4,459 matches
-
Întinderile pustii. Cum se legăna pe cărucior, Jim Îl vedea pe soldatul Kimura uitîndu-se neliniștit spre orizontul de la răsărit de unde apăreau avioanele americane neînfricate ca niște bucățele din soare. Chiar și În lumina caldă de august, fața lui Kimura avea consistența ștearsă a cearei reci. Acesta Își linse degetele și Își șterse obrajii cu salivă, nervos că părăsea lumea sigură a lagărului Lunghua. În fața lui, grupul de țărani chinezi ședea pe iarbă. Se uitau țintă la porțile care Îi respinseseră atîtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pe femeia care nu e alta decât Alcesta. Uluirea și nesiguranța lui Admet în fața indeterminabilei imagini care i se arată se traduc printr-o întrebare mută: e adevărată sau e o amăgire, o capcană întinsă de zei, o fantomă fără consistență, fără viață (phasma nerterôn)? Bărbatul ezită să o atingă și să-i vorbească așa cum i-ai vorbi unei ființe vii, pentru ca, până la urmă, să o strângă în brațe și să spună că o posedă iarăși, că a regăsit „privirea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
waki și umbră, este pusă întrebarea fundamentală: oare e-aici parcă o vezi ba n-o mai văd când e aici când nu e. Să fie doar un miraj, o iluzie, acest „trup pieritor” revenit într-o lume lipsită de consistență, căci iată-l întors îndărăt în lumea deșartă numele și-l rosti e drept dar chipu-i nevăzut rămâne. Tsunemasa nu s-a săturat încă de viață, de palatul în care trăise. Firește, nu e decât o umbră: ca duh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
desprinde, înălțându-se în văzduh, pentru a dispărea apoi în ceață, aidoma fantomelor din alte piese no. N-am putea vedea aici un îndemn la a acorda o importanță specială costumului, înțeles ca formă căreia i se dă o anumită consistență și ca instrument al apariției? Iată un element constitutiv al teatrului no: shite este cel ce se întoarce pentru a se strecura în costumul unui corp care nu mai este cu adevărat viu. Efigie costumată și mascată, evoluând în spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
rod, ce bob e sterp, Vorbiți-mi...2 A înțeles-o și Macbeth, care intuiește valoarea „profetică” a vorbelor lor. Și totuși ceva greu de definit, ceva ce nedumerește rămâne tăinuit în miezul acestor spuse, după cum tainice, nedeslușite rămân și consistența, aspectul și forma lor. Când vrăjitoarele dispar în văzduh, ele se imaterializează; tot ceea ce părea „corporal” se evaporă „ca o suflare de vânt”, cum remarcă Macbeth. Cât despre Banquo, acesta nu crede nici o clipă în realitatea lor, întrebându-se dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
mai largi, legată de puterile și pericolele asociate imaginii. O imagine care poartă în ea forța străvechilor efigii și în care se ascunde, în același timp, posibilul vid al simulacrelor. Forma (shape) conturată, imaginea croită „după asemănarea cu... ” au deopotrivă consistența realității și inconsistența iluziei. Aceasta este însăși esența puterii magicianului, indisociabilă de puterea teatrului. Magicianul shakespearian, maestrul provocării aparițiilor, este totodată cel ce se folosește de ispitirile aparenței, cel a cărui artă poate fi definită ca un veritabil iluzionism al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
dă un trup real irealității, cel ce dă o înfățișare lucrurilor inexistente. Oare nu e poetul ființa care, în delirul ei, croiește forma („turns them to shapes”) unor lucruri neștiute, găsește un loc și un nume pentru închipuiri lipsite de consistență („to airy nothing/ A local habitation and a name”)? Într-adevăr, asta este ceea ce face mai ales poetul teatrului, spre deosebire de toți ceilalți, și ceea ce face mai ales autorul Visului... La sfârșitul tiradei sale, Tezeu va vorbi despre noaptea de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Hipolita -, în forma atât de bine închegată și atât de convingătoare a „vedeniilor” nopții de vară, adică a piesei însăși. Hipolita acceptă însă și referința la miracol, la „minune”. În Visul..., teatrul se definește prin tensiunea dintre imaterialitatea imaginarului și consistența reală, între amăgitoarea închipuire și dovada, fie ea cât de firavă, a adevărului, temă a dialogului dintre Tezeu și Hipolita. Cu Visul..., Shakespeare ne antrenează în vertijurile unei realități pendulând între umbră (shadow) și substanță (substance)1. Iată de ce adresarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
atât de greu absența copilului, priveliștea patului gol și de ce pare atât de straniu tot ceea ce spune despre această absență, despre acest pat gol, căci, dacă vorbele ei trădează un sentiment de înstrăinare față de o realitate lipsită de o veritabilă consistență, e tocmai pentru că există „prea multe corpuri și prea puțin suflet”, pentru că lumea în care trăim este o „imitație reușită”, încă doar o imitație și nimic altceva: „O operă de artă, da, încă ireală”. Așa se explică și de ce propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se cufundă într-o umbră forfotind de personaje care îi dau târcoale ispitindu-l, este Fata Vitregă, cu chipul ei „transfigurat” și cu discursul ei de „somnambulă”, plin de reproșuri: autorul și-a abandonat personajele imaginate, nu le-a dat consistență, nu le-a fixat într-un text. De aceea, ele sunt deopotrivă „vii și lipsite de viață”, veritabile fantome rătăcind între lumea celor ce trăiesc și lumea morților. Iar Pirandello, într-o admirabilă didascalie, notează gestul ce însoțește vorbele fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cu statuile sau cu imaginile pictate din biserici. În acest scop, nu vor fi folosite materiale obișnuite, ci țesături rare, deosebite, iar costumele vor trebui să aibă acea croială sobră și acea rigiditate care să confere personajelor „ceva asemănător cu consistența masivă a statuii”. Cum am putea să nu recunoaștem aici ecourile îndepărtate ale acelei „consistențe masive, ca de statuie” pe care o dobândeau în teatrul no toate vedeniile nopții, toate aparițiile din vis? Și cum ar putea să nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
materiale obișnuite, ci țesături rare, deosebite, iar costumele vor trebui să aibă acea croială sobră și acea rigiditate care să confere personajelor „ceva asemănător cu consistența masivă a statuii”. Cum am putea să nu recunoaștem aici ecourile îndepărtate ale acelei „consistențe masive, ca de statuie” pe care o dobândeau în teatrul no toate vedeniile nopții, toate aparițiile din vis? Și cum ar putea să nu ne răsune încă de pe acum în urechi vocea lui Genet, cel ce îi va cere actorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Răspunsul acesta arată limpede că, în concepția autorului, teatrul trebuie să se ocupe de umbre, și nu de corpuri vii, făcute din carne și nervi, de umbre a căror frumusețe spectrală nu e neapărat și imaterială. Dimpotrivă, ea are adesea consistența masivă a statuilor, ca în cazul acelor statui egiptene descrise astfel de Craig: „Gestul, atitudinea lor sunt încărcate de o tăcere asemănătoare morții”. Confruntarea cu umbrele, provocare pe care fantoma shakespeariană a lansat-o regizorului contemporan, nu se poate lipsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
credinței în invizibil, al credinței într-o altă lume decât cea reală. Și totuși, în ciuda acestor convingeri, el nu încetează să susțină că teatrul eșuează întotdeauna, mai mult sau mai puțin, atunci când încearcă să figureze acest invizibil, să dea o consistență materială umbrei, să întrupeze fantoma. Dincolo de afirmația, repetată la nesfârșit, că Shakespeare nu poate fi reprezentat, ideea despre teatru a lui Craig e însoțită de o dezamăgire ce ține de însăși esența acestei arte. Ca și cum teatrul ar fi sortit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
gesturile acestuia să sugereze prezența unei năluci”. În schimb, actrițelor li se poate reproșa că, „deși sunt foarte frumoase, au rămas totuși umane, adică făpturi din carne și oase, într-un cuvânt, actrițe. Atât ingenua, cât și mama au o consistență indiscutabilă, dar e o consistență de viață reală, nu de duh imaterial”. De la Pirandello Artaud învață, așadar, că actorul trebuie să fie cât se poate de real, de carnal, dar că mai trebuie să aibă, în același timp, o gesticulație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
unei năluci”. În schimb, actrițelor li se poate reproșa că, „deși sunt foarte frumoase, au rămas totuși umane, adică făpturi din carne și oase, într-un cuvânt, actrițe. Atât ingenua, cât și mama au o consistență indiscutabilă, dar e o consistență de viață reală, nu de duh imaterial”. De la Pirandello Artaud învață, așadar, că actorul trebuie să fie cât se poate de real, de carnal, dar că mai trebuie să aibă, în același timp, o gesticulație sugerând fantoma, că trebuie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se profilează figura dublului; actorul dă, așadar, formă unei umbre, unei „efigii spectrale” pe care, așa cum spune Artaud în „Un atletism efectiv”, teatrul o modelează, o învestește cu un sens material. Într-adevăr, acest spectru al sufletului are o anumită consistență, o anumită materialitate: „Credința într-o materialitate fluidă a sufletului este indispensabilă meseriei de actor”. Actorul trebuie „să vadă ființa umană ca pe un Dublu, ca pe acel Kha al Îmbălsămaților din Egipt, ca pe un spectru etern dinăuntrul căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
strigoi, niște morți în viață - iată lecția teatrului lui Ibsen. Se profilează astfel, încă de la începutul secolului XX, un altfel de spectral, spectralul anonim, fără chip, fantoma fără corp și fără nume care va căpăta un vag contur, o vagă consistență doar în fluxul verbal continuu și nedeslușit al unei voci ce-și amintește de trecut, o voce și ea anonimă, și ea lipsită de repere spațiale și temporale: vocea beckettiană. Paralel cu spectralul care pune stăpânire pe teatrul lui Beckett
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
și Jennie Gerhardt. Pe lista sa de valori, Mackenzie, Chesterton, Galsworthy Bennett coborâseră de la poziția de genii sagace, saturate de viață, la cea de contemporani distractivi și atât. Atenția sa vrăjită nu mai era cucerită decât de claritatea superioară și consistența strălucitoare ale lui Shaw și de eforturile glorioase ale lui H.G. Wells de a potrivi cheia simetriei romantice În broasca Înșelătoare a adevărului. Ar fi dorit să-l revadă pe Monsignor Darcy, căruia-i scrisese imediat după debarcare, dar acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Arborele cosmic, crescut din mijlocul apelor primordiale - așa cum apare în unele legende cosmogonice -, a devenit, în colinde, arborele crescut pe o insulă din mijlocul mării și, ulterior, arborele de pe țărmul („prundul”, „schela”) mării. Imaginea mitică inițială și-a pierdut din consistență și semnificație în favoarea unei imagini mai realiste. De regulă, speciile de arbori cosmici care apar în textele folclorice sunt tipice : bradul sau mărul. Foarte adesea însă apare un soi de copac insolit, numit arvun (18, p. 94) sau iarvant (18
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
religie, apartenență la același trib sau la aceeași castă, vecinătate ș.a.m.d.), normele generalizate (încrederea socială), încrederea în instituții, politicieni, oameni de afaceri ș.a., sociabilitatea (frecvența întâlnirilor cu prietenii, vizitelor, jocurilor de societate ș.a.), legăturile de vecinătate și voluntarismul. Consistența tuturor acestor dimensiuni a fost testată prin analiză factorială. O altă măsură a capitalului social este cea utilizată de European Values Study un sondaj pe scară largă realizat de European Values Systems Study Group (van Schaik, 2002). Chestionarul EVS a
Capital social şi valori democratice în România: Importanţa factorilor culturali pentru susţinerea democraţiei by Dragoş Dragoman [Corola-publishinghouse/Administrative/906_a_2414]
-
greu de măsurat. Ceea ce trebuie determinat este atitudinea de cooperare cu numeroși alți indivizi în logica acțiunii colective. Putem înregistra cooperarea civică crede van Schaik prin dorința de a pune interesul colectiv înaintea interesului propriu acceptarea sau dezaprobarea free-riding-ului (blatului). Consistența celor patru dimensiuni a fost testată prin analiză factorială. La fel, s-au stabilit corelațiile dintre dimensiuni, iar rezultatele au fost oarecum cele așteptate de cercetători: relațiile la nivel individual sunt slabe în special între participare și încredere dar ele
Capital social şi valori democratice în România: Importanţa factorilor culturali pentru susţinerea democraţiei by Dragoş Dragoman [Corola-publishinghouse/Administrative/906_a_2414]
-
imens volum de muncă, doamna profesoară Eugenia Cîmpeanu a realizat multe lucruri de calitate, concretizate în timp în constanța reprezentărilor meritorii ale școlii și mai ales în soliditatea pregătirii segmentului rezervat istoriei din cultura generală a elevilor instruiți și în consistența și complexitatea educației de ansamblu asigurate atâtor generații de elevi, a căror opțiune ulterioară pentru științele umaniste a fost decisiv influențată de atractivitatea și de înalta ținută ale orelor de istorie din gimnaziu. Dubla formație - de istoric și filolog - i-
S? facem din istorie o ?tiin?? vie! () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83587_a_84912]
-
nondictatorial; să fie un rezultat independent de alternativele relevante; deplinătate și transparență; corespondență cu preferințele individuale; lipsă de restricții. Tocmai datorită acestor decizii colective, nu se poate cum remarcă J.L.Stieglitz ca un guvern să acționeze cu același grad de consistență și rațiune ca un individ. Într-o democrație directă, rezultatul votului majoritar reflectă preferințele votantului "de centru". Dar dominantă este democrația reprezentativă. În principiu, reprezentanții ar trebui să acționeze pentru ale-gătorii lor, dar acest lucru nu este în mod necesar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
eronate bazate pe: lipsa abilităților sociale capacitate scăzută de atașament deficiențe comportamentale un nivel scăzut al sentimentului de permanență perceperea unui nivel scăzut al eficienței de sine lipsa suportului social Separare și pierdere Definirea rolului Provocările naturale impuse de dezvoltare Consistența muncii asistentului social Frați/surori Suport din partea părinților biologici și/sau a asistenților maternali Vizite de pregătire, utilizarea de materiale, cartea vieții etc. Grupuri de suport Părinte Expectanțe eronate Plasarea imediată/ neașteptată a copilului Noutatea rolurilor Veniturile scăzute Lipsa suportului
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]