3,793 matches
-
rețineri. Cultura media trebuie atent analizată, posibilitățile sale trebuie explorate pentru a interveni în curentul culturii dominante, dar și pentru a oferi alternative la modurile culturale și discursurile în uz. Ea este poate destinul nostru și ambientul nostru cultural în goana noastră către viitor; ca urmare, trebuie să explorăm acest spațiu nou și să vedem cum îl putem folosi în vederea realizării scopurilor noastre pentru libertatea noastră, pentru fericire, democrație și alte valori pe care dorim să le păstrăm și să le
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
convenționalism sau de incontinență. O schimbare de regim se întrevede odată cu volumul Statuile disperării (1998; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca) și se definitivează în Ultimul cuvânt (1999), Veghe și somn (1999), Dialog cu hârtia (2000) și Sfârșit de coridă (2001). Goana după sacru rămâne impulsul poetic dominant, însă acum divinul nu se mai oferă, ci se refuză cu obstinație. În consecință, euforia lasă loc depresiei ori măcar stării elegiace, iar eul liric învestește rememorarea cu rolul de strategie compensatoare. Poemele își
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290087_a_291416]
-
spre lipsa locurilor de muncă, spre lipsa de încredere în viitor. Dar, în fine, afla și ceva nou despre ce-l aștepta pe fiul său, și sărmanul cismar simțea cum i se frânge inima. Ar fi vrut să ia la goană haita aceea de javre puturoase, dar munca lui depindea de oamenii din sat și, printre altele, nu-i stătea în caracter mojicia. Își ascundea bine ceea ce simțea dând găuri și mai abitir cu sula, fără să piardă însă nimic din
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
luă pe-o cărare care, printre buruieni și mărăcini, ieșea la un drum în pantă. Cățărându-se pe dealuri, spre nord, drumul acela l-ar fi dus la fruntariile orașului. Era drumul principal spre Napoli, pe care trăsurile, trecând în goană, ridicau nori de praf. Puțin mai încolo era o cârciumă veche din care răsunau voci agitate și puse pe sfadă; gustă în amintire un pic din viața satului său Stilo: bărbații la birt jucau cărți și fiecare partidă o însoțeau
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
facă mai multe popasuri înainte de a ajunge acasă. Pe când tocmai smolea sfoara, Geronimo rămase încremenit văzându-și fiul cu rasa plină de praf și împresurat de cei patru bărbați, apoi scoase un strigăt de bucurie și din casă apărură în goană mama cea vitregă și surorile. Ce crimă ai comis, fiule, îl întrebă îngrijorat de vii însoțit până acasă cu arma în spate? Vor să rămân aici și să bătătoresc doar pământul obârșiei mele; vor să nu mai am de-a
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
atunci când dădea de mâncare la porci sau la găini. Începea să imite glasul Catarinellei atunci când chema porcii și găinile fiecare cu nume propriu: Corcodac, groh, groh, vin stăpână, dar mai întâi stinge oala de pe foc. Apoi, făcea să vină-n goană paznicii, atât de tare hohotea. Îl găseau în patru labe în timp ce se tăvălea și imita grohăitul porcului, cotcodăcitul găinilor. Călugărul acela era nebun dacă se purta în halul ăla. Și s-au dus să informeze mai departe. Hohotele de râs
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
măsura meseriei nu-și lepădau felul de a fi decât în fața morții. Nu trebuia să-și piardă timpul, trebuia să născocească ceva pentru a scăpa, sau cel puțin să amâne, rugul. Dădu foc la salteaua de paie. Temnicerii veniră în goană cu găleți de apă, strigând cât îi țineau bojocii, în timp ce Tommaso, printre flăcări, din fericire nu foarte încinse și înalte, acuza: Dumnezeu în persoană a dat foc culcușului meu. Dumnezeu o să-l stingă. Mi-ați promis hârtie și cerneală și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
auzit un plânset de animal rănit. În casa aceea joasă după colț locuiește Giuseppa Concio, cu ani în urmă când a născut nu era nimeni în preajmă s-o ajute. M-am apropiat de casă, dar am luat-o la goană îngrozit. Apoi m-am întors și am intrat. "Ajută-mă, ajută-mă, Giandomenico, mor, mor, carnea mă frige, inima mi se despică"34. Am început să plâng, am alergat afară și am bătut la toate porțile, nimeni, toți erau la
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
nasul și-și frecase arătătorul la subsuorile ei. Nu fusese în stare să meargă mai departe, urechile îi luaseră foc, inima începuse să-i bubuie. O acoperise cu ceva și ieșise să-și tragă sufletul. Apoi o ținu într-o goană spre râu și, urcând spre Monte Consolino, se oprise la don Terentio. Asudat, îmbufnat, tăcut, nu acceptase din partea preotului nici măcar farfuria de cartofi și bucata de brânză. Refuzând făcând semn cu capul, plecase fără să salute. Cine știe dacă don
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
mai văzuse atâta circulație și grabă. Toți păreau să meargă la o întâlnire de la care nu puteau lipsi fără să-și dea seama că totul se poate amâna întotdeuna, fiindcă nimic nu se schimbă dacă o ținem tot într-o goană și nimic nu se schimbă dacă mergem la pas. Sprijini desaga între picioare, ceru cârciumarului un pahar de vin. I-a fost adus de îndată, cu tot respectul, drept care mulțumi. Cârciumarul i se adresă: A fost o călătorie lungă, Părinte
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pentru susținerea tezei patriarhului-regent, aduce ca argument Canonul 3 al Sinodului al IV-lea Ecumenic, canon care nu se referă la chestiunea patriarhului-regent, problemă eminamente politică, ci la înfrânarea arghirofiliei (Sinodul al IV-lea Ecumenic intervine normativ și pune capăt goanei după avere în Biserică). Filosoful amendează pe bună dreptate acest argument irelevant, cu atât mai mult cu cât nu există nici o legătură între înfrânarea arghirofiliei și problema patriarhului-regent, un aspect dogmatic care antrenează însăși esența Ortodoxiei 10. O replică elevată
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
decât o proiecție a naturii umane în planul colectiv" (1962:7, compară cu Niebuhr 1932:23). Acești realiști "văd conflictul ca fiind explicabil parțial de elemente conjuncturale, dar ... consideră că și de nu ar fi fost așa, mândria, lăcomia și goana după glorie ar face ca războiul tuturor împotriva tuturor să continue pe o perioadă nelimitată. Până la urmă, conflictul și războiul sunt înrădăcinate în natura umană" (Waltz 1991:35). "Realismul clasic" este cea mai obișnuită etichetă pentru această poziție. (Eu prefer
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
guvern internațional ar merge și mai departe, încheind (cel puțin formal) starea de război. Chiar și în anarhie, frecvența și intensitatea conflictelor pot fi reduse în mod decisiv prin limitarea competiției, neîncrederii și dorinței de glorie. Menținerea sub control a goanei după câștig și glorie ar fi deosebit de eficientă, deoarece neîncrederea duce la război în primul rând din cauza fricii de a fi prădat. Printre forțele ce acționează în sens contrar, Hobbes enumeră "pasiunile care îl îndeamnă pe om la pace" și
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
este așa, dacă libertatea omului este cu adevărat Într-atât de Îngrădită de câmpul social, Înseamnă că dezvoltarea noastră psihică este mai mult sub semnul deficiențelor omenești, deoarece ceea ce predomină În spectacolul vieții este competiția acerbă, uneori dramatică, este continua goană după Înfăptuirea unor tendințe egoiste și mercantile. Eroul, revoltatul Întru adevăr și dreptate, este de regulă prigonit și nu o dată chiar ucis! (O dovedește aceasta Întreaga istorie a umanității: Giordano Bruno, care a fost ars pe rug; Thomas Morus, care
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
lui, insistă asupra depășirii condiției, a evadării iluzorii din propriul cerc. "Un cal e perfectă armonie/ Și o fugă de pământ pe care-o încerc./ Țâșnind semeț din propriul meu cerc/ În altă parte/ Poate în veșnicie./ Tristețea e, că goana terminând, și-apleacă roibul fruntea pe pământ." Exodul satului spre oraș îi creează poetului nostalgii, și îl bântuie ca o moarte, de aceea se "întreabă: "care botanică din care școală, se laudă plângând cu moartea lor". Despădurirea aduce un suflu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dar nici de infern. Ovidiu Genaru "Un șir de zile", E. P. L., 1966; "Nuduri", E. P. L., 1967; "Țara lui π", Editura Tineretului, 1969; "Weekend în oraș", E. P. L., 1969; "Patimile după Bacovia", Editura Cartea Românească, 1972; "Bucolice", Editura Junimea, 1973; "Goana după fericire", Editura Cartea Românească, 1974; "Elogii'", poezii, Editura Eminescu, 1974. Ovidiu Genaru este o structură romantică. "Un șir de zile" (1966), "Nuduri" (1968) sunt volume pentru care Al. Piru face trimiteri la Hölderlin, Blaga și G. Călinescu, pentru ca apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este expozitiv și retoric: "La țărm sunt cuprins de uitare,/ apa mării lustruiește podelele scoicilor,/ cheile eroziunii sunt la paznicul de cretă/ vine viața și își lungește scheletul sub rază în fata morții fulgerătoare/ țeasta noastră e o sarcină grea". "Goana după fericire" (1974) îl aduce pe poet în fața idealului omului și a deziluziilor: " Luminau salcâmii noaptea și bănuiesc că eram fericit/ iute se petreceau împerecherile/ gura mea ascuțită/ de frumusețe/ era gura statuilor/ orice minciună distrugea pe mincinos." Arta scrisului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
zestre: "Acum este foarte bucuros că stejarul acela venea/ De minune". Întâmplările cele mai vii, păstrate cu sfințenie în memorie, sunt însă cele legate de revoltă. Țăranii, de sărăcie și, de nedreptățile suferite, se răscoală. Astfel, întâmplarea legată de o goană după curci îi dă poetului prilejul să explice numele Piscului cu Bojii, mănăstire de călugări greci, care au luat pământul sătenilor și locul a fost prefăcut în cenușă. Drumul până în pisc este zugrăvit ca în marile romane: "Treceam Mătăsoaie, dam
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mânecă cititorul, fiind totodată o formă de rostire a intenționalității oricărei cărți. În aceste rânduri transpar diferitele preocupări intelectuale din perioada în care au fost scrise. Este mai curând un jurnal al minții, notându-mi evenimentele ei, decât al persoanei. Goana după sine presupune o continuă smulgere din șabloanele existențiale, din locurile comune de care este dominat faptul-de-a-trăi. Și totuși, clișeele în care ne lăsăm prinsă existența ne dau dulcele gust de acasă, mediind în mod semnificativ comunitarul noi. * Moartea leaturilor
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
scrise din alte cărți, a ideilor ce apar doar pentru bucuria de a te vedea având idei, fără nicio legătură cu ceea ce stă la baza nașterii fiecărui gând: existența. E o regiune stearpă, ce nu hrănește decât orgolii născute în goana după un sens modern al existenței. * De-a lungul existenței am încercat numeroase ocupații ce corespund diferitelor porniri interioare; inclusiv celor mai puțin nobile. Adică nu m-am ales definitiv niciodată, încercând să-mi împlinesc cât mai mulți din posibili
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
formă de a lumi și de a constitui realul. * Perspectiva istorică asupra propriei existențe ne orientează către surprinderea evenimentelor (deseori și acestea raportate la un sistem axiologic), aruncând în umbră faptul cotidian de a fi, banalul existenței. Se ivește astfel goana după evenimente, ce constituie una din fațetele morții; adică aruncăm în neant cea mai mare parte a existenței noastre odată cu dezvoltarea apetitului pentru "istoriile personale". Plăcerea cu care așteptăm sărbătorile face vizibil modul în care ne raportăm la muncă. Poate
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
care globalizarea l-a înregistrat împotriva statelor, atenția se îndreaptă acum spre comunități. Asistăm tot la o viziune politică de tip metafizic. * Ar trebui să fim mai rezervați în spargerea iluziilor existenței; filosofii comit mult prea ușor acest păcat în goana după o altă fantasmă: sensul existenței personale. La rândul ei psihologia face și ea țăndări iluziile noastre, fără însă a avea curajul de a ne propune altceva în loc. Salvarea ne vine de fiecare dată din cotidian, obișnuințele noastre perceptive conservându
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
pas ar fi să învățăm contemplația. * Tehnica, prin infinitatea dispozitivelor a căror manipulare necesită tot mai mult timp, introduce fuga ca mod de-a fi al existenței omului contemporan. Astfel, alunecăm continuu de la un gadget la altul într-o continuă goană după ceea ce ar trebui să fie confortul nostru, această mediere realizată de obiecte îndepărtându-ne tot mai mult de situația care ne donează sentimentul unui prezent plin: prezența la sine. * Plăcerea cu care ne aplecăm asupra noilor dispozitive ascunde o
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
acolo unde trebuie să fie, aceeași atitudine sufletească ca [la] cei mai distinși dintre noi./ Opera lui întreagă îmi apare ca povestea sufletului său cinstit și drept, luptînd să-și menție idealul din tinerețe, în mijlocul desfășurării sălbatice de pofte, în goana asta nebună pentru a ajunge”. Cînd au fost scrise, Bacovia publicase doar 31 de poeme și nimeni nu avea încă imaginea întregului lor buchet. Dar dacă ar fi fost adunate laolaltă, ar fi evocat povestea unui suflet din aceeași categorie
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
conștiinței în timpul dansului, uitarea de sine, frenezia, erupțiile de senzualitate, „foamea voluptății”: „Dansau cu fețe zîmbitoare/ Și-și făureau un ideal/ Din strălucirea trecătoare/ A unei nopți tîrzii de bal.// în larma veselei orchestre/ înmormîntau un trist amor,/ Și-n goana albelor ferestre/ Zbura fantastic umbra lor.// Pluteau cu mintea rătăcită/ Ca-n alte lumi, răpiți de joc.../ Și atît părea de fericită/ Părechea fără de noroc!” 10) Atracția balurilor asupra lui Bacovia se vede în felul admirativ în care el vorbește
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]