5,357 matches
-
și de copii ai lor, ale căror necazuri erau prea Încâlcite pentru a putea fi povestite. În unele după‑amieze calde, el, Ravelstein, asculta uneori, compătimitor și oarecum visător, poveștile lui Ruby Tyson - aflate, realmente, dincolo de sfera lui de interese. Bătrâna avea o Înfățișare liniștită, demnă, mâhnit rezervată. Vă puteți imagina cum o asculta Ravelstein, cum urmărea haosul care e viața acestor oameni. Buna bătrână deprinsese jocul albilor de la decanii, prodecanii și de la alți birocrați universitari ale căror așternuturi le aerisea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
În stadiul ăsta, sunt scos din circulație. Gândul mă făcea să mă cutremur. - Sunt infectat, total infectat. Mă gândesc mult la băieții aceia frumușei din Paris. Dacă iau boala, adeseori se duc acasă la mama ca să aibă grijă de ei. Bătrâna mea, Însă, e o epavă. Ultima dată când am văzut‑o, am Întrebat‑o: „Mă recunoști?” și mi‑a răspuns: „Desigur. Ești ăla care a scris un best‑seller despre care vorbește toată lumea.” - Mi‑ai mai spus asta. - Mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cerut s‑o rupem cu Ravelstein. - Ceea ce a fost foarte neplăcut. Când vorbea despre Vela, Rosamund era Întotdeauna reținută și circumspectă. - Asta s‑a Întâmplat când Vela a chemat‑o pe mama ei? A adus‑o la Paris? - Nu, nu. Bătrâna murise cu câțiva ani Înainte. Totuși intuiești corect. Vela apela la mama ei ca să netezească - cum să le numesc? - relațiile umane. Ea nu avea asemenea talente. Oricum, bătrâna mă detesta. Faptul că avea un ginere evreu i‑a otrăvit bătrânețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
chemat‑o pe mama ei? A adus‑o la Paris? - Nu, nu. Bătrâna murise cu câțiva ani Înainte. Totuși intuiești corect. Vela apela la mama ei ca să netezească - cum să le numesc? - relațiile umane. Ea nu avea asemenea talente. Oricum, bătrâna mă detesta. Faptul că avea un ginere evreu i‑a otrăvit bătrânețile. - Ei, acum ai pus degetul pe rană, a replicat Rosamund. Iei În considerație tot felul de probleme și o uiți pe cea mai importantă. Ai pornit de la chestiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
restul. Chiar și paginile despre America (pornind de la Chicago) din Iarna decanului, pentru care cele despre România (pornind de la București) sînt un fel de contrapunct, cîștigă din intersecția fortuită a celor două universuri, prilejuită de o vizită la căpătîiul unei bătrîne staliniste muribunde, mama soției naratorului și fostă subalternă a Anei Pauker, dezamăgită de transformarea În coșmar a utopiei comuniste În care crezuse la tinerețe. Bătrîna era inspirată de Florica Bagdasar, de care voi vorbi din nou la nota 13. 6
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cîștigă din intersecția fortuită a celor două universuri, prilejuită de o vizită la căpătîiul unei bătrîne staliniste muribunde, mama soției naratorului și fostă subalternă a Anei Pauker, dezamăgită de transformarea În coșmar a utopiei comuniste În care crezuse la tinerețe. Bătrîna era inspirată de Florica Bagdasar, de care voi vorbi din nou la nota 13. 6 „Abe” Îl ironizează pe unul dintre adversarii săi academici, spunînd că e un „asiduu importator al celor mai recente mode pariziene”. În cea mai inteligentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
te grăbești să le întrebi pentru că mai apoi păsările devin tot mai triste și își pierd glasul. La început păsările stau toată ziua în arbore și se miră de arbore. Mai apoi, spre bătrânețe, învață să zboare, iar atunci când sunt bătrâne de tot nici nu se mai întorc în arbori, se rotesc doar prin aer și mor în aer. Aerul le poartă doar dintr-o parte în alta și încetul cu încetul! le subțiază. Mai apoi li se tocesc oasele din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se aștepta să-l vadă pa Kahm-bală în persoană. Vroia doar să-și arate sila și surprinderea față de aerul pe care îl dislocase prezența lui acolo. A deschis ușa, în timp ce fiul ei îi spunea din spate să n-o deschidă. Bătrâna mai să leșine când a dat cu ochii de Kahm-bală însuși, de Kahm-bală într-o stare cataleptică. Epstein a împins-o la o parte și s-a năpustit afară ca și cum ar fi vrut să mă atace. — Unde crezi că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
îl auzise la megafoanele de la Auschwitz - îl auzise ani de zile de mai multe ori pe zi. — Leichenträger zu Wache, fredona ea. O limbă frumoasă, nu-i așa? Traducerea? „Cărăuși de cadavre, la corpul de gardă“. Asta mi-a fredonat bătrâna. CAPITOLUL PATRUZECI ȘI CINCI ȚESTOASA ȘI IEPURELE... Așadar iată-mă aici în Israel, prin propria mea voință, deși celula îmi este ferecată și gardienii mei poartă arme. Mi-am terminat povestea și tocmai la timp - fiindcă mâine începe procesul. Iepurele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
se-ntoarse în cămăruța lui. Mobilul sună de câteva ori, apoi se opri brusc. Bătrânul privea prin ușa larg deschisă a cizmăriei dincolo, peste străduță. Forfota obișnuită a unei dimineți de vară. La pâine se formase coadă. Nu venise mașina. Bătrâna cu găleata de prune, chircită pe trotuar, cântărea unei fetișcane câteva fructe într-o plasă de plastic roăie, cu chipul prefectului Soporan imprimat. Și sloganul lui electoral: „Cu mine veți trăi bine!“ Țiganca de alături își agita eșarfele date la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
împreună și un băiat. Eram mai tineri, desigur. Cum erau și instrucțiunile de la partid p-atunci... Oficiantul studia concentrat hârtia cu anunțul. Părea că încremenise așa, aplecat pe geamul ghișeului. - Am stat și noi p’afară, tot la intendență, continuă bătrâna. Și trebuia să lăsăm un copil în țară. Ce ne-a făcut ăla... E mare acuma, pe unde a ajuns. Tocmai în Sudica. Era cât pe ce să ajungem și noi p-acolo, da’ a fost chestia aia cu Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
atunci de Eftimie, dar am mai răbdat până a fost să fie chestia cu Valentina. Asta a fost prea de tot. Ne retrăsesem de-acuma aici. Oameni în toată firea. Pensionar și făcea chestii de-astea cu mine în bucătărie... Bătrâna scotoci ceva în poșetă. Nu găsi. Zâmbi necăjită. - Aveam o poză cu toată familia, și cu Ilarion, băiatul înfiat. Să ți-l arăt. Tot scormonea în poșetă. Nu găsea fotografia. - N-o am la mine. Dar e ăla de pe afișele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a dus ea la verificări și nu s-a mai întors. N-am mai văzut-o, vă dați seama ce tragedie a fost pe capul meu! Își suflă nasul, smiorcăindu-se. Batista o ținea pitită undeva în spatele jachetei. - Deci - continuă bătrâna, după ce-și mai reveni -, mama s-a sacrificat. Cu voia superioarei, bunînțeles, sora Josefa. Ați înțeles acum? Pe mama n-a mai văzut-o nimeni de atunci. Nici mormântul nu ni l-au mai arătat, să o îngropăm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ai poporului?!“ Vă dați seama, ce mentalitate... Și-acu’ auzii că s-a trecut de ctitor la biserica de-o ridică la Șoptireanca, pă lângă aia veche. Cum vă cade la conștiință, generalul Goncea și biserica? Oficiantul, absent, așteptă ca bătrâna să-și termine confesiunea. Mai urmărea, cu coada ochiului, ce mai făcea neastâmpărata aceea de Scheihainimé. Răsturnată pe o sofa neagră, ciugulea un ciorchine de strugure, cu boabe mari, rozulii, aproape sângerii. Într-o oglindă cu ape verzulii, un ins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și la noi, în județ. Adică ardelenii îl au pe Dracula și noi să n-avem nimic? Respectiv să nu popularizăm fenomenul acela cu Chiru care a intrat în folclor, respectiv de pe vremea colectivizării și să nu atragem fonduri europene? Bătrâna clătină din cap. Nu prea credea. - Bun, conchise oficiantul. Să zicem că sunt și teroriștii ăia, respectiv, necunoscuții pe care îi caută toată lumea de-atâta timp. Care au fost și-au tras din boscheții de la Județeană. Toată lumea știe că teroriștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
agațe de lanțul gros ce-i spânzura aceluia pe,un gherdan gros, din aur roșiatic, de care atârna un craniu minuscul, cu fălcile larg deschise, de parcă ar fi îndemnat-o să se topească și ea de veselia ce-l cuprinsese. Bătrâna nNu scoase decât un fel de chirăit surprins, de pisică trezită din somn. Celălalt, deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagră, albastrul închis al apelor coclite, cu o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
degetele, preschimbate în lungi odgoane, cutreieră aerul încăperii de desubt, ating un dulap, apoi patul din colțul celălalt, se întind pe sub o ușă, cutreieră apartamentul, lipindu-se de pereți, de mobile, se încolăcesc pe clanțe, pe lampadare, dau de o bătrână care stă într-un fotoliu și răsfoiește un album cu fotografii, e doamna Veturia Mavrodini, la care-a sat în gazdă profesorul acela, Tomnea, i-au pus poza pe toate drumurile, s-a întors acuma, îl primește mâine prefectul, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
telefoane unde lucra, aparatul de radio deschis pe România Muzical, se transmite Simfonia fantastică, de Berlioz, aude până și muzica prin vițele acelea prelinse din degete, e tocmai partea finală, „Visul unei nopți de Sabat“, o încolăcesc vițele și pe bătrână, ea țipă speriată, „vai de madam Mavrodini, săraca“, gândește îngrozită, simțind cum bătrâna horcăie în strânsoarea degetelor, „ce-i cu mine, doamne, ce mă pui să fac“, întoarce cu vițele ei câteva file de album, poze cu Tomnea și profesoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fantastică, de Berlioz, aude până și muzica prin vițele acelea prelinse din degete, e tocmai partea finală, „Visul unei nopți de Sabat“, o încolăcesc vițele și pe bătrână, ea țipă speriată, „vai de madam Mavrodini, săraca“, gândește îngrozită, simțind cum bătrâna horcăie în strânsoarea degetelor, „ce-i cu mine, doamne, ce mă pui să fac“, întoarce cu vițele ei câteva file de album, poze cu Tomnea și profesoara, tineri, ea în costum de baie, undeva pe un deal, printre niște gropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
carte și n-a citit istoria pe teme de-astea. Horcița îi spusese că-l poate duce însă la Adromanda. Vrăjitoarea avea puteri și asupra moroilor și strigoilor din județul lor. Poate și din alte părți. Cât era ea de bătrână, dar tot mai mergea odată pe an, în miezul verii, în Baltă, în Ghiol la Lintițaru, și-i chema pă ăia de ținea sfat cu ei. Când era mai tânără se povestește că veneau moroii la ea acasă în nopțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ecoul de venise atunci și tot de-atunci îi vorbea Horciței! Și Andromanda știa ce puteri grozave și tainice are un astfel de ecou și se temea de el. Burtăncureanu nu mai vroia să aibă de-a face cu Andromanda. Bătrâna vrăjitoare era singura făptură de care romancierul se temea cu adevărat. La simpla rostire a numelui ei se cutremura îngrozit. El, ateu convins, încă din anii de liceu, când se îmbăta în altarul catedralei episcopale cu nepotul vicarului, își făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
i-am văzut testicolele umflate și coada dreaptă) și a pulverizat o oarecare cantitate de urină prin plasa gardului. Stropii au făcut o boltă și n-am apucat să-mi feresc fața. Mama Mare făcea parte din categoria anacronică a bătrânelor care te întâmpină cu șerbet și apă rece. Avea niște carafe în miniatură, punctate cu bobițe de vopsea roșie pe care îmi plimbam cu plăcere buricele degetelor. Respingea cu un fel de snobism apa minerală, făcând vizite săptămânale la izvorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și nu ne multiplică. Clona ne exprimă. „Fiecare om ar trebui să aibă o clonă pentru a se cunoaște pe sine”; adevăratul înțeles al acestei maxime ne scapă. Pe mine, cel puțin, nu mă convingea deloc teoria autocunoașterii aplicată unei bătrâne care-și replica tinerețea. Dar dacă situația era și mai lugubră? O idee perversă și scârboasă a prins să mi se învârtească prin cap. Dacă Mama Mare vrea să-și transfere creierul? În Z și Y nu se putea, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și lacrimi -, mă simțeam pur și simplu penibil, descumpănit, mă întrebam ce se întâmplă cu mine și cum de sunt atât de slab. Cum se făcea că bunică-mea plângea și se ușura de toate? Poate fiindcă e atât de bătrână? Dar nu cumva plânsul e, de la bun început, o manifestare nedemnă de firea unui băiat? Și atunci, nu-mi făceam oare probleme inutile, căci ar fi trebuit să atac întâi însăși problema plânsului, și nu a sentimentului de neîmplinire cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fie câțiva regizori care aleg din grămadă, vezi tu, ca să facă ceva și pentru ei. Cică așa se face impresariatul acum. Probabil că e un coșmar administrativ, zisei eu. Margery ar fi în elementul ei. Ben pufni. Nu se lasă bătrâna Margery dusă de aici. O să plece numai cu picioarele înainte. Aoleu! Se uită la mine, cu un zâmbet până la urechi. Nu era vorba numai de laba gâștei sau de cutele din jurul gurii; era un rânjet care se întindea pe toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]