5,590 matches
-
aceste suferințe ar trebui răzbunate, răspunde: "Nu. Încă o dată, nu! Dar ar trebui să fie o modalitate ca aceia care au bătut și au ucis cu sînge rece să răspundă. Pentru că, în închisori, au murit cei mai buni și mai credincioși oameni ai țării. Înțelegîndu-și trădarea, Iuda s-a spînzurat. Cei care au trădat România și s-au vîndut URSS-ului și comunismului pentru niște arginți nu s-au spînzurat, ci au condus statul. Trebuie să răspundă! Nu pentru răzbunarea nenorocirilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
nu cu mult mai rar dar În forme mai ascunse, uneori de-a dreptul barbare, Prezentul. La care au acces, uneori, cum o spuneam, Îndrăgostiții pe care Îi cântă Rilke fără oboseală, Încercând să le descifreze „misterul”, poeții - când sunt credincioși temelor lor obsesive care le fracturează memoria! - și nebunii, care nu rareori se „zidesc” total În acest Prezent și ne privesc cu uimire când Încercăm să-i chemăm Înapoi. Nebunii care nu au nevoie de moarte pentru a fugi de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ei aspecte și evenimente vizibile, comprehensibile și oarecum firești, logice, conține indubitabil și „semne” sau „rezerve” secrete pe care le putem identifica abia după un timp, și anume dacă avem dreptul la aceasta: dacă, cum o spuneam, ne-am fost „credincioși nouă Înșine”, dacă am avut puterea și răbdarea - acea răbdare existențială care este una din formele ascunse ale curajului moral! - de a nu ne fi lăsat Înșelați de „fața negativă” a norocului. Deoarece, iată, norocul - norocul cel adevărat, cel mare
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pentru buncii noștri. Iar noi... noi ce să facem?... Să ne agățăm de „cel de ieri” sau să Îmbrățișăm ideologia americană a succesului, a prezentului, Întorcând spatele trecutului, memoriei, acelor valori care nu mai au „căutare” azi? Să ne rămânem „credincioși nouă Înșine”, riscând ridicolul, ratarea și chiar izolarea sau... să ne potrivim pasul nu după cei „cuminți”, ci după cei care au succes. Sau influență? Sigur, România, colectivitatea pe care o desemnăm sub acest nume trebuie să facă astfel, Încă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
este Însă departe de un asalt fundamentalist. Se manifestă mai curând un amestec de tradiționalism, convenționalism și demagogie politică. În mediile tradiționale credința religioasă este Încă vie. Altminteri, mi-e greu să spun cât de mulți români sunt cu adevărat credincioși, și câți perpetuează pur și simplu, din atașament față de tradiție, o sumă de reguli, ritualuri și chiar practici superstițioase. Sunt mulți oameni, În special femei, care respectă lungile și severele zile ortodoxe de post, În timp ce botezul și Înmormântarea rămân două
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
știa și Maria că Îi stă bine! Sunt puțini oameni cărora viața le rezervă privilegiul de a da până la capăt ceea ce pot să dea. Maria a avut o asemenea șansă. Șansa ei a fost Primul Război Mondial. Moartea regelui Carol, credincios alianței cu Germania, a eliminat principalul obstacol din calea intrării României În război alături de Antantă. Dar războiul a fost greu, cu Întorsături neprevăzute; au fost situații când totul părea pierdut. Singură Maria — o spun contemporanii, deopotrivă prieteni sau adversari — n-
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
am intervenit din nou pe lângă nepotul meu. Mă Încântă vestea că „Ulița Rădășenilor” a fost distins, fie și cu premiul 3 pe țară. Când Îmi va fi dat s-o văd? A murit d-na Maria Vârnav, prietena și colaboratoarea credincioasă și sinceră. A fost jale la noi În casă. Am scris imediat familiei (fiicei sale Dr. Vera Nica) să nu Înstrăineze nimic, ci să trimită Muzeului Flt. tablouri, scrisori, fotografii etc. (A fost mereu Vicepreședinta „Ligii”) . Fiica sa a fost
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
mult sau mai puțin larg care își pune, mai devreme sau mai târziu, fiecare în „colțul lui” și în felul lui, această întrebare, această problemă, noi - legați și îndatorați acestui lector, acestui public care ne-a fost, în felul lui, credincios, și nu ne-a trădat, nu ne-a „uitat”, cum au făcut unii dintre cei pe care-i crezusem apropiați și „cuceriți, îmbolnăviți” de ideile, obsesiile, dacă nu de făptura noastră trecătoare, lui, noi îi suntem obligați; dacă nu cu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cum au făcut-o comuniștii sau troțkiștii de la Paris, până târziu, prin anii ’60 sau intelectualii de stânga din România, după căderea lui Antonescu și izgonirea regelui - până când „crezi” deci, până unde e corect, cinstit și uman să-ți rămâi credincios propriilor idei? Oare credința ta, sinceră, adâncă, nu se transformă în fanatism și apoi în complicitate, mai mult sau mai puțin vinovată, dacă nu criminală, când „sistemul”, „aparatul”, „puterea”, în numele ideilor ce-ți sunt scumpe și cărora, în nu puține
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
numele său Abraham, a „redus toate la Unul” și acest „Unu era gol”, cum o cântă Th. Mann în epopeea sa Iosif și frații săi... ...Să rămâi, să rămânem fideli acelei prime intuiții salvatoare și legislatoare, să rămânem fideli și credincioși tradiției, acelei Tradiții ce înseamnă nu numai „păstrare” și „imitare”, dar mai ales luptă în acel spirit ce a însemnat mișcarea noastră umană în spațiul numit istorie, o înaintare care, poate, nu avea alt merit decât acela de a rămâne
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
prea mici pentru ea sau poate că umma este prea largă pentru fiecare dintre ele. Fapt este că nu se potrivesc prea bine. Avantajul crezului devenit casă: compactarea. Inconvenient: religia patriotică. Pentru a-și manifesta credința sa în Dumnezeu, omul credincios înalță drapelul regimentului și pornește s-o facă pe husarul pe acoperișuri. 3. Aceste locuri în care Spiritul ostenește Și ieșind din templu, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: Învățătorule, privește ce fel de pietre și ce clădiri! Dar
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
existența terestră și-a făcut apariția. Nicio mențiune referitoare la vreo țară sfântă, la Aghia ghè, în Evanghelii, în vreme ce Adamat qodesh, litania evreiască, este prezentă încă din Exod și e reluată apoi ca leitmotiv la Iosua, Zaharia etc. Un evreu credincios e diminuat dacă părăsește Eretz Israel și, dimpotrivă, crește atunci când "urcă". Nu și creștinul. Substantivă pentru fratele mai mare, geografia sacră nu poate fi decât substitutivă pentru cel mai mic, pentru că acela are în puterea lui întregul pământ și ca
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
agenți în adormire nu fac decât să le ocazioneze. Aceste stânci anodine și venerate, aceste mănăstiri lustruite și mirosind a nou, infinit mai seci și mai reci ca cele din Provența sau din Normandia sunt pseudopodele unei comunități pretențioase și credincioase, pe care noi le privim cu atât mai multă emoție cu cât ignorăm că, de fapt, ele se înalță în interiorul ființei noastre, și că propriile noastre amintiri, speranțe sau timidități sunt acelea care le fac interesante și adesea chiar locuite
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
-i de făcut? Aceeași încurcătură, alaltăieri la Ierusalim, auzind despre altercația (între noi fie vorba, zdravăn simulată, cei doi fiind vechi prieteni) dintre un călugăr care trăiește la Ierusalim de vreo patruzeci de ani și un patriot israelian foarte puțin credincios. Fiecare nou episod al conflictului reaprinde și disputa lor. Rezultă cam cele ce urmează: Spune-mi, Shlomo, ce-i cu răpirea și sechestrarea deputaților Hamas, a miniștrilor aleși? Israelul nu prea e la înălțime. Și eu care vă socoteam un
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și dușman al zeilor. Dacă l-am citi ceva mai des, am fi scutiți de o mulțime de deziluzii fără de motiv și de amărăciuni inutile. Aceasta îmi pare a fi, la urma urmelor, adevărata piatră de hotar dintre agnostic și credincios. Exegetul creștin presupune că cele trei momente prevestitoare de timpuri noi de la nunta din Cana sunt tot atât de diferite și de superioare celor vechi pe cât este vinul de Carmel în comparație cu apa de robinet. Dar s-a schimbat oare cu adevărat, de la
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
1922. Rg. n 13. se guie se urcă vipt mâncare paradaise tomate clătite cu zămăchișă cu brânză de vacă belitoare moră scaldă spesez cheltuiesc pleasă, plese fel de mâncare Șvabul Iohan Frick portar de 16 ani, un fel de câne credincios al școlii normale. El a ascuns lucruri ca să nu le ieie fostul director al școlii, și a păzit cu credință școala până ce a venit s-o ia în primire un nou "director"... cortel cuartir àvilie curtea bisericei ariete berbece țârău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
deșteptând și chemând alt tunet ca glasul străjilor în puterea nopții... Sălbatice sunt semințiile acestor sălbatice prăpăstii. În luptă se nasc, pentru lupte cresc. Copilul întră în viață luptând; războinicul își isprăvește datoria luptând. Copilul, chiar copilul nu cunoaște mila. Credincioasă e prietinia, dar mai credincioasă răzbunarea: Nu cade picătură de sânge fără răzbunare. Deasemeni dragostea, ca și ura, e fără măsură. Salut, Caucaz cu fruntea albă, Slobod pământ al munților Mi-apari sălbatic însă mândru. Prăpăstiile îți sunt altare, Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ca glasul străjilor în puterea nopții... Sălbatice sunt semințiile acestor sălbatice prăpăstii. În luptă se nasc, pentru lupte cresc. Copilul întră în viață luptând; războinicul își isprăvește datoria luptând. Copilul, chiar copilul nu cunoaște mila. Credincioasă e prietinia, dar mai credincioasă răzbunarea: Nu cade picătură de sânge fără răzbunare. Deasemeni dragostea, ca și ura, e fără măsură. Salut, Caucaz cu fruntea albă, Slobod pământ al munților Mi-apari sălbatic însă mândru. Prăpăstiile îți sunt altare, Și ceața serii stă pe culmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
permanent pericol pentru noua domnie. De aceea, unul din puținele acte pe care le cunoaștem din primul an al domniei lui Ștefan este salv-conductul pe care îl dă logofătului Mihail (Mihul) și fraților săi. Adresându-se lui Mihul cu formula „credinciosul nostru boier” Ștefan îl anunță că poate să se întoarcă cu frații lui și cu averile lor, „fiindcă, spune domnul, te-am iertat și am alungat toată mânia și dușmănia din toată inima noastră. Și nu vom pomeni niciodată în
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
mânia și dușmănia din toată inima noastră. Și nu vom pomeni niciodată în veci, cât vom trăi, de vorbele și faptele trecute ci te vom milui și te vom ține la mare cinste și dragoste, deopotrivă cu boierii noștri cei credincioși și cinstiți. Și satele, ocinele tale, toate ți le-am întors. Vino, deci, la noi, îndată ce ne vei face acea slujbă cu care te-am însărcinat”. Am reprodus acest citat mai lung pentru că actul lui Ștefan cel Mare a iscat
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
erau lipsite de valoare reală, atâta vreme cât domnul nu se prezenta personal, în fața regelui, pentru îndeplinirea actului omagial. Așa se explică de ce voievodul a acceptat cu atâta ușurință, în timpul domniei sale, să promită în scris suveranilor vecini că le va fi vasal credincios. În actul din 2 martie 1462 se menționează de altfel necesitatea prestării jurământului de credință personal: „Mai departe, spune Ștefan, făgăduim că în ziua și la locul pe care domnia sa craiul ni le va hotărî și ni le va aduce
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
aducă un număr de oameni înarmați. Dar, spre deosebire de situația din statele feudale din Europa, aceste feude nu erau domenii ereditare. Fiind la discreția lui, sultanul le putea lua vasalului său când voia, pentru a le împărți altor slujbași capabili și credincioși Porții. În afară de aceasta, conducerea oastei otomane era dintre cele mai valoroase. Ridicarea conducătorilor atât pe plan militar, cât și administrativ, se făcea indiferent de starea socială și, începând cu domnia lui Murad II, indiferent de naționalitate. În timp ce în lumea feudală
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Suleiman Kemal-Pașa-Zade. Dacă înainte de lupta de la Baia, Ștefan s-a temut de trădarea unor boieri, cum scrie Dlugosz, de data aceasta, văzându-l îngrijorat, boierii au îngenuncheat și i-au spus: Doamne, nu te turbura, căci îți vom sta astăzi credincios alături și Dumnezeu Sfântul ne va ajuta. Referindu-se la marșul oastei otomane, Kemal-Pașa-Zade scria: „Pe drum, oastea prădătoare a fost surprinsă de vremea de iarnă, care, aruncând din arcuri asupra lor săgeți de ploaie, a dat cea dintâi semnul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
contra turchi)”. Din felul în care s-au desfășurat evenimentele în anul 1500, reiese că există o stare de încordare între Moldova și Imperiul Otoman, ceea ce dovedește că Ștefan nu închinase țara sultanului. Dacă ar fi făcut-o, ca vasal credincios, nu avea de ce să se teamă din partea turcilor. Cât privește participarea la o cruciadă, Ștefan era pregătit să participe, dacă europenii treceau la acțiune. Ca să afle ce gânduri au aceștia, la sfârșitul anului 1500, două solii moldovenești plecau, una la
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
că există o mare discordie între boierii români, unii dorind să-l ridice domn pe Bogdan, alții pe Herborush (Arbure) căpitanul (portarul) Sucevii, acesta din urmă reușind să fugă din cetate. Este greu de crezut că unul dintre cei mai credincioși și mai vrednici boieri ai lui Ștefan cel Mare să fi dorit să ajungă domn. Mai întâi că nu era os de domn, iar Luca Arbure, dacă ar fi fost bănuit de trădare, n-ar fi rămas în continuare, în
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]