4,175 matches
-
din exil. Meritele lui Z. Ornea În istoria literară (și nu doar literară) a României au fost, pe drept, subliniate. Nu puțini și-au exprimat regretul (nu și surpriza) că nu fusese primit la Academie. Unii l-au comparat cu cărturari de origine evreiască (Tiktin, Șăineanu, Gaster) care slujiseră, la timpul lor, cu zel și har, cultura română. Nu știu câtă valoare au aceste constelații, nici ce tip de nostalgie sau remușcări sau marginalizări etnice codifică asocierile, cert este că, spre deosebire de predecesori, Z
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
trupul Încremenit, și În sacra sâmbătă, pe scaunul legământului cu cartea, fără timp nici chiar pentru Întâlnirea cu un marțian ca mine, nu era deloc efigia „spiritului destructiv”, atribuit alogenilor. Încastrat solid În cultura țării sale, Z. Ornea, om și cărturar al locului, a fost, mai curând, un constructor sedentar, obsedat și luminat de literele românești și luminându-le, la rândul său, cu dragoste, devoțiune și discernământ. Zigu se odihnește, În sfârșit, acum, În pământul țării unde s-a Încheiat neobosita
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
intelectuali (de la Heidegger la Sartre, de la Celine la Aragon, de la Hamsun la Brecht), fascinați de kitschul nazist, tribal, rasist, retrograd al trecutului mitizat, sau de kitschul comunist, egalitar, universal, perpetuu „progresist” al viitorului perfect. N-ar fi prima dată când cărturarii și artiștii, plictisiți de „banalitatea” Înțelepciunii, Împovărați de propria solitudine și marginalizare, copleșiți de dilemele sociale prea complicate, devin pradă artificiilor extreme, ca stimulente „vitalizatoare”... doar că În Împrejurările istorice ale contemporaneității noastre consecințele au fost mai ample și mai
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
asemănări cu biografia lui Mircea Eliade. Faptul că, spre deosebire de alte personalități citate, pe nume, În roman (printre ele, Cioran), Eliade nu este menționat ca atare sau faptul că romanul păstrează un derutant amestec Între datele care s-ar potrivi biografiei cărturarului român și altele care o contrazic flagrant nu pare să fi restrâns patosul incriminărilor cu care a fost Întâmpinat romanul În România și În exilul românesc. Nici chiar faptul că acuzațiile contra lui Grielescu nu vin, de obicei, din partea naratorului
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
improvizatul acuzator. „Știam toate astea prea bine”, gândește Chick (personajul Chick din roman, adică). „Eram de asemeni conștient că Grielescu avusese o relație strânsă cu C.G. Jung care se considera un fel de Christ arian. Dar ce poți face cu cărturarii Balcanilor care dețin o nesfârșită diversitate de interese și talente - simultan savanți, filosofi, istorici și poeți care au studiat Sanscrita și Tamil și au predat la Sorbona mitologia: cine putea, chestionat Îndeaproape, să-ți numească persoanele pe care le-a
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
acest pamflet sălbatic, denunță evreii care au ocupat și violat Franța. Un lupanar evreu - Bordelul Domnului. Cazul Dreyfus fusese reluat. Eram de acord totuși cu Ravelstein că Céline nu ar fi pretins că nu participase la Soluția Finală hitleristă”. Precum cărturarul român, adică... „Dar nici nu l-aș schimba pe Grielescu cu extremistul Céline”, nu uită să precizeze naratorul. Descrierea lui Grielescu ca un soi de generic intelectual român (și est-european) lunecă adesea În caricatură. Neizbutind să confere personajului adâncime, fie
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
GANE, Ion M. (21.X.1902, Târgu Ocna - 28.IX.1979, Brăila), poet și traducător. Tatăl, Mihai Ganea, diriginte al Oficiului Poștal din Târgu Ocna și Râmnicu Sărat, se trăgea din familia cărturarilor Costachi și Nicolae Gane. Mama era fiică de preot. G. urmează școala primară în orașul natal. Termină în 1921 secția modernă a liceului din Râmnicu Sărat. Elev, colabora cu versuri și traduceri din lirica franceză la o revistă locală, „Zori
GANE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287161_a_288490]
-
marcați prin două contribuții substanțiale: un amplu studiu despre neologismele din Transilvania și despre activitatea lui Paul Iorgovici (Az erdélyi román nyelvújítás [Înnoirea limbii române din Ardeal], 1943) și un studiu introductiv la Dictionarium valachico-latinum al lui Samuil Micu (1944). Cărturarul manifestă un viu interes și pentru legăturile româno-maghiare din epoca Luminilor: într-o lucrare amplă tratează relațiile Școlii Ardelene cu „latinismul” maghiar (XVIII. századi humanizmusunk és a románság [Umanismul maghiar din secolul al XVIII-lea și românii], 1940) și consacră
GALAXIA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287134_a_288463]
-
popă” - anume unul care să nu le interzică „vinarsul la îngropăciuni” -, dar în sala monumentală a castelului mitropolitan, „mai mult din basme decât din lumea aceasta”, cufundată în umbră, îi cuprinde spaima. Câte unul dintre ai lor, ajuns student și cărturar, nu se distanțează radical de mediul copilăriei, rezervație de habitudini și gesturi multiseculare. Formele cultice creștine nu au consistență; îndărătul convențiilor de suprafață se desfășoară liber, nestingherit, fondul primordial, de unde viața dublă. Trimis la paroh pentru a anunța moartea lui
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
predă la cursul superior al Liceului „Gh. Lazăr”, la Seminarul „Nifon”, conduce Liceul particular „Sf. Gheorghe”. A fost membru și conferențiar al Ateneului Român, vicepreședinte al Ligii Culturale, fiind ales, în 1902, membru corespondent al Academiei Române. Scrisul era pentru acest cărturar cu bune cunoștințe clasice o manifestare într-un fel adiacentă rostului esențial, de dascăl, preocupat de gramatica greacă, de geografie, istorie ori poetică. Era prețuit pentru erudiția și spiritul său sever, fiind omagiat cu gesturi de amiciție de scriitori precum
DEMETRIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286727_a_288056]
-
române D. a trecut multă vreme drept detractor al lui Eminescu, fiind identificat, fără temei, de N. Iorga, ca autor, sub pseudonimul Gr. Gellianu, al articolului Poeziele d-lui Eminescu (1875). Atribuire imposibilă din moment ce nimic din ce îl caracterizează pe cărturar - urbanitate, preocupare pentru motivare și argument, judecată, e drept, severă, dar articulată erudit, solemn, elegant - nu era prezent aici. În pofida unui comentariu contradictoriu, rigidizat în bună măsură de dogma clasicistă, studiul Mihail Eminescu (1903) are câteva repere interesante: explicarea creației
DEMETRIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286727_a_288056]
-
, Constantin (1.XI.1770, Caransebeș - 28.XI.1850, Caransebeș), cărturar și traducător. Se trăgea dintr-o familie originară din Oltenia (bunicul, Vasile Diaconu Loga, zugrav de biserici, venind de la Tismana împreună cu cincizeci de familii, întemeiau, lângă Vârșet, în satul Srediștea Mare, și o școală în care preda „măiestria zugrăviei”; tatăl
DIACONOVICI-LOGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286749_a_288078]
-
1812, timp de optsprezece ani, a fost profesor la Școala Normală din Arad, director, din 1830, al școlilor românești și sârbești de pe teritoriul regimentelor de graniță bănățene și unul dintre organizatorii învățământului în limba română din Banat. Activitatea sa de cărturar iluminist rămâne legată de răspândirea culturii în limba română. D.-L. este alcătuitor și traducător de manuale și cărți de cult (Octoih sau Catavasier, Buda, 1826, reeditat în 1829 și 1846; Viața domnului Isus Hristos... acum întâia oară din Sfânta Scriptură
DIACONOVICI-LOGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286749_a_288078]
-
roman monografic, CRC, 1990, 23; Micu, Scurtă ist., III, 138-139; Cosma, Romanul, II, 180-182; Dicț. scriit. rom., II, 81-82; Popa, Ist. lit., II, 169, 684; Gh. Bulgăr, Stil și artă literară în proza lui Mihail Diaconescu, 2001; Elvira Ivașcu, Laudă cărturarilor, „Ecart”, 2002, 202. A.Ml.
DIACONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286745_a_288074]
-
oamenilor de seamă” a scotocit arhive, a purtat o întinsă corespondență, a adunat documente și le-a orânduit în casa memorială Vasile și Horia Lovinescu. Bun cunoscător al biografiei personalităților fălticenene, D. a făcut o pasiune pentru cercetarea familiei de cărturari care l-a dat pe marele critic literar de la „Sburătorul”, iar rodul studiilor sale s-a concretizat în cartea Lovineștii (2001), unde cu franchețe declară că nu formulează aprecieri critice, dorința sa fiind doar aceea de a alcătui o cronică
DIMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286774_a_288103]
-
poporului român, Oradea, 1989; Memoria vechilor cărți românești, Oradea, 1990; Însemnări pe bătrâne cărți de cult, Oradea, 1992; Vasile Sturza Moldoveanu, peregrinul transilvan, Oradea, 1993; Oradea în epoca Luminilor, Oradea, 1996; Misterioasa miniatură „Madona română” din Biblioteca Vaticanului, Oradea, 1997; Cărturari și artiști din Muntenia și Moldova, peregrini în Crișana (sec. XIV-XVIII), Timișoara, 2003. Repere bibliografice: Eugen Pavel, Florian Dudaș, „Cazania lui Varlaam în Transilvania”, CLG, 1985, 2; Dan Simonescu, Eveniment editorial bihorean, F, 1988, 5; Sever Dumitrescu, Un tânăr savant
DUDAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286891_a_288220]
-
a renunțat din cauza agravării unei boli de piept. G. a scos, începând din 1825, mai multe calendare, dintre care îndeosebi ultimele, din 1850 și 1855, cuprind sfaturi practice, istorioare morale sau patriotice, ca și cunoștințe de astronomie, pasiunea constantă a cărturarului. Tot cu intenții moralizatoare și pedagogice, a alcătuit manuale, în spiritul celor tipărite de Heliade și Gr. Pleșoianu. Ele au în vedere educația religioasă (Manual creștinesc, 1836) sau morală (Școlaru sătean sau Cărticică coprinzătoare de învățături folositoare, 1840, Deprinderi asupra
GORJANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287317_a_288646]
-
cumpătare și la iubire de patrie, ajungând chiar să asemene vitejiile unor eroi din povestirile orientale cu faptele, la fel de minunate și vrednice de admirat, ale lui Mircea cel Bătrân în luptele cu sultanul Baiazid. Nu se cunosc alte traduceri ale cărturarului, care susținea totuși, prin 1832, că ar mai avea în manuscris, printre altele, tălmăciri din Biblie, pagini din Lucian din Samosata, o antologie din poeții greci antici, precum și Numa Pompilie de Florian. Probabil că tot lui îi aparține și traducerea
GORJANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287317_a_288646]
-
GRIGORE RÂMNICEANU, (c. 1763-1828), cărturar și traducător. G. a îmbinat viața monahală cu preocupările culturale proprii centrului de la Râmnic. Știa limba greacă, avea cunoștințe de astronomie și matematică, de istorie și geografie și era interesat de Enciclopedia franceză. Ierodiacon la Episcopia Râmnicului de la șaptesprezece ani
GRIGORE RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287354_a_288683]
-
și Pravoslovnică învățătură (1794). Interesante prin ideile culturale și de filosofia istoriei, de inspirație iluministă, rămân textele ce prefațează un Antologhion (1786), un Triodion (1798) și o Loghică (1826). Prefața la Antologhion conține un scurt istoric, în stil hagiografic, al cărturarilor luminați - Damaschin, Chesarie, Filaret - din centrul cultural-teologal de la Râmnic. Prefața la Triodion dezvăluie idei legate de specificul culturii românești: în descendența culturii „romane” de Răsărit, aceasta evoluează pe un traiect distinct în cadrul civilizației europene. Progresul însuși este pentru clericul G.
GRIGORE RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287354_a_288683]
-
pe un traiect distinct în cadrul civilizației europene. Progresul însuși este pentru clericul G. nu atât produsul rațiunii, cât darul providenței pentru oameni. Sunt evidente reacția antiturcească și încercarea de a-i îngloba pe români între neamurile luminate ale Europei. Tendința cărturarului este de a îmbina concepțiile desprinse din tradiția poporului român cu ideile vehiculate de iluminism. „Patria” și obștea sunt concepte ce își fac loc în gândirea lui G. Cunoscător al trecutului, el citează în sprijinul ideilor sale documente istorice și
GRIGORE RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287354_a_288683]
-
aduce contribuția la crearea terminologiei filosofice în limba română. Tot din limba greacă traduce în 1793 Cămara dreptei credințe a lui Teofil, episcopul Campaniei, scriere tipărită la Veneția în 1780. Monah învățat și episcop filosof, G. leagă preocupările iluministe ale cărturarilor de la Râmnic de renașterea națională propovăduită de Gh. Lazăr. SCRIERI: [Prefață] la Antologhion, București, 1786; [Prefață] la Cazanii, Râmnic, 1792; [Prefață] la Pravoslavnică învățătură, București, 1794; [Prefață] la Triodion, București, 1798; [Prefață] la Ioan Damaschinul, Loghică, București, 1826; Traduceri: Teofil
GRIGORE RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287354_a_288683]
-
Traduceri: Teofil, Cămara dreptei credințe, București, 1793; Ioan Damaschinul, Loghică, București, 1826. Repere bibliografice: Gh.I. Moisescu, Viața și activitatea episcopului de Argeș Grigore Râmniceanu (1822-1828), București, 1930; Iorga, Ist. lit. XVIII, II, 303-304; D. Alexandru, O figură luminoasă de monah cărturar: Grigore Râmniceanu, MO, 1957, 9-10; Duțu, Coordonate, 155-164; Dicț. lit. 1900, 415-416. A.Sm.
GRIGORE RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287354_a_288683]
-
GRECEANU, Șerban (? - c. 1710), cărturar, traducător și autor de versuri. Este de fel - ca și fratele său, cronicarul Radu Greceanu - din satul Greci, aparținând ținutului Vlașca. I se mai zicea și Dragomirescu, după numele satului dâmbovițean unde a ctitorit o biserică. Ilinca, prima lui nevastă
GRECEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287347_a_288676]
-
satului dâmbovițean unde a ctitorit o biserică. Ilinca, prima lui nevastă, era fiica marelui vistier Papa Greceanu și se trăgea dintr-un sat ilfovean ce se numea tot Greci. Tatăl soției a fost socotit de unii cercetători drept părinte al cărturarului. Este vorba doar de o coincidență de nume, căci părintele Grecenilor era, se pare, un obscur proprietar de pământ. Un om „de jos” care și-a dat băieții la carte (ca și fratele său, G. știa grecește și se descurca
GRECEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287347_a_288676]