6,255 matches
-
departe ca cea din Sloan Square în momentele de glorie. Dacă priveai în josul drumului, vedeai o porțiune din gara Thameslink și o stație de autobuz cu cioburile pereților ei de sticlă împrăștiate spectaculos pe asfalt, cristalele groase semănând cu o grămadă de gheață. Dincolo de ea se afla cinematograful Scala, o fostă glorie, acum închis. Auzisem că sala de popice de lângă folosea o parte din incinta cinematografului pentru a se extinde. Nu înțelegeam nici să mă pici cu ceară de ce proprietarii cinematografele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și simplu să vadă ce avea să fie de data asta, cu nervii întinși la maxim. Urcând, printre mulți alții, pe scara lui Iacob, am ieșit prin gura pătrată tăiată în podeaua zonei de servicii, unde am dat peste o grămadă de oameni. În afară de toți cei car lucrau acolo și de mașiniștii de jos, mai erau acolo și MM, Matthew, Sally, Thierry, Bez și Ben. Ultimul dintre ei tremura în mod vizibil și stătea cât de departe putea de margine, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
hetero - de tipul „iubit“, nici mai mult, nici mai puțin, îl interesa cu adevărat ceea ce purtam, în loc să privească aprobator când îmi puneam o chestie scurtă, strâmtă și neagră. Având în vedere că la asta recurgeam în ultimă instanță, aveam o grămadă de haine scurte, strâmte și negre, pe care Hugo le respinse. În schimb, alese o rochie lungă și albă, cu bretele foarte subțiri și o crăpătură într-o parte, pe care o cumpărasem la reduceri și pe care nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de fapt aveam nevoie de o băutură, ca să-mi recapăt echilibrul. Ne-am oprit o clipă pe palier și am aruncat o privire către viermuiala de jos, orientându-ne în spațiu. —Uite, exclamă Sally, arătând cu degetul pe cineva din grămadă, cu cine merg eu în noaptea asta acasă. Cu cine? zisei eu, încercând să disting ce se afla în direcția mâinii pe care o întinsese. Simțurile noastre erau atât de ascuțite încât chiar și cel mai mic gest pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ea plecase de la petrecere prea devreme ca s-o fi ucis pe Violet. L-am fixat pe Ben cu privirea, zicând: — Vrei să spui că Hazel a știut tot timpul că tu ai fost? Mi se perindau prin minte o grămadă de lucruri: Hazel căreia îi făcea plăcere să vorbească cu mine în general, dar care încheiase conversația imediat ce Ben intra în cameră sau i se pronunța numele; aparenta lipsă totală de interes a lui Hazel față de evenimentele legate de moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
rolul lui Christina. Și e și dublura lui Violet. N-ar vrea să se întâmple ceva care să pună în pericol lucrul ăsta. — Sunt sigură că o subestimezi, zisei eu, consolându-l. — Chiar crezi? Ben mă privi cu îngrijorare. O grămadă de lucruri se precipitau în acel moment. Cineva mai împinse un pic ușa, pe care o lăsasem întredeschisă. M-am întors să văd cine era. Violet se oprise chiar în prag, oripilată. Se repezi către noi, țipând: —Ben! Nu! În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fi dat de știre și se opri cu un picior în aer. Privi în jos și vomită tot ce mâncase în ajun. Soldatul, la stânga lui, izbucni în văicăreli. — Dumnezeule! Dumnezeule! Sergentul rămase mut, înfipt în pământ, privind cu ochii măriți grămada de trupuri sfârtecate, vreo sută de bărbați, femei și copii înecați în sânge și sfâșiați de mitraliere. Un nor de muște bâzâia cu furie; o duzină de păsări de pradă își începea festinul. — Doamne sfinte! Cine a putut face așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
gest. În cele din urmă, se întoarse sub copac, se așeză pe vine în poziția în care rămăsese toată dimineața și începu să înfulece banane. Puțin timp după aceea, râgâi cu zgomot. Încetă să mai citească și privi uimit imensa grămadă de coji. Clătină din cap, pesimist: — Păi, chiar că am făcut o afacere bună! comentă el cu glas tare. Jivina asta se hrănește cât opt... Nu voiau să-l creadă: — Ați înnebunit, domnule locotenent? Vă dați seama că-i acuzați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
încet și era greu să admiți că fuseseră cu o zi înainte nasul, gura și urechile unor făpturi omenești care se mișcau și vorbeau. Nu păreau nici măcar niște măști de bâlci. Nu erau altceva decât niște zdrențe fără formă, o grămadă de păr lins la ceea ce fusese Lucas, o pată întunecată de păr creț, la Rafalo. Rămase cugetând îndelung la bătălia care se apropia, conștient de faptul că nimic nu-i va putea salva pe yubani din momentul în care al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care se refugiase în capătul opus al luminișului: Vino aici! îi ceru el. Distruge-le și pe celelalte. Indianul se apropie pas cu pas, cu o nesfârșită neîncredere, până se convinse că nu mai era nimic rău de așteptat de la grămada de fiare fumegânde. Luă un nou bidon de benzină și se îndreptă hotărât spre al doilea tractor. Odată învățată lecția, își îndeplini sarcina cu rapiditate și eficiență. Poate că în mintea lui se vedea deja drept cel mai mare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sat. Supraviețuitorii fugiseră în adâncul pădurii. — Oh, Dumnezeule! Dumnezeule...! suspina preotul. Nu e cu putință! — Bineînțeles că e cu putință, părinte! Arătă spre o colibă. El a spus-o... Coliba mică în care dormea Ulla nu mai era decât o grămadă de cenușă fumegândă. Cadavrul bătrânei era la câțiva metri, cel al băiatului se odihnea sub dărâmături. Părintele Carlos se aplecă asupra unei copile căreia explozia îi smulsese brațul stâng și pierdea sânge încet, fără să scoată un geamăt. — Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Brunetti de-a lungul anilor, se ridică artritic În picioare din locul lui obișnuit de lângă frigiderul de Înghețată și șontâcăi spre el. Așteptă destul de mult până când Brunetti Îl mângâie pe cap și-l trase ușor de urechi, apoi se prăbuși grămadă la picioarele lui. Mulții clienți fideli din bar erau obișnuiți să pășească peste Orso și să-i arunce bucăți de coji și sandvișuri. Câinelui Îi plăcea În mod deosebit sparanghelul. — Ce ai mânca, Guido? Întrebă Arianna, gândindu-se la tramezzini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ca să-l văd pe norocosul care e cu tine. —Ești prea bun. Jake i-a ignorat tonul ironic. Așa că vreau să spun că poți să faci orice vrei. Nu ești, ăăă, legată de nimeni. Și pun pariu că faci o grămadă de bani... Jake s-a uitat la Alice așteptând o confirmare. Iar ea nu s-a obosit să nege. Deși faptul că avea un salariu mare nu mai era deloc ceva incitant. Așa cum nimic din ceea ce avea legătură cu munca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dinți albi, siluete fabuloase, care posedau niște case uluitoare și, se presupunea, niște averi depășind visele oricărui avar. Multe dintre femeile respective țineau în brațe copii frumoși sau aveau progenituri care alergau fericite prin grădini sau, mame și prunci la grămadă, săreau pe plase din acelea elastice, rotunde și vaste, care deveniseră, în mod evident, accesoriul obligatoriu al anului. Asta cu excepția copiilor, desigur. Amanda s-a încruntat gânditoare. Era limpede din paginile deschise în fața ei că la momentul respectiv pruncii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
capitolul frumusețe. — După părerea mea, copiii nu trebuie crescuți decât la țară, îi dădea înainte lordul Fairbourne. Aer curat, mult spațiu și o mai bună calitate a vieții. Suntem, cu-adevărat, teribil de norocoși! Într-adevăr, lordul Fairbourne avea o grămadă de spațiu la dispoziție, a sesizat Amanda. Și calitatea vieții lui probabil c-o făcea geloasă și pe regină. Dar ceea ce spunea el, de fapt, era că viața la țară era la modă. Din nou, Amanda știa asta - Style publicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ochii s-au îndreptat nesiguri către fața de pernă. — S-ar putea ca în spital să întâlniți unele dintre chestiile astea, le-a explicat Lotti. O să vă prindă bine să știți ce sunt. Prin gura feței de pernă ieșeau o grămadă de tuburi de plastic și tot felul de obiecte metalice cu aspect grotesc. Hugo nu avea nici un chef să afle ce sunt. Lotti a zguduit fața de pernă. —O să ne jucăm ca la o petrecere. O să dăm perna din mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de vin din an în Paște, Jake era îngrijorat din cauza unui posibil sindrom alcoolic fetal, așa că barul, care era singurul stimulent social pe care satul îl oferea, era mai mult sau mai puțin un teritoriu interzis. Dar întotdeauna erau o grămadă de lucruri de făcut pe-acasă. De exemplu, să verifice șpalturile revistei La Gunoi!, înainte ca acestea să meargă la tipografie. În special secțiunea cu scrisori reprezenta o lectură fascinantă. I-auzi, i-a atras atenția Jake într-o seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
îngrozitor morman de gunoi putrezit din câte-am văzut vreodată. E chiar lângă ușa din spate și e plin de muște. Nu crezi că ar trebui mutat? Alice a tras adânc aer în piept. — De fapt, mamă, nu e o grămadă de gunoi. E, ăăă, crescătoria de viermi a lui Jake. —Crescătorie de viermi? Maică-sa arăta oripilată. — Vrei să spui că... acolo, dedesubt sunt viermi? Da. Cam vreo trei mii. Ne-au fost livrați prin poștă... —Prin poștă! —...și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Ci în cada din grădină. Cea pe care am găsit-o la groapa de gunoi. Mama lui Alice era nedumerită. —N-am văzut nici o cadă în grădină. E în spatele casei, a bolborosit Alice. Cu toate că trebuie să spun că aveți o grămadă de WC-uri vechi și de chiuvete în fața ușii de la intrare, a remarcat cu jovialitate doamna Duffield. Am numărat vreo cincisprezece în total. Le-ați depozitat acolo pentru cineva? Sau plănuiți să vă mai construiți cinci-șase băi? Jake părea îngrozit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
decisese că mai multe ar fi fost o risipă. Doamna Duffield a dat ochii peste cap. Să știi că nu ești obligată să folosești scutece de bumbac. De ce trebuie să faci maternitatea mai dificilă decât e ea oricum? Există o grămadă de chestii din astea ecologice. Am făcut cercetări. Căutând prin buzunarul pantalonilor ei cocheți de culoare maro, mama lui Alice a scos la lumină un catalog pe care i l-a întins fiicei ei. Gândul că mama ei făcuse cercetări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
la agenția imobiliară? l-a întrebat Laura în timp ce coborau scările creșei. — Da. —La aceeași? Dunn și nu mai știu cum? — Da. —Amanda mi-a spus la ultima ședință de înfrumusețare că ai să devii un bărbat casnic. Am râs o grămadă închipuindu-ni-te gol, numai cu un șorțulet cu volănaș, ștergând praful cu un puf. —Chiar așa? a zis Hugo înțepat. Își imagina foarte bine scena. Cea de la centrul de înfrumusețare, adică. La cealaltă prefera să nu se gândească. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
murmurat ea, doar pentru sine, prinzând scaunul înalt care, pentru a mia oară, amenința să se rostogolească la pământ. Scaunul înalt al Rosei era un cărucior dezmembrat de supermarket, pe care Jake îl „recuperase“ dintr-un canal. — Are și o grămadă de spații de depozitare, se bucurase el, arătând cu mâna partea din spatele scăunelului pliant al copilului. Închipuiește-ți ce util o să fie. O să fie de un milion de ori mai bun decât un scaun normal. În practică, Alice descoperise că scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu ea. După umilința pe care o îndurase la petrecere, asta fusese picătura care umpluse paharul. După care, însă, bunul ei simț nativ intrase în acțiune. Gesturile emoționale grandioase, oricât de tentante ar fi fost, erau deseori urmate de o grămadă de regrete. Alice nu mai lua decizii care o vizau exclusiv pe ea; cel mai important lucru era ca interesele Rosei să fie luate în calcul. Un factor minor, dar nu insignifiant în decizia lui Alice de a rămâne a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
inițială, a avut o nuanță de dispreț nerăbdător. Pe de altă parte, poate că treaba cu prietenia i-ar fi fost de folos. Avea nevoie de ceva prieteni; momentan, să ai prieteni era o chestie foarte la modă. Văzuse o grămadă de articole în care prietenii erau descriși ca noua familie a omului și relațiile de prietenie dintre femei ca un lucru important. „Am descoperit așa de multe despre prietenele mele“ s-a imaginat ea spunându-i jurnalistei. „Maternitatea mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a inventat încă o registratură la nivel celest... Râse în barbă. - Dezavantajul zilelor ploioase este acela că îți umblă tot felul de gărgăuni prin cap. Ajungi, inevitabil, să te tâmpești. Ca ăla din romanul încă nescris, care se uită la grămada foșnitoare cu priviri pofticioase și nu are curaj să se atingă de bani pentru a-și îndeplini dorințele perverse. Așa își propusese, să-l prezinte pe ăla drept un individ cu dorințe perverse, pe cale de a se îndeplini datorită geamantanului
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]