5,034 matches
-
la peste două mii de metri, în locuri în care brazii falnici de la poalele muntelui fuseseră înlocuiți cu arbuști pitici și ierburi suculente pentru brânzeturi de calitate... Tare frumos mai era timpul la început de septembrie, cu un soare blând ce emana o lumină galbenă ca mierea florilor de tei! De sus priveam în depărtări străvezii, cu priviri iscoditoare ce se odihneau pe o serie de priveliști demne de cele mai frumoase ilustrate. Către asfințit soarele cobora apropiindu-se de unele înălțimi
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
și organizațiile de masă, plus părinții copiilor, ne-au susținut în tot ce făceam pentru școală, pentru sat. Către 15 noiembrie merg din nou la Priponești, iau și restul de bagaje și ne instalăm în locuința reparată din spatele școlii. Totul emana lumină și încredere în viitorul nostru! Ne fusese foarte greu că am fost mutați din locul și din rostul nostru, știam că era o nedreptate săvârșită la adresa noastră, dar curând am constatat că vremea aceea din 1950 a impus nedrepte
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
de acolo vin elementele neoplatonice. și la Voroneț e foarte interesant când contempli diferitele scări angelice și ale sufletelor: par o descindere de tip neoplatonic dinspre Centrul unic al Universului spre materie și apoi revenind spre Centrul din care au emanat. Deci, se pot lua exemple de acest fel, atât vizuale, cât și de transmisie cvasiteoretică, din care sau înfruptat intelectualii respectivi. S. A.: Dar rămân câteva sute de ani în care e greu de documentat această transmisie. Eu vorbesc de români
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
fiind, se integra doar corului de critici pozitive care mi-au analizat primul roman, mă curta, mă invita serile la el, unde jucam, „ca bătrânii noștri ardeleni!”, preferans și beam vermut italian. Eu însumi eram atras de persoana sa ce emana o reală seducție umană, cult, inteligent, vioi, el părea, în astfel de discuții intime, a fi partizanul literaturii bune, române și străine, încă ocultată dacă nu călcată în picioare de critica literară oficială. Prima mea surpriză a fost atunci când l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
neasimilată, neprelucrată organic, creează impresia penibilă a falsului, a jongleriei stângace. Nicăieri nu e trișeria intelectuală mai acasă ca în spațiul culturii de internet. Campionii ei păcălesc lumea, dar se păcălesc pe ei înșiși. Încep să creadă că știu, că emană miresme subtile, când, de fapt, miros a Google de la o poștă. Cultura de internet amenință să devină cultura viitorului. Ea face victime încă de pe bă ncile școlii, dar se instalează, vanitos, și în creiere mai tomnatice, grăbite să vândă ceea ce
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
era că acel craniu se conecta chiar la centrul Pământului. Tăcea, dar privea undeva, într-un vid nemărginit. Mă uitam la el atent, dar nu mi se părea că ar vrea să-mi spună ceva. Aerul din jurul meu era apăsător. Emana o tristețe greu de exprimat în cuvinte. — Bine, mă apuc de citit. Oricum, se pare că n-am de ales. Am luat craniul în mână și am încercat să-i mai estimez o dată greutatea. Fata a zâmbit ușor, mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înțeles. — Apoi îi privești atent fruntea. Te concentrezi bine, dar fără asprime. Ușor, ușor. N-ai voie să-ți iei ochii de pe el. Oricât devine de sclipitor, nu-ți desprinzi privirile. — Sclipitor? — Da. Dacă îl privești fix, o să înceapă să emane lumină și căldură. Pipăi dâra de lumină cu degetele și atunci o să poți citi visele vechi. Mi-am repetat în minte indicațiile bibliotecarei. Nu-mi dădeam deloc seama cam ce fel de lumină va emana craniul sau ce senzație îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
privești fix, o să înceapă să emane lumină și căldură. Pipăi dâra de lumină cu degetele și atunci o să poți citi visele vechi. Mi-am repetat în minte indicațiile bibliotecarei. Nu-mi dădeam deloc seama cam ce fel de lumină va emana craniul sau ce senzație îmi va lăsa, dar am înțeles în mare ce aveam de făcut. În timp ce-i priveam degetele subțiri atingând craniul, am avut impresia că mai văzusem craniul acela. Unde mai văzusem eu oasele alea lustruite de vreme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și-l șterge de praf. Îl lustruiește apoi bine cu o cârpă uscată până se face alb ca zăpada. Orbitele se afundă parcă departe... adânci ca o fântână. Iau craniul cu ambele mâini și-l privesc atent, îndelung, așteptând să emane căldură. O căldură care să mi se transmită. Când ajunge la o anumită temperatură - nu prea mare, ci doar ca o pată de soare în toiul iernii - craniul cel lustruit îmi oferă visele sale. Închid ochii și respir adânc. Îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Se vedea mână de om aici. Peretele era neted, asperitățile dispăruseră cu totul. În mijlocul pardoselii se afla o groapă nu prea adâncă, cu un diametru de aproape un metru. În groapă, ceva nămolos, vâscos. Nu știu cum să-i definesc consistența, dar emana un miros grețos care-mi lăsa o senzație de acid în gură. — Cred că ne apropiem de sanctuar, zise fata. Suntem salvați. Întunegrii nu trec dincolo de el. — Înțeleg că ei nu intră, dar noi cum mai ieșim de-aici? Lăsăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
teamă. Și cu timpul stăm binișor. — Grozav! — Ți-a mai venit inima la loc? — Un pic. De ambele părți ale intrării în sanctuar se aflau niște sculpturi în relief. Doi pești așezați în cerc, fiecare cu coada celuilalt în gură. Emanau un aer misterios. Capetele lor semănau cu partea din față a unui bombardier. N-aveau ochi, în schimb posedau două tentacule lungi și încârligate ca niște lujeri. Gurile erau prea mari în comparație cu trupurile, despicate până aproape de branhii, sub care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și mi-am clătit ochii umflați cu apă rece. Mi-am pus ochelarii fumurii și am coborât dealul, pornind spre bibliotecă. N-am putut citi ca altădată. După ce descifram visele unui craniu, ochii mă înțepau din pricina luminii pe care o emanase. Aveam senzația că erau plini de nisip. Și vârfurile degetelor își pierduseră parcă sensibilitatea. În asemenea momente, bibliotecara îmi aducea un prosop rece ca să-l țin pe ochi, precum și niște supă caldă sau lapte rece. N-aveau nici un gust și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aștepta să se încălzească încăperea. Mi-a scuturat paltonul și a curățat zăpada adunată între ținte. Deși fusesem și cu o zi înainte acolo, mi se făcuse dor de lumina gălbuie reflectată în fereastra înghețată, de căldura pe care o emana soba, de mirosul de cafea, de amintirile pierdute prin colțurile încăperii, de gesturile ei pline de semnificație. Aveam senzația că pierdusem toate astea cu multă vreme în urmă. M-am relaxat și-am respirat adânc. Trăiam cu impresia că eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pornesc primele trenuri. S-a așezat lângă mine și și-a tras pătura până peste sâni. A luat o gură de vin. Mi-am turnat și eu niște bere în pahar și-am rămas cu privirile ațintite asupra sclipirilor palide emanate de craniu. Se reflectau necontenit în sticla de bere, în scrumieră, în cutia de chibrituri... Fata și-a rezemat capul de umărul meu. — Te-am studiat adineauri când ai venit din bucătărie, i-am zis eu fetei. — Și? — Ai picioare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fetei. — Și? — Ai picioare foarte frumoase. — Îți plac? — Mult de tot. A pus paharul pe masă și m-a sărutat sub ureche. — Ți-am mai spus că-mi place foarte mult să fiu lăudată? Pe măsură ce se crăpa de ziuă, luminițele emanate de craniu păleau tot mai tare și acesta a revenit, până la urmă, la vechea lui stare de os alb și nimic mai mult. Priveam, îmbrățișați, lumea de dincolo de perdele, gata să fie asaltată de lumina puternică a zilei. Îi simțeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
maro în carouri. Mi-am înnodat și eu cravata și mi-am îmbrăcat sacoul. — Ce faci cu unicornul? întrebă ea. — Ți-l fac cadou. Pune-l undeva la vedere. — Oare stă bine pe televizor? Am luat craniul care nu mai emana lumină și l-am așezat pe televizorul din colțul camerei. — Cum ți se pare? întrebă ea. — E foarte bine, am zis. — Oare o să mai sclipească? — O să sclipească cu siguranță. Am luat-o în brațe, încercând să-i absorb toată căldura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o asemenea întrebare. Dar n-are cum să mai dureze foarte mult. Sper ca aceasta să fie ultima zăpadă mare. Am întins mâna și i-am mângâiat obrazul cu vârful degetelor. A închis ochii ca să savureze atingerea lor. — E căldura emanată de sufletul meu? Cum o simți? — Ca pe-o lumină de primăvară, zise ea. Cred că pot să-ți redau sufletul. O să dureze, dar dacă ai încredere, o să-l primești înapoi. — Am înțeles. Și-a pus palma pe ochii mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
20 septembrie 1870 trupele italiene au intrat în Roma (breșa din Porta Pia). Papa Pius al IX-lea s-a închis în Vatican, considerându-se prizonier. În semn de protest, a cerut catolicilor să nu participe la alegerile politice italiene emanând bula Non expedit, adică inoportunitatea pentru catolici să aleagă ori să fie aleși la alegerile politice. Catolicii, în acest caz, au organizat sisteme paralele și antagoniste formațiunilor partide. Așa s-au născut la Veneția Opera Congreselor și Comitatele Catolice. Între
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
ostilitatea deschisă. Teoretic prevala politica, deja în vigoare în regatul sabaud, al separării dintre cele două puteri: «O Biserică liberă într-un Stat liber». Dar, în practică, existau amestecuri și ingerințe din partea Statului italian care nu favorizau concilierea. Multe legi emanate de guvern erau moderne și necesare: suprimarea anumitor servituți și privilegii ancestrale au fost bine văzute de mințile cele mai luminate ale catolicismului italian. Dar alte intervenții statale păcătuiau de un anticlericalism deschis și dușmănos: suprimarea Ordinelor religioase, interferențe în
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
cu bolnavii mei». Nu era nici o aroganță în tonul tânărului soldat. Colonelul, care deja îl stima pentru dăruirea și seriozitatea pe care o punea în munca lui, a rămas subjugat de candoarea privirii și de fascinația misterioasă pe care o emana acel tânăr aparte. Și s-a limitat să spună: «De-acum înainte așa vom face. Acum plecați!». Evident că ar fi prea înfrumusețat să credem că totul i-ar fi mers mereu bine și ar mirosi a hagiografie prefabricată dacă
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
emancipat de cea a episcopului diecezan, a Superiorului General și a Consiliului său. Are facultatea de a-i interoga pe toți religioșii și de a-i obliga sub jurământ să declare adevărul asupra a tot ceea ce interesa vizita apostolică. Poate emana dispozițiile pe care le considera oportune și să trimită rapoarte la Sfânta Congregație a Religioșilor despre situația spirituală, disciplinară, economică și apostolică a Operei. Abatele Caronti nu pierde vremea. Își începe mandatul imediat. Luni, pe 4 martie 1935, ține o
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
ca Învățătorul divin, dacă Lui îi va plăcea, să vă dea acea sănătate necesară pentru a continua să faceți bine sufletelor, care au costat Sângele dumnezeiesc. Pentru acest scop voi celebra sfânta Liturghie». Preocuparea lui don Calabria pentru unitatea creștinilor emana din Sfânta Evanghelie, din suspinul lui Cristos: «Părinte, ca toți să fie una, așa cum Eu sunt în Tine și Tu în Mine». Prietenia cu părintele Leopold, un alt înflăcărat apostol al unității dintre toți creștinii, a reconfirmat și sporit în
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
de autografe ca „dezmățate“ și „neintenționat umoristice“, ceea ce i-a făcut pe oameni să cumpere și mai multe cărți. Au așezat multe funduri pe scaunele pliante aranjate de editori, iar în cele din urmă a devenit o afacere masivă, fiindcă emanam aerul de cool amorțit, epuizat, atât de popular în acel moment anume al culturii. Însă dorința de a mă anula în proprii mei ochi era prea puternică - însemna să câștigi într-un joc fără câștigători. Ajunsesem atât de subnutrit încât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
astăzi, am spus. - Vreau o alocație mai mare, a fost răspunsul lui. - Cred că dacă-ai fi mai prietenos, asta s-ar putea rezolva rapid. - Adică ce vrei să spui? - Nu mama ta are grijă de alocație? Un oftat imens emană din el. - Mami nu mă lasă să stau în față, repetă Sarah. - Dar tati crede că e în ordine. Plus că pare foarte confortabil. Și vrei să încetezi să înfuleci Skittles în halul ăsta? Treceam pe lângă o monstruozitate de clădire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
petrecere din campus, cocaina pe care o prizasem în baia mică și soioasă conferindu-mi o dezinvoltură robustă, debordantă, apoi în cursul conversației care a urmat privitoare la teza ei am intuit că probabil aș fi putut-o manipula deși emana un aer cu totul opus - l-am localizat în faptul că a căscat după ce mi-a destăinuit titlul lucrării („Destinație inexistentă“), în indiferența studiată, în hohotele calculate, în „plictiseala“ ei - toate acestea simple mecanisme defensive - dar am avut răbdare, fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]