3,846 matches
-
zile din lună. Știind că oamenilor le era foame, Hidetsugu dădu ordinul de oprire. La comanda de a-și desface merindele, generalii și soldații se așezară să-și ia masa de dimineață. Se aflau în Pădurea Hakusan, numită astfel datorită capelei Hakusan, care se înălța pe culmea unei mici coline din apropiere. Hidetsugu își instală taburetul pe colină. — N-aveți apă? îl întrebă tânărul pe un vasal. Mie nu mi-a mai rămas deloc în gamelă și mi s-a uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să nu mai plângă, viața merge înainte. Când am ajuns pe strada cu cimitirul, am văzut că pe ambele părți ale trotuarului erau parcate mașini, poarta din fier forjat negru era larg deschisă, înăuntru, în jurul tarabei cu flori și a capelei, era foarte multă lume, toți aveau buchete de flori, buchete de flori și coroane cu panglici tricolore și negre și roșii, atunci am întrebat-o pe mama că noi de ce n-am adus flori, la care ea mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
n-am știut ce s-ar fi cuvenit să zic, dar mama a spus imediat că le mulțumește pentru amabilitate și că au venit, așa că am mulțumit și eu, iar cei doi au dat din cap, continuându-și drumul spre capelă, acolo se adunase un puhoi de lume, pe marginea aleii principale, largi, erau înșirate mașini negre, lucioase, demodate și cu numere mici, de activiști de partid, cred că am văzut și câteva Pobede, și Ceaika, și Moskvici, și bineînțeles Renault
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
din spate, dar l-am recunoscut imediat, din fericire mama nu l-a observat, nu cred că s-ar fi bucurat să-l întâlnească. Aleea principală era destul de lungă, am văzut de departe că în capătul ei, pe acoperișul noii capele din beton, flutură steaguri mari și negre, pe drum, deodată, mama s-a împiedicat, mi-a spus că nu-i nimic, i se desfăcuse doar catarama de la pantof, să aștept un minut, până o închide, și s-a aplecat. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
vălul i-a căzut peste față, ei, și atunci iarăși a început să plângă, apăsându-și batista pe ochi prin văl, și se auzea cum plânge în hohote, între timp mama mă luase de braț, trăgându-mă după ea spre capelă și zicându-mi să ne grăbim, să nu pierdem începutul ceremoniei, eu mi-am întors capul, să mă uit în spate, pentru că-mi era frică să nu vină bătrâna după noi, însă ea a rămas locului, pe trotuarul aleii principale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
doar mașinile staționau de-o parte și de alta a aleii principale, și atunci, preț de o secundă, mi-a trecut prin gând că poate nu era decât închipuire și că nici nu-l aduseseră pe tata, dar atunci, din spatele capelei, s-a ivit o dubă cenușie și a pornit-o lent pe aleea principală, și atunci am spus în gura mare să stea pe loc și să aștepte, și-am început să fug în urma ei, și știam c-o să accelereze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
părea întreruptă brusc. Printre ruine zăceau obiecte din bronz, lapide, ofrande, ex voto închinate zeiței egiptene Isis, Marea Mamă. Și o superbă statuie a lui Germanicus, cel care a fost otrăvit în Antiohia, spartă în sute de bucăți. Și o capelă votivă, înălțată acolo nici mai mult, nici mai puțin decât de un principe din Parthia. Însă nimeni nu avea să-și piardă vemea studiind semnificația acelor prăzi ciudate, care aveau să fie vândute sub preț la muzee și palate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în care l-am găsit pe Patrick. Se tot învârtea prin parcul de rulote unde stăteau, îmi spune Helen, când a văzut o tânără exact ca femeia cu șorțul imprimat cu puișori. Aceleași flori de înmormântare uscate, aduse acasă de la capelă. Același pătuț gol. — Reușeam să fac bani frumoși din fond de ten și farduri groase, zice Helen, zâmbind, mai ales spre sfârșitul lunii, când stăteam mai prost cu bugetul. Acum douăzeci de ani, femeia respectivă avea exact vârsta lui Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
specialistul În crime ritualice Încuviință scurt. La fel ca ea, se duse din nou cu gîndul la bacul pe care Loïc urcase și din care nu mai coborîse niciodată. - Trebuie să ne orientăm căutările spre mare. * * * Văzută de pe vapor, minuscula capelă se confunda cu stîncile Între care se găsea prinsă. Închinată sfintei Anna, ocrotitoarea marinarilor pescari, era refugiul acelora care așteptau Întoarcerea cuiva apropiat plecat pe mare. Sau care nu mai așteptau. Jeanne Își petrecuse acolo cea mai mare parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Între patru ochi cu Jeanne. Dacă exista o șansă ca cineva să fi avut știre de acel copil găsit, nu putea fi decît ea, ultima dintre părinții copiilor naufragiatori rămasă În viață. Culesese informații, așa că o așteptă la ieșirea din capela izolată unde avea obiceiul să se roage În zori. CÎnd Îl văzu, chipul ei se posomorî pe dată, iar ochii Începură să cate de jur-Împrejur, Încercînd neîndoielnic să se asigure de prezența fiicei ei. Lucas o luă cu blîndețe, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Milic era acasă și că ea ținea, mai presus de orice, ca el să știe cît mai puțin posibil. Jeanne Îl trase după ea pe Lucas ceva mai departe, ca și cum Îi venea greu să aibă genul acela de discuție În preajma capelei. Lucas Îi povesti revelațiile datorate lui Pierric, ea Îl ascultă cu o extremă atenție, cu chipul de nepătruns, cu privirea pierdută spre largul mării pe care cu siguranță nici măcar n-o vedea. Își spuse că va fi nevoit să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
scrâșniră pe pământul bătătorit. Edificiile zidite lăsaseră locul unei mulțimi de cocioabe din lemn, care străjuiau drumul spre Roma asemenea unei gloate de cerșetori zdrențăroși. Doar din când În când, monotonia peisajului era Întreruptă de umbra mai masivă a vreunei capele, ori de spațiile deschise ale unor podgorii și ogoare. De acum, luminile de pe Ponte Vecchio rămăseseră o amintire și bezna cea mai deplină domnea asupra Întregului cartier, Îmblânzită numai de nimbul lunar. În timp ce Înaintau prin tenebre, Dante simțea o prezență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
maestre Iacopo? Era cu adevărat cel dintâi mozaicar din Italia? Celălalt lăsă să se scurgă câteva momente Înainte să răspundă. — Ambrogio era cu siguranță un maestru În arta lui. Însuși Bonifaciu Îi conferise Însărcinarea de a decora În mozaic pereții capelei sale sepulcrale, la San Pietro, spuse el sec. — Dar dumneata nu Îi aprobai stilul, nu-i așa? — Vremurile se schimbă, messer Durante. Din Franța sosește o manieră nouă. Meșterul Ambrogio era Încă legat de cea bizantină, de repetarea obstinată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-se de-a lungul peretelui. Lângă poartă trecu pe lângă un grup de femei. Dante, care Îl urmărea cu privirea din adăpostul său, aruncă În treacăt o privire asupra lor. Atunci o văzu, pe jumătate ascunsă Înapoia unei coloane dintr-o capelă laterală. Era Învăluită Într-un lung veșmânt din bumbac turcoaz și purta pe chip una din acele măști din bumbac pe care multe nobile doamne o purtau pe afară, pentru a se feri de praf. Dar Îi fusese suficientă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spune. — M-ai cam obosit, spune încet Comandantul, începînd să numere chiștoacele strivite din scrumieră, fără să mai pun că azi am fumat deja cît pentu o săptămînă. Deci ne-am înțeles, spune Regizorașul, privind la stema Republicii Socialiste de pe capela lui Santinelă, la o adică o să le arătăm noi cum se pune mîna pe putere. Dacă spuneți că la dom’ Comandant totul e cu chiu cu vai, că nu se lasă nicicum convins, spune Santinelă, o să vă rezolv eu cumva
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
detașat de victoriile sale ca un premiant de carieră. Trăiesc atârnată de gâtul lui ca o cunună uscată de lauri. 8. A murit și bunica. Și tot În august. Doar eu și Szántó vegheam sicriul. Prin ușile larg deschise ale capelei se vedea cimitirul inundat de flori și verdeață: 6 August. Sezonul de băi nu era Închis Încă, dar lumina verii era mult mai blândă. Schimbarea la Față era, de când mă știu, Începutul toamnei. Cireșul din livadă, Înalt, bătrân, era primul care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
faci saltea la vun partid? Păi, să te ocupi cu arta la noi e moarte curată. Dacă nu ești pictor de bisericii, ca nepotu' meu. El nu-și bate capul ca Michelangelo, modelul lui totuși, dar pe stil ortodox, cu Capela Sixtină pe care și noi am văzut-o. Enoriașii cu dare de mână ajung tocmai sus pe pereții bisericilor fără probleme și fără nici o aprobare. Legea gravitației e suspendată În acest caz și ajungi pe post de sfânt În funcție de danie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
le Înălțau nu atât acoperișuri, cât coronamente artificiale. Până și cele mai mărunte păduri au secretele lor și locurile lor tainice, hotarele lor nemarcate - și sunt convins că toate clădirile sfinte, de la cea mai impunătoare catedrală până la cea mai mică capelă, În toate religiile lumii, descind din aura naturală a anumitor crânguri sau locuri Împădurite. În mijlocul lor, ne aflăm printre cu totul alte ființe, mai vârstnice și mai impozante, mai Îndepărtate de noi decât cele mai bizare alte forme non-umane de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
exploatate economic, pădurile noastre sunt ultimele fragmente de natură relativ nealterate, și astfel corelativele externe cele mai accesibile și cele care ne oferă acea relație, acel sentiment, acea cunoaștere pe care suntem În pericol să le pierdem: ultimele biserici și capele verzi În afara zidurilor civilizației și culturii pe care le-am Înălțat cu propriile unelte. Și asta se Întâmplă oricât de departe am fi fugit, sau am fi evoluat În afara cunoașterii, atașamentului sau interesului pentru sălbăticie, sau ne-am fi folosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
Și mai târziu când n-am pierdut nici un prilej pentru a repeta întruna: eu, mie, eu simt, eu, pentru mine, eu... Am fugit de drumurile normale, pe care, cu puțin noroc, îți poți umple viața iubind, chiar dacă n-ai pictat Capela Sixtină. Dar eu semănam demult cu taurii din arenă care nu mai văd la un moment dat decât o mică bucată de pânză. Și pot fi învinuiți taurii pentru asta? Nici măcar azi, când am altă perspectivă asupra lucrurilor, nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și treptat ei ocupau un loc din ce În ce mai restrâns În conștiința ta, odată cu trecerea timpului. Cu vreo doi ani În urmă scrisese o povestire, Altar pentru morți, despre un om care Încerca să oprească acest proces punând stăpânire pe altarul unei capele catolice și aprinzând lumânări pentru prietenii decedați - o Începuse În anul morții lui Fenimore, pe când locuia chiar În vechiul ei apartament din Oxford, și reprezentase, În parte, un fel de Împăcare cu tragicul ei sfârșit -, dar, când avusese ocazia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
profesorul Mina Minovici, paralelipipedele sălilor sale de disecții, criminologie și antropologie preistorică, ale proaspăt înființatului său Institut de Medicină Legală. Pentru a însemna chiar punctul în care cele două vârtejuri de apă își contopiseră cursurile, inițiatul Profesor înălțase, drept baliză, Capela Institutului, cu hramul Sfântului Mina, cu planul întocmit în cruce greacă și protejând în subteranele sale un osuar. Destinația secretă de însemnare a punctului de confluență era întărită de dispunerea frontoanelor crucii, perfect orientate spre punctele cardinale, precum și de faptul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
toată această sfidătoare trambalare a țurțurilor de apă tămăduitoare, răzând complet de pe suprafața pământului mai întîi Capela, apoi întreg ansamblul Institutului de Medicină Legală. Dar de abia la al cincilea ocol dat pe marginile văgăunii, în centrul căreia fusese clădită Capela și cu a cărei clisă îi fuseseră acum amestecate și sfărmăturile, până și lui Genel i se năzări, din senin, că trage de volan, printre șirurile înalte de strane strălucitoare, tăiate dintr-un lemn mai înmiresmat ca scorțișoara. Că hârjâie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Într-un gol absolut, cu mâinile Întinse spre ceva nevăzut. Se mai auzi doar țipătul disperat al mamei zbătânduse neputincios Între pereții casei. Misterul s-a dezlănțuit a doua zi, seara, când domnul Martin, Învățătorul, a venit la priveghi, la capelă, unde tata (bunul său prieten) fusese depus pe un catafalc plin de flori roșii și albe, cu același surâs cimentat pe buze. Îl privi grav, atingându-i cu degete tremurătoare obrazul și se miră văzând cât de mult se schimbase
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
plin de flori roșii și albe, cu același surâs cimentat pe buze. Îl privi grav, atingându-i cu degete tremurătoare obrazul și se miră văzând cât de mult se schimbase. De afară străbătură vocile unor copii care țipau fugăriți. În capelă eram eu cu tanti Valeria (care mă exaspera cu șoaptele ei ca niște sâsâieli) și mama, retrasă, adâncită În gânduri fumurii. După ce strivi cu batista șuvițele de sudoare de pe chelia-i denivelată, domnul Martin zise dintr-o dată că l-a
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]