KorAP: Find »[drukola/base=geam & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...143 144 145 ...656 >

16,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

convins că mai este încă timp să schimb ceva și am să-mi fac simțită prezența chiar aici și-acum, am să intervin cât ai clipi, chiar dacă nu am fost nicicând prezent la această scenă. Repede, repede, am să deschid geamul camerei în care mă aflu, chiar și cu cioturile mele înțepenite-n nemișcare și pline de sânge, pentru a-l opri să-și aducă planul macabru la îndeplinire. Da, așa am să fac, chiar eu am să salvez omenirea de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

catedră își ridică spre ochii, probabil foarte miopi, un carnețel deschis. Fixând vârful creionului pe hârtie și clipind, în așteptarea răspunsului nostru, acesta adăugă: - Deci, cum îl cheamă? Iar clasa, într-un singur glas, urlă atât de tare, încât zăngăniră geamurile: - Bur-ke-viț. Cineva din spate adăugă cu simpatie: - Ieși în față Vaska! deși Vaska nu avea de ce și unde ieși. Liceanul își notă numele, mulțumi și plecă grăbit. Jocurile erau făcute. Lupta se terminase. Burkeviț era primul. Și, parcă știind că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
am aruncat cu toții unul spre celălalt, vorbind agitați și fluturând din mâini, undeva, jos, se porni un vuiet care creștea amenințător, de parcă în clădire ar fi năvălit un val uriaș care se îndrepta spre noi. Din cauza acestui val se cutremurară geamurile, pereții și podeaua. Apoi vuietul explodă în coridorul nostru prin ușile deschise de la clasele a șasea și a șaptea într-o bubuitură asurzitoare. Lecția se terminase. 9 Pentru a nu fi nevoiți să relatăm cele întâmplate claselor mai mici care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
mâna la o parte Iag. Înțelege, n-a fost vorba despre un comentariu al talmudului, deci n-ai de ce te agita. Și, așteptând ca Stein să se ducă jignit spre banca sa, Iag se adresă în șoaptă grupului agitat de lângă geam. — Să te minunezi, nu alta, cum îi adoră ovreiașii noștri pe preoți! Doamne ferește să te atingi de un papă, că toți evreii se răscoală! — Ce coincidență! clătină din cap Takadjiev, dar nimeni nu râse. În grup se discuta aprins. Nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
că, mișcându-te și gonind, alungi de la tine imaginea suferinței care te umple de un sentiment insuportabil de milă. Scara se sfârși. În sala de mese de la subsol, picioarele se adaptară de la sine la dalele lunecoase de un alb-albăstrui. Ultimul geam mă orbi cu o rază de soare, apoi intrai brusc în întunericul umed al vestiarului. Pe podeaua lui de asfalt, tălpile mi se fixau ca înșurubate. După asta, iar o scară care urcă. Știu cum am să încep: „Ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
de patruzeci. Și, cum mirarea plină de bucurie a Soniei creștea pe măsură ce creștea numărul florilor, în preajma magazinului, am hotărât că e cazul să cheltuiesc pe flori toate cele o sută de ruble pe care, le aveam la mine. Ajuns în fața geamului florăriei prin care plantele se vedeau ca niște pete de lacrimi din cauză că pe partea dinăuntru a ferestrei se prelingea apă, am pășit pragul. Și, pe când trăgeam în piept semiântunericul umed și parfumat al încăperii, am simțit cum îmi paralizează brusc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
stăpânii săi nu este altceva decât un mod bine calculat de a-și spori propria demnitate, flatându-i pe oamenii pe care-i slujește. În ultimele luni, m-am simțit tot mai des cotropit de tristețe. Uneori rămân îndelung în fața geamului, trăgând dintr-o țigară din care se ridică molcom un fum albastru-albastru și încercând să număr cărămizile din zidul casei vecine. Dacă e seară, sting lumina. Împreună cu lumina dispare și imaginea camerei reflectate în geam; după asta, mă apropii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
tristețe. Uneori rămân îndelung în fața geamului, trăgând dintr-o țigară din care se ridică molcom un fum albastru-albastru și încercând să număr cărămizile din zidul casei vecine. Dacă e seară, sting lumina. Împreună cu lumina dispare și imaginea camerei reflectate în geam; după asta, mă apropii de fereastră și, cu capul lăsat pe spate, privesc atât de intens zăpada care cade în fulgi deși, încât, la un moment dat, încep să mă simt ca un lift care urcă pe odgoanele de zăpadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
teatru; nu ești deloc pierdut și, dacă ți-e rău, îmbracă-te și ieși la aer; n-ai de ce să rămâi aici“. 5 Pe stradă amurgește. Cerul de un roșu murdar atârnă jos. Mă ajunge din urmă un tramvai; prin geamurile lui înghețate, becurile din vagoane se văd ca niște piersici strivite. O grapă atârnând în spatele tramvaiului brăzdează zăpada, ridicând în urma ei un vârtej alb. Îmi imaginez cum în vagonul trosnind de ger, în vagonul în care miroase a stofă udă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
de ușă, o deschid precaut, dar abia o pot ține, așa de tare mi se zbate în mână. Un vânt de gheață gonește pe străduță. În depărtarea pustie, lângă felinarele galbene se vede cum zăpada uscată viscolește pe garduri, pe geamuri și pe acoperișuri. Pierzându-mi respirația din cauza vântului, cu spinarea zgribulită de frig, pășesc disperat; nici nu apuc să ajung la capătul străduței unde începe piața, când simt că am înghețat bocnă. În piață arde un foc. Flacăra lui își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
partea întunecată și mă uit curios la umbra capului meu care trece granița neagră și se rostogolește pe mijlocul trotuarului. Eu însă nu văd luna. Doar când ridic ochii, o zăresc fugind peste ferestrele etajelor superioare și scânteind verde în geamuri. Cufundat în sine, nu dau atenție străzilor pe care merg; trec de la una la alta condus de instinct când, deodată, observ că mă apropii de poarta casei în care stă mama mea. Apuc de inelul care se bălăngăne zgomotos, deschid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
samovar, ocolind masa și sprijinindu-mă de spătarele scaunelor care stau în jurul ei. Storurile sunt ridicate. Încet, cu teamă, ajung în mijlocul camerei. Aici am în fața ochilor un întuneric atât de des că, instinctiv, mă întorc spre fereastră. Luna bate în geam, dar nu pătrunde în cameră. Nu cade nici pe pervaz, nici pe ruloul storurilor. Pe fondul geamului, speteaza fotoliului pe care mama stătea de obicei și cosea se conturează neagră, ca un ciot. Când îmi iau ochii de la geam, întunericul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
cu teamă, ajung în mijlocul camerei. Aici am în fața ochilor un întuneric atât de des că, instinctiv, mă întorc spre fereastră. Luna bate în geam, dar nu pătrunde în cameră. Nu cade nici pe pervaz, nici pe ruloul storurilor. Pe fondul geamului, speteaza fotoliului pe care mama stătea de obicei și cosea se conturează neagră, ca un ciot. Când îmi iau ochii de la geam, întunericul se face și mai negru. Acum știu că mă aflu la doi pași de pat. Aud cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
în geam, dar nu pătrunde în cameră. Nu cade nici pe pervaz, nici pe ruloul storurilor. Pe fondul geamului, speteaza fotoliului pe care mama stătea de obicei și cosea se conturează neagră, ca un ciot. Când îmi iau ochii de la geam, întunericul se face și mai negru. Acum știu că mă aflu la doi pași de pat. Aud cum îmi bate inima și simt deja în nări mirosul cald al corpului care doarme nu departe de mine. Stau încă pe loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
oră urc scările aievea și, dând cu ochii de ușa cunoscută și dragă, mă cuprinde un tremur plin de bucurie. Mă apropii încetișor, ca să nu deranjez, și sun scurt. Din stradă vine zgomot mare: un camion trece zăngănind și cutremurând geamurile. Jos sună telefonul strident, ca în fiecare dimineață. Ușa nu se deschide. Atunci mă hotărăsc să apăs încă o dată pe butonul soneriei și rămân în așteptare. În apartament e tăcere, nu mișcă nimic, de parcă nu locuiește nimeni acolo. „Doamne, dumnezeule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

bumbac, după care, se privi din nou în oglinda de pe ușa dulapului. Își trecu mâna prin păr netezindu-l ușor și se apropie de fereastra deschisă. Feri în lături perdeaua subțire ce flutura încet, mișcată de curentul slab de aer. Geamurile camerei situate la etaj, dădeau spre grădina din spatele locuinței. Lumina caldă a soarelui după-amiezii târzii îi mângâia plăcut obrajii. Casa lui Simion Pop, cel la care trăsese cu ceva mai puțin de un ceas mai devreme, era aproape de marginea orășelului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
portiera din dreptul șoferului. E încuiat! îi spuse Drăgan. Am încercat și noi s-o deschidem ca să vedem dacă nu cumva băiatul se află înăuntru. Și? se interesă Pop. Este? Nu! Ne-am urcat pe scară și am privit pe geam. Nu-i nimeni în cabină. Adică ați pus mâna pe mâner și pe geam? întrebă Cristi. Drăgan îl privi fără să răspundă. Se uita la comandant neștiind cine este tânărul care îl luase la rost. Poți vorbi fără grijă! îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
o deschidem ca să vedem dacă nu cumva băiatul se află înăuntru. Și? se interesă Pop. Este? Nu! Ne-am urcat pe scară și am privit pe geam. Nu-i nimeni în cabină. Adică ați pus mâna pe mâner și pe geam? întrebă Cristi. Drăgan îl privi fără să răspundă. Se uita la comandant neștiind cine este tânărul care îl luase la rost. Poți vorbi fără grijă! îl liniști Pop. Dumnealui este un ofițer de poliție de la Iași. E detașat la noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
batistă și încercă și el să deschidă portiera. Se chinuia inutil pentru că orice amprente ar fi fost acolo, fuseseră deja șterse de cei ce încercaseră asta cu mâinile goale înaintea lui. Se ridică pe scara îngustă și privi înăuntru pe geam. Nu se vedea nimic neobișnuit acolo. Lăsați-mă pe mine! Lângă el stătea Traian Voicu, șeful de coloană, care ținea în mână ceva care lui Cristi i se păru a fi o șurubelniță scurtă și subțire. O port tot timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
venea cu ajutoare și își recupera mașina. Toate bune și frumoase, agent, spuse Cristi, numai că raționamentul tău are o mică hibă: după cum ai observat și tu, camionul nu era defect. Mda! Câteva minute, în mașină domni tăcerea. Cristian coborâse geamul portierei și privea concentrat marginea drumului. La fel ca și mai devreme, lângă camion, nu căuta nimic anume, dar era atent la orice detaliu. Pohoață conducea încet, așa cum îi ordonase inspectorul. Dădea din cap, șoptind încet în barbă. Cu cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
devreme, lângă camion, nu căuta nimic anume, dar era atent la orice detaliu. Pohoață conducea încet, așa cum îi ordonase inspectorul. Dădea din cap, șoptind încet în barbă. Cu cine te cerți, agent? întrebă Toma fără să-și ia ochii de pe geam. Ordonați? Dacă ai ceva de spus, vorbește cu voce tare! îl îndemnă Cristi tot fără să-l privească. Nu mai mormăi ca un urs la știubeiul cu miere. Mă scuzați, domnule inspector! tresări Vasilică. Mă gândeam cu voce tare. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Nici măcar nu veniseră împreună acasă, Pop rămânând mai departe la serviciu. Cum somnul se încăpățâna să nu vină, tânărul polițist se hotărâse să coboare ca să ia puțin aer. Încă din prima zi când sosise la Baia de Sus văzuse sub geamul de la camera sa o pergolă acoperită cu viță agățătoare. Sub ea, Pop ori poate nevastă-sa amenajase un colțișor potrivit pentru odihnă. Câteva fotolii din împletitură de ratan erau așezate în jurul unei mese din același material. Ceva mai încolo, sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
înșel și că vâlva este vinovată de asta. Poftim, m-ați convins, dar tu ce ai făcut până acum? Calistrat se duse până la ușă unde rezemă încet toiagul de perete. Reveni apoi lângă inspector, așezându-se pe locul lui de lângă geam. Privea înainte fără nici o țintă, bătând darabana cu vârful degetelor pe marginea laviței. Eu am avut noroc, băiete, rosti el într-un târziu, tata deja închisese bestia în bârlog când m-a dus pe mine acolo, la mina părăsită. Tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
pleoapele deveniseră dintr-o dată grele și somnul îl furase pe nesimțite. Cineva se juca cu o oglindă, încăpățânându-se să-l orbească. Deranjat, întoarse capul și deschise ochii supărat. Razele soarelui matinal se strecurau printr-o fantă în perdeaua de la geam. Ileana era aplecată peste el, ștergându-i fruntea transpirată cu o batistă umedă. Încercă să își dea seama unde se află și ce s-a întâmplat. Amintirile îi reveneau încet, Ileana zâmbea bucuroasă, mângâindu-i acum fața. Atingerea ei îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
el după o clipă. Fă de așa natură ca să nu-l mai găsească nimeni niciodată! Am înțeles! rosti nemulțumit mercenarul, căruia îi era clar că în noaptea aceea nu mai avea nici o șansă să pună geană peste geană. Privi pe geamul mașinii, dincolo de marginea drumului. Tocmai treceau prin dreptul unei vâlcele pe care o umpluseră cu bolovanii și pământul scos când construiseră calea de acces spre platoul de sus. Acolo, dedesubt zăcea trupul bătrânului Vișinescu, sub zece metri de umplutură. Îndeplinise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]