7,296 matches
-
pe loc), am văzut listele de repartiții: profesorat masiv la țară și în orașe muncitorești, în orașe „închise” (citește universitare), câteva catedre năucitoare la grădinițe. Voi, Mircea, ați plecat chiar fără iluzii, cu o facultate gata demontată. Mi-am tot chinuit mintea în ’90 ce se va întâmpla cu aceste catedre din orașe neispititoare. Cine și de ce le-ar mai ocupa, o dată ce legarea de glie nu mai e politică de stat și absolvenții nu mai stau cu rigla lângă o hartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
făcut pe tinerei să vrea să facă studii românești. Uneori ajung mai devreme și încă o prind la curs. Mă lasă mască ce greu se învață conjugările și declinările la banalitatea care este propria ta limbă. Îi urmăresc cum se chinuie să învețe româna, fascinați de ochii ei verzi-strălucitori și foarte expresivi, incapabili să ascundă ceva. 27 septembrie Surprise, surprise! Ieri pe la 11 p.m., cum zic ei, au venit Adina cu Dragoș. Pe la 1 după miezul nopții continuam să fim la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
toți să nu ne înecăm. Dar când ies din bazin, sunt ca nou-născută. Mă bucur că nu fumez, altminteri, în alte situații, regret sincer. Îmi e tare dor de o țigară după cei 30 de ani de fumat profesionist! Mă chinui un pic să fac corecturile la articolul pentru Prospects și mai puțin cu ceea ce scriu. Rar am scris mai magmatic. Am vorbit cu Relu, plecând de la articolul lui despre al treilea Tocqueville. Eu cred că se petrece ceva în neregulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în care până și copiii, oricât ar fi de mici, sunt foarte departe de a-ți face altceva decât bucurie. Acu’ mă întrerup că se scoală Adi, iar jurnalele se scriu în intimitate, chiar dacă se citesc altminteri. 5 decembrie Mă chinui cu viroza care intră în ziua a șaptea. Practic, de sâmbăta trecută de după prânzul cu Nick și Pauline la Red Lobster, am capul cât o baniță, nasul ca un cartof înfundat și izvoros, gâtul cu gheare și pieptul acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ceea ce însemnăm noi românii față de ruși, la ce se reducea demnitatea noastră națională când ei nu ne-o permit. 8. Ajuns la finalul relatărilor de mai sus, cred că datorez cititorului o mărturisire despre teama și îndoielile care m-au chinuit în timpul discuțiilor din Comitetul pregătitor al Conferinței (evocată mai sus), când mă războiam cu partenerii pe care i-am menționat (elaboram hârtii, argumente, purtam discuții și altele); mă temeam, pe baza experienței pe care o aveam, că mă zbat în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
mă răzgândeam; ar fi fost o nebunie. Și n-aș mai putea să spun cum am petrecut noaptea spre duminică, cât de bolnav am fost ziua următoare toată, și noaptea cealaltă care nu mai ajungea la miezul ei, care mă chinuia în friguri cu fiecare clipă. Știți, dacă sunteți oameni, ce este dragostea aceasta care-ți răscolește simțurile și-ți tulbură mintea! Luni, înainte de revărsatul zorilor, călăream în galop întins pe Corbul meu, prin întunericul câmpiei nemărginite, subt un cer limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ușor de pași, de glasuri. Dar poate a fost o părere. Ceva dinlăuntru îmi izbi inima, apoi mi-o strânse, fierbinte. Amețit, pusei piciorul în scară și mă avântai în șa. VIItc "VII" O dorință bolnavă de a afla mă chinuise toată ziua și mă adusese întins, cu toată strângerea de inimă, la crâșma lui Sandu, și apoi la luntrea care aștepta ca întotdeauna. Cercetasem cu ochii pe crâșmar, cercetam pe pușcaș: nu, parcă nu era nimic. Mă gândeam. Un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Apoi strigă tare, vârându-și mânile în brâu și dându-se puțin pe spate: —Ceacâi bre? Grădinarul iar își ridică negreața de sub frunte. Moș Gheorghe Cucu se întoarse spre mine, cum mă apropiam. Noi eram prietini vechi. —Iaca, așa mă chinuiesc cu el, domnule... Nu știe bechi moldovenește... Tot îl întreb, tot îi vorbesc de vreo șase luni de când a venit, el pace! numai ca urșii face, și tot se uită urât la mine... - Iar se îndreaptă spre bulgar: Ceacâi, bre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o greșală, dar destulă pedeapsă îndur ș-am să mai îndur... De ce să mă dai afară?... Puțina chirie la casa asta eu o plătesc, o bucățică de pâne pe care o mănânc eu o plătesc, eu muncesc cu acul, mă chinuiesc și muncesc, și trei-patru franci pe care mi-i lași tot dumnitale ți-i dau, când vii: ba o friptură ș-o supă, ba vinul de care nu te poți lipsi... Și tot ce-i în casă eu am ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cum povestea maică-sa că a crescut la o călugăriță, la mănăstirea Varaticului; și dintr-o carte veche prindea să cetească istorii lungi, în legănarea cărora copiii adormeau... „Mama poate a fost horopsită, poate a fost bătută, poate s-a chinuit crâncen ca să ne poată hrăni... se gândea Tudorița, cu ochii pe jumătate închiși. Eu îmi aduc aminte că o vedeam împăcată și tare, cercetându-ne somnul și plecându-se asupra noastră cu dragoste...“ Și deodată o vedea pe maică-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scârbă... Sanis! ar trebui să te gândești ce-i de făcut... Eu stau cu mânile încrucișate și nu știu ce să mai fac. Degeaba am vorbit, degeaba i-am bătut capul! Strigă la mine și nici nu vrea să știe. Tu te chinuiești, Sanis, ca să pregătești logodna și ea se întâlnește c-un străin... Nu te-ai gândit în gândul tău ce să faci?... Jupitorul tuși încet în colțul lui. Apoi își ridică ochii spre nevastă-sa: — M-am gândit, vorbi el domol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pivniții — S-aud cepul scârțâind Și vin roșu zurăind... Îți aduci tu aminte, Iano? vorbi el c-o lumină ciudată pe față. Așa îți cântam eu - când te chemam să mergi cu mine în lume... Și tu mult m-ai chinuit, Iano. De dragoste și de scârbă, îmi era neagră inima, ca tina. Și-mi cânta Ilie Ragazan cântecul meu - și eu mă uitam la tine, și tu te uitai în altă parte: Of! ș-am iubit o copiliță Cu milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
glumeau uneori despre oamenii care n-au fost niciodată la psiholog: — Poftim? Adică, încă mai are personalitatea pe care a primit-o de la părinți? Asta era o glumă, înțelegeți. Dar, dacă râcâi puțin pojghița de seriozitate, nu trebuie să te chinui prea mult ca să descoperi o versiune a personalității ei de dinainte și te distrezi de minune. Următoarea la rând sunt eu - cu trei ani și jumătate mai mică decât Rachel. Apoi, prima din coadă e Helen, și ea e excepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să mă ajute să reintru automat în normal, dar nu se întâmplase așa. Mă simțeam ca într-un vis în care încerci să fugi și îți simți picioarele grele ca plumbul. Capul meu nu voia să gândească, trupul meu era chinuit de dureri, totul părea ca și cum lumea își ieșise din fire. După patruzeci de minute, pe monitorul meu scria: „Tunete și fulgere, ascultați la mine, pui de lele! Chiar de-ați colinda mările în lung și în lat, nu veți găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
greu s-o ținem „sub observație“ pe bătrână, dar având în vedere ce privire nesuferită mi-a aruncat, probabil că e mai bine așa. În celălalt colț al camerei, beculețul de la robot continua să licărească acuzator. Dispari, dispari, de ce mă chinui? Îmi doream să pot șterge blestematele de mesaje fără a le fi ascultat, dar mașinăria nu-mi dădea voie, așa că am apăsat butonul de pornire, și apoi am tulit-o în baie, auzind în timp ce plecam: —Anna, sunt Leon. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
balsamul de buze, loțiunea pentru corp, gelul de duș și cel exfoliant. Ariella a înclinat încă o dată aproape imperceptibil din cap. Pentru ea, asta era echivalentul unui salt pe birou, zbierând „Bravo, Anna!!!“. Dar asta nu e tot, am zis, chinuindu-mă să par ușor ironică. Oh, da? Am un bonus. Am făcut o pauză, lăsându-i să aștepte, apoi am arătat spre cicatrice. — După cum probabil că ați observat, sunt fericita posesoare a unui chip brăzdat de o cicatrice. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Trosc, cinci! Trosc, ȘASE! Șase a părut să pună capac: s-a auzit un strigăt din telefon, apoi s-a lăsat liniștea pentru o vreme, până când șoferul a zis: —Mulțumesc, domnule. Cu plăcere, domnule. Vă mai așteptăm. A închis și, chinuită de curiozitate, am întrebat: Care era treaba? Lucrez în industria sexului, a zis, destul de mândru. —Zău? — Da. Bărbații mă plătesc pentru a le vorbi murdar. Dar trebuie să și conduc taxiul. Am o familie mare în Punjab. Le trimit... A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu te supăra că încep iar cu „piticii“ mei.) L-am întrebat pe taică-tău cum de n-a recunoscut numele și el a zis că nu știe. Apoi am întrebat-o pe Nan O’Shea de ce începuse să ne chinuie abia acum și am avertizat-o să nu spună cumva că nu știe nici ea. A zis că fusese „plecată“ mulți ani. De aproape, aduce a călugăriță fără veșmântul monahal, ca și cum n-ar fi exclus să se fi alăturat unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dată tot mai puțin, căci îngrijorarea îmi sfâșia pieptul. Mă întrebam pentru ce Yahya îi lăsase pe reprezentanții lui Ferdinand să intre în orașul asediat și, mai cu seamă, cum anume nădăjduia el să-i ascundă dușmanului mizeria care îi chinuia pe toți la Basta, dacă la Granada și probabil că și prin alte părți toată lumea cunoștea adevărul și se distra pe seama șiretlicului. Temerile mele cele mai rele, continuă unchiul meu, aveau să se confirme în ziua de Anul Nou, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sânge pur“, că n-are adică printre strămoși, oricât de îndepărtați ar fi ei, nici un evreu și nici un maur. Și cu toate astea, însuși regele lor Ferdinand are sânge evreiesc, ca și Torquemada inchizitorul. Fie ca flăcările Iadului să-i chinuie până la sfârșitul veacurilor! Sara nu regreta așadar deloc că fugise cu familia în Portugalia, chiar dacă își dăduse iute seama că doar evreii bogați puteau să se stabilească acolo, și doar cu condiția de a-i scălda în aur pe rege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sunetele unor vase de aramă, strigătele animalelor, ca și mirosurile purtate de un vânt ușor, dar răcoros, care ridica timid perdeaua. Iubeam totul, binecuvântam totul, Cerul, deșertul, drumul, Tombuctu, pe seniorul din Uarzazat și până și durerea care, discret, îmi chinuia trupul, privilegiu al primei mele călătorii, arzătoare și stângace, pe drumul cunoașterii unei necunoscute. Deschise ochii, închizându-i pe dată la loc, de parcă se temea să-mi întrerupă visarea. Am șoptit: — Nu ne vom despărți niciodată! Cuprinsă de îndoială, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
urmă oribilele țipete ale celor arși. Niciodată nu-mi voi mai putea aminti de Tombuctu fără să-mi revină în fața ochilor imaginea aceea de iad. La ceasul plecării, un nor ca un lințoliu îi învăluia chipul, iar trupul îi era chinuit de nenumărate trosnituri. Amintirea mea cea mai frumoasă pierea mistuită de flăcări. * * * Când vechii noștri geografi vorbeau despre ținutul negrilor, ei nu aminteau decât de Ghana și de oazele din deșertul Libiei. Și-au făcut apoi apariția cuceritorii cu chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mâinile tinere, dar aspre și pline de bătături, mâini de țesătoare. Umerii îi erau înguști, ca la subnutriți. Încă o dată se întrebă ce însemna Imperiul Roman, pentru gloria căruia fratele său Antonius își dedicase viața, dacă în provincii populația era chinuită, copleșită de birurile impuse de guvernatori în vreme de pace și jefuită de soldați în vreme de război. Focul stătea să se stingă. Nici lacrimile nu-s de ajutor, oftă Valerius. Îl înspăimânta perspectiva de a-l lua cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Salix de la moarte. Privise doar. Salix reușise să se salveze, dar singur. Fiind generos, nu-i reproșase lașitatea și nu-l lipsise de prietenia lui. De atunci Valerius trăia cu vina aceea tainică, imposibil de șters, care continua să-i chinuie conștiința. Îl fulgeră un gând: locul în care se afla era predestinat. Zeul Întâmplării îl adusese în coliba aceea ca să scape în sfârșit de rușine. În destinul pe care zeii îl țesuseră pentru el se deschidea acum un drum nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privea lacom mâncărurile. Cuvintele lui Flavius Valens îi răsunau în minte, mai ales acela care părea înconjurat de o aură: imperator. Nu se gândise niciodată că ar fi putut ajunge împărat, dar acum și-o dorea. Pe măsură ce dorința creștea, îl chinuia neliniștea. I se părea un lucru imposibil, deși își dăduse seama că mulți îl priveau, înainte de idele lui ianuarie, ca pe oponentul și succesorul lui Galba. Se așeză lângă foc, cu o cupă de vin în mână; ridicându-și privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]