4,545 matches
-
del Sol mai multe magazine cu suvenire, confecții, restaurante și baruri, precum și un uriaș store pentru melomani, pe care îmi pun în gând să-l vizitez pentru a-mi procura muzică flamenco. (O voi face după-amiază, de dragul unui dublu CD - chitară spaniolă, o antologie Paco de Lucia, absolut superbă.) Piața Colon (Columb) este și ea o intersecție foarte aglomerată. Statuia marelui navigator, cel care, după ce fusese respins, dintr-un puseu meschin, de regele Portugaliei, va aduce coroanei spaniole gloria descoperirii Americii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sunt francofoni doar din oficiu). Mă strecor cu dificultate, încercând să-mi găsesc o poziție mai avantajoasă lângă un ciorchine de tineri cocoțați într-un echilibru precar pe muchia unui havuz plin cu apă. Sonorizare foarte puternică, asurzitoare. Vedeta, cu chitara în mâini, este practic obnubilată de fâșiile de lumină care invadează scena în jerbe multicolore, asemenea unui OZN înainte de zbor. Renunț prea curând să mai „savurez” pe viu rockul francez. Plec în neștire, mă afund pe ulicioarele înguste. Mai târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
vreo 45 de ani, îmbrăcat neglijent, cu plete negre, cârlionțate, revărsate peste umeri -, dornic să-mi pună niște întrebări in privacy, atras, pesemne, într-o mai mare măsură de alteritatea mea decât de afinitățile colegilor bieloruși. A interpretat, apoi, la chitară, în stil Vîsoțki, precedat de prezentarea flamboiantă a directoarei (care i-a întunecat puțin pupilele), melodii pe versuri proprii, la micul party de la final. „Poetul nostru” - îmi spunea cu mândrie șefa, căci observase interesul aedului pentru mine. Poetul cânta cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
poezja („Totul e poezie“), cu un public numeros, peste 500 de oameni, cel mai numeros pe care l-am avut la lecturile noastre de până acum. O scenă pe care e aburcată o orchestră. În prim-plan, un poet-trubadur cu chitară. Un fel de Vîsoțki polonez, bine cunoscut publicului, judecând după reacția lui entuziasmată. Tipul e înalt, îmbrăcat în costum negru, larg, care i se potrivește perfect, dându-i un aer de etern și sprinten călător, având și o năframă înfășurată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
decât atunci când zorii trimiteau valuri de ceață... Amintiri, murmură... Amintiri care vin să te bântuie plăcut atunci când ajungi singur la muntele pe care îl considerați, altădată, zâmbitori și creduli, al vostru, amintiri puse pe note și cântate cu frenezie la chitara veche, zgâriată de timpul scurs, pe care o lăsase acum să doarmă stingheră și neglijată într-unul din colțurile camerei. Uneori își spunea că acesta era motivul principal pentru care continua să meargă la munte, posibilitatea de a se refugia
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
persoane pe care îl cărau ei cu schimbul, într-o realitate aproape ireală... Se trezise în momentul în care Petrișor deschidea laptopul căzut de la etajul douăzeci și spunea că urma să-l întâlnească pe Bill Gates. Rezemată de un stâlp, chitara de culoarea vișinei putrede cânta singură... Când trenul se puse în mișcare, pufăind a plictiseală nemascată, Turistul duse degetul arătător la tâmplă și își salută amintirile, mângâind cu ochii Everestul lor până ce distanța estompă, nesătulă, ultima imagine, iar fotografia deveni
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
evident credea că era de prost gust să apară prea prosper sau bine hrănit în fața clienților, aștepta cu capul plecat sfârșitul recitalului, cu un zâmbet forțat înghețat pe trăsăturile sale. Mâinile sale, în mănuși fără degete, se odihneau pe o chitară țigănească cu șapte coarde care era așezată pe tejghea înaintea sa. În sfârșit, monologul se încheie cu: ă Domane Sfinte, ce nu aș face pentru un blid de supă de varză! Sunt așa de flămând că aș putea mânca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
varză! Sunt așa de flămând că aș putea mânca o căruță. Hopa - vine cineva, trebuie să fie măria sa. ă Bravo, strigă Porfiri și bătu din palme de patru sau cinci ori, în timp ce cămătarul abia de schiță o grimasă și întoarse chitara pe dos. ă Monolgul lui Osip, din Revizorul, spuse Porfiri. Actorul, duhnind a votcă de la o poștă, răspunse aplauzelor cu o plecăciune, cu fața prietenoasă și satisfăcută.- Am jucat rolul acesta în '56 la Teatrul Mariinski. Sunteți un cunoscător al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
poștă, răspunse aplauzelor cu o plecăciune, cu fața prietenoasă și satisfăcută.- Am jucat rolul acesta în '56 la Teatrul Mariinski. Sunteți un cunoscător al artelor dramatice? ă Sunt un admirator al lui Gogol. ă Douăzeci de ruble, mârâi cămătarul, făcând chitara să rezoneze în timp ce o punea jos. ă Douăzeci! Hoțule! Băutor de sânge! Jidanule! M-a costa de zece ori pe atâta. I-a aparținut lui Sarenko. ă Douăzeci de ruble. ă Numai monolgul singur face douăzeci de ruble. ă Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pe o serie de fragmente disparate: o sofa acoperită cu o covertură de satin, o masă plină cu firmituri de pâine și veselă murdară, un pat nefăcut, o masă de scris, un raft de cărți și, sprijintă lângă el, o chitară țigănească cu șapte corzi. Masa de scris cerea mai multă atenție și, chiar de la distanță, Salitov recunoscu mai multe fotografii de genul celor pe care le confiscase de la proprietarul tavernei. De fapt, acolo se aflau mai multe copii ale unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
buzna afară. Încet, în urma țevii revolverului, Salitov înainta, cu Porfiri după el. Camera era rece și miroasea puternic a votcă. În ciuda gazului arzând, atmosfera era una fără viață. Erau siguri că bărbatul care zăcea cu fața în jos peste o chitară zdrobită nu avea să se mai ridice. Era un bărbat mare, care părea că făcuse eforturi serioase să se ridice în picioare. După cum se vedea însă, individului întins la pământ nimic nu părea să îi mai fie de folos în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
atunci trebuie să mărturisesc că nu este pentru prima data când îl întâlnesc pe evazivul Constantin Chirilovici Govorov. Una dintre sprâncenele lui Salitov se ridică inchizitorial. ă L-am mai întâlnit odată, la casa de amanet a lui Limașin. Amaneta chitara aceast, spuse Porfiri ridicând-o de sub corpul mortului. Se pare că a găsit fondurile necesare pentru a o răscumpăra. § ă Da, acesta este Govorov, confirmă Tolkachenko. Expresia lui era unimită, intrigată, ca și cum el fusese dus de nas de bărbatul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
înțepenit în centimetrul lui pătrat de loc. Un tânăr răsări în fața Luanei cu un zâmbet pe chipul lunguieț: Dansați, domnișoară? Îl chema Valentin Gațiu, purta ochelari și un soi de mustăcioară aruncată sub nas. Compunea cântece și se acompania la chitară atunci când le interpreta. Colegii îi spuneau "Trubadurul". După câteva dansuri se retraseră pe hol și băiatul îi cântă mai multe compoziții. Pasiunea pentru muzică îi apropie imediat. Fredonară împreună versurile simple ale cântecelor pe care fata le memoră de la prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
el nu avea nici un aranjament, fata îl invită să petreacă împreună cu musafirii ei. Marc se grăbi să accepte. Pentru serbare Luana pregătise o poezie. Ceva lipsit de importanță, la îndemnul dirigintei. În timp ce aștepta să intre în scenă, un tânăr cu chitara agățată de gât trecu pe lângă ea, se așeză pe un scaun și începu să cânte. Era în vogă Cenaclul Flacăra și întregul tineret fredona cântecele acestuia. Băiatul cânta încet, acordându-și chitara. Luana se apropie de el: Mai știi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
aștepta să intre în scenă, un tânăr cu chitara agățată de gât trecu pe lângă ea, se așeză pe un scaun și începu să cânte. Era în vogă Cenaclul Flacăra și întregul tineret fredona cântecele acestuia. Băiatul cânta încet, acordându-și chitara. Luana se apropie de el: Mai știi și alte melodii? Tânărul o privi uimit. Ea își trase un scaun lângă el și îi propuse să cânte ceva împreună. Nu pot, veni răspunsul. Eu acompaniez grupul folk al liceului. Luana începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
tot jelit-o! Nu m-a bătut mama, nu m-a certat. În mână țineam o bucată de pâine. <Degeaba, mi-a spus, degeaba mai plângi. Ce-ai omorât, omorât rămâne!>" S-au uitat unul la altul impresionați. El făcea chitara să plângă, vocea ei părea ireală. Când îmi vine rândul intrăm amândoi și cântăm împreună, spuse Luana hotărâtă. Nici nu te gândi. Ai înnebunit? Atunci când intrară în scenă, ea mică în ținuta simplă, el tremurând, nerealizând încă ce se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nerealizând încă ce se întâmplă, cum de se lăsase convins la un așa gest nebunesc de o fată pe care abia o cunoscuse, diriginta clasei de electrotehnică și profesoara de engleză, responsabile cu organizarea serbării, încremeniră. În timp ce băiatul își acorda chitara, profa de engleză făcea semne disperate spre cei doi să părăsească scena. În sală, Sanda se întreba ce caută fiica ei acolo, alături de un tânăr pe care nu-l mai văzuse până atunci. Luana îl încurajă făcându-i cu ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
semnalul și începură să cânte. Spectatorii amuțiră deodată. O liniște dumnezeiască se așternu și glasurile armonioase, mesajul tragic al versului făcură ca sufletele celor prezenți și toate colțurile sălii să vibreze. Când tânguirea cântului se pierdu în ultimele acorduri de chitară, sala rămase cufundată în tăcere. În plină scenă, Luana șopti spre băiat: Nu le-a plăcut. O văzu atunci pe doamna dirigintă, înțepenită în dreptul cortinei, plângând. Auzi sala descleștându-se și răbufnind în aplauze. Ropote uluitoare, de necrezut. Se retraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
plăcut. O văzu atunci pe doamna dirigintă, înțepenită în dreptul cortinei, plângând. Auzi sala descleștându-se și răbufnind în aplauze. Ropote uluitoare, de necrezut. Se retraseră în culise zăpăciți. Profesoara de engleză îi luă în brațe. În vârtejul stârnit, băiatul cu chitara întinse mâna Luanei: Eu sunt Victor. Victor Darie. Rosti Seneg nu veni la petrecerea organizată de Luana. N-o anunță că va lipsi, nu dădu nici măcar un telefon de complezență. În timp ce fata se da de ceasul morții, fără să priceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-și copie lecțiile, au ajutat-o la teme. Singurul care și-a păstrat poziția de ingrat a fost Rosti. Luana se pregătea pentru Cântarea României și stătea după ore cu Victor pentru repetiții. Câteodată, fetei nu-i plăcea cum sună chitara. Victor încerca zadarnic s-o convingă că e bine. Exasperată, fata striga: Aici vreau să sune ca un pian, înțelegi? Vreau pian. Și "pian" ieșea. Nu puteai s-o contrazici, nu găseai resurse pentru a lupta cu tenacitatea și forța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Cânta cu ușurință, ca și cum ar fi alunecat pe gheață. După câteva vocalize putea cânta oricât. Îi plăcea ceea ce făcea, nu avea în repertoriu melodii care nu-i ajungeau la suflet. Trăia fiecare cuvânt al poveștii, fiecare notă a vocii și chitarei. Obsedată de versurile unui cântec al grupului " Ecoul", scrise, într-o pauză, pe tablă: "Să nu ne vadă îmbrățișarea, steaua, Prin craterul geamlâcului îngust. Ridică brațul și trage jaluzeaua. Hai, vino mai aproape să te gust!" Din bancă, Rosti aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mine mereu". Îl căută pe Rosti cu privirea, în timp ce-i dedica versurile pe care le cânta. Îl zări stând retras într-un colț, privind-o fix, fără să miște. Silueta atât de dragă sufletului ei dispăru o dată cu ultimele acorduri ale chitarei. În penultima zi de școală a primului trimestru, la îndemnul Luanei, elevii au cumpărat cadouri pentru colegul de bancă. Darurile au fost încuiate într-un dulap, la cancelarie, pentru a fi înmânate a doua zi. Dimineață, la ora opt, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
câteva zile îl vizită din nou, însoțită de colegele ei. Se stârni un chef pe nepusă masă iar băieții și fetele profitară de apropierea dansului pentru a se cunoaște mai bine. Odată ce somnul veni să le alinte genele, Victor scoase chitara și cocoțat în vârful patului începu să cânte. Mâhnirea din inima Luanei prinse glas. Avea, în sfârșit, posibilitatea să plângă, fără lacrimi, fără să se vaite. Să-și verse amarul prin cântec, acel vers melodios blestemat de a da roade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ea ci cu ea, astfel încât ei nu-i păsa nici că mânca aiurea și nici că el se amuza. Și mai târziu, plimbându-se mână-n mână pe străzile șerpuitoare ale orașului, oprindu-se să arunce bani în cutia de chitară a cântărețului care îngâna balade de dor și jale, îi povesti de ce se întorsese în Irlanda și ce șoc fusese pentru ele plecarea tatălui său. — Îmi pare rău de mama ta, spuse el cu compasiune. Tatăl tău e... cam dobitoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
înaintarea mea de copii, gură-cască, ca la târg, încep coborâșul prin pădure, încă nu se vede biserica, numai turla bisericii celei noi, printre copaci tineri în colibe de crengi verzi, aproape goi, fără rușine, strânși în jurul unuia care cântă din chitară, sau lângă un casetofon, slănină prăjită, cei ce n-au apucat încă să înalțe coliba de crengi încep devastarea copacilor cu toporașe mici, mă ustură sufletul de ceea ce văd, și avea dreptate Theo, în unele momente religia nu e decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]