6,831 matches
-
și umilit, că nu înțelege; singurul care vrea cu orice preț să mă țină în viață, să afle ce s-a întîmplat." Îl auzise, într-una din zile - renunțase să se mai întrebe când - îl auzise, după ce-i atinsese, cu infinită prudență, pleoapele. - Ochiul pare intact, dar dacă a orbit sau nu, nu știm. Nu știm, de altfel, nimic altceva... Mai auzise asta, altă dată: "Nu știm nici măcar dacă e conștient sau nu, spusese atunci Profesorul, dacă aude și dacă înțelege
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
1 noiembrie 1947, se hotărî să nu-și mai scrie însemnările în franțuzește, ci într-o limbă artificială pe care o construise cu pasiune, aproape cu entuziasm, în ultimele luni. Îl încîntau mai ales extraordinara suplețe a gramaticii și posibilitățile infinite ale vocabularului (izbutise să introducă în sistemul proliferării pur etimologice un corectiv împrumutat din teoria ansamblurilor). Putea acum să descrie situații paradoxale, aparent contradictorii, imposibil de exprimat în limbile existente. Așa cum era construit, acest sistem lingvistic nu putea fi descifrat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
exasperară și-l umiliră totodată; i se părea că o asemenea regresiune în animalitate nu ar fi trebuit încercată decât cu voluntari, nu cu un subiect inconștient. Dar, după câteva clipe, au urmat grupuri de foneme clare, vocalice, de o infinită varietate, întrerupte la răstimpuri de scurte explozii labiale, așa cum nu-și închipuise că mai pot fi reproduse de un european. După o jumătate de ceas, Veronica adormi, suspinând. "Mai departe nu cred că au să meargă", își spuse închizînd magnetofonul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
primul și ultimul pas nu-l pot întovărăși decât din sau până la pragul enigmatic dintre viață și moarte. Saltul peste prag spre a intra în sau a ieși din viață ființa umană îl va realiza numai întru cosmica solitudine a infinitelor armonii. Această realitate primordială a apariției și dispariției sale implacabile în și din intervalul viețuirii terestre încearcă să o ignore omul cotidianului focalizându-și energia cunoașterii și acțiunii doar spre fluxul limitat al vieții. Pentru cel angajat în tensiunea existenței
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mreaja țesuturilor vii, finitudinea și relativitatea cauzei se transmite ontic efectelor sale. Astfel, cauza primară a prezenței plăcerii sau suferinței corporale este însăși existența trupului. Acestei cauze-condiții i se adaugă cauze secundare și factori determinanți. Transcendența oferă, în schimb, extazul infinit al spiritului proiectat spre abisuri nesfârșite. Comparația se rezumă, în esență, la conștientizarea insignifianței paradigmei corporale a existenței umane în raport cu cea eliberată de greutatea metafizică a materiei. Aderarea la imperativele transcendenței, desprinderea chemărilor trupului de cele ale spiritului se dovedește
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
plasticitatea lemnoasă a verticalității arborilor, substanța lor modelabilă ce este supusă meșteșugului utilității dobândește semnul atingerii și posesiei umane. Dincolo și dincoace de acea fărâmă cucerită de om, rămâne, așadar, un ocean îndepărtat de potențialitățile umane, un univers al naturii infinite pe care gândul ateu imanentist îl proclamă ca unicul ne-omenesc. Deținând o perspectivă conceptuală diferită, misticul identifică drept realitate primordială transcendența, viața corporală în mijlocul naturii inepuizabile fiind doar o secvență tranzitorie. Aici existența individuală a omului nu mai este
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cu semnele civilizației insuficiente. La o privire atentă poți vedea cum lucruri disparate se leagă... O lumină aurie încinge cerul și conturează cu negru acoperișurile cu țiglă roșie de vis-à vis : ce imperceptibil se modifică aerul dulce de afară, ce infinite nuanțe capătă ! Oare și junele amic să aibă o secretă înțelegere cu mersul aștrilor, cu natura ? Pentru că iată-l de atâta vreme postat lângă ușa dinspre terasă, strecurând mereu o privire afară, ca să vadă ce ? Peronul ? Strada ? Grădina ? — ...Așa că toată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lui pură, neștirbită. Percepeți cu puritate, și atunci lumea spirituală și cea materială vor deveni un singur tot vibrant. (Acesta este adevărul care mi s-a relevat la Delphi.) Forța menită să ne salveze sufletele este infinit de simplă și infinit de la îndemână. Nu mai pot continua. Ar însemna un sacrilegiu să înșir mai departe cuvinte destinate a nu fi înțelese. Țăranii mei simpli îmi înțeleg greaca veche mai bine decât vei înțelege dumneata ce ți-am scris acum în englezește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a ceea ce nu înțeleg. Indiferent ce va fi, voi merge mai departe. De fapt, sensul existenței mele este mersul mai departe, constant spre acea stea care este a mea, doar a mea, și pentru care Dumnezeu a creat un cer infinit, cu o infinitate de stele, una pentru fiecare om care a fost, care este sau care va veni în lumea aceasta. In toată constelația aceasta, eu voi merge pe drumul meu, spre steaua mea pe care într-o bună zi
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
au petrecut deja o bucată de viață. In inima mea, mă înclin în fața lor cu respect și dragoste. Simt că-i iubesc și că aș vrea să-i strâng în brațe pe toți. Simt iubire și compasiune pentru ei. Dar, infinită este iubirea și compasiunea lui Dumnezeu pentru ei. Si totuși, nu înțeleg misterul suferinței. Rămân mut, într-un fel de ”adorație” pentru suferința acestor mulțimi ce stă sub privirile mele. Nu-i găsesc nicio explicație logică acestei suferințe, și simt
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
care sociologul profesionist trebuie să rămână mereu atent și sensibil pentru a-i capta neîncetat respirația creatoare. Rațiunea sensibilă noțiune-cheie încorporată în demersul său sociologic este trăsătura de unire între sociologia profană a vieții, trăită de ființa socială într-o infinită inventivitate, și sociologia savantă (chiar sociologia sa este încărcată de concepte și teze, este drept, cele mai multe formulate sub forma "conceptelor metaforice"). Nu trebuie să vedem în recunoașterea acestei înrudiri simbiotice o depreciere a sociologiei savante, ci mai curând înțelegerea comunicării
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
practică sport din obligație; -după timpul acordat jocului sportiv: echipe care practică sportul continuu, echipe care practică sportul ocazional, echipe care practică sport de loisir, echipe care practică sport săptămânal, echipe care practică sport lunar. -modalitățile de clasificare pot fi infinite. Identitatea grupului social depinde de tipul de recunoaștere reciprocă, ca identitate de afinitate, ori profesională, ori tehnică, ori valorică. Fără nici un fel de afinitate profesională, cred că importantă este tehnica aparatului de conducere al sportivilor (succesul lui Dan Petrescu, jucător
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
respingându-se reciproc (fr.27, Plutarch De facie in orbe lunae, 926 d, Simplicius in Cael. 530, 17-20). Anaxagoras susținea că deosebirile dintre lucruri se datorează amestecului ( în proporții diferite a unor substanțe materiale, necreate, indestructibile, imuabile, existente în număr infinit și divizibile la infinit, cunoscute ulterior sub denumirea aristotelică de . Concepe o genesis secundară, ca rezultat al interacțiunii elementelor sau calităților contrare, lucrurile (= corpuri compuse) fiind generate prin combinare, și asocierea, forțelor și calităților (fr.17; Arist. Phys.I, 4
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
calităților (fr.17; Arist. Phys.I, 4, 187a -188a); reprezintă, de fapt, o agregare și o separare, , adică o dispunere a unei materii pre-existente astfel încât fiecare element material este parte integrantă în toate celelalte, elementele componente rămânând indistincte, imperceptibile și infinite cantitativ și calitativ (fr.1). În cadrul devenirii anaxagoreice se găsesc aceleași dynameis milesiene (cald-rece, umed-uscat), precum și elementele empedocleene ( și semințele (fr.4). Platon, în Phaidon (70c-72e) își construiește întreaga teorie despre devenire ( prin trecerea de la un contrariu la altul, ca
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
grupuri egale se aliniază de-o parte și de alta unui punct care, dacă se adaugă unuia din acestea două, pentru a duce la îndeplinire diviziunea numărului respectiv, face ca un grup să devină inegal celuilalt. Parul este indefinit, multiplu, infinit, divizibil, feminin; imparul limitat, definit, finit, masculin. Parul este divizibil cu 2, definiția lui esențială, devine infinit divizibil cu 2 din momentul în care nu mai este considerat doar o suită nedefinită a puterilor lui 2 și este identificat cu
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
cum moveri dicitur, quia ex se, non ex alio movetur, nulla potest suspicio passionis intellegi. II, 15, 15) denotă o altă opoziție fundamentală dintre agent (faciens, sufletul) și pacient (patiens, corp Comm. ibid. et passim), amândouă tipurile de mișcare sunt infinite din punct de vedere cantitativ (Theait. 156a). Astfel, este imposibil să existe obiect mobil fără motor și motor fără un obiect mobil, în absența acestor doi termeni nu există mișcare; opoziția dintre mișcarea corporală și cea a sufletului este identică
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
divinitate, omul dorește să refacă alianța încălcată și să reia dialogul întrerupt. O face printr-un act de încredere, de adorare, de implorare, de supunere și de mărturisire. Prin recunoașterea greșelii, el se deschide și își mărturisește credința în bunătatea infinită a lui Dumnezeu. Nu este doar o simplă recunoaștere a vinei, ci o „autorecunoaștere” a omului în stadiul în care a greșit. Într-un asemenea context, „Dumnezeu își exercită acțiunea sa asupra omului și și-o exercită în Biserică: este
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
personală la gestul pe care Dumnezeu, prin Fiul Său, l-a făcut pentru om, adică la jertfa sa pe cruce pentru ca fiecare om să fie iertat. După ce omul a perceput glasul lui Dumnezeu, comparând starea proprie de viață cu iubirea infinită a lui Dumnezeu și cu voința acestuia ca omenirea să fie mântuită, descoperă momentele prin care el însuși s-a pus în neconcordanță cu această iubire, prin comiterea păcatelor. Acest fapt face ca în inima sa să se trezească o
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
mai poate schimba, ci, dimpotrivă, deși va simți o durere și o căință semnificativă pentru acesta, va privi cu speranță și curaj, pentru că, totuși, se va apropia de Dumnezeul milostiv. Se va simți întărit de identitatea neschimbătoare și de iubirea infinită a lui Dumnezeu, fapt pentru care își va formula propunerea de a nu mai păcătui. Va fi convins în interiorul său că progresul este ceva posibil și real, cu ajutorul lui Dumnezeu. În tot acest dialog pre-mărturisire, nu numai omul comunică, ci
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
apropia și poate fi iertat. Trebuie doar să își dea interesul să se acuze cât mai bine de păcatele sale. Prin aceasta, el confirmă planul și logica lui Dumnezeu și demonstrează că vrea să creadă cu tărie în milostivirea divină, infinită și gratuită. Condiția pentru ca penitentul să fie iertat se împlinește prin respectarea anumitor reguli, mai ales prin mărturisirea păcatelor și prin deschiderea cu sinceritate și cu umilință către căile de sfințire a persoanei sale. El este pregătit să se deschidă
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
după adevăr și nu după aparențe”. Păstrând în centru imaginea vie a lui Cristos și imitând bunătatea Mântuitorului, confesorul îi transmite penitentului, prin atitudine și prin cuvinte, conștiința că se află în fața unui „alter Christus” care îl tratează cu milostivire infinită. Conștient de acest lucru, penitentul simte dorința de a se lăsa transformat de iubirea profundă a lui Dumnezeu. În interiorul său, poate începe desfășurarea unui proces dialogic, pentru că el nu poate să rămână pasiv și să stea pur și simplu în fața
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
însuși o are prin slujirea sa, de a însoți persoana umană în efortul acesteia de a se conforma cu Cristos. Pentru ca acest lucru să se întâmple, confesorul va celebra sacramentul într-o atmosferă de iubire profundă, orientând penitentul să contemple infinita milostivire a lui Dumnezeu, care se manifestă concret, prin oferirea iertării totale și gratuite. Datorită oportunității de a întâlni penitentul în mod individual într-un spațiu caracterizat de siguranță și confidențialitate, celebrarea poate fi ușor pusă în legătură cu direcțiunea spirituală, chiar dacă
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
proclamând dragostea ca stare supremă, fiindcă ce-i oare mai înalt decât Iubirea / mai adânc și mai cuprinzător? Și, asemenea tuturor creatorilor, amintește nemărginita-i putere, a Timpului căruia toate i se supun / până și zeii, însă, înăuntrul acestei forțe infinite, poetul - aflat, așa cum prevedea T. Maiorescu, la fel ca toți scriitorii care i-au urmat lui Mihai Eminescu, sub auspiciile geniului acestui titan -, percepe încă o dimensiune, cea a sufletului, care are durata lui (de la începutul lumii), de-a lungul
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
un cotlon dumnezeiesc. Această stare de nehotărâre - între a accepta viața, așa cum este, ca darul cel mai de preț, și a căuta dincolo de închipuirea comună - este benefică, generând procesul de creație, definit, între altele, în volum, ca decolarea în neantul infinit. Demersul liric acoperă un interval vast, începând cu un trecut imemorial (Din vremi), aflat în vecinătatea legendei sau suprapunându-i-se uneori, de când, de pildă, au căzut din cuib cântând puii paserii măiestre, și până în contemporaneitate, reluând la nesfârșit, sub
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
totdeauna lucrurile / ca să îmi pot vedea mai departe de ale mele.), dar amputat odată cu pierderea inocenței, cu deosebire prin contactul cu lepra ideologică. Pe acest fundal, un fior al finalului ineluctabil, se strecoară îndeosebi la amintirea mamei, invocată cu o infinită duioșie: Stau de vorbă cu gâzele care ies din pământ. / Și cu suratele furnici. / Nimeni nu știe mai nimic despre tine, mamă (... Stau și aștept până ce așteptarea țese pod între maluri (...) / Încă nu pot să trec podul țesut între maluri
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]