6,058 matches
-
cu o mână”. Izvorâtă din „ultima Thule” și ancorând într-o „reîntrupare a Walhallei”, această sagă a vitalității dezlănțuite („Când am pornit spre tine eram vis, / ochi de jivină, cearcăn de abis, / pământ și mare, piatră și scânteie, / cascadă de luceferi răzvrătiți”) cunoaște stadiul ultim în luminiscența eterată a ființei incendiate de ardoare. Alt registru în care N. a scris texte antologabile, devenit cu timpul precumpănitor, este lirismul măștilor în decor „dospind de metaforă”. Scherzoul arlechinesc, crochiu de gen predilect, e
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
încă elev la liceu, iar editorial în 1966, cu volumul de proză SF Întâlnire cu meduza. În anul precedent obținuse Premiul pentru poezie oferit de Fondul Internațional al Scriitorilor de pe lângă PEN-Club (Londra). Colaborează la „Contemporanul”, „Tribuna”, „Steaua”, „Echinox”, „România literară”, „Luceafărul”, „Viața studențească” ș.a. Scriitorul este foarte activ în mișcarea SF românească și europeană. Prezent în numeroase antologii ale genului, alcătuiește, la rândul său, antologii care se bucură de versiuni în limbi străine. Este deținător al Premiului EUROCON III pentru literatură
OPRIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288558_a_289887]
-
bucureștene „Gh. Lazăr” și „Gh. Șincai”, apoi a intrat la Școala de Literatură „M. Eminescu” din București, de unde va fi exclus în 1952. Debutează în „Contemporanul” (1947), cu poemul 14 000 000. A colaborat la „Contemporanul”, „Tânărul muncitor”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Flacăra”, „Literatorul”, „Caietul cultural CGM”, „Arici-Pogonici” ș.a. Sub pseudonimul Talion a semnat rubrica hipică a revistei „Săptămâna”. Scrie scenariile pentru filmul Ciocolată cu alune și - în colaborare cu Fănuș Neagu - pentru Lumină de iulie, Lișca, Punga cu libelule și Sania
ORNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288592_a_289921]
-
se înscrie la Facultatea de Filosofie, secția ziaristică, a Universității din București, pe care o termină în 1959. În 1956 este numit șef al secției de teorie și critică literară la „Viața românească”, de aici trece redactor-șef adjunct la „Luceafărul” (1961-1966) și redactor-șef adjunct al revistei „Gazeta literară” (1966-1968). În 1968 devine adjunctul lui Perpessicius la conducerea Muzeului Literaturii Române, iar după moartea acestuia, din 1971 până la sfârșitul vieții va funcționa ca director, fiind și redactor-șef adjunct (1970-1971
OPREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288554_a_289883]
-
Academia Franceză însăși îi recunoaște performanțele, acordându-i în 1988 o înaltă distincție pentru cartea Hamlet ou la Tentation du possible. Versuri, îndeosebi (semnate și cu pseudonimul Oniga), eseuri, piese de teatru a publicat O. în „Gazeta literară”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „România literară”, „Cronica”, „Teatrul”, „Ateneu”, „Secolul 20”, „Argeș”, „Convorbiri literare”. Un patos secret cutreieră poemele cu o aură de indisipabilă tristețe din primul lui volum, Filtru (1968). În versuri de cizelură neoclasică, emanând o stare de sonet, freamătă neliniști („ne
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
Moartea calei) face ca spectrul „trecerii” să fie încă mai inchietant sub orizontul unei insuportabile zădărnicii. O mântuire, în noianul acestor risipiri, ar fi în harul primenitor al cuvântului („iar sufletu-mi rămâne de-a pururi în cuvinte” - Rugăciune către luceafăr). Din pudoare, trăirile mărturisite în acest monolog elegiac sunt prefirate printr-un filtru livresc, prin care se străvăd și plăsmuiri de mitologie sau din literatură, ce colindă reveriile contemplativului: Ulise, Oedip, Prometeu, Icar, Don Juan, Romeo, Don Quijote. Și Hamlet, de
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
componenții lui se manifestă tot mai curajos, chiar agresiv, își expun vederile fără eufemisme în ședințele Uniunii Scriitorilor, pe cât posibil și în publicații. La un moment dat, chiar în vara lui 1968 li se promite înființarea unui supliment al revistei „Luceafărul”, care ar fi urmat să le fie încredințat, ceea ce nu s-a întâmplat. Altă tentativă de a avea o revistă - măcar în parte onirică - eșuase în 1967, odată cu abandonarea de către autorități a inițiativei editării la Ploiești a unei publicații culturale
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
Industrial nr. 10 din Timișoara (1982-1990) și la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. Este redactor-șef la „Caietele Dacoromâniei” și director al Editurii Aethicus din Timișoara. Publică primele versuri în „Povestea vorbei”, suplimentul revistei „Ramuri”, în 1966. Colaborează la „Ramuri”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Orizont”, „Transilvania” ș.a., semnând și Ion Viespan, D. Dacian-Bradu. Debutează editorial în 1972, cu placheta Munte. Traduce din poezia chineză și din poeți sovietici. Poezia lui P.T. articulează un proiect ambițios: crearea unui univers coerent, crescut din imaginarul mitologiei
PACHIA TATOMIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288603_a_289932]
-
pentru a evidenția încă o dată clarviziunea acestuia în legătură cu literatura și arta românească, redactorii declarându-se continuatori ai liniei deschise de „Convorbiri literare” și de „Sămănătorul” lui N. Iorga. Acesta din urmă este citat mereu (cu texte din „Sămănătorul”, „Făt-Frumos” și „Luceafărul”), fiind considerat „drept cel mai mare îndrumător al literaturii noastre de astăzi”. Tot aici se anunță încetarea apariției revistei, „sacrificată” pentru ca „forțele bănești și intelectuale” să fie concentrate pentru asigurarea drumului unei alte publicații din constelația „Sămănătorului”, „Făt-Frumos”. C.Br.
PALODA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288633_a_289962]
-
de literatură engleză și americană și de teorie literară. Din 2001 este doctor în filologie. Debutează cu poezie în „Steaua” (1979), iar editorial, cu romanul Coaja lucrurilor sau Dansând cu Jupuita (1996; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor). Colaborează la „Luceafărul”, „Steaua”, „Tribuna”, „Apostrof”, „România literară”, „Observator cultural”, „Tomis”, „Calende” ș.a. Este membru al unor asociații internaționale de anglistică. În perioada 1979-1985 a mai semnat și Adrian Sehelbe. Optzecist întârziat, „recuperat” ca prozator doar în deceniul următor, O. este totodată un
OŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288598_a_289927]
-
și Facultatea de Filologie, secția română-istorie, din cadrul Universității din București (1954-1959). Un timp lucrează ca învățător sau ca profesor în localitatea hunedoreană Toplița (1953-1954, 1959-1962), ulterior fiind profesor de limba română și istorie la diverse școli din București. Colaborează la „Luceafărul”, „Tribuna”, „Steaua”, „Viața românească”, „Vatra”, „România literară” ș.a. P. debutează în revista „Luceafărul” (1967) cu povestirea Cetatea și își publică în 1968 primul volum de proză, Frumoasa cocoșată, caracterizat prin alăturarea unui limbaj stângaci, excesiv poetizat, și a celui de
PADUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288606_a_289935]
-
lucrează ca învățător sau ca profesor în localitatea hunedoreană Toplița (1953-1954, 1959-1962), ulterior fiind profesor de limba română și istorie la diverse școli din București. Colaborează la „Luceafărul”, „Tribuna”, „Steaua”, „Viața românească”, „Vatra”, „România literară” ș.a. P. debutează în revista „Luceafărul” (1967) cu povestirea Cetatea și își publică în 1968 primul volum de proză, Frumoasa cocoșată, caracterizat prin alăturarea unui limbaj stângaci, excesiv poetizat, și a celui de sorginte țărănească. Titlurile indică frecvent conținutul povestirii - Pădurea, Povestea fânului, La noi la
PADUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288606_a_289935]
-
neamului și că el oferă un model de cărturar pentru tineretul în formare. Dă și câteva comentarii în marginea creației eminesciene, sub exigență filosofică, despre „infinit și infinire”, haos și neant, câmpurile ființei, arhei, cât și o interpretare filosofică a Luceafărului, prin prisma conceptelor de general și particular, conform modelului ontologic și logic I-D-G (Individual - Determinații - General). Pentru câțiva ani N. se afundă în limba veche românească, recitește cronicile, cărțile de cult, omiliile și didahiile și aduce la suprafață semnificații originare
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
Prefață, subintitulată Scrisoare către un intelectual din Occident. Cu diverse prilejuri N. a comentat creația literară a unor importanți ori mai puțin importanți scriitori români. În afara preocupării speciale de a se facsimila „caietele” eminesciene și a interpretării arheilor ori a Luceafărului, el mai are câte o însemnare, o cronică sau un eseu despre Cantemir, Hasdeu, Maiorescu, Blaga, Mircea Eliade și alți câțiva. În valorizarea acestora este o evoluție de la o simplă prezentare pentru cititorul unui cotidian sau al unei reviste culturale
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
duo inseparabil, frapant și prin, de altfel absolut întâmplătoare, paronimie onomastică). Debutul editorial, întârziat de statutul de „suspect” politic al autorului, este reprezentat de volumul Poezii (1970), singura lui carte publicată în timpul vieții. A colaborat cu versuri la „Tânărul scriitor”, „Luceafărul”, a tradus - proză și versuri - din limba rusă. Prin strădania lui George Astaloș e prezent în antologii în limba franceză, tipărite în Franța și în România - Éthique et esthétique (1996), Spectre lyrique (1999) -, tot el editând, sub titlul Scurtă despărțire
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
din 1947 până în 1958 profesoară de istorie și franceză în județele Argeș și Hunedoara (la Călan). După 1958 se dedică în exclusivitate scrisului. A colaborat la „Fapta”, „Dacia rediviva”, „Vremea”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Femeia și căminul”, „Dorul românesc”, „Viața românească”, „Luceafărul” ș.a. Debutează cu nuvela Revedere în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români” (1942) și editorial, cu romanul pentru copii și tineret E pace noaptea asta-n codru (1958). În perioada 1944-1947 frecventează cenaclul Sburătorul, iar în 1947 un comitet format din
ORLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288591_a_289920]
-
profesor onorific al Academiei Internaționale de Învățământ de pe lângă UNESCO (1999). A debutat în 1942 cu poezii, în cotidianul „Viața”, publicând în anii următori poezii și proză în ziarul „Bucuria”, în revistele „Bucovina literară”, „Fapta” ș.a. Mai târziu va colabora la „Luceafărul”, „România literară”, „Literatorul”, „Synthesis”, „Revue de littérature”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Quaderni dell’umanesimo” (Roma) ș. a. P. a debutat ca istoric literar specializat în secolul al XIX-lea cu ediția Ion Ghica, Documente
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
14 decembrie 1989, la Iași. Debutează cu poezii în „Convorbiri literare” (1972), iar prima carte, Norul de marmură, îi apare în 1981, ca urmare a câștigării concursului de debut organizat de Editura Cartea Românească. Colaborează și la „Cronica”, „România literară”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Opinia studențească”, „Transilvania”, „Viața românească”, precum și la presa cotidiană ieșeană. Este membru fondator al cenaclului Junimea (1975) și al Studioului de Poezie ieșean (1983-1987). Debutând în perioada înnoirii aduse de promoția optzecistă, P. face, într-un fel, figură aparte
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
care conține o negație, nu negarea adevărului însuși, însă - drept„depărtare”). P.-M. urmărește îndeaproape și modurile poetice ale exprimării/ transfigurării „iluminatoare” a erosului eminescian, care depășește „grația naturală” a dragostei românești prin „cosmicitatea categoriei departelui”. În secțiunea mitopoetică, dedicată Luceafărului, premisa e curioasă („ieșit din credințele populare ale patrimoniului zeiței Dochia, Zburătorul eminescian [...] se proiectează în personaje ca Sarmis legendarul ori ca istoricul Mușat”), iar excursul critic derutează nu rareori prin fuga pe trasee excentrice. Reinterpretarea poemului e justificată prin
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
afinități uimitoare” cu ontologia heideggeriană, prin simplul fapt că Heidegger „a interpretat întreaga filosofie a Incidentului”, iar Eminescu s-a plasat - prin formație și intuiție genială - „pe pozițiile centrale ale problematicii care agită spiritul omenirii”. De aceea, întregul discurs consacrat Luceafărului urmărește o fenomenologie a temelor eminesciene, în care fundamentală este cea a Ființei - sacrificând voluntar, în cazul acesta, frumusețea formală -, pentru a releva „latența mitică” a cuvintelor, valoarea lor de simbol (în care semnificatul este deci transcendent, inexplicabil și indefinibil
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
IV.1998, București), prozator, poet, eseist și traducător. Este fiul Mariei (n. Szabo) și al lui Efrim Păcurar, cizmar. Își începe învățătura în comuna natală și din 1932 urmează Liceul „Gh. Barițiu” din Cluj, luându-și bacalaureatul în 1940. În „Luceafărul”, revista liceului, îi apar în 1938 primele încercări literare - versuri și comentarii critice. După Dictatul de la Viena, urmează cursurile Facultății de Medicină a Universității „Francisc Iosif I” din Cluj, din octombrie 1940 până în martie 1943, când studenții români sunt alungați
PACURARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288604_a_289933]
-
Presa (1963-1968) și Direcția de Cultură și Presă (1973-1975). A fost secretar executiv al Comisiei Naționale pentru UNESCO (1975-1976), ulterior pensionându-se din motive medicale și dedicându-se exclusiv literaturii. Colaborează la „Tribuna”, „România literară”, „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, „Luceafărul”, „Transilvania”, „Cronica”ș.a. Personalitate care se manifestă în poezie, proză și eseu, unitară prin constanța preocupărilor de fond, care vizează problematica existenței individului și a colectivității în istorie, P. a debutat ca poet, ipostază pe care a confirmat-o și
PACURARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288604_a_289933]
-
va fi profesor secundar (1930-1960), ulterior cadru didactic universitar, șef al Catedrei de limbi moderne, până la pensionare (1972). Debutează cu versuri în 1925 la „Foaia tinerimii”, continuând să colaboreze la „Falanga”, „Ritmul vremii”, „Universul literar”, „Familia”, „Viața românească”, „Ramuri”, „Steaua”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Manuscriptum” ș.a. Prima carte, Trepte, îi apare în 1944. Poezia lui P. se resimte de experiența simbolistă. Lumea copilăriei, trecutul, amintirea - teme recurente în operația de excavare arheologică a eului liric - prind corp prin evocarea, similipillatiană, a toamnelor, viei
PAPASTATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288676_a_290005]
-
în numărul 2-3/1993, și interpretările unor semiologi italieni (Cesare Segre, Gian Paolo Caprettini ș.a.) privind opera eminesciană, alături de cele ale lui Marin Mincu (despre textualizare la Eminescu), Octavian Soviany, Ștefania Plopeanu ș.a., precum și dosarul Eminescu a Firenze, despre traducerea Luceafărului în italiană, realizată de Sauro Albisani; în numărul 1-3/1996, traducerile în italiană și franceză din Nichita Stănescu, textele critice dedicate operei acestuia (în special cel semnat de G. Rotiroti); în numărul 2/1998, studiul despre Ion Barbu și poezia
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
ulterior la „Rampa”, unde în 1922 semnează pentru prima dată Sașa Pană, „Facla”, „Bilete de papagal”, „Adevărul literar și artistic”, „Vremea”, „Cuvântul liber”, „Meridian”, „Azi”, „Adam”, „Clopotul” (Botoșani), „Revista Fundațiilor Regale”, „Lumea”, „Veac nou”, „Revista literară”, „Flacăra”, „Contemporanul”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”, „Secolul 20” ș.a. Este redactor-șef la „Orizont” (1944-1948), la „Educația artistică” (1948-1952) și figurează pentru un timp în colegiul redacțional al ziarului „Scânteia”. Fire rezervată, P. participă la întrunirile avangardiștilor, după ce mulți ani doar urmărise cu atenție
PANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]