să propovăduiască și să nege în același timp sensul Scripturii și al predicării? „Iată un mister asupra căruia trebuie să medităm.” Un mister care îi permite lui Augustin să reia tema
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mitul Anticristului este comentariul consacrat Epistolei a doua către Tesaloniceni, redactat, probabil, între 435 și 437, așadar, ulterior lui In Danielem, la care face trimitere în câteva rânduri. El nu are altă intenție decât aceea de a arăta „profunzimea epistolelor apostolului”, ideologia fiind lăsată deoparte, într‑o mai mare sau mai mică măsură. În ceea ce privește subiectul nostru, un singur lucru ne reține atenția: interpretarea unică propusă pentru katechon. Într‑adevăr, departe de a se ralia teoriilor care circulau în epocă, episcopul Cyrului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înceteze cu totul a mai lucra. Într‑adevăr, cum ar fi posibil ca uneltirile aceluia să fie dejucate, dacă ar lipsi ajutorul Duhului? Pe de altă parte, nici un alt imperiu nu va urma celui Roman. Eu însă cred că dumnezeiescul apostol nu se referă la nici una dintre cele două realități care au fost propuse și consider adevărat ceea ce a fost spus de alții: Dumnezeul universului a hotărât ca el să se arate la sfârșitul vremurilor. Așadar, termenul rânduit de Dumnezeu îl
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]