113,729 matches
-
le definea integritatea în cadrul vechiului context, pe când în noua lor stare ele adopta o aparentă identitara diferită ca parte a unui nou mod de legitimare că fenomene ale postmodernității). Postmodernitatea reprezintă în egală măsură ambele ipostaze și se legitimează în imaginea stării dispersate, răcite (doar aparentă și suprafață că simulacru) și, în același timp, inerte ("încremenite") ale fragmentelor moderniste suspendate în "imponderabilitatea" unei echitemporalități generalizate (că sinonim al meta-referențialității). Iar această imagine a unei treceri organice, neintențională și neostentativă, de la modernitate
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în egală măsură ambele ipostaze și se legitimează în imaginea stării dispersate, răcite (doar aparentă și suprafață că simulacru) și, în același timp, inerte ("încremenite") ale fragmentelor moderniste suspendate în "imponderabilitatea" unei echitemporalități generalizate (că sinonim al meta-referențialității). Iar această imagine a unei treceri organice, neintențională și neostentativă, de la modernitate la postmodernitate în calitatea lor de ansambluri simptomatice exclude cu desăvârșire un șir de idei precum: (a) calitatea parazitara a postmodernității, (b) atitudinea antagonist-revendicativă sau, la limită, minimalizantă a postmodernității față de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
derulare. Altfel spus, chiar dacă postmodernitatea în general, si postmodernismul muzical în particular reprezintă consecință logică a sfârșitului ultimei avangarde, ele amândouă reprezintă în același timp deja un „altceva” calitativ diferit de modernismul anterior, ajungând în consecință să fie definibile în imaginea unei alterități radicale.. În egală măsură devine mult mai clară semnificația particulei post- în accepțiunea ei constatativa (pasivă) mai degrabă decât una declarativa sau determinanta (activă), deoarece calitatea "slabă" sau "slăbită" a lucrărilor muzicale implicit postmoderne (de la Sinfonia lui Berio
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de "obsesiile" totalizatoare ale modernității. Într-un mod cât se poate de evident, mentalitatea postmodernă nu presupune un viitor în virtutea căruia și-ar putea legitimă hegemonia, exclusivitatea, precum și supremația valorica după modelul mentalității moderniste. În postmodernitate este de-legitimată însăși imaginea temporalității folosită la modul interesat și implicată în linearitatea unei concepții cauzale, într-o continuă raportare antagonistă-concurențială atât la trecut, cât mai ales - la prezent în intenția de a determina o poziționare privilegiată. Concepția temporalității în postmodernitate refuză privilegiul canonizant
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
concepții cauzale, într-o continuă raportare antagonistă-concurențială atât la trecut, cât mai ales - la prezent în intenția de a determina o poziționare privilegiată. Concepția temporalității în postmodernitate refuză privilegiul canonizant, precum și excluderea pe criterii valorice și rezidă mai degrabă în imaginea unei echitemporalități generalizate că o imensă "bolta" istorică-temporală sub care își regăsesc propriul loc legitim ansamblurile mini-temporale, precum și mini-istoriile lor. Toate aceste mini-temporalități sunt scoase în afara competiției progresiste-liniare și le este restituită totalitatea drepturilor în această comunitate anistorica a tuturor
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
unul implicit procesului de evoluție culturală-artistică și îi putem găsi o analogie sau chiar prototip în fenomenul de dispersie a romantismului care într-un mod direct a contribuit la relevarea primei avangarde europene. Aici ajungem la un alt contra-argument adus imaginii evoluției liniare, imperturbabil de progresiste, în conceptul de criză că un coeficient al binomului dialectic antic-modern sau vechi-nou. Lucrurile ajung să funcționeze atunci când sunt reprezentate în interiorul unui câmp dinamic, mai degrabă decât aliniate că vagoanele garniturii unui tren și orientate
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Obținem astfel trinomul evolutiv cristalizare-criză-dispersie că și coeficienți ai procesului evolutiv în plan stilistic, termenul median - criză - reprezentând atât indiciul unei disfuncții, cât și imperativul unei schimbări de paradigmă. Termenii marginali ai trinomului - cristalizare și dispersie - îi putem asocia cu imaginea estetică și ideologică deopotrivă a celor două stări stilistice paradigmatice în esență lor care sunt clasicismul și romantismul că "blazoane" istorice ale proceselor de cristalizare și dispersie<footnote Ideea relaționării modern/postmodern după logică binomului clasic/romantic se regăsește în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
classic/romantic...". footnote>. În egală măsură, putem asocia clasicismul că tensiune obiectivizantă, pe când romantismul va tinde înspre radicalizarea subiectivității. Chiar mai mult, putem încerca aplicarea acestui binom cel puțin la succesiunea etapelor stilistice cuprinse între Renaștere și Postmodernitate obținând următoarea imagine: Prima etapă (orfica): Renaștere (cristalizare, clasicism - nouă paradigmă - fetișizarea Antichității) - Baroc (dispersare - romantism); - perioadă tranzitiva (preclasicism - rococo) - A doua etapă (prometeica): Clasicismul vienez (cristalizare - clasicism - nouă paradigmă - beethovenocentrism) - Romantism (dispersare - romantism); contextul cel mai potrivit exemplificării prin analogia obiectiv/subiectiv
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
postmodernisme en musique: aventure néo-baroque ou Nouvelle aventure de la modernité?", în: Circuit: musiques contemporaines, vol. 1, nr. 1, 1990, pp. 27-48. footnote>. Sugestia fiind mai degrabă una metaforica, conținutul acesteia neliniștește și derutează în egală măsură, deoarece impune amplificarea complexității imaginii și, implicit, a confuziei ale cărei grade avansate intenționăm să le reducem până la nivelul unei comprehensibilități și plauzibilitate acceptabile. Rămâne de realizat alegerea între imaginea cercetătorului canadian în care barocul este plasat sub semnul excesului, marca distinctă a postmodernismului muzical
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
degrabă una metaforica, conținutul acesteia neliniștește și derutează în egală măsură, deoarece impune amplificarea complexității imaginii și, implicit, a confuziei ale cărei grade avansate intenționăm să le reducem până la nivelul unei comprehensibilități și plauzibilitate acceptabile. Rămâne de realizat alegerea între imaginea cercetătorului canadian în care barocul este plasat sub semnul excesului, marca distinctă a postmodernismului muzical, si a considera conceptul și perioada istorică a barocului muzical drept coeficienți ai principiului romantic în sensul amplificării, diversificării, hiperbolizării și în final dispersării conținuturilor
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Dictionary of Music and Musicians<footnote Jann Pasler, Postmodernism, în: The New Grove Dictiionary of Music and Musicians, 2nd edition, London: Macmillan, 2000, pp. 213-216; deasemenea, la adresa: www.grovemusic.com footnote>, muzicoloaga americană Jann Pasler (Universitatea din Sân Diego) formulează imaginea mai multor stări modale ale postmodernității pornind din anii '60 și până la nivelul anilor '80, atunci când sfârșitul modernismului avangardist a devenit vizibil: 1. Un prim postmodernism, de reacție, constă în respingerea nevoii constante de transformare și originalitate (criteriu modernist), dificultatea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
tonalitate și narativismul convențional, William Bolcom - integrarea idiomurilor muzicii populare, Lorenzo Ferrero - noi concepții ale tonalității, Wolfgang Rihm - neoromantism că revenire la emotivism, Arvo Pärt - revenirea la spiritualitate și misticism în lumea contemporană; 2. Al doilea postmodernism se prezintă în imaginea unui postmodernism de rezistență sau radical: John Adams - ironie la adresa metanarațiunilor - a tonalității sau structurii narative, Philip Glass, Steve Reich, Michael Nyman și Louis Andriessen - deconstrucția narativismului prin implicarea principiului repetitiv; 3. Al treilea postmodernism, unul al conexiunii și reinterpretării
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
muzică de film și televiziune; (c) disoluția autorului în lucrarea muzicală că proces/performance - Laurie Anderson (anii '70); (d) anii '90: implicarea muzicii populare comerciale în lucrări proprii - David Lang, Julia Wolfe, Michael Torke și Michael Daugherty. Deja din această imagine putem configura un răspuns la întrebarea privind calitatea și specificul relaționării între postmodernitate și totalitatea culturilor muzicale anterioare. Aici se impun mai multe imagini că posibile ipoteze de lucru. În același timp, Steffen Mahnkopf prezintă o altă lista, a fațetelor
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
comerciale în lucrări proprii - David Lang, Julia Wolfe, Michael Torke și Michael Daugherty. Deja din această imagine putem configura un răspuns la întrebarea privind calitatea și specificul relaționării între postmodernitate și totalitatea culturilor muzicale anterioare. Aici se impun mai multe imagini că posibile ipoteze de lucru. În același timp, Steffen Mahnkopf prezintă o altă lista, a fațetelor calitative pe care în opinia lui le deține postmodernismul muzical: 1. Postmodernitatea polistilistică: aici aspectul dominant este pluralismul și, implicit, accesibilitatea diferitelor perioade istorice
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de raspuns global nu doar la modernitatea care le-a precedat, ci la toată istoria culturală a Occidentului (postmodernitatea) și, în egală măsură, drept concluzie cumulativa meta-istorică la toată istoria artei (și, în special, a muzicii) stilistice (postmodernismul muzical). Această imagine explică și în egală măsură justifica acea ambiguitate și confuzie care domină scrierile teoretice referitoare la postmodernismul muzical, divergență de opinii, conflictul interpretărilor și preponderenta paradoxului într-un context definibil că unul de-doxificator, deoarece fenomenul unei meta-referențialități, generalizată în imaginea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
imagine explică și în egală măsură justifica acea ambiguitate și confuzie care domină scrierile teoretice referitoare la postmodernismul muzical, divergență de opinii, conflictul interpretărilor și preponderenta paradoxului într-un context definibil că unul de-doxificator, deoarece fenomenul unei meta-referențialități, generalizată în imaginea unei intertextualități globalizante, amplifica exponențial complexitatea și, în același timp, insolitul situației nu atât în cazul practicilor componistice, cât în ceea ce privește încadrarea acestora în imaginea unei istorii liniare, "metonimice" și progresiste a muzicii contemporane. Ideea conform căreia nu toată muzică practicată
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și preponderenta paradoxului într-un context definibil că unul de-doxificator, deoarece fenomenul unei meta-referențialități, generalizată în imaginea unei intertextualități globalizante, amplifica exponențial complexitatea și, în același timp, insolitul situației nu atât în cazul practicilor componistice, cât în ceea ce privește încadrarea acestora în imaginea unei istorii liniare, "metonimice" și progresiste a muzicii contemporane. Ideea conform căreia nu toată muzică practicată în postmodernitate se prezintă drept una postmodernă se impune sub forma unei probleme deschise, departe de a fi soluționată în termenii unei inerții de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
fi soluționată în termenii unei inerții de reprezentare lineara a stării de lucruri. Rămâne, însă, deschisă și extrem de acută problemă dezamorsării ambiguității și confuziei atât în planul periodizărilor, cât și în planul unei viziuni organizate pe criterii definite cu claritate, imagine în care fiecare fenomen și-ar ocupă locul care i s-ar cuveni. 3. Ambiguitatea ca instrument euristic în inventarea unei postmodernități accesibile Traiectoria ideatica parcursă în paginile precedente determina o deplasare a privirii de la încercarea sistematizării tuturor practicilor muzicale
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
compozitori, a "etichetelor" stilistice sau a listelor canonice) ar fi identificarea unui ansamblu de coeficienți ai distorsiunii semantice care similar prafului depus pe sticlă unui geam ar împiedica vizualizarea completă a unui peisaj într-o zi senina și ar deformă imaginea însăși determinând o explicabila frustrare. (1) O primă idee ar fi clarificarea modului în care postmodernitatea s-ar defini în raportul ei cu modernitatea. Într-un mod cu totul paradoxal, un criteriu relevant ar fi unul termic și o simplă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
incredulitate și, în același timp, indiferență a postmodernității, două atitudini care de la bun început exclud exclusivismul eliminatoriu cu care modernismul și-a tratat trecutul, indiferent cât de îndepărtat ar fi acesta. Deseori în diverse scrieri conținutul fragmentelor, precum și o posibilă imagine a relaționării lor sunt realizate prin extrapolarea modelului modernist și căutarea unor potriviri cu contextul postmodern. Sau din contră, mai degrabă se caută o potrivire a contextului postmodern, mult prea ambiguu, la claritatea și simplitatea imaginii, ambele fiind împrumutate din
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
fragmentelor, precum și o posibilă imagine a relaționării lor sunt realizate prin extrapolarea modelului modernist și căutarea unor potriviri cu contextul postmodern. Sau din contră, mai degrabă se caută o potrivire a contextului postmodern, mult prea ambiguu, la claritatea și simplitatea imaginii, ambele fiind împrumutate din modernitate. Atâta timp cât intenția este de resuscitare, deci de reîncălzire, eșecul este garantat, deoarece se încearcă a se vorbi în termeni de căldură despre fragmentele funciarmente reci, în termeni de viu (alive) despre fenomene ne-vii (un-dead
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
cu un rol determinant în viețile și destinele personajelor. footnote>. La fel de firesc se relevă înțelegerea procedurilor de citare sau pastișare, dar și de colaj, în diverse configurații de agregare, spectrul lucrărilor obținute fiind unul extrem de larg. (c) O a treia imagine utilizabila în termeni de cheie de lectură s-ar referi la ideea că recurgând la pastișa și reciclând, practic, totalitatea istoriei stilistice a muzicii, artiștii postmoderni nu o fac sub presiunea unui sentiment de nostalgie<footnote Această calitate non-nostalgică reprezintă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
serialismul integral) definitorie în ipostaza ei de hegemon în interiorul celei de a treia avangarde. În afară de Alfred Schnittke (orientarea polistilistică) și, poate, Iannis Xenakis (muzică stocastica), John Cage și minimaliștii aparțin de orientarea experimentalista, astfel încât cu toții își formulează propriile estetici ca imagine negativă a criteriilor complexității, ultradeterminismului și incomprehensibilității că efecte implicite unei scriituri de tip pan-serial. Atitudinea lui John Cage se concentrează pe expulzarea radicală a controlului procesual, concepția lui culminând în egală măsură în aleatorismul necontrolat (intuitivism sau chance
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
lectură funcțională în interpretarea trecutului nu doar cu scopul privilegierii canonizante a unor contexte punctuale și, poate, chiar extrase dintr-un context firesc, organic și în orice caz mult mai complex, ci mai degrabă pentru a reuși interpretarea trecutului în imaginea unei interacțiuni dinamice a unei pluralități de factori nu neapărat identificabili în limitele unor aserțiuni liniare. 4. Concluzii Ipoteza unei periodizări a muzicii postmoderne Postmodernismul muzical poate fi văzut că o eroare, drept o regretabilă abatere de la „proiectul neterminat” al
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ar putea fi reprezentat drept ceva mai puțin „vinovat” și în același timp mult mai liber și independent de moștenirea compromisă a modernismului, chiar dacă o continuă în termenii eliberării de ideea progresului și emancipării însăși. Pornind de la această a doua imagine se impun două observații. Prima, vizează legitimitatea termenului fragmentarism (fragment, fragmentare) și a nepotrivirii semantice între acest cuvânt, care presupune procedura de sfărâmare, dezmembrare, fragmentare, secționare, împrăștiere sau risipire, si a ansamblului de atitudini postmoderne, din ale căror conținuturi nu
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]