4,155 matches
-
distinge între convingere și persuadare auditoriul. Acesta poate fi universal, caracteristic discursului oratoric, un singur interlocutor, în cazul discursului dialogal și auditoriul alcătuit din însuși oratorul, în situația constituită de monolog, astfel încât, notează autorii, "ne propunem a numi persuasivă o argumentare care nu pretinde a avea valoare decât pentru un auditoriu particular și de a o numi convingătoare pe aceea care este gândită să obțină adeziunea oricărei ființe raționale"541. Și această distincție conceptuală ascunde lupta dintre mecanismele de ordinul raționalității
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
afectele, de a găsi un maximum de garanții sau probe și pentru o "bună" persuadare, de a legitima "pasiunile" în terminologia lui Descartes alături de rațiune și știință. În acest context, proiectul Noii Retorici este lăudabil, deoarece "prin tratatul lor de argumentare ei au fondat o nouă retorică, ce admite că argumentarea poate accede la statutul de logică a verosimilului, undeva între demonstrația științifică și arbitrarul credințelor și al pasiunilor"542 (s.a.). În arsenalul teoriilor contemporane asupra convingerii, persuadării sau influențării, tipurile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și pentru o "bună" persuadare, de a legitima "pasiunile" în terminologia lui Descartes alături de rațiune și știință. În acest context, proiectul Noii Retorici este lăudabil, deoarece "prin tratatul lor de argumentare ei au fondat o nouă retorică, ce admite că argumentarea poate accede la statutul de logică a verosimilului, undeva între demonstrația științifică și arbitrarul credințelor și al pasiunilor"542 (s.a.). În arsenalul teoriilor contemporane asupra convingerii, persuadării sau influențării, tipurile de relaționări sunt prezentate în mod divers, și nu urmează
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se rezumă la modificarea unei opinii printr-o dublă acționare − la nivelul rațiunii și la cel al afectelor. "Pătratul resurselor persuasive"543 realizează o posibilă încadrare a instanțelor discursive, cu următoarele categorii: "a vorbi frumos și corect", care conține probe, argumentarea, raționarea; "mecanisme de influențare", în care figurează abilitățile, seducția, viclenia, manipularea; "acte de limbaj și interacțiuni", ce cuprinde cuvintele, gesturile, schimburile, ritualurile și "ascendent personal", care include credibilitatea, notorietatea oratorului. 6.3.1. Legitimitatea seducției Seducția a fost considerată, în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care include credibilitatea, notorietatea oratorului. 6.3.1. Legitimitatea seducției Seducția a fost considerată, în general, ca o metodă mai "blândă" de convingere, aparținând mijloacelor de mobilizare a pasiunilor și a întregii afectivități, fiind despărțită, teoretic, de exercițiul rațional al argumentării. Trimiterile etimologice sugerează caracterul ascuns, disimulat al seducției, precum și necesitatea unei pregătiri aparte sau a unor caracteristici naturale ale oratorului-seducător. După cum mărturiseau Joule și Beauvois în Tratat de manipulare, "strategiile argumentației sau ale seducției necesită anumite competențe sau atribute cât
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aceea de a seduce, Philippe Breton (ca și Jean Baudrillard, de altfel, care afirmă în De la séduction, cvasi-tautologic, că "seducția este ceea ce seduce, atâta tot") consideră că seducția este legitimă doar în interiorul câmpului afectiv, dar în momentul când se substituie argumentării prin apelul la sentimente devine "o armă acolo unde argumentarea ar fi putut fi locul raporturilor pacificate"545. Dacă strategiile de seducție sunt utilizate doar ca suport al diverselor argumentări, susține Breton, ele își relevă utilitatea și legitimitatea, în caz
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de altfel, care afirmă în De la séduction, cvasi-tautologic, că "seducția este ceea ce seduce, atâta tot") consideră că seducția este legitimă doar în interiorul câmpului afectiv, dar în momentul când se substituie argumentării prin apelul la sentimente devine "o armă acolo unde argumentarea ar fi putut fi locul raporturilor pacificate"545. Dacă strategiile de seducție sunt utilizate doar ca suport al diverselor argumentări, susține Breton, ele își relevă utilitatea și legitimitatea, în caz contrar, ele conduc spre amalgamul afectiv ce poate fi folosit
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
doar în interiorul câmpului afectiv, dar în momentul când se substituie argumentării prin apelul la sentimente devine "o armă acolo unde argumentarea ar fi putut fi locul raporturilor pacificate"545. Dacă strategiile de seducție sunt utilizate doar ca suport al diverselor argumentări, susține Breton, ele își relevă utilitatea și legitimitatea, în caz contrar, ele conduc spre amalgamul afectiv ce poate fi folosit în cazurile de manipulare. De altfel, Alex Muchielli introduce seducția în categoria manipulării relațiilor datorită capacității sale de a crea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a vizibilului, în timp ce comunicarea intenționalității manipulatoare o anulează pe aceasta din urmă; d) seducția nu este performanțială, iar seducătorul nu este un nesincer, din moment ce seducția exercită un proces de desubiectivizare. Parret adoptă perspectiva baudrillardiană conform căreia seducția este în afara oricăror argumentări, dar sub incidența unei așa-zise raționalități de ordin estetic. Dacă am încerca să plasăm seducția în grila austiniană, aceasta nu ar putea fi catalogată decât ca un act de neautenticitate (de altfel, Parret a intenționat să arate că nici
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
majoritatea abordărilor teoretice prezentate schematic la începutul acestui subcapitol par a se aplica seducției (seducția ca persuadare aparținând logicii afectelor, crearea amalgamului afectiv, influențarea prin producerea iluziei unei alte identități subiectului sedus, utilizarea seducției ca simulacru sau înlocuitoare a unei argumentări etc.). Inserarea strategiilor seducătoare în discurs în vederea obținerii unor scopuri pragmatice, caracteristică acestor două stadii, poate susține ideea unei performativități a seducției, sub forma efectelor observabile în rândul unui public. De altfel, Baudrillard se referă de multe ori la strategiile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mythos-ul și narativitatea, în timp ce ea se opune constant logos-ului și argumentului. Chiar și numai prin caracteristicile sintetice prezentate se poate observa că acest termen corespunde unei strategii discursive postmoderne de "destituire" a logos-ului și a tuturor mecanismelor de argumentare, care, prin înșiruirea coerentă a unor idei și categorii fixate de tradiția filosofică, atestau practic un sistem de gândire. Baudrillard vizează posibilitatea alcătuirii unei teorii seducătoare a limbajului care să depășească definitiv contrastele reglate, legăturile clasice de distincție și de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termen "tare", asemănător celor pe care le-a deturnat. Chiar dacă numărul asemănărilor dintre efectele discursive ale celor două strategii descrise este mare, nu se poate susține în nici un caz identitatea lor. Fiecare dintre ele este teoretizată în mod diferit, în vederea argumentării unor scopuri distincte (respingerea metafizicii prezenței, respectiv sugerarea unei alte perspective asupra limbajului). În plus, Jacques Derrida transformă deconstrucția într-o modalitate generală de receptare și lecturare a majorității textelor, în timp ce Jean Baudrillard nu consideră seducția o grilă generală de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termenii folosiți de Habermas, Baudrillard se înscrie în tentativa postmodernă de nivelare a distincțiilor de gen dintre filosofie și literatură. Preferând o scriitură mixtă, teoreticianul hiperrealității și seducției, la fel ca și Derrida, se situează în afara cerințelor de științificitate și argumentare, astfel încât receptarea lucrărilor sale face apel la alte modalități de persuadare (forță stilistică, șocul afirmațiilor, expresii paradoxale, teme noi, incitante etc.). Așa cum remarcă Turner, utilizarea aluziei, parodiei și ironiei reprezintă modul caracteristic al analizei baudrillardiene, aceste procedee putând fi decodate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
propriilor lor critici sau metode pe care le-au aplicat, de cele mai multe ori deconstructiv, asupra altor texte (în special moderne). Dincolo de multitudinea criticilor care au fost aduse scrierilor și conceptelor baudrillardiene și care se axau, în genere, pe imputarea lipsei argumentării coerente, a justificărilor concrete sau a posibilității de verificare; pe condamnarea limbajului utilizat (mult prea literar, eseistic față de canoanele obișnuite), a excesului de retorică, a exagerărilor de tot felul sau a combinațiilor dintre discursul științific și discursuri alternative; pe catalogarea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fiind două dintre cele mai elocvente. Stilul pe care l-a adoptat în scrierile sale, radicalitatea ideilor susținute, adoptarea paradoxului, a supralicitării și a multor procedee retorice și poetice demonstrează că discursul postmodern nu mai reprezintă numai un loc al argumentărilor sau al clarificărilor, ci și unul al imploziei sensurilor și al provocării. Conceptul de teorie pe care l-a dezvoltat este unul la fel de destabilizant pentru cadrele comune; corespondența teoriei cu realitatea este negată, teoria ținând de apanajul sfidării și al
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a radicalismului, metanarațiunile și unele idei cu valoare de fundament continuă să reapară după acest exercițiu critic extrem. Prin urmare, ceva tot continuă să se construiască, chiar și în cel mai pesimist scenariu cu putință. Bibliografie ADAM, Jean-Michel, BONHOMME, Marc, Argumentarea publicitară. Retorica elogiului și a persuasiunii, trad. de Mircea Avădanei, Editura Institutul European, Iași, 2005. ALEXANDRESCU, Sorin, Privind înapoi, modernitatea, trad. de Mirela Adăscăliței, Șerban Anghelescu, Mara Chirițescu și Ramona Jugureanu, Editura Univers, București, 1999. AMOSSY, Ruth, "The Argumentative Dimension
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Editura All, București, 1988. RORTY, Richard, Pragmatism și filosofie post-nietzscheană. Eseuri filosofice 2, trad. de Mihaela Căbulea, Editura Univers, București, 2000. ROVENȚA-FRUMUȘANI, Daniela, Semiotica discursului științific, Editura Științifică, București, 1995. RYBACKI, Karyn C., RYBACKI, Donald J., O introducere în arta argumentării. Pledarea și respingerea argumentelor, trad. de Viorel Murariu, Polirom, Iași, 2004. SANDYWELL, Barry, "Forget Baudrillard?", în Theory, Culture & Society, Sage, London, Thousand Oaks and New Delhi, vol. 12, 1995, pp. 125-152. SANTAMARIA, U., "Jean Baudrillard: Critique of a Critique", în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în special conceptul de scriitură a fost realizată de Sylvain Auroux, care aduce informația conform căreia numele de gramatologie a mai fost utilizat înaintea lui Derrida de către Gelb, autor care intenționa să demonstreze caracterul pictografic al scrierii. Structura logică a argumentării care vrea să susțină existența gramatologiei în înțelesul lui Derrida îi atrage atenția și criticile. Utilizarea termenului de écriture în două sensuri, cel curent și cel de archi-écriture conduce la transferarea caracteristicilor uneia asupra utilizării celeilalte, astfel încât întregul demers derridarian
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Utilizarea termenului de écriture în două sensuri, cel curent și cel de archi-écriture conduce la transferarea caracteristicilor uneia asupra utilizării celeilalte, astfel încât întregul demers derridarian poate fi pus sub semnul paralogismului: "am putea emite câteva rezerve în ceea ce privește structura logică a argumentării în favoarea existenței gramatologiei în sensul lui Derrida. Ne dăm seama cu dificultate de ceea ce ar putea fi demonstrat vreodată printr-o structură argumentativă de tipul: pentru ca să fie A, trebuie să fi fost A', care este la fel ca A, dar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Jean Baudrillard, Pour une critique de l'économie politique du signe, p. 63. 360 Jean Baudrillard, Societatea de consum, p. 108. 361 Ibidem, p. 159. 362 Jean Baudrillard, Sistemul obiectelor, p. 108. 363 A se vedea Jean-Michel Adam, Marc Bonhomme, Argumentarea publicitară. Retorica elogiului și a persuasiunii, trad. de Mircea Avădanei, Editura Institutul European, Iași, 2005, pp. 133-141. 364 În acest sens, Spitzer remarcă: "Prin toate panourile și afișele ei, publicitatea pare să lanseze strigătul următor: "Paradisul aparține celui care cumpără
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și colo și oferă o vedere de ansamblu a unei oaze în deșertul arid al unei lumi moderne mecanizate și pragmatice" (Leo Spitzer, "La publicité américaine comme art populaire", în Poétique, nr. 34, Seuil, Paris, apud Jean-Michel Adam, Marc Bonhomme, Argumentarea publicitară. Retorica elogiului și a persuasiunii, pp. 140-141). 365 Jean-Michel Adam, Marc Bonhomme, op. cit., p. 141. 366 A se vedea Gilles Lipovetsky, Amurgul datoriei, trad. de Victor-Dinu Vlădulescu, Editura Babel, București, 1996. 367 A se vedea Zygmunt Bauman, Etica postmodernă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau scrie, a putea să dai rațiuni pentru ceea ce se spune", demonstrând varietatea înțelesurilor cu care a fost investită această disciplină de-a lungul timpului. 534 Ibidem, p. 22. 535 Karyn C. Rybacki, Donald J. Rybacki, O introducere în arta argumentării. Pledarea și respingerea argumentelor, trad. de Viorel Murariu, Polirom, Iași, 2004, p. 19. 536 A se vedea Adelino Cattani, "Co-operational and conflictual models of discussion", în Frans H. van Eemeren, J. Anthony Blair, Charles A. Willard, A. Francisca Snoeck Henkermans
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
momentele cruciale. Iar acestea s-au făcut simțite cu prisosință. Principiu: Opinii divergente/țel comun. Tom Crouch scria În The Bishop’s Boys, excelentul portret pe care l-a făcut fraților Wright, că Wilbur și Orville erau foarte eficienți În ceea ce privește argumentarea soluției unei probleme. E mare păcat că multe firme nu reușesc să promoveze o polemică serioasă Între oameni bine intenționați și cu multă imaginație. Divergențele de opinie nu presupun neapărat un conflict. Frații Wright au Învățat cum să se contrazică
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
ci de Germanicus, care ținea la Ovidiu, dar care era însă temut de Tiberiu, din motive de succesiune. Owen se străduiește să demonstreze că greșeala lui Ovidiu este aceea de a-i fi supărat pe Livia și pe Tiberiu: pentru argumentare, face apel la Epist. Ex Ponto, II, VIII, unde poetul mulțumește pentru imaginile lui Augustus, ale Liviei și ale lui Tiberiu care i-au fost trimise; se roagă ca nume-le lui Tiberiu să nu-i fie potrivnic (v. 38
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nu constituie un act de bun simț dar și de evidentă necesitate, de economie inteligentă de forțe, de a o lua direct de la sursă? De acolo unde ea izvorăște mai puternic și este mai strălucitoare decât oriunde? Acest mod de argumentare este tipic iluminiștilor români și el se regăsește, în zeci de variante, la poeți și descoperirea Europei luminători profesioniști, la oficialități, în presă și literatură. Toți vor să lumineze nația românească: Negura să depărteze Ci dimult se-au răspândit p
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]