7,054 matches
-
șase ore la rând, nu mă consola prea mult. În primul rând, eram încă suferindă în urma unei despărțiri urâte de James, prietenul meu cu pretenții de star rock. (Ca să fiu sinceră până la capăt, aceasta a fost ultima din cele patru despărțiri ale noastre. Fiecare fiind, la timpul ei și foarte evident, cu mult mai necesară decât cea dinainte.) Chestie care m-a doborât. Dar ceea ce m-a scos definitiv din joc a fost o criză de natură profesională. Chiar în după-amiaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
pur și simplu nu aveam chef de-așa ceva. Nu în seara asta. Mintea îmi era focalizată asupra situației de la serviciu, plus că mai aveam încă o săptămână întreagă în care să mă lupt să mă curăț în interior de reziduurile despărțirii de James. (Cine nu se bucură, în secret, de-o despărțire - sau, cel puțin, de libertatea, neacompaniată de sentimentul vinovăției, pe care o capătă, de a fuma mult prea multe țigări, de a îngurgita caserole întregi de înghețată, de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
asta. Mintea îmi era focalizată asupra situației de la serviciu, plus că mai aveam încă o săptămână întreagă în care să mă lupt să mă curăț în interior de reziduurile despărțirii de James. (Cine nu se bucură, în secret, de-o despărțire - sau, cel puțin, de libertatea, neacompaniată de sentimentul vinovăției, pe care o capătă, de a fuma mult prea multe țigări, de a îngurgita caserole întregi de înghețată, de a nu se mișca de pe canapea și de a se deda tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
existau șanse foarte mari ca, în secunda aia, James să vrăjească o gagică indie-rock, care i s-a aruncat probabil în brațe în timpul cântării din deschiderea concertului. Slăbiciunea lui pentru genul ăsta de tipe fusese unul dintre factorii care precipitaseră despărțirea noastră. — N-o să-ți pară rău, Claire, a exclamat Bea încântată. Să-ți iei rochia roșie, da? Rochia roșie? Bea a închis telefonul înainte s-apuc să zic că nu mă mai duc la petrecere. Asta fiindcă simțisem imediat duhoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
spun că era cea mai proastă săptămână în care să-mi anunț logodna la birou: chiar și în cele mai bune momente, nimic nu o irita mai tare pe Vivian, decât evidenta stare de fericire a subalternilor ei. După o despărțire urâtă, vestea mea ar fi putut să-i dezlănțuie toată răutatea. În timp ce David îmi citea articolul, mi-am scos inelul de pe deget și l-am pus, pe furiș, în sertarul de sus al biroului. — Vivian este citată ca declarând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
roti, din nou, spre încăperea festiv luminată, vor fi trecut două săptămâni. O seară festivă, de data asta. Masa de sărbătoare, acoperită cu damasc. A doua secvență: fără tacâmul din capul mesei. După înmormântare și după nuntă... O masă de despărțire în cinstea tinerei perechi care va părăsi, peste doar o zi, Bucureștiul. Tânăra soție nu suporta atmosfera balcanică a micului Paris, „gunoiul și glumele acestui târg de bețivi...“. Așa afirmase, cu implacabilă sinceritate, proaspăta doamnă Astrid Vancea, nerăbdătoare să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ei colegi, legăturile necesare pentru a preda studenților străini sumare noțiuni de gramatică, scheme uzuale de conversație, limbajul medical. Un fel de recompensă pentru anii când slugărise, tăcută și resemnată, pe cei obsedați de carieră și bani și ierarhie. La despărțire, oferise colectivului șansa de a lichida convenabil conturile. Fuseseră plăcut surprinși de inițiativă. O credeau împăcată cusine, picotind între dulapul de lenjerie și borcanele de murături. Se serviseră de ea atâția ani, fără menajamente, cu o tot mai uitată vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
câteva clipe, în fața unui bărbat. O strigase, se pare. O conversație veselă, se auzea râsul ei vital, luminos, de neuitat. Bărbatul nu se vedea, stătea cu spatele, mult mai scund decât femeia, se ridicase pe vârfuri să-i sărute, la despărțire, mâna. Mărunțelul s-a rotit în urma ei, arătându-și fața: leit Pușkin! Favoriți prelungi, barbă rară. — Oho, dumneata, doctore! Știam că îți place muzica la domiciliu, nu în public. — Azi e excepție, caz special. — Dar doamna? Pacientă? — Nu, nu. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ar face bine concertul, crede-mă. Intră în capela lui Bach, învață seninătatea. Doctorul se grăbea, într-adevăr, urcase scările, dispăruse sub bolțile amurgului. Încruntat, auzi! Conu’ Fănică Olaru și tonicul Toni Marga proclamă seninătatea. „Fii atent... strigase Marga, la despărțire, întorcându-se de pe treapta de sus a Ateneului. Odată rostite, minciunile se răzbună. Se adeveresc. Devin realitate. Realitatea, adevărul ultim.“ Realitatea nu-i adevărul ultim, doctore, bombănea pacientul, rămas pe una din băncile din fața Ateneului. Conjunctura numită realitate poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Băiatul era atât de inteligent, de coerent, de citit, încât m-am simțit mândru să mă număr printre rudele lui. Cei din familia Wood își avuseseră nenorocirile lor în ultimii ani, dar Tom părea să fi supraviețuit dezastrului reprezentat de despărțirea părinților - ca și tulburărilor adolescentine ale surorii lui, care se revoltase împotriva celei de a doua căsnicii a mamei și fugise de-acasă la vârsta de șaptesprezece ani - printr-o atitudine sobră, meditativă, aproape amuzată față de viață și îl admiram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
asediu prelungit de necazuri și disperări, și unica răsplată pentru toate aceste suferințe fusese neașteptatul dar de a i se permite să își crească nepoata abia născută. Apoi și acest lucru îi fusese răpit, iar Zorn era convins că durerea despărțirii de copil era aceea care o ucisese. Era poate o interpretare sentimentală a poveștii, dar cine poate spune că se înșela? Ca să fiu absolut sincer, în ziua înmormântării, același lucru îmi trecuse și mie prin cap. În loc să aștepte să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
petrecută la închisoare. Nu știa că Tom îmi furnizase deja o mulțime de detalii, dar nici eu nu intenționam să îl informez. De aceea, am făcut pe niznaiul în timp ce mi-a relatat cunoscutul episod al lui Alec Smith și al despărțirii ulterioare de Gordon Dryer. La început, nu am înțeles de ce-și bătea capul să-mi spună toate astea. Ce legătură aveau cu afacerea la ordinea zilei? M-am întrebat, apoi, tot mai confuz, i-am pus întrebarea direct lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
asemenea, promit să rămân cu tine, cu o singură condiție: să nu mai intru niciodată în biserica aia. Dacă mă obligi să mă întorc acolo, dispar din viața ta, dispar din viața ta pentru totdeauna... Nu vreau să vorbesc despre despărțirea de Lucy. Mă doare prea tare când mă gândesc la ea. M-am mai despărțit o dată de ea când am intrat la dezintoxicare, dar de data asta era altfel. De data asta parcă era sfârșitul lumii și eu nu puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nu mi se pare în regulă să discuți despre sex cu altcineva decât persoana cu care ai de gând să faci așa ceva. Vreau să spun că Mike mi-a povestit tot despre cum și-a întâlnit soția, nunta lor și despărțire. Dar cu siguranță nu mi-a spus ce făceau în pat. Doamne ferește. Închipuiți-vă! Cred că încă mai vorbeam la șase dimineața pentru că îmi aduc vag aminte că am auzit păsările cântând, dar poate era doar inima mea care făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
că am Înnebunit. — Ai Înnebunit, spune Jemima, cam la fiecare zece minute. E sâmbătă dimineață, suntem ca de obicei la ora asta În halate, bem cafea și Încercăm să ne dregem după mahmureala din ajun. Sau, În cazul meu, după despărțirea din ajun. Îți dai seama că-ți mânca din palmă ? Se Încruntă la unghia de la picior, pe care tocmai și-o dă cu ojă roz bebe. În maxim șase luni, te vedeam cu o piatră adevărată pe deget. — Parcă ziceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
a aflat ceva despre mine și Jack ? Inima Începe să-mi bubuie tare și-mi Împing stresată scaunul spre spate. L-am mai zărit de câteva ori prin clădire, dar e prima oară când ne vedem față În față, de la despărțirea noastră. — Bună, zice. — Bună, Îi răspund jenată, după care se așterne tăcerea. Fără veste, observ lista cu idei de locuri de Întâlnire, Încă neterminată, tronându-mi pe birou. Shit. O apuc cu gesturi cât pot de normale, o fac cocoloș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
bun decât toate gangurile pe unde-o fi locuit puștoaica asta de când a ajuns în București, chiar dacă în martie mai veneau și dimineți friguroase. Parcă ieșisem dintr-o vacanță mai lungă după plecarea Zinei - am uitat să-ți spun că despărțirea noastră nu se întâmplase la mare. M-am trezit cu ea în camera mea de acasă, într-o noapte rece, după una din zilele mele de neinspirație, pe când rodeam capul pixului, încălzindu-mi un picior cu celălalt. Ziua fusese totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
anul trecut că am bursa asta pe două luni, se arătase nemaipomenit de încântată, de ce Dumnezeu nu-mi spusese pân-acum nimica? Nu-nu, sigur că trebuie să te duci, m-au speriat și pe mine păsările alea negre aseară... După despărțirea de ea, nici n-am mai călcat în bătrânul meu Cișmigiu. Parcă n-aș mai fi bucureștean, îmi zic în fiecare seară, când trec nervos cu RATB-ul pe bulevard între primărie și perdeaua de pomi cu secrete (un sepepist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
strâns în pumn, la masa la fel de albă, mă făcea să-mi beau cât mai repede apa, suportând cu ochii închiși șocul căderii ei în stomac. Credeam că de câțiva ani m-am deprins destul cu gândul morții ca să accept firesc despărțirea de cineva drag; doar eu nu puteam intra în categoria asta, fiindcă nu-mi pot fi niciodată drag mie însumi. Cred că ți-am mai povestit despre weekend-urile prea lungi, care totdeauna începeau cu planul unei adevărate fugi de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
durerea pomeților, a maxilarelor, în cuvertura de pat... Se face o noapte subțire albastră, fiindcă și cuvertura e tot asta de-aici, reactivată în casa nouă pe post de față de masă. N-am reușit niciodată să-mi explic cum veneau despărțirile mele, am senzația că totdeauna veneau de la ceva mărunt, pueril, ca-n ultimul roman al lui M. Preda, cu o doamnă care a vrut, zor-nevoie, să intre pe-o stradă cu bolți, cu prăvălii. Pe filosof probabil l-a indispus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mai bine nu. Fiindcă... fiindcă... părinții lui divorțează și s‑ar putea să trebuiască să își schimbe numele de familie. — Serios? spune patroana, luându‑și un aer plin de compasiune, în timp ce lasă literele înapoi în coș. Ce îngrozitor. E o despărțire urâtă, înțeleg. Da, zic, uitându‑mă în jur, după ce aș mai putea să cumpăr. Foarte. Mama lui... a fugit cu grădinarul. — Vorbiți serios? Patroana se holbează la mine, și observ brusc că un cuplu din apropiere e cu urechile ciulite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
roșu nu e foarte rău. — Unde se face socoteala, la bar? zice Suze. — Categoric, zice Tarquin. Totul e organizat. — Bex, asta e din partea noastră, spune Suze, punând o mână pe mine, în clipa în care îmi caut portofelul. Cadou de despărțire. — Suze, nu e nevoie să... Așa am vrut eu, zice apăsat. Și Tarkie. Să vă aduc niște băuturi, zice Tarquin, după care adaugă, coborând glasul: A ieșit destul de bine, nu crezi? În timp ce el se îndepărtează, Suze și cu mine ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu mine - am avut o mică discuție. Și ne întrebam dacă nu cumva... — Zelda, o întrerup cu blândețe. E prea târziu. Trebuie să plec. E aproape trei când ajung la aeroportul Heathrow. Sunt încă sub puternica impresie a prânzului de despărțire pe care l‑am luat la un restaurant, cu Suze, Tarquin și ai mei. Dacă ar fi să fiu sinceră până la capăt, aș recunoaște că o părticică din mine simte că‑i vine să izbucnească în lacrimi și să fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
îți taie răsuflarea. Celălalt loc preferat al nostru este portul Qing-dao. Frumusețea lui constă din amestecul de arhitectură tradițională și modernă. La capătul țărmului lung e un pavilion care, atunci când apune soarele, te face să te simți în cadrul poemului „La despărțire” al poetului antic Ci Yin. Unori, recităm împreună versurile. Și astfel, prieten drag, la Podul Cocorului Cafeniu Îți iei adio de la vest Cețurile din mijloc de april și florile din pomi dispar, Până când în imensitatea albastru-verzuie Umbra îndepărtată a pânzei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
vede și se aude când ea vorbește, când se mișcă și când face dragoste. Chiar și în cuvintele pe care le folosește: Sunt puternică. Nimic nu mă doboară. Dând glas în mintea ei acestor cuvinte, ea se împacă cu inevitabila despărțire. Strigând aceste cuvinte în gura mare, supraviețuiește și împiedică să fie zdrobită. Yu Qiwei o instalează în căminul studențesc. Fără bani, fără vizite. Ea așteaptă zile, săptămâni, luni. El face promisiuni, dar nu-și face apariția. E politicos, dar distant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]