3,954 matches
-
decenii n-ar fi fost decât una de-o viață. Câți suntem în stare să conchidem că, pentru tot ce am gândit și am trăit aiurea jumătate din viață, vina e la noi, nu la alții? Cetățeanul, care s-a enervat că eu nu eram eu, a devenit vindicativ. Mă privea dușmănos, și lumea din jurul nostru s-a rărit brusc, presimțind scandalul. „Te rog, Petrică - îl îngâna soția, care probabil că-i știa năravul -nu te ambala. Nu te da în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
doctori, mai înțelegea, că erau mamoși și toți tovarășii ajungeau cu nevestele la mâna lor, dar cântăreții? „Acum, c-a trecut timpul și e și dânsul pensionar ca și noi -a zis Marin -, pot să vă spun ce l-a enervat atunci. Putea să fie mutat sau și mai rău, și totuși s-a pus contra de-al dracu’. «Ce mai umblă ăștia», a zis colonelul despre dumneavoastră, «ia să mai stea și pe-acasă, că avem treabă.»“ „Ce treabă aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fundul și, de-acolo, ca și cum sindicatul îl delegase să supravegheze mestecatul colegilor, își morfolea veșnicul său sendviș cu hamsii și arunca priviri aparent dezinteresate, dar în substratul lor freudiene și naționalist, dușmănoase către tăvița lui Attila. Cât putea să-l enerveze pe Pațulea minuțiozitatea cu care colegul Horvath - de altfel, cel mai bun specialist în materie de injectoare cu aburi - își orânduia roșiile, măslinele și toate celelalte înainte de a se apuca de mâncat nu se poate povesti. Mai ales că nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ziua. Parcă dinadins pentru a-l înnebuni de cap pe domnul Arvinte după cincizeci de ani, chelnerul caligrafiase atent fiecare literă, astfel că pensionarul a rămas cu privirea ceasuri întregi, ca hipnotizat, pe bazaconia din nota de plată, în loc să se enerveze că înmulțirea era complet greșită. Cu Gina domnul Arvinte nu se culcase. „A naibii muiere, și doar s-a îndopat cu schintre! Da’ ce-or fi fost schintrele astea, că nici ieftine nu erau! Îi trebuiau ei schintre, ca să fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a așteptat să fie dat afară din partid, să i se taie fondurile electorale, să primească note de plată de la spălătorii, să fie dat la televizor sau să fie tras în țeapă. Dar nu s-a întâmplat nimic. S-a enervat o singură dată, când poetul județului a întrebat de onorariul său. Îmbătându-se într-o seară cu contracandidatul opoziției, Agache, primarul a pomenit de poet într-un fel duios, la care nu s-ar fi așteptat nimeni. A zis: „E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Chang sau Li Zbang, cum naiba îi zicea lu’ ăla care a ajuns jumătăți la spital, ai terminat-o atât de scurt, că nici nu mai era nevoie de geamantan ca să se ducă la vale, pe Dâmbovița.“ „Mă, Mitică - se enervează de-a-binelea Costică -, să știi că chiar mă supăr. Glumești o dată, glumești de două ori, dar dac-o ții întruna cu asta înseamnă că tu crezi ce zice gura lumii.“ „Nu prea contează ce cred eu - îl domolește ipocrit Mitică, așa cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mârâie preventiv când simte că se apropie câte o femeie cu oase: „Așa, Băsescu, tată, șo pe toți!“. Povestea a pornit de la șah. Domnul Gabor tocmai îi hărțuia o regină cu un amărât de pion, când domnul Spirescu s-a enervat: „Ce-ai, mă, udemeristule, cu Mona mea, vrei scandal în Alianță?!“. Lucrurile ar fi rămas probabil aici, dacă tot corcitura cu cap de buldog și picioare scurte nu s-ar fi încăierat, aparent fără nici un motiv, cu o potaie oportunistă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mulți. Apoi, n-a mai sesizat nimeni asemănarea. Sau poate că s-a terminat. Se întâmplă și așa. Cândva, am semănat cinci minute cu Nixon. O cucoană a exclamat: „Vai, ce cap nasol de Nixon ai!“, pentru ca imediat să se enerveze: „Ce-i cu tine, ce-i cu fața ta? S-a modificat!“. Mi-am dorit mult să semăn cu Alain Delon și cred că odată - țin minte exact când s-a petrecut asemănarea, într-o marți, pe la șase și un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în burlane. Pavel S. a zis că, până a se însura, mugea interior. Nu-l auzea nimeni, însă el se temea că gălăgia dinăuntru o să răzbească odată și-odată. Îi venea să mugească la femeile mai înalte decât el. Îl enerva faptul că, deși pe planetă exista circa un miliard de femei la care ar fi avut succes, că nu era urât și putea face conversație, mai existau vreo cinci sute de milioane mai înalte. Interesantă a fost și mărturisirea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ca să mă integrez. Ceea ce nu mi-a spus niciunul era că era nevoie de cinci ani ca să mă integrez, de fapt, în comunitatea românească.“ Cum e viața Soția romancierului nu-i citește cărțile. „Cândva i le citeam - spune ea -, mă enervam. Aceleași întâmplări el le vedea altfel. Una vedeam amândoi, alta scria.“ Soția romancierului e convinsă că personajele feminine au un model în prietenele familiei și că toate poveștile de amor din romanele bărbatului ei ascund lucruri pe care o nevastă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a uitat la Albina, iar când s-a întors să-i ia, dispăruseră. Există probabil o lege, un principiu, un fenomen sau ceva de genul ăsta. Fie că are, fie că n-are nevoie, românul fură. „Domnii mei - s-a enervat primarul când șeful biroului cadastru a refuzat să ia lupoaica pe lista de bunuri care nu se casează -, hai să turnăm dracului o sută de copii perfecte și terminăm bâlciul. Să vedem, cât o să se mai fure?!“ Logic ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
e deosebirea dintre un spion și un contabil? Nu numai locatarii din M 8 știu că domnul Nuțu e spion, ci și prietenii acestora din cartier. „Ce vă mai face spionul?“, întreabă ei pe bună dreptate, iar domnul Coteț se enervează și răspunde într-un mod care, la o adică, s-ar putea să-l coste: „Arde gazul!“ Domnul Coteț are un motiv serios să fie afectat de discreția domnului Nuțu. Domnul Coteț era vizitat, înainte de 1990, de un tovarăș în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și căreia m-am adresat cu un respect desăvîrșit, numind-o „señora“ de fiecare dată cînd Îi adresam vreun cuvînt, pînă cînd unul dintre tovarășii de muncă mi-a zis: „Hei, băiete, che, nu exagera cu Don Pendón, că se enervează“. „Cine e Don Pendón?“ am Întrebat, cu mutra unui țînc neștiutor. Răspunsul că Don Pendón este señora m-a lăsat rece, dar nu pentru prea mult timp. Cum se Întîmplă mereu la grătare, era mult prea multă carne pentru lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
importanța fundamentală de a se Întoarce Într-o parte sau În alta, nici pe aceea a mărșăluitului și apoi a opririi bruște la capriciul șefului, făceau totul fără prea multă tragere de inimă, și acest lucru era de ajuns ca să enerveze pe oricine. Caii au sosit, iar soldatul ne-a Încredințat un ghid care vorbea doar quechua. Drumul a Început cu o potecă stîncoasă pe care nici o altă rasă de cai nu ar fi putut să o urce, iar noi eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ofereau credincioșilor, faptele sociale altruiste, catehizarea copiilor, îndemnul adresat țăranilor de a nu lucra duminica, împotrivirea la colectivizare, care era un furt organizat al micii proprietăți, statornicia în tradiția și confesiunea strămoșească, nesupunerea în fața hotărârilor oficiale - toate acestea îi umileau, enervându-i până la isterie, pe activiștii păgâni, profesioniști ai răului, care vedeau în actele franciscanilor în special (ca și în cele ale clericilor în general) o piedică în calea comunizării țării. Pericolul le apărea cu atât mai mare cu cât franciscanii
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
turn, în care a adus clopote noi. El mai avea dorința de a construi în sat și un azil de bătrâni, dar boala și moartea aveau să curme toate aceste planuri nobile. Uneori se întâmpla ca Pr. Mihai să se enerveze, dar după o clipă el revenea, arătând ca un înger plin de bunătate și plângea zicând că aceste ieșiri nervoase erau urmarea închisorii. Am mai observat la Pr. Mihai o mare dezlipire de cele pământești. Odată i s-a furat
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Mihai 17 iulie 1952 Seara trecută a prilejuit o adevărată succesiune de fapte stra nii... Trebuie să ți le povestesc. Nu mai aveam ce citi. Era cald, iar la noi acasă se aflau niște musafiri ai părinților mei care mă enervau. În sfârșit - nu te mai văzusem de 31 de ore și începusem să număr clipele. Am vrut să plec, să ies, să mă plimb puțin, iar apoi să mă duc la tine mai devreme ca de-obicei. Ideea că voi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nimic pentru a-l apăra. (Cum oare?!) Îi era frică, iar frica îl făcea meschin. Dar să nu insist... Eu m-am prefăcut că plouă, dar în realitate toată treaba aceasta mă plictisea într-o măsură destul de mare. Ceea ce mă enerva mai mult nu era ce spunea, ci faptul că o spunea tocmai el. Mi se părea jalnic, și asta mă durea, deoarece ținusem la el pe vremuri sau, cel puțin, o crezusem. Iar acum îmi făcea greață. Am ieșit împreună
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
despre Monsenior, prezența lui m-ar obliga la analiză și la introspecție și nu-mi arde deloc de așa ceva. Pe Mihai îl detest în clipa de față, cu toate că sunt conștient că aceasta nu e decât reversul afecțiunii; părinții mei mă enervează, iar pe toți ceilalți îi disprețuiesc... Infantele este singurul care nu mă contrariază în momentul de față, și totuși, ce bine că a plecat! La C. - persoana de la Ploiești - nu mă gândesc defel și e ca și cum n-ar fi. Rămâne
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Desenele pentru această ediție au fost singurul lucru care m-a amuzat cu adevărat în aceste zile din urmă și, de aceea, m-am supus acestei ocupații într-un mod deosebit de susținut, ceea ce a avut darul de a-l cam enerva pe Mihai... 23 iunie 1953 Ieri am fost să l văd pe Mihai. Este în aceeași stare fizică. Dar din punct de vedere psihic s-a schimbat: s a decis să ia partea bună a lucrurilor... și o face cu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
m-am simțit nefe ricit și eu, mai cu seamă că nu aveam cum să-l ajut... Cu toate acestea am avut tactul și forța de a păstra tăcere, căci ceea ce aș fi putut să-i spun l-ar fi enervat și mai mult pesemne... În sfârșit, la mica serie de accidente (cu totul neglijabile din punctul meu de vedere), a urmat o serie de succese mari, dat fiind că răspundeau unei necesități interioare ale mele din cele mai puternice și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
care, oricât de frumoasă, pare searbădă și cauți omul viu și pasiunea care îi dă viață... și nu le găsești. Aici apare rostul marilor prietenii și al dragostei. Aici - nosta lgia și dorul după dânsele... În asemenea clipe totul te enervează prin viziunea inutilității sale. Enervarea se acumulează, spo rește, crește, până când - se revarsă, provocând catastrofa și totodată liniștea... Viața a căpătat din nou un sens: acela de a te repune pe picioare, de a-ți reclădi iluzoriul echilibru și de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
o întâmplare care părea pur și simplu de necre zut... În timp ce colegul în chestiune era anchetat într-una din camerele de la Serviciul de Moravuri, deodată se deschise ușa pe neaș teptate și intră Oprescu, actualul șef al lui Mihai, foarte enervat de faptul că fiind chemat și el acolo la oră fixă fusese lăsat să aștepte mult prea mult. — Eu sunt academicianul George Oprescu! — Ieși afară, curvă bătrână! se răsti la el anchetatorul. și să intri numai atunci când te oi chema
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de aceste știri era trecătoare; în schimb, dorul de casă era enorm. Citesc cu multă plăcere, enorm de multă plăcere, Memoires de Raymond Aron, Editura Juliard, 1983. Aron, această "piatră tare" a intelectualității franceze din secolul XX, care i-a enervat pe mulți prin justețea vorbelor sale: "cred că indivizilor care trăiesc întreaga lor viață în universitate ca studenți și apoi ca profesori le lipsește ceva. Lumea universitară este prea blândă. Închis între zidurile universității, cunoști prea puțin răutatea și duritatea
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
lucru, iar acum stau la masă cu foștii "stăpâni" cu ghilimele mari. Au fost și momente penibile: o "înaltă" funcționară de la Crucea Roșie își manifestă deschis neîncrederea față de România, pe care a vizitat-o chiar în noiembrie 1989. Să mă enervez? Ca occidental și observator neutru, are dreptate când descrie mizeria de atunci. Sau modul în care a fost exemplar stoarsă de bani de la aeroport până în cel mai umil sat pe care l-a vizitat. Să continui seria interogațiilor mele asupra
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]