4,013 matches
-
scurteze drumul, uitând de faptul că la aceeași oră trebuia să treacă prin haltă și un Rapid, nu a făcut decât un pas greșit; piciorul i-a alunecat între șine, chiar în momentul când s-a schimbat macazul, strivindu-i laba piciorului. Nu a mai avut nici timpul necesar și nici puterea să se desprindă din strânsoare. Ce a urmat sau, mai precis, ce a rămas în urma Rapidului de București, care nu a mai avut de ales și a trecut peste
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
lupului, pornite din fața casei... El descifra ca de pe carte, orice urmă de sălbăticiune... Pădurar încercat din tată în fiu... era în stare să deslușească dâra lăsată pe cer de șoim în zbor. La vreo cincizeci de pași, urmele în patru labe se frânse brusc, de acolo începea o urmă în trei picioare în alergare, și o dâră subțire de sânge. „Vrasăzică... l-am nimerit în laba dreaptă, din spate! ... da, își zise el, fără nicio îndoială, convins că-l va întâlni
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lăsată pe cer de șoim în zbor. La vreo cincizeci de pași, urmele în patru labe se frânse brusc, de acolo începea o urmă în trei picioare în alergare, și o dâră subțire de sânge. „Vrasăzică... l-am nimerit în laba dreaptă, din spate! ... da, își zise el, fără nicio îndoială, convins că-l va întâlni. La marginea lizierii urmele se amestecară, cu altele și se afundară în inima pădurii. „Cred c-o fost o haită de 5-6 lupchi, după urme
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
În ceardac, lângă dereg, bătrânul pădurar, încă își continua torsul gândurilor lui. Se uita în vale, dincolo de gard și de jur-împrejur, cât prindea ochiul, la pădurea adânca... fară sfârșit. Pârvu, neclintit de ceasuri întregi, stătea pe pântece, cu botul pe labe și se e uita la stăpân, cu ochi deștepți și blânzi, și cu urechile drepte și ciulite. - Măi Pârvule, măi băiete... știi tu ce‟i în sufletu‟ meu?!... murmura bătranul, privindu-l în luminița ochilor. Câinele înălță capul și clipi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
poruncit stăpânul dimineața, când a pornit în pădure... „-Măi, Pârvule, s-o păzești pe Anuca, ca pe ochii din cap!“ Și, el n-o slăbea din ochi,o clipă... era umbra ei, se hârjoneau, se fugăreau și când îi punea labele pe umeri, ea cădea în iarbă și râdeau amândoi. Iubea toate micile ființe care o înconjurau. Asculta cântecul greierilor, imitându-i: „Cri-cri...cri-cri“ Zile întregi, treceau fără să vadă fața omenească... și nu se plictisea singură, iar în pădure nu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un răcnet de fiară, care înfiora codrii, lovi animalul în zbor. Un trosnet surd... un icnet adânc, jalnic... și frumosul animmal se prăbuși întinzându-se moale pe omăt. Izbitura a fost năpraznică, drept în fruntea lată a tigvei. Cu o labă bătu aerul, încercând să se agațe, parcă, într-un ultim efort de ceva nevăzut. Încă o dată animalul tresări, apoi trupul mare și vânjos se destinse. Totul s-a petrecut într-o clipă... o singură clipă, cât o bătaie de inimă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o înfruntare, care pe care... Pădurarul, ca împietrit, rămase cu ochii ațintiți la animalul care zăcea moale, zgâlțâit în răstimpuri de-un geamăt, încercând să-și ridice capul din omăt. Gheorghe TESCU 140 Când, deodată... privirea i se opri pe laba din partea dreaptă din spate și urma lăsată pe zăpadă... Avu o tresărire, recunoscu lupoaica din noaptea aceea, dinspre Bobotează, când s-a născut Anuca, și el a împușcat-o în picior. Și, iarași, cu o ultimă sforțare, animalul căscă larg
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
chemări ale străbunilor, înainte ca prădătorii să pornească la atac, ca un trăsnet căzu detunătura, care vui năpraznic peste pădure, răscolind văile cu ecou vălurit. Cu un salt larg, lupul ochit drept în cap, zvâcni lunginduși trupul în aer,cu labele spre cer, de parcă ar fi vrut sa se agațe cu ghearele. Era imens... părea nesfârșit de lung. Încă o zvâcnire spre cer, cu o răsucire în aer și se prăbuși la pământ zvârcolindu-se sub privirile arzânde ale celorlalți, care
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bine... le‟i dat de lucru... Dar, n-au terminat bine vorba și în fața lor, la două lungimi de braț, un lup mare, sur, îi privea cu ochi setoși. Stătea cu gâtul gros, întins, ochii însângerați, colții enormi, lăsat pe labele de dinainte și cu cele de dinapoi încordate, gata să se arunce. Părea, parcă, nehotărât, pe care să-l atace întâi. Cu razele lunii în față, lupul apărea înspăimântător, ochii îi ardeau ca doi cărbuni aprinși, blana avea sclipiri argintii
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Totul se petrecu într-o clipită... o clipă, cât o bătaie de inimă grăbită. Un trosnet surd de os sfărâmat... un icnet subțire, jalnic, și frumosul animal se rostogoli în vale, întinzându-se moale, nemișcat, pe omătul alb. Cu o labă, bătu aerul încercând să se agațe, parcă, de ceva nevăzut, într-un ultim efort și rămase înțepenit în agonie, cu gura căscată și limba atârnându-i. Trupul i se arcui și se mai zbătu o clipă în spasme, animalul mai
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vrut să-l mai amenințe o dată, moș‟ Chifu cu capcanele pe umăr dispăru prin desișuri. Bătrânul Chifu era un bărbat uscat, ‟nalt și ciolănos, posomorât, dar cu o privire arzătoare, părul des, căzut pe frunte, mâinile și degetele lățite ca labele de lup. Chipul măsliniu și prelung, spânatec, o barbă țepoasă și neagră. Avea ceva tainic, trist și totodată vehement în el. Ca înfățișare era un om normal. Deși stângaci, totuși cuviincios, fără mari plecăciuni, cu o demnitate și o stăpânire
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în ascunzișul lui; această răbdare caracterizează ființele care-și vânează singure hrana. ...Suru se avânta în pădure, fără zgomot... încetini pasul, atent la fiecare mișcare. Într-o poiană, un lup înalt, șezând pe coadă, cu botul țintea cerul... Așezat pe labele dinapoi, ridică botul și începu să urle. Era un urlet lugubru... la început mai tare și prelung, apoi, mai încet, tot mai încet, ăuind, până se pierdu în depărtare. Setea de sânge îi deveni mare. Suru, totuși, era o fiară
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
aminte de Anuca și de Toma, dar și de Pârvu, prietenii lui, dar mai ales de Anuca... și, cu toată chemarea ancestrală pe care o simțea, porni agale spre casă... Când ajunse în marginea lizierei se opri. Se așeză pe labele dinapoi, ridică botul spre cer și începu să urle. Era un urlet de jale, tânguitor, de dor. Fumul de pe hogeag se înălța drept în sus. De ore întregi stătea la marginea lizierei nemișcat, și aștepta s-o vadă în ceardac
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
casă... de Anuca... Porni cu pasul lui ușor, fără a șovăi, prin hățișurile încâlcite, neumblate de picior de om, gonind neobosit toată noaptea. Se opri în câteva rânduri, trăgând pe nări aerul proaspăt al dimineții. Din marginea lizierii, așezat pe labele dinapoi, se uita la casa pădurarului, cum se desprindea din ceața dimineții... cum ieșea fumul din hogeag... Așa, neclintit, stătea ore în șir. Se lăsă noaptea și luna plină se ridica tot mai sus, deasupra codrului. Odată cu cădearea nopții, Suru
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bot în bot, și începură să se adulmece. Apoi, un lup bătrân și costeliv păși spre Suru, care rânji, gata să mârâie, dar apoi întinse botul și se mirosiră unul pe altul. Dupa aceea, lupul cel bătrân se așeză pe labele dinapoi și, înălțându-și botul către lună, dădu glas urletului prelung al lupilor. Ceilalți se lăsară și ei pe labele dinapoi și începură să urle... Atunci, începu și Suru să urle. Haita se înghesui în jurul lui, adulmecându-l într-un
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
să mârâie, dar apoi întinse botul și se mirosiră unul pe altul. Dupa aceea, lupul cel bătrân se așeză pe labele dinapoi și, înălțându-și botul către lună, dădu glas urletului prelung al lupilor. Ceilalți se lăsară și ei pe labele dinapoi și începură să urle... Atunci, începu și Suru să urle. Haita se înghesui în jurul lui, adulmecându-l într-un fel de a-l recunoaște capul haitei. Apoi, toți urlând în cor, țâșniră în urma lui... pierzându-se în inima codrilor
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Un fâșâit în apropiere, îi atrage atenția... era un motan sălbatic mare și voinic - dușmanul său de moarte. Pornește, după miros, în urmărirea lui... motanul dispare într-o vizuină de viezure. Râsul renunță și se calmează; își pune capul pe labe, ochii îi ard strălucitor în întuneric, apoi, coboară povârnișul rîpos. Noaptea tainică înainta... lupii încetară să mai urle. Căpriorii treceau la adăpat, prin apropierea lui Anton. Chemarea înăbușită a unei cucuvele, din vârful unui gorun, vestea revărsarea zorilor. Deodată râsul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sprinten, se avântă pe un copac învecinat.. dar, creanga se rupe și se prăbușește cu zgomot adânc. În acelaș timp, râsul a aterizat lângă el și trece la atac. Motanul, un exemplar foarte voinic, își primește adversarul cu lovituri de labe ascuțite între ochi. Râsul într-o săritură trece dincolo de motan să-l apuce pe la spate... Dar, ca o sfârlează, se răsucește și încearcă să lovească în râs, însă acesta sare mereu peste dânsul ca să-l obosească, până să-l poată
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ochi, într-o tăcere groasă s-o tai cu cuțitul. Lupul avea în toată ființa lui, în ochi mai cu seamă, o liniște poruncitoare, care parcă paraliza orice voință. Cu o liniște de neînchipuit, se lăsă pe pântece și pe labele dinainte, parcă, gata să se arunce și să sfâșie. Dar, nu... n-avea de gând. La lumina lunii, apărea înfricoșător de mare - cenușiu-dungat în lungul spinării. Anuca tresări zicându-și : „El e dungatu.“ Era lupul care a făcut mari pagube
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Nu-i cunoștea pe răposații care zăceau fără timp, sub lespezile seculare. Nu o dată stând lângă acest mormânt, simțea că, în sfârșit, i se ridică ușor cortina de pe ochii minții. Parcă era un făcut. Când să se ridice, își simți labele picioarelor umede și reci. Se ridică totuși, și făcu câțiva pași timizi, ca și cum n-ar fi fost sigur care din alei duce spre ieșirea din cimitir. În seara aceea Karin-tante își aminti amănunțit ce visase noaptea precedentă. Parcă în locul ferestrei
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
știi. Nu suntem marionete ușor de manevrat! Și apoi, uite care-i treaba. Nu tocmai dânsul ar trebui să fie cel care ar trebui să răspundă de teatru, din partea Comitetului de Cultură. Există metodist, nu? Ai auzit, domnule, de tovarășul Laba? Da, un ungur extrem de priceput. El, tovarășul contabil, să-și vadă de cratițele lui, de finanțe și de fuste și să-l lase pe tovarășul Laba, omul potrivit la locul potrivit, să-și facă treaba. Apoi brusc pe alt ton
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de teatru, din partea Comitetului de Cultură. Există metodist, nu? Ai auzit, domnule, de tovarășul Laba? Da, un ungur extrem de priceput. El, tovarășul contabil, să-și vadă de cratițele lui, de finanțe și de fuste și să-l lase pe tovarășul Laba, omul potrivit la locul potrivit, să-și facă treaba. Apoi brusc pe alt ton același Sima, cu un singur ochi, ca un ciclop, zâmbind: Dumneata nu ești de vină, tovarășe. Fii liniștit. M-ai prins într-o pasă proastă. Am
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
schimbat complet impresia despre mine. Tu, ca om de teatru, chiar amator fiind, nu te-ai gândit să fi dat atunci, la o parte vălul dramatic pe care eu îl concepusem spre a-l pune pe Gicu cu botul pe labe. Dacă făceai așa și dacă nu plecai imediat din fosă, ți-ai fi putut da seama că eu nu-ți voiam răul, așa cum nu ți-l voi vrea niciodată. Tu însă, m-ai confundat pur și simplu, cu o femeie
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
tufiș, atât de lipit de pământ și atât de tăcut, că nici băiatul, nici animalele nu-l simțiră, și doar când se pregăti să facă saltul definitiv îl doborî cu o împușcătură în cap, înainte de a apuca să-și desprindă labele de pe pământ. Blana acelui ghepard era unul din motivele lui de mândrie, trezea admirația tuturor celor care îi vizitau jaima, și felul cum îl omorâse făcuse să se răspândească pe acele meleaguri porecla lui, de Vânătorul. Cei patru oameni porniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o sirenă sfâșie noaptea, alarmând vecinii, și când fugarul se afla la jumătatea străzii, unul din polițiști își făcu apariția la colț și, fără să ochească, trase o rafală scurtă. Impactul glonțului îl aruncă pe Gacel în față, în patru labe, cu fața spre treptele largi ale străduței, dar se răsuci ca o pisică, trase la rândul lui și-l nimeri în piept pe polițist care căzu pe spate. încărcându-și arma din nou, se adăposti după un colț și așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]