4,125 matches
-
Explicația fizică a efectului Zeeman a fost dată de Hendrik Antoon Lorentz (1853-1928). Lorentz a emis ipoteza că lumina emisă de hidrogen este produsă de vibrația electronilor. A reușit să obțină informații despre ceea ce se întâmplă într-un atom deoarece electronii aflati în mișcare creează un câmp magnetic și astfel pot fi influențați de către un câmp magnetic extern într-o manieră asemănătoare modului în care un magnet metalic va atrage sau va respinge un alt magnet. Efectul Zeeman poate fi interpretat
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
de către un câmp magnetic extern într-o manieră asemănătoare modului în care un magnet metalic va atrage sau va respinge un alt magnet. Efectul Zeeman poate fi interpretat ca o dovadă a faptului că undele de lumină sunt produse de către electronii care vibrează pe orbitele lor, însă fizica clasică nu poate explica de ce electronii nu se prăbușesc de pe orbitele lor în nucleul atomului și nici de ce orbitele electronilor pot fi doar cele conforme seriilor de frecvențe care derivă din formula lui
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
magnet metalic va atrage sau va respinge un alt magnet. Efectul Zeeman poate fi interpretat ca o dovadă a faptului că undele de lumină sunt produse de către electronii care vibrează pe orbitele lor, însă fizica clasică nu poate explica de ce electronii nu se prăbușesc de pe orbitele lor în nucleul atomului și nici de ce orbitele electronilor pot fi doar cele conforme seriilor de frecvențe care derivă din formula lui Balmer și care pot fi observate în linia spectrală. Cu alte cuvinte, a
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
interpretat ca o dovadă a faptului că undele de lumină sunt produse de către electronii care vibrează pe orbitele lor, însă fizica clasică nu poate explica de ce electronii nu se prăbușesc de pe orbitele lor în nucleul atomului și nici de ce orbitele electronilor pot fi doar cele conforme seriilor de frecvențe care derivă din formula lui Balmer și care pot fi observate în linia spectrală. Cu alte cuvinte, a apărut întrebarea: de ce electronii nu produc un spectru continuu? Mecanica cuantică s-a dezvoltat
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
de pe orbitele lor în nucleul atomului și nici de ce orbitele electronilor pot fi doar cele conforme seriilor de frecvențe care derivă din formula lui Balmer și care pot fi observate în linia spectrală. Cu alte cuvinte, a apărut întrebarea: de ce electronii nu produc un spectru continuu? Mecanica cuantică s-a dezvoltat din studiul undelor electromagnetice prin intermediul spectroscopiei care include lumina vizibilă care se descompune în culorile curcubeului, dar de asemenea și alte unde incluzând unde cu energie mai mare precum lumina
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Planck prezintă energia pe care o undă de lumină o transportă ca o funcție a frecvenței sale. Un pas mai departe în dezvoltarea acestui concept a apărut în lucrările lui Bohr. El a folosit un model "planetar" pentru a descrie electronul și nu înțelegea de ce factorul 2π era esențial în formula sa determinată experimental. Mai târziu, de Broglie a postulat că electronii au frecvențe, la fel cum au fotonii și că frecvența unui electron trebuie să fie conformă condițiilor unei unde
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
în dezvoltarea acestui concept a apărut în lucrările lui Bohr. El a folosit un model "planetar" pentru a descrie electronul și nu înțelegea de ce factorul 2π era esențial în formula sa determinată experimental. Mai târziu, de Broglie a postulat că electronii au frecvențe, la fel cum au fotonii și că frecvența unui electron trebuie să fie conformă condițiilor unei unde statice care poate exista pe anumite orbite. Altfel spus, începutul unui ciclu al undei dintr-un anume punct al circumferinței unui
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
folosit un model "planetar" pentru a descrie electronul și nu înțelegea de ce factorul 2π era esențial în formula sa determinată experimental. Mai târziu, de Broglie a postulat că electronii au frecvențe, la fel cum au fotonii și că frecvența unui electron trebuie să fie conformă condițiilor unei unde statice care poate exista pe anumite orbite. Altfel spus, începutul unui ciclu al undei dintr-un anume punct al circumferinței unui cerc (de vreme ce asta reprezintă o orbită) trebuie să coincidă cu sfârșitul unui
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
alt ciclu. Nu poate exista nici un interval gol, nici o parte a circumferinței care să nu participe la vibrație și nu pot exista suprapuneri ale ciclurilor. Deci circumferința unei orbite, "C", trebuie să fie egală cu lungimea de undă, λ, a electronului înmulțită cu un număr întreg ("n" = 1, 2, 3...). Cunoscând lungimea circumferinței se pot calcula lungimile de undă care se potrivesc acelei orbite și cunoscând raza, "r", a orbitei se poate calcula circumferința. Toate acestea sunt exprimate într-o formă
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
ca de exemplu în calcularea orbitelor în modelul atomic al lui Bohr, "h"/2π a fost obținut în mod natural la exprimarea momentului unghiular al orbitelor. O altă expresie pentru relația dintre energie și lungimea de undă este dată în electroni volți pentru energie și în angstromi pentru lungimea de undă: "E" (eV) = 12.400/λ(Å) — aparent "h" nu este deloc implicat, dar asta doar datorită faptului că a fost folosit un alt sistem de unități de măsură și acum
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Å) — aparent "h" nu este deloc implicat, dar asta doar datorită faptului că a fost folosit un alt sistem de unități de măsură și acum, numeric, factorul de conversie folosit este 12.400. În 1897 a fost descoperită particula numită electron. Ca o interpretare a Experimentului Geiger-Marsden fizicienii au descoperit că materia este, în cea mai mare parte, spațiu gol. De îndată ce acest lucru a devenit clar, s-a emis ipoteza că entități încărcate cu sarcină negativă numite electroni înconjoară un nucleu
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
descoperită particula numită electron. Ca o interpretare a Experimentului Geiger-Marsden fizicienii au descoperit că materia este, în cea mai mare parte, spațiu gol. De îndată ce acest lucru a devenit clar, s-a emis ipoteza că entități încărcate cu sarcină negativă numite electroni înconjoară un nucleu atomic încărcat pozitiv. La început toți oamenii de știință credeau că atomul trebuie să fie asemănător unui sistem solar în miniatură. Însă această analogie simplă ducea la concluzia că electronul ar trebui să se prăbușească în nucleul
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
că entități încărcate cu sarcină negativă numite electroni înconjoară un nucleu atomic încărcat pozitiv. La început toți oamenii de știință credeau că atomul trebuie să fie asemănător unui sistem solar în miniatură. Însă această analogie simplă ducea la concluzia că electronul ar trebui să se prăbușească în nucleul atomic în aproximativ o sutime de microsecundă. Cea mai importantă întrebare a începutului secolului 20 a fost "De ce electronii mențin în mod normal o orbită stabilă în jurul nucleului ?" În 1913, Niels Bohr a
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
asemănător unui sistem solar în miniatură. Însă această analogie simplă ducea la concluzia că electronul ar trebui să se prăbușească în nucleul atomic în aproximativ o sutime de microsecundă. Cea mai importantă întrebare a începutului secolului 20 a fost "De ce electronii mențin în mod normal o orbită stabilă în jurul nucleului ?" În 1913, Niels Bohr a rezolvat această problemă importantă aplicând ideea unei plaje discrete (discontinue) pentru orbitele posibile ale electronilor. Acest model a devenit mai apoi cunoscut sub numele de Modelul
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Cea mai importantă întrebare a începutului secolului 20 a fost "De ce electronii mențin în mod normal o orbită stabilă în jurul nucleului ?" În 1913, Niels Bohr a rezolvat această problemă importantă aplicând ideea unei plaje discrete (discontinue) pentru orbitele posibile ale electronilor. Acest model a devenit mai apoi cunoscut sub numele de Modelul atomic al lui Bohr. În esență Bohr a emis ipoteza că electronii pot ocupa doar anumite orbite în jurul unui nucleu. Existența acestor orbite poate fi dedusă analizând linia spectrală
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Niels Bohr a rezolvat această problemă importantă aplicând ideea unei plaje discrete (discontinue) pentru orbitele posibile ale electronilor. Acest model a devenit mai apoi cunoscut sub numele de Modelul atomic al lui Bohr. În esență Bohr a emis ipoteza că electronii pot ocupa doar anumite orbite în jurul unui nucleu. Existența acestor orbite poate fi dedusă analizând linia spectrală produsă de un atom. Bohr a explicat existența orbitelor pe care electronii le pot ocupa corelând momentul unghiular al electronilor din fiecare orbită
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
atomic al lui Bohr. În esență Bohr a emis ipoteza că electronii pot ocupa doar anumite orbite în jurul unui nucleu. Existența acestor orbite poate fi dedusă analizând linia spectrală produsă de un atom. Bohr a explicat existența orbitelor pe care electronii le pot ocupa corelând momentul unghiular al electronilor din fiecare orbită "permisă" cu valuarea lui h, constanta lui Planck. El a spus că un electron aflat în cea mai joasă orbită are un moment unghiular egal cu h/2π. Fiecare
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
emis ipoteza că electronii pot ocupa doar anumite orbite în jurul unui nucleu. Existența acestor orbite poate fi dedusă analizând linia spectrală produsă de un atom. Bohr a explicat existența orbitelor pe care electronii le pot ocupa corelând momentul unghiular al electronilor din fiecare orbită "permisă" cu valuarea lui h, constanta lui Planck. El a spus că un electron aflat în cea mai joasă orbită are un moment unghiular egal cu h/2π. Fiecare orbită superioară celei de bază va conține acei
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
dedusă analizând linia spectrală produsă de un atom. Bohr a explicat existența orbitelor pe care electronii le pot ocupa corelând momentul unghiular al electronilor din fiecare orbită "permisă" cu valuarea lui h, constanta lui Planck. El a spus că un electron aflat în cea mai joasă orbită are un moment unghiular egal cu h/2π. Fiecare orbită superioară celei de bază va conține acei electroni care au momentul unghiular egal cu un multiplu întreg al celui de pe orbita de bază. El
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
din fiecare orbită "permisă" cu valuarea lui h, constanta lui Planck. El a spus că un electron aflat în cea mai joasă orbită are un moment unghiular egal cu h/2π. Fiecare orbită superioară celei de bază va conține acei electroni care au momentul unghiular egal cu un multiplu întreg al celui de pe orbita de bază. El a descris electronii ca fiind asemănători planetelor aflate pe o orbită solară. Astfel, el a definit constanta lui Planck ca un element fundamental care
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
cea mai joasă orbită are un moment unghiular egal cu h/2π. Fiecare orbită superioară celei de bază va conține acei electroni care au momentul unghiular egal cu un multiplu întreg al celui de pe orbita de bază. El a descris electronii ca fiind asemănători planetelor aflate pe o orbită solară. Astfel, el a definit constanta lui Planck ca un element fundamental care generează cerințe speciale la nivel subatomic și asta explică spațiul existent între orbitele electronilor. Bohr a considerat o revoluție
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
de bază. El a descris electronii ca fiind asemănători planetelor aflate pe o orbită solară. Astfel, el a definit constanta lui Planck ca un element fundamental care generează cerințe speciale la nivel subatomic și asta explică spațiul existent între orbitele electronilor. Bohr a considerat o revoluție completă a unui electron pe orbită ca fiind echivalentă unui ciclu dintr-un oscilator și care este similar unui ciclu dintr-o undă. Numărul de revoluții pe secundă este (definește) ceea ce numim frecvența acelui electron
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
planetelor aflate pe o orbită solară. Astfel, el a definit constanta lui Planck ca un element fundamental care generează cerințe speciale la nivel subatomic și asta explică spațiul existent între orbitele electronilor. Bohr a considerat o revoluție completă a unui electron pe orbită ca fiind echivalentă unui ciclu dintr-un oscilator și care este similar unui ciclu dintr-o undă. Numărul de revoluții pe secundă este (definește) ceea ce numim frecvența acelui electron aflat în acea orbită. Impunerea ca frecvența electronilor de pe
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
electronilor. Bohr a considerat o revoluție completă a unui electron pe orbită ca fiind echivalentă unui ciclu dintr-un oscilator și care este similar unui ciclu dintr-o undă. Numărul de revoluții pe secundă este (definește) ceea ce numim frecvența acelui electron aflat în acea orbită. Impunerea ca frecvența electronilor de pe fiecare orbită să fie un multiplu întreg al constantei lui Planck h, permite existența doar a anumitor orbite și de asemenea stabilește mărimea lor. Bohr a generalizat Formula lui Balmer pentru
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
unui electron pe orbită ca fiind echivalentă unui ciclu dintr-un oscilator și care este similar unui ciclu dintr-o undă. Numărul de revoluții pe secundă este (definește) ceea ce numim frecvența acelui electron aflat în acea orbită. Impunerea ca frecvența electronilor de pe fiecare orbită să fie un multiplu întreg al constantei lui Planck h, permite existența doar a anumitor orbite și de asemenea stabilește mărimea lor. Bohr a generalizat Formula lui Balmer pentru hidrogen înlocuind împărțitorul în valoare de 1/4
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]