6,191 matches
-
griji, cu fuste subțiri și scurte, sau cu pantaloni albaștri mulați perfect pe șoldurile pronunțate. Ar fi trebuit să se ducă acasă, la marginea orașului ca să se odihnească, fiindcă la noapte iar va trebui să pornească alături de calul său cu căruța, să strângă hârtiile și ambalajele aruncate pe stradă, să răstoarne coșurile verzi de gunoi în lada încăpătoare și să fie din nou acel gunoier care lucrează numai noaptea, când ceilalți dorm. Ar fi trebuit, dar pașii îl purtară mai departe
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
transparentă. Unde erau acum măturătorii și măturătoarele, a căror față niciodată nu o văzuse prea bine la lumina săracă, străvezie și înșelătoare a neoanelor, care-i spuneau numai cuvinte grele, batjocoritoare și de aceea rămânea întotdeauna singur în urmă cu căruța lui în care deșerta până în zori gunoiul luat cu dexteritate cu fărașul cu coadă lungă din grămezile strânse de măturători. A văzut firma cu litere scorojite, unele chiar sparte, care la un loc ar fi trebuit să însemne „Restaurant” și
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
pentru cineva pitit în întuneric: „Trebuia, înțelegi,... trebuia”. Lăscărică, înalt și cu părul veșnic zburlit, dădea din mâinile lungi descărnate spunând ceva cu mare aprindere, dar pentru el glasul lui Lăscărică se pierdea în zgomotul pe care-l făceau roțile căruței pe pavajul prost din piatră de râu de pe străduța îngustă de la marginea orașului. Făcu un efort ca să înțeleagă și el ce spune, dar până la el nu ajungeau decât frânturi de cuvinte dezarticulate. Ajunse în preajma grupului negru ca o adunare
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
la el: „Taci mă, nu vezi că am stins lampa” . Ținu cuțitul strâns în palmă, parcă temându-se ca să nu-l piardă, de undeva se auzi un nechezat de cal, tresări, poate era chiar calul lui rămas înhămat la căruța de strâns gunoiul, dar mergea înainte spre partea de sus a orașului unde-și avea sediul Miliția. Un afiș vechi, desprins de undeva și mototolit de vânt murdar de noroiul străzii foșni sub picioarele sale, se aplecă, îl ridică și
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
-și avea sediul Miliția. Un afiș vechi, desprins de undeva și mototolit de vânt murdar de noroiul străzii foșni sub picioarele sale, se aplecă, îl ridică și dintr-o veche obișnuință se întoarse repede în loc pentru a căuta din ochi căruța, să-l arunce peste celelalte gunoaie, n-o găsi și atunci rupse afișul bucăți- bucăți, aruncându-le în adierea molcomă ce le ducea spre mijlocul străzii unde rămâneau ca niște enigmatice insulițe albe. Porni mai departe și se miră singur
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
în satul de la șosea, dar între noi și sat sunt apele, pe o asemenea noapte, cu apele astea învolburate nimeni nu ar ajunge acolo. A te duce, înseamnă moarte curată. Într-un an cu ape tot așa, a luat o căruță cu cai cu tot, de au găsit- o, hăt devale, la marginea sălciilor. Pe căruțaș nu l-au mai găsit, o fi rămas îngropat în mâlul șesului acesta. Crezi că degeaba urlă uneori câinii noaptea pe întinsul lui? Femeia rămăsese
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
niciodată, la pomii înfloriți, la sălciile pletoase care zâmbesc parcă soarelui, fiind printre primele cărora le-au dat frunzele, la berzele care deja și-au reluat locurile în cuiburile părăsite anul trecut. La Ivănești este zi de târg, lume multă, căruțe, țărani cu găini, rațe, curci, miei de vânzare, gălăgie, vânzoleală, de abia poți să te strecori cu mașina. În zona aceasta, joi este târg la Ivănești iar duminica la Pungești. Cred că era puțin peste ora nouă și jumătate dimineața
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
e? Țiganul. Cine lucra la negru că nu-l vedea nimeni? Țiganul. Pentru cine au furat românii bani făcându-și oengeuri boierești? Pentru țigan. Cine mai face un tuci, un dans din buric, un dinte de aoleo, un inel, o căruță de umblat de colo- colo? Cine mai are cai? Cine supraviețuiește orice i-ai face? Cine face copiii cei mulți ai țării? Țiganul. Cine e practic și-și vinde copilul pe bani ca pe purcei? Țiganul. Cine ocupă ceea ce noi
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
aceea răspunse cu întârziere și cam bosumflat. Acasă. Și unde este casa ta? In Valea Seacă, răspunse mama în locul băiatului. Mai avem drum lung. Chiar de la tren avem cinci kilometri de mers pe jos. Poate găsim pe cineva cu o căruță cu cai sau o altă ocazie. Acasă ne mai așteaptă doi copii mai mici. Nu i-am lăsat niciodată singuri. Acum sunt în grija bunicilor. După cum vorbea, se observa că femeia avea un of în suflet, ce o frământa și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
la muls. Nu-mi venea să cred ochilor! Vaca nu era mulsă și omul meu nicăieri. Îl caut prin grădină, prin ogradă... Nici urmă de bărbat! Am intrat la bănuieli. O fi totuși la pădure; dar fără cai și fără căruță? De ce nu mi-a spus și mie că pleacă? La bufet nu, nu intră el acolo, iar așa devreme nici gestionarul nu i-ar deschide. Să fi dormit în sat? Mai știi... Știam una focoasă, care a pus ochii pe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
opreau în fața acestei coșcogeamite clădiri, admirau cele două minuni ale tehnologiei moderne în semn de respect față de stăpânii celor două autoturisme: o Pobedă cenușie și un Moscvici roșu, ambele parcate în fața noii clădiri alături de o brișcă veche și de câteva căruțe ale ceapeului cu câte unul sau chiar doi cai fiecare, își scoteau căciula, schimbau câteva vorbe între ei și intrau în uriașa sală care în scurt timp devenise neîncăpătoare. Mulți dintre ei, în special sărățenii, erau nemulțumiți de faptul că
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
când tata încă mai trăia. Până și cei mai nevoiași tot aveau în bătătură o unealtă cu care să muncească pământul, o casă și o curte plină de orătănii, o pereche de boi fără de care nu se considera gospodar, o căruță cu cai, unelte de tot felul și alte obiecte trebuincioase într-o gospodărie. Așa mulți săraci ca acum nu au fost niciodată prin satele noastre. De la părinții mei și în special de la bunici, am înțeles că țăranii aveau o demnitate
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și se va întuneca complet. După o liniște relativă, discuția, întreruptă accidental, a reînceput. Dacă vreți să vizitați satul, cred că trebuie să angajați un ghid! Nimic nu mai este cum a fost cândva. Noroiul a fost înlocuit cu asfalt, căruțele cu cai au fost înlocuite cu mașini de teren sau microbuze, stupii și stânele de oi au dispărut în totalitate odată cu pășunile. Dar casa în care am locuit noi, mai există oare? Ai văzut-o? Cum o fi arătând? Chiar
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Soția căruțașului murise la naștere cu vreo patru ani înainte lăsând în urmă un băiețel. Căruțașul, cu chiu cu vai, l-a scos până la patru ani, când i s-a și întâmplat nenorocirea. A murit beat, strivit de propria-i căruță încărcată cu lemne care s-a răsturnat peste el pe o pantă în timpul unei furtuni. Când a rămas și fără tată, băiatul avea deja patru anișori. Era frumușel, isteț și avea același nume cu bătrânul. După înfiere s-a vorbit
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
locuri primejdioase despre care circulau fel de fel de zvonuri, care de care mai înfricoșătoare. Unii îi considerau foarte periculoși, deoarece printre ei ar fi mulți geambași care vând și cumpără nu numai cai furați dar și copii; că în căruțele lor sunt lăzi pline cu aur și argint din comerțul cu copiii răpiți chiar din leagăn, schilodiți și apoi trimiși la cerut prin țări străine; că femeile lor, pe lângă ghicit și descântece, în special cele bătrâne, au legături cu Satana
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
mari ce pășteau disciplinați, priponiți de câte un țăruș înfipt în mijlocul unui imaș cu mult troscot și iarbă presărată ici-colo cu câte un bălegar; câinii lățoși care, când nu se scărpinau de purici lătrau aiurea la lună sau la stele; căruțele prăfuite cu coviltir ciuruit, de drugii cărora erau legați catârii cu câte o traistă cu fân atârnată de grumaz; corturile peticite dar ridicate cu pricepere; măiestria meșterilor ciocănari ce băteau ritmic în nicovalele lor mici, de unde scoteau sumedenie de inele
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
unei păduri de foioase, printre arborii căreia apăreau ici-colo pete verzi cu miros proaspăt de chihlimbar, din depărtare, părea o așezare de nomazi ceva mai modernă, deoarece corturile din doc impermeabil nu erau peticite, iar printre ele, nu se zăreau căruțe cu coviltir și patrupede cu urechi mari, ci camioane cu prelată ce păreau noi, abia ieșite de pe poarta fabricii. Cea mai apropiată localitate de tabăra militară un cătun cu câteva căsuțe gheboase și nu prea arătoase, pe ulițele căruia se
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ziua cât și noaptea, sumedenie de camioane nemțești ce aprovizionau frontul cu hrană, îmbrăcăminte și muniție de război. Pe mica pantă, ce urmează imediat după trecerea Podului Paloșanu, apăru, ca din senin, un cerc destul de mare, aproape ca roata unei căruțe ce se rostogolea în viteză de-a lungul drumului. Cu asemenea cercuri de cauciuc, impregnate cu fibră textilă și cu armătură din sârmă oțelită cu care nemții fixau pneurile de roțile mașinilor, se jucau aproape toți copiii din cartier. În urma
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
am născocit. Până și amărâtele acelea de tramvaie trase de cai tot noi le-am înlocuit cu autobuze moderne, metrouri și monoraiuri, iar în văzduh le-am lăsat celor tineri sateliți, stații orbitale și navete spațiale. Tot noi am înlocuit căruța cu remorca, secera cu combina și cuptorul din lut sau chirpici cu un altul cu microunde. Chiar și acum mulți specialiști de vârsta noastră, chiar și mai bătrâni, lucrează la punerea în practică a unui proiect, pentru ca în anul 2016
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
îngerii au spus: Cel ce S-a înălțat de la voi la cer. Îngerii n-au adăugat aceste cuvinte fără rost. Ilie s-a înălțat la cer, deși era rob; Iisus S-a înălțat la cer, căci era Stăpân. Ilie în căruță de foc; Iisus pe un nor. Când trebuia să cheme pe rob, a fost trimis tron împărătesc. Dar nu numai tron împărătesc, ci chiar tronul cel părintesc. Că și despre Tatăl a spus Isaia: Iată, Domnul stă pe nor ușor
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Dumnezeirea; se numește desăvârșire, pentru că nu-i lipsește nimic”. (Clement Alexandrinul, Pedagogul, cartea I, cap. VI, 26.2., în PSB, vol. 4, p. 181) „Botezul este răscumpărare pentru cei robiți, iertare greșelilor, moarte păcatului, renaștere sufletului, haină luminoasă, pecete neatacată, căruță către cer, pricinuitoare a împărăției cerurilor, harul înfierii”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omilia a XIII-a, V, în PSB, vol. 17, p. 493) „Prin botez ni se spală toate păcatele noastre și nu mai suntem păcătoși. Acesta
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
vindecat, fără să suferi dureri... !” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omilia a XIII-a, III, în PSB, vol. 17, p. 491) 109 „Botezul este răscumpărare pentru cei robiți, iertare greșelilor, moarte păcatului, renaștere sufletului, haină luminoasă, pecete neatacată, căruță către cer, pricinuitoare a împărăției cerurilor, harul înfierii”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omilia a XIII-a, V, în PSB, vol. 17, p. 493) „După ce am fost luminați prin botez, ar fi trebuit să nu mai săvârșim ceea ce
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
duce Nicolae a implorat pe Carol I să intre în luptă, încredințându-i-se comanda armatei ruso-române, salvând astfel o înfrângere dezastruoasă. Numai că memoria "onoarei" este scurtă și după ce Alexandru al II-lea s-a văzut cu sacii în căruță, a pretins imediat că vrea "înapoi" județele sudice ale Basarabiei, încălcând Convenția și "justificând această mișcare, cu o ironie neintenționată, ca fiind "o chestiune de onoare personală""127. Pentru compensație, rușii au pariat, mai departe, pe dezinformare deșănțată, negând cu
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
care pe zi pentru București și 500 pentru Fratești, eliminând, totodată, obligația depăgubirii țăranilor și limitarea la punctul Zimnicea. Țăranii erau propriu-zis transformați în scavi (prefațând parcă abuzurile comuniste din anii '50 ai următorului secol), luându-li-se carele și căruțele și fiind siliți, sub amenințarea armelor căzăcești, în plină iarnă, să să-și piardă bunurile și viețile transportând provizii și echipamente dincolo de Dunăre, fără speranța de întoarcere. Mașinațiunea a funcționat, cuplul MihălescuWarszawski (pe lângă care s-au înfruptat și alți intermediari
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
în nr. din 18 aprilie 1879. Iată o parte a mesajului cinic din scrisoarea lui Warszawski: "Acum repetez plecata și serioasa mea rugăciune pentru înlesnire mie bani. Aveți în vedere că toată reușirea depandă de la aceasta. Eu oi avea oricâte căruțe va fi de trebuință pentru oricât transport și oriunde veți voi a transporta, măcar că până acum cărăușii de bună voie tocmiți nu voiau a merge decât la Șiștov; acum însă s-a schimbat chestia și merg siliți oriunde vreau. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]