6,861 matches
-
privind numai spre vest, Transilvania este legată aproape exclusiv de sistemul autorutier din Ungaria. Arealul extra carpatic nu mai prezintă interes major și în niciun caz nu mai reprezintă un spațiu de refugiu, așa cum s-a întâmplat cu mulți români ardeleni care au plecat în bejanie în Moldova sau Dobrogea pentru a scăpa de opresiune. În sens invers, migrația regională din considerente profesionale dinspre Moldova spre Transilvania s-a redus considerabil. Pentru românii moldoveni, Ardealul nu a ajuns decât un spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
putut să se afirme politic și cultural în Transilvania. Din rândul credincioșilor uniți cu Roma, s-au născut fii ai neamului, crescuți într-un puternic simțământ patriotic, care au purtat stindardul latinității. Să privim, prin urmare, cu admirație la Școala Ardeleană și la cărturarii ei: Samuil Micu, Gheorghe Șincai sau Petru Maior. Emanciparea națională nu avea să țină seama în Transilvania de apartenența noastră religioasă. Întâlnim angajați în lupta politică și militară fruntași pașoptiști transilvăneni care provin atât din rândul ortodoxiei
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
i-a fixat încetarea perioadei de debut în 1873, cînd i se publică Floare albastră 30. Nici Eminescu însuși nu și-a prețuit, în mod exagerat, poeziile începătoare. În luna mai, 1869, aflîndu-se la București, în tovărășia unui bun prieten ardelean, Ștefan Cacoveanu, poetul i-a spus acestuia: "A ieși în publicitate nu-i glumă. Mai de multe ori îmi pare rău c-am publicat ceea ce am publicat. Este o zicală din bătrîni : gura să aibă trei lacăte: în inimă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
acest mit al venirii americanilor este prefațat de sedimentarea unor percepții, imagini, simboluri extrase din ceea ce a Însemnat Înainte de 1918 emigrarea românilor În America privită ca pământ al făgăduinței, din interpolarea sau prelucrarea În memoria colectivă dinspre discursul elitei politice ardelene a principiilor wilsoniene ale autodeterminării din preajma unirii din 1918, din sprijinul american acordat partidelor istorice În perioada 1945-1947, din percepția mediatică, prin radio Vocea Americii și Europa Liberă 39 a americanului eliberator. Acest joc Între realitate și iluzie, Între suferință
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Chirvasă, Gheorghe (coord.), După 20 de ani sau Lupeni ’77-’97, Cotidianul Matinal și Editura Cameleonul, Petroșani, 1997. Cesereanu, Ruxandra, Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții, Polirom, Iași, 2004. Goma, Paul, Culoarea curcubeului ’77, ediția a II-a, Îngrijită de Florin Ardelean, Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 1993 (ediția a III-a, Polirom, Iași, 2005). Velica, Ioan, Velica, Dragoș ștefan, „Lupeni ’77 - Laboratorul Puterii”, În Analele Sighet, 10, Fundația Academia Civică, București, 2003. Daniel Iftenetc "Daniel Iftene" Brașov, 15 noiembrie 1987tc "Brașov, 15
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
pe care nu și-o acoperă. El are o vie aspirație eugenică de puritate a rasei. Opera lui Eminescu, lui Goga exprimă această stare de spirit. [...] Țăranul de la Dunăre e mai idilic și epicurean, aplecat spre grațios și diminutival. „Jalea” ardeleană a lui Goga nu se va găsi la Dunăre și nici ritualul milenar din poezia lui Coșbuc. Aici la Siret, ori pe Dâmbovița, oamenii sunt mai hârșiți cu imigranții și se lasă cuceriți de soare și ierburile câmpului. Podgoriile îi
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
a ucide (lat.), a omorî (sl.), a asasina (fr.). Instinctul autoconservării, ca formă de adaptare la schimbare, care a funcționat în planul mentalităților a însemnat în limbă conservarea caracterului său latin, în ciuda influențelor diverse, exercitate de idiomuri non-romanice. O dată cu Școala Ardeleană (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea) a început reorientarea culturii spre culturile occidentale și relatinizarea limbii române ca urmare a contactelor directe (studii, călătorii) și livrești (traduceri, manuale) cu culturile neolatine. Formele care siluiau „firea limbii” au fost
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
proporții nemaiîntâlnite până atunci în țara noastră. Aceasta a fost Extensiunea Universitară. În numai cinci ani, consemnează O. Ghibu în 1929, s-au ținut 873 conferințe, în 47 de orașe ale țării. Întâlnim, în tabelul și harta publicate de pedagogul ardelean (Ghibu, 1929, pp.76-77), nu numai toate localitățile urbane din Transilvania și Banat, ci și orașe din Muntenia (Pitești, Câmpina) și Moldova (Suceava, Roman). Asociația Extensiunea Universitară s-a înființat în toamna anului 1924, cu scopul de „a răspândi și
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
proprie și același lucru îl admiră el și la alții”. Miza acestei finalități merită investiția de inteligență și afectivitate pe care a înglobat-o Extensiunea Universitară. Succesul Extensiunii Universitare s-a datorat - după părerea noastră (Neculau, 1989) - faptului că universitarii ardeleni și-au înțeles pe deplin menirea lor de călăuzitori de conștiințe, au înțeles nevoile momentului istoric. După realizarea idealului național, unirea tuturor românilor, era nevoie de o operă de educație națională, în acord cu cerințele unei societăți moderne. Idealul național
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
hăituit de noua putere „democratică”, fiind considerat dușman al neamului. Am găsit toate aceste informații și altele într-un volum recent de evocări ale personalității sale (Popa, Sâncrăian, în Ștefănescu-Goangă, 2001). Iată-l pe cel care a dat strălucire universității ardelene și psihologiei românești rămas fără locuință și mijloace de existență, bolnav și izolat, cerând înțelegere și ajutor din partea unui conducător comunist luminat, profesor de sociologie. Într-un memoriu către Miron Constantinescu, vicepreședinte al Consiliului de miniștri, își prezintă situația: după
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
care îi contestă sau îi abjură. Iată-l spunând: „Noi românii suntem niște ratați. Asta e originalitatea noastră și pe drept cuvânt îi detestăm pe străini, biete ființe care s-au realizat” 22 februarie 1991 Ă 582). Vorbind despre „sărmanii ardeleni”, despre care spune că nu-i poate, totuși, disprețui și despre regățenii caracterizați de un englez de la BBC ca fiind „popor înșelător Ă nestatornic, viclean, plin de fantezie, teatral”, Cioran conchide: „cred că am moștenit și defectele unora și ale
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
taxi care ne-a dus de la gară la hotel ne-a anunțat că a căzut guvernul Boc și că se bucură clujenii că au scăpat de el. Că toată lumea îl înjură pe Boc, că-i face de râs pe ardeleni la București. La fel îl înjurau bucureștenii acum pe Băsescu și pe Radu Moraru. Și eu cred, ca și bucureșteanul de la semafor, că este unul dintre ziariștii care, (mai nou emisiunea lui are ca fond muzical muzica lui Enescu, la
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Sălăjan 174 Florența Albu 176 Ana Blandiana 177 Constanța Buzea 180 Ileana Mălăncioiu 182 Ioana Diaconescu 185 Florica Mitroi 186 Poezia militantă 188 Ioan Alexandru 210 O definiție a poeziei 211 În drum spre ființă și jertfa neființei 216 Satul ardelean 223 Ion Gheorghe 229 Dinamica realității și reportajul 230 "Vine iarba" 234 Sub semnul zodiacului 242 Nichita Stănescu 251 Arta poetică și drama cuvintelor 252 Îndoirea luminii (setea de cunoaștere) 258 "De la Dionisos la Ieronim" (tema iubirii) 268 Marin Sorescu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
are o structură multidimensională, vizând grupuri de poeți adunați pe teme, direcții, experiențe poetice și alte criterii estetice, unii dintre poeți făcând obiectul mai multor studii urmărite. Enumerăm câteva perspective de referință: lirica feminină, poezia eclectică, experiențe poetice, spațiul bucolic ardelean, modernism, poezia militantă. Poeții cei mai reprezentativi ai perioadei formează o structură aparte; li se atribuie un dosar individual în care se urmărește în detaliu arta poetică prin exemplificare estetică și tematică: Ion Gheorghe, Ioan Alexandru, Nichita Stănescu, Marin Sorescu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
manierism, la versificări goale de emoție. Astfel, Nichita Stănescu, figura cea mai proeminentă a epocii, scoate un volum intitulat " Un pământ numit România", în care realizarea estetică prezintă denivelări. " Un studiu elaborat este dedicat poetului Ioan Alexandru (arta poetică, satul ardelean, drumul către ființă); intenția presupune o anume subiectivitate mărturisită de autoare, ce se vrea, în finalul expunerii, justificată: "Desigur, am putea să-i imputăm lui I. Alexandru modelele, sursele, limbajul poetic, dar poetul are vână, are emoție; dincolo de trupul împodobit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
toamnei", E. P. L. 1962; "Pe coardele timpului", E. P. L., 1963; Cu farurile aprinse", E. P. L., 1965; "Focuri de toamnă", Eminescu, 1974; "Rămâne pururi vatra", Albatros, 1974. De la "Cântecele de pierzanie" la "Steaguri" (1951) poetul aduce ecouri multiplicate pe fondul tradiției ardelene. Cu "Mărul de lângă drum" (1954) și cu următoarele volume până la "Cântecele inimii" (1960) se manifestă ca un poet prodigios, de o vitalitate și un orgoliu singular, sau își confundă destinul cu al mulțimii. Este perioada sentințelor, a exclamațiilor retorice, a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Egal cu el însuși, Ion Brad rămâne poet și când evocă bătălia de la Rovine: "Curg aburi calzi pe câmpuri și revine/ Un cântec ca un plâns. Mereu tresalt/ Respiră morții mei de la Rovine." Ion Brad se poate cita alături de scriitorii ardeleni de factură tradițională, alături de Ion Horea, Al. Andrițoiu, Tiberiu Utan, Aurel Rău, lărgind aria de investigație tematică a acestora. "Poate iar ne-ntoarcem gârbovi de zăpadă.../ Pasărea pe umăr va dormi visând". Un anume echilibru clasic, meditația impulsionată de nostalgia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
îndrăgostit"E. P. L., 1956; "Fluierul", E. S. P. L. A., 1959; Florile cornului tânăr", E. P. L., 1961; "Orfeu plângând-o pe Euridice", Editura Albatros,1964; "Alcor", Editura Tineretului,1968; "Umbra paradisului", 1970; "Cartea pentru copilărie", Editura Junimea, 1974. Fără să fie ardelean, Horia Zilieru vine cu universul satului altfel decât Ion Horea sau Gh. Pituț, în sensul că nici timpul, ca la Ion Horea, nici tehnica expresionistă, ca la Pituț, nu aduc imaginea copilăriei, ci poetul prin spărturi de flaut întruchipează cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
unui clasicism viguros sau romantic sumbru, se întoarce spre vechimea autohtonă dacică. Gheorghe Pituț "Poarta cetății",Editura Tineretului, 1966; Cine mă apără", Editura Tineretului, 1968; "Ochiul neantului", E. P. L., 1969; "Sunetul originar", Editura Tineretului, 1969; "Fum", Editura Eminescu, 1971. Poet ardelean, în descendență expresionistă în ceea ce privește tehnica imaginii, viguros, se confesează întrupat într-o viziune alambicată sau într-un comentariu deschis. Atmosfera rămâne stranie, compusă din ritmuri discontinue; când faustic și elegiac, răvășit de iluzii, când tumultuos și echilibrat cum se vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se îndreaptă spre orașul catedralelor care ardeau pe mare plutind îndepărtat spre Dumnezeu. Universul este văzut în alb și negru, în rău și bine, în spiritul romanticului, la care se adaugă stările limită, de esență modernă și clasicul echilibru al ardeleanului: Iar noi cei vii îl plângem/ Cât cere obiceiul, și mergem mai departe". Volumele de versuri ale lui Gh. Pituț sunt niște biografii lirice suprapuse; contextul în care ele se desfășoară este orașul civilizat, în interiorul căruia se simte un dezrădăcinat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se întindea pe dealuri,/ Fluid precum o apă se liniștea pe foi./ Departe, ca o pâclă se subția-n albastru,/ Aproape ca veninul în ierburile moi." Uneori, este vlahuțiană în meditația asupra iubirii sau a timpului: Este-ntr-un sat ardelean o fântână,/ ca toate fântânile, cu lanț și cu ciutură./ O, cât aș vrea, prin ani ce se scutură/ veșnică tinerețea-mi ca a ei să rămână." Încă de la începutul creației, pe Doina Sălăjan o preocupă problema cuvintelor capabile de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sapa pe umăr, al cărei cântec i-a rămas ca un dor în suflet: Nu știu. Ascult în mine pulsații pătimașe,/ Ecuații și ciudate melodii./ Da, poate vin din marile orașe/ Dar dacă totuși vin de la câmpii?" Ca toți poeții ardeleni, ea evocă pământul pentru puterea lui de a germina, invocă țara, istoria, vremile de răscoală, oamenii, într-un stil convențional și aforistic: " Știu că viața din noi o singură dată se duce/ Asta se întâmplă de obicei la o mare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cuvintele sângerând,/ ca părinții, prin veacuri, cu plugu-n pământ." Ceea ce apare la Ion Brad ca motiv permanent este veacul și patria: "La cumpăna veacului, sus,/ La cântecul încă nespus." Urmând o lungă tradiție, cunoscută în opera cronicarilor și a Școlii Ardelene, poetul cântă originea noastră romană, unitatea și continuitatea neamului pe teritoriul de astăzi: "Decebalus per Scorilo", "Tabula traiana", "Terra mater", "Pontica", "La Histria", "Cântecul Dornelor": "Lângă vetrele mărunte/ Am logodit timpul cu statornicia/ Dacă te uiți bine-apoi/ În pietre, nemuritori
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
existenței noastre aflată în perioada celor mai spectaculare transformări sociale. Mihai Beniuc, încă din "Cântecele de pierzanie", îi evocă pe Horia și pe Iancu, la amintirea cărora îi pare că aude: "Șuier de piatră pe tăiș de coasă" ("Aicea printre Ardeleni"). Odată cu volumul " Un om așteaptă răsăritul" (1946), motivul reapare în poemul "A fost odată un Horea": "Mi se pare însă că mai sunt/ Oarecari nepoți prin munte..." Alteori, prezența lui Horia se concretizează prin vulturii care-i amenință pe domni
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se înalță-amenințând/ Și umbra lui acoperă tot cerul." Flăcările satanice, dansul ritual în jurul focului, groaza și spaima fulgerării, toate anticipează registrul imagistic din "Moartea căprioarei". Despre Ion Brad, Ov. S. Crohmălniceanu spunea că "are memoria istorică a generațiilor de iobagi ardeleni și le trăiește obsesiile în chipul cel mai natural cu putință, în însăși alcătuirea cea mai intimă a ființei sale": " Da, a fost roșu pământul,/ și roșu ogorul!/ De atunci au trecut doar două decenii și anii/ Țipând pe sus
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]