4,972 matches
-
amploare și ajungea din salon, prin coridorul cel lung, până la bucătărie. Adeseori stăteam fără grai, încercând zadarnic să-i potolesc prin gesturi, chiar între ei, care, fără să fie dispuși să-l observe pe spectator, aruncau unul într-altul cu farfuriile tocmai spălate de mine sau încă murdare. Față de ajutorul lor din bucătărie erau întotdeauna amabili, chiar prietenoși, dar și atunci își tezaurizau mânia acumulată în timpul în care eu spălam vasele. Era evident că duelul lor avea nevoie de un martor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a dat gata butelca și m-a lăsat bușbeu cântându-l personal pă Caruso În Lohengrin. Puhoiu dă potol, băutură și șuetă i-a trezit soileala și la trei și douăzeci p.m. s-a și pus pă crivat. Mandea igienizam farfuria și cinzeaca și gemeam la gându că ce-o să servească diseară. M-a zmuls dân idei un urlet dă mai mare groaza, care-o să-mi rămână pregnant cât oi mai trăi. C-a depășit În oroare orice cartoforeli. Cotoiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Ce-i cu ea? se interesă Norman, care nu auzise nimic despre formă. — Am fost În camera monitoarelor și am urmărit imaginile transmise de roboți. Au Început să degajeze forma de sub corali. Și nu este rotundă, adică nu e o farfurie zburătoare, continuă Ted. Slavă Domnului! Asta-i va mai potoli probabil pe cei din tabăra celor săriți de pe fix. Zâmbi. — „Cu răbdare și cu vrere, faci din aguridă miere“, nu-i așa? — Cred că da, spuse Norman. Nu știa exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
calibrele Îi măsurară distanța dintre ureche și bărbie. Asta pentru ce e? — Trebuie să vă găsim o cască potrivită, domnule. — Nu era mai simplu să Încerc una? Așa se procedează, domnule. La cină primiră macaroane arse cu brânză. Norman dădu farfuria la o parte după câteva Înghițituri. Asistentul apăru În ușă. — Este timpul pentru instructajul de la ora 17, domnule. — Nu mai merg nicăieri până nu primesc niște răspunsuri. Ce Înseamnă toată mascarada asta la care mă supuneți? Este un examen medical
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
nu-l atrăgea deloc. În loc de asta, coborî În sala de mese, sperând să găsească vreun desert preparat de Rose Levy. Aceasta nu era acolo, dar, sub un clopot de plastic, se afla o prăjitură din nucă de cocos. Găsi o farfurie, Își tăie o felie și se apropie de unul din hublouri. Afară Însă totul era Întuneric, luminile rețelei se stinseseră, scafandrii dispăruseră. Văzu lumini În hublourile habitatului DH-7, situat la câteva zeci de metri mai Încolo. „Probabil că scafandrii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Rana se prezenta mult mai rău decât atunci când o auziseră țipând și, după ce alergaseră prin habitat, o trăseseră Înăuntru prin trapa Cilindrului A. Acum, mergând În diagonală de-a lungul piciorului, se vedea o serie de protuberanțe În formă de farfurie, având centrul umflat și purpuriu. — În ultima oră s-a umflat puternic, spuse Tina. Norman examina rănile. Urme fine de dinți Încercuiau zonele umflate. Îți amintești ce ai simțit? Întrebă Norman. — A fost Îngrozitor. Am simțit ceva lipicios, știți, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Mă minunez gândindu-mă că nici una dintre noi nu a fost spitalizată pe motiv de malnutriție când eram mai mici. Eu și surorile mele eram chemate la masa de seară. Ne așezam și, câteva minute, priveam în tăcere, perplexe, la farfuriile din fața noastră. Apoi, într-un final, una dintre noi spunea: —Aveți vreo idee? —Să fie pui? zicea Margaret neconvinsă, împungând mâncarea cu furculița. A, nu, eu am crezut că e conopidă, a sărit Rachel, vegetariana, fugind să vomite. —Orice-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
una dintre noi spunea: —Aveți vreo idee? —Să fie pui? zicea Margaret neconvinsă, împungând mâncarea cu furculița. A, nu, eu am crezut că e conopidă, a sărit Rachel, vegetariana, fugind să vomite. —Orice-ar fi, eu nu mă ating de farfurie, a anunțat Helen. Cel puțin, când mănânci fulgi de porumb, știi ce bagi în gură, a concluzionat ea ridicându-se de la masă ca să-și ia un castron. Așa că, atunci când ajungea și mama să se așeze la masă și să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
o avusese și camera mea și a lui Margaret când mă întorsesem de la Londra. Crea aceeași senzație că nimeni n-a mai dormit acolo de mult. Cu toate că în dulap încă atârnau haine și posterele erau în continuare pe pereți, iar farfuria era încă sub pat. Am dat peste bicicleta medicală și aparatul de vâslit pe care tata le cumpărase cam cu nouă ani în urmă într-o încercare foarte entuziastă, dar de scurtă durată, de a reveni în formă. Și-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Era clar un articol preistoric. Nu m-ar fi surprins deloc dacă pe ușa bucătăriei ar fi intrat vreo doi dinozauri, ar fi consumat câte-o felie de pâine cu unt și un pahar de lapte, și-ar fi pus farfuriile și paharele în chiuvetă, m-ar fi salutat civilizat, după care ar fi ieșit pe ușă. M-am gândit cu un ghimpe de regret la bucătăria mea excelent utilată din Londra. La robotul meu, la procesorul de mâncare care putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a lui Adam reprezenta o schimbare bine-venită față de mizeria deșirată a lui Jim/Conor/William. În câțiva ani, Adam avea să fie absolut superb. Am pus salata pe care o pregătisem în mijlocul mesei. Apoi am așezat pastele și sosul pe farfurii și le-am adus mesenilor. Sosirea mâncării i-a proiectat pe mama, tata și pe Helen într-o stare de indecizie. Faptul că era vorba de mâncare gătită în casă i-a făcut pe tata și pe Helen suspicioși. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
zâzanie. Dacă-i încuraja să-mi refuze mâncarea din start, însemna că nu aveam să mai pregătesc nici o masă, iar vechea ordine din casă avea să fie restabilită, ceea ce însemna că ea scăpa de belele. Când i s-a pus farfuria în față, Helen a început să scoată niște sunete de parc-ar fi vomat. Câââââââââhhhhhhhh! a zis ea uitându-se dezgustată la farfurie. Ce dracu’ e asta? —Numai paste și sos, i-am răspuns eu calmă. —Sos? a urlat ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
casă avea să fie restabilită, ceea ce însemna că ea scăpa de belele. Când i s-a pus farfuria în față, Helen a început să scoată niște sunete de parc-ar fi vomat. Câââââââââhhhhhhhh! a zis ea uitându-se dezgustată la farfurie. Ce dracu’ e asta? —Numai paste și sos, i-am răspuns eu calmă. —Sos? a urlat ea. Dar e verde. Da, i-am confirmat eu, fără să neg nici măcar o secundă că sosul era verde. E verde. Să știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pământ ca să suferim și că cina aia îi fusese trimisă ca o formă de penitență. Dar că dacă ar fi avut de ales între a se cățăra pe Croagh Patrick cu piciorul rupt și a termina de mâncat pastele din farfurie, în orice zi a săptămânii s-ar fi apucat să-și lege șireturile de la bocancii de munte. În același timp, era obligată să-și ascundă fericirea generată de faptul că tata și Helen refuzaseră să mănâce. Din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
se comporta ca idioata satului. Sinceră să fiu, era foarte jenant. Adam nu era decât un bărbat și, pentru numele lui Dumnezeu, mai era și foarte tânăr. Nu era un zeu. Mama și tata și-au plimbat agitați mâncarea prin farfurie. Nici ei nu s-au prea omorât cu vorba. Tata a făcut o încercare firavă de conversație cu Adam. —Rugbi? a murmurat el spre Adam, de parc-ar fi făcut parte dintr-o societate secretă și-ar fi încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
dați-mi voie să vă spun că nu cred că în toată viața mea am spălat vreodată vasele chiar în noaptea petrecerii abia încheiate. Întotdeauna îmi promiteam să fac asta. Pentru că să te trezești cu o mahmureală cumplită, înconjurată de farfurii jegoase, în mijlocul unei bucătării care arăta ca un câmp de bătălie era mult prea groaznic. Dar știți și voi cum e. Seara ajunsese la final, masa era încărcată cu farfurii pe jumătate pline cu prăjituri topite, pe care eu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Pentru că să te trezești cu o mahmureală cumplită, înconjurată de farfurii jegoase, în mijlocul unei bucătării care arăta ca un câmp de bătălie era mult prea groaznic. Dar știți și voi cum e. Seara ajunsese la final, masa era încărcată cu farfurii pe jumătate pline cu prăjituri topite, pe care eu le abandonasem. Mai mult sau mai puțin. Trebuie să adaug, în apărarea mea, că până în acest punct eram, în general, o gazdă model, având grijă în permanență de invitați, transportând farfurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
farfurii pe jumătate pline cu prăjituri topite, pe care eu le abandonasem. Mai mult sau mai puțin. Trebuie să adaug, în apărarea mea, că până în acest punct eram, în general, o gazdă model, având grijă în permanență de invitați, transportând farfurii, mâncare, tacâmuri de la și către bucătărie de parc-aș fi avut sub picioare o bandă rulantă. Cu toate astea, simțul ospitalității îmi scădea proporțional cu numărul paharelor de vin pe care le băusem. Așa că la momentul desertului și al cafelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mă duceam clătinându-mă la bucătărie, mă opream preț de-o clipă cu mâna pe clanță și-mi imaginam cu căldură că, atunci când aveam să deschid ușa, bucătăria avea să sclipească datorită soarelui reflectat de suprafețele lustruite, că toate cănile, farfuriile, castroanele, cratițele și tigăile fuseseră spălate și puse la loc. (În dulapurile corecte. Voiam ca zânele să fie nu numai muncitoare, ci și deștepte.) În loc de asta, în timp ce-mi croiam cu grijă drum printre resturile petrecerii, găseam cu greutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să-i zic: „Sper că nu ai de gând să te îmbraci cu puloverul ăla când mergem la masă la familia Reynolds“. La fel cum jurasem să nu fiu genul ăla de femeie care să mănânce toate resturile rămase prin farfuriile copiilor. Sau genul de femeie care îi spunea soțului „tati“. Nu în propoziții de genul „Nu, draga mea, lasă aparatul de ras, e al lui tati“. Deși nu agreez prea tare nici varianta asta. Ci în propoziții de genul „Mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fundului lui. Spre deosebire de alte lucruri, gătitul nu era unul din talentele lui Adam. Dar tocmai asta a făcut ca efortul pe care-l depusese pentru mine să fie și mai emoționant. Când s-a apucat să ducă, plin de atenție, farfuriile la masă, iar pe a mea mi-a așezat-o în față plin de reverență, arăta teribil de nesigur. Mai bea niște vin, mi-a spus turnându-mi din nou în pahar. Ceea ce a fost o schimbare față de rolul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
hai să n-o mai lungim“. Nici el n-a putut să mănânce mai nimic. Deși asta se poate să fi fost din cauza mâncării, nu a agitației. Am stat amândoi, față în față, la masa din bucătărie, învârtind spaghetele prin farfurie. Salata rămăsese în castron, neatinsă. Arăta tristă și abandonată. Conversația a fost sporadică. Din când în când, ridicam ochii spre el și-l surprindeam uitându-se la mine. Iar expresia de pe chipul lui mă făcea să mă-nfierbânt și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
că sunt înnebunită după el. Atunci când dimineața reușesc să beau niște suc de portocale și să ronțăi niște pâine prăjită înseamnă că am ajuns la Sfârșitul Începutului. Iar atunci când ajung să termin mâncarea pe care el a lăsat-o în farfurie, relația e ca și încheiată. Asta sau mă mărit cu el. Ei, sau cel puțin asta fusese schema până acum. Nu mai mănânci? m-a întrebat Adam într-un final, uitându-se la mormanul de mâncare din farfuria mea. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
-o în farfurie, relația e ca și încheiată. Asta sau mă mărit cu el. Ei, sau cel puțin asta fusese schema până acum. Nu mai mănânci? m-a întrebat Adam într-un final, uitându-se la mormanul de mâncare din farfuria mea. Era dezamăgit, iar eu mă simțeam îngrozitor. —Adam, am spus stânjenită. Îmi pare rău. Sunt sigură că mâncarea e foarte bună, dar pur și simplu nu pot să mănânc. Nu știu de ce. Îmi pare sincer rău, am adăugat privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
am spus stânjenită. Îmi pare rău. Sunt sigură că mâncarea e foarte bună, dar pur și simplu nu pot să mănânc. Nu știu de ce. Îmi pare sincer rău, am adăugat privindu-l seducător. — Nu-i nimic, a zis el strângând farfuriile. O să-mi mai gătești? l-am întrebat întristată. — Sigur că da, mi-a răspuns el. Și, te rog, pentru numele lui Dumnezeu, nu mai arăta așa de nenorocită. —E numai din cauză că sunt așa de agitată, i-am spus. Nu pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]