4,819 matches
-
Jireag”. Mai târziu numele a fost tradus în limba română rezultând termenul: "Florești". La recensământul din 2002 populația satului se ridica la 481 de lecuitori. Dintre care s-au declarat : 316 (65,7%) Români, 163 (33,9%) Țigani, și 2 Maghiari (0,41%). Originar din Vireag a fost "Mihail Volach" (Mihai Valahul), unul din cei cinci căpitani ai lui Antal Budai în cursul Răscoalei de la Bobâlna din anul 1437. Într-un protocol încheiat la 10 octombrie 1437 apare menționat ca "Mychael
Florești, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300876_a_302205]
-
2,5 m iar pe fațada sa este înscris textul: „Anul sfânt 1933. Eroii morți în Războiul Mondial 1914-1918./ În veci pomenirea lor“. La recensământul din 2002, populația satului era de 443 de locuitori, dintre care 290 s-au declarat maghiari, iar 153 români. La recensământul din 1910 populația satului era de 910 locuitori, dintre care : 564 maghiari, 328 români, 14 Țigani, 4 Sași.
Fântânița, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300875_a_302204]
-
Mondial 1914-1918./ În veci pomenirea lor“. La recensământul din 2002, populația satului era de 443 de locuitori, dintre care 290 s-au declarat maghiari, iar 153 români. La recensământul din 1910 populația satului era de 910 locuitori, dintre care : 564 maghiari, 328 români, 14 Țigani, 4 Sași.
Fântânița, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300875_a_302204]
-
a doua ca importanță în zonă. Timp de câțiva ani cursul mediu al Barcăului a devenit un adevarat teatru de operații militare. La 9 februarie 1686 armata austriacă condusă de generalul Caraffa formată din 4.000 austrieci și 3.000 maghiari conduși de căpitanul Petnehazi David, după o lupta scurtă în apropierea satului Cenaloș, reușesc să împresoare cetatea Sâniobului și chiar să o cucerească după un asediu susținut de o puternica artilerie. După câțiva ani, la 7 Iunie 1692 a fost
Sâniob, Bihor () [Corola-website/Science/300862_a_302191]
-
Șieu-Odorhei mai demult "Odorhei" (în , în , în trad. „"Curtea Șieului"”) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. La recensământul din 2002 satul avea 748 de locuitori, dintre care: 658 români, 72 maghiari, 8 germani, 5 ucrainieni și țigani. La recensământul din 1900 satul avea 846 de locuitori, dintre care: 657 români, 183 maghiari, iar 6 nu au dorit să-și declare etnia. „"Biserica reformată din Șieu-Odorhei, datând din a doua jumătate a
Șieu-Odorhei, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300893_a_302222]
-
din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. La recensământul din 2002 satul avea 748 de locuitori, dintre care: 658 români, 72 maghiari, 8 germani, 5 ucrainieni și țigani. La recensământul din 1900 satul avea 846 de locuitori, dintre care: 657 români, 183 maghiari, iar 6 nu au dorit să-și declare etnia. „"Biserica reformată din Șieu-Odorhei, datând din a doua jumătate a sec. XIII, este o biserică-sală, construită sub semnul influenței cisterciene în care se renunță la sanctuarul cu absidă semicirculară - tipic romanică
Șieu-Odorhei, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300893_a_302222]
-
în Râul Șieu; pe de altă parte, numele maghiar al satului “Friss” coincide cu apelativul “friss” = “proaspăt, rece”. Numele satului “Sebiș” provine de la numele cursului superior al râului Șieu, numit “Sebiș” sau Valea Sebișului sau simplu “Vale” format din apelativul maghiar “Sebes” = “repede, iute”. Satele vecine Sebiș și Ruștior sunt amintite împreună în documentele vremii din sec. XV. Sub denumirile oficiale maghiare: pentru Sebiș - Sebișul de Sus, (Sajó)Felsősebes (magh.), Oberschebesch (germ.); pentru Ruștior - Sebișul de Jos, Alsósebes (magh. ), Unterschebesch. Satul
Șieuț, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300894_a_302223]
-
Bistritzer Sächsischer Distrikt" (Districtul Bistriței, organizație teritorială a sașilor). Se găsea în teritoriul cunoscut sub denumirea de "Nösnerland" (Țara Năsăudului), ce era la rândul său parte din "Königsboden" (Pământul crăiesc). Din 1876 până în anul 1918 comuna Aldorf a aparținut comitatului maghiar Bistrița (în ), când a trecut administrativ în județul Bistrița-Năsăud. În prezent, Unirea este cartier al municipiului Bistrița. Documente păstrate în arhiva Vaticanului în Roma, atestă că în perioada 1332-1335 trăiau în Aldorf circa 25-28 de "gospodari" (în ), adică proprietari de
Unirea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300900_a_302229]
-
început să se stabilească și evrei. În 1880 erau 7 evrei, iar până în anul 1930 numărul lor a crescut la 37. Aceștia se ocupau în special cu negoțul, fiind birtași, comercianți sau negustori. La Aldorf locuia o singră familie de maghiari, care au lucrat ca muncitori la calea ferată.
Unirea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300900_a_302229]
-
apropiată și mai general frecventata categorie de școli. Instituția graniței militare se desființează în 1851, fiind înființat apoi Districtul românesc Năsăudean din care face parte și localitatea Telciu. În anul 1900 din cei 3.102 locuitori 2884 erau români, 172 maghiari și 31 germani. Existau și 207 evrei, care și-au declarat drept limba maternă maghiară, română sau limba idiș. 2.799 dintre locuitori erau greco-catolici, 207 mozaici și 70 romano-catolici. În 2002, 3.669 locuitori erau ortodocși, 184 greco-catolici (în
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
potabilă este furnizată de pârâul Lupșa. Cuciulata are potențial turistic dar deocamdată activitățile turistice nu sunt promovate de autoritatea locală. Conform recensământului din 2002 satul Cuciulata era locuit de 1335 de persoane. Din aceștia 1074 s-au declarat români, 8 maghiari, un german, iar restul de 252 rromi (majoritatea trăind în cătunul Băieși). De asemenea, 1228 sunt ortodocși, 86 penticostali, 2 catolici și un evanghelist. De-a lungul timpului populația satului Cuciulata a evoluat astfel: În satul Cuciulata tradiția și obiceiurile
Cuciulata, Brașov () [Corola-website/Science/300939_a_302268]
-
În anul 1529 a avut loc aici Bătălia de la Feldioara, încheiată cu victoria armatei moldovene asupra partizanilor lui Ferdinand de Habsburg. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 2.505 locuitori, dintre care 1.052 germani, 1.046 români, 191 maghiari ș.a. Sub aspect confesional populația era alcătuită din 1.231 ortodocși, 1.038 evanghelici, 110 reformați, 62 romano-catolici ș.a. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Feldioara se ridică la 6.154 de locuitori; majoritatea locuitorilor sunt români (81,65
Feldioara, Brașov () [Corola-website/Science/300942_a_302271]
-
localitatea avea 782 de locuitori, din care 552 de sași (70,6%); în 1992, mai erau 101 sași în localitate. La recensământul populației și al locuințelor din martie 2002, localitatea mai avea 344 de locuitori, din care 199 români, 10 maghiari, 124 țigani și 7 germani. În localitate există o biserică fortificată datând din sec. XIV - XVI, declarată monument istoric sub denumirea "Ansamblul bisericii evanghelice fortificate", cu cod LMI BV-II-a-A-11734 (Cod RAN: 40731.03). Biserica fortificată din sat a început să
Meșendorf, Brașov () [Corola-website/Science/300954_a_302283]
-
ordinul împăratului Franz Joseph al Austriei în anul 1890 s-a făcut un recensămant, (Összeíráskor Galponyának) recensământul Gălpâii. Conform acelui recensământ în sat s-au inregistrat 136 de case și 696 de locuitori din care; 678 români, 14 evrei, 3 maghiari și un german. Din cei 696 de locuitori, 682 s-au declarat creștini, 657 aparțineau confesiunii ortodoxe, 25 erau catolici iar cei 14 evrei aparțineau Iudaismului. În anul 1908 întinderea suprafeței satului era de 3.217 jugăre. Satul avea o
Gălpâia, Sălaj () [Corola-website/Science/301796_a_303125]
-
de trei ani. În 1720 existau 18 sesii din care 10 de iobagi și 8 de jeleri. Acestea erau ocupate de 12 familii românești și 6 maghiare. În acestea trăiau 162 de locuitori din care 108 erau români și 54 maghiari. Numărul de familii/sesii raportat la locuitori este de aproximativ 1:9, ceea ce sugerează că majoritatea familiilor erau compuse din mai multe generații. În acest caz părăsirea satului în 1715, dacă a avut loc vreodată, apare drept un eveniment excepțional
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
sat. În urma acestor schimbări starea socială și materială a foștilor iobagi s-a îmbunătățit, conducând la consolidarea gospodăriilor și formarea unei pături de săteni mai înstăriți. În 1890 trăiau în 159 de gospodării 1209 locuitori din care 1159 români, 11 maghiari și 39 de alte naționalități. În secolul 18 majoritatea sesiilor iobăgești erau înșirate de-alungul văii Cizerului, cu câteva excepții pe "Valea Așului" și pe "Valea Rupturii". Harta iosefină, din jurul anului 1770, surprinde atât vatra veche de pe vale cât și o
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
paranteze este menționată pagina din șematismul anului respectiv unde apar respectivele date): 1850: Farkasmezö avea 53 case, 72 locuințe, 331 locuitori, 169 bărbați (105 necăsătoriți, 59 căsătoriți, 5 văduvi), 162 femei (83 necăsătorite, 59 căsătorite, 20 văduve), 297 români, 11 maghiari, 4 țigani, 19 evrei; după religie, aici erau: 301 greco-catolici, 6 romano-catolici, 5 reformați, 19 izraeliți. Sătenii dețineau în acel an 14 cai și 238 vaci. 1857: Farkasmezö avea 59 case, 63 locuințe, 317 locuitori, 159 bărbați (101 necăsătoriți, 51
Lupoaia, Sălaj () [Corola-website/Science/301807_a_303136]
-
2002 satul a înregistrat 574 locuitori. Potrivit datelor prezentate de Petri Mór în monografia citată, în 1847 în Sălățig erau 8 locutori romano-catolici, 244 locuitori greco-catolici și 267 locuitori reformați. În anul 1890 localitatea avea 433 locuitori din care: 177 maghiari, 1 german, 247 români și 8 locuitori cu alta naționalitate. Încadrarea lor confesionala, din același an:: 18 romano-catolici, 248 greco-catolici, 155 reformați, 11 izraeliți și o persoană de altă religie. Economia așezării este preponderent agrara, cultivarea pământului și creșterea animalelor
Sălățig, Sălaj () [Corola-website/Science/301830_a_303159]
-
hirotonit în 1822), iar cantor este Sacota Alexandru. Recensământul din 1857 arată că din totalul de 543 de mărinani, 537 erau greco-catolici, unul era ortodox, iar cinci erau de religie mozaică. În 1880, găsim în Marin 475 de români, nouă maghiari, un german și 12 persoane cu limbă maternă necunoscută. După religie apar 488 de greco-catolici și nouă israeliți. În anul 1900, din cele 577 de persoane 561 sunt de naționalitate română, iar 16 de naționalitate germană; după religie sunt 561
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
În anul 1900, din cele 577 de persoane 561 sunt de naționalitate română, iar 16 de naționalitate germană; după religie sunt 561 de greco-catolici și 16 israeliți. În anul 1910 populația Marinului este de 702, după cum urmează: 689 români, un maghiar, 12 germani; 689 greco-catolici, un reformat, un evanghelic și 11 israeliți. Din cei 913 mărinani, care formau populația satului în anul 1930, trei sunt ortodocși, 899 greco-catolici, un romano-catolic și 10 mozaici. În recensămintele care au urmat, centralizările s-au
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
alta, la baza cimitirului vechi, actual, pe dreapta, lângă "fântâna de la cimitir", pentru a sluji în preajma noului cimitir, ale cărei cruci, cele mai vechi întâlnite fiind, aici, din perioada 1885 - 1898. În 1820, Alex Balș a adus aici familii de maghiari catolici din zona Văleni (județul Bacău). La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Berheci a județului Tecuci și avea în compunere doar satul de reședință, cu 900 de locuitori. În comună funcționau o biserică catolică și
Comuna Ploscuțeni, Vrancea () [Corola-website/Science/301890_a_303219]
-
populație, nu este cunoscută apartenența confesională.. Conform recensământului efectuat în 1930, populația comunei Coșna se ridica la 815 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau români (95,0%), cu o minoritate de germani (3,0%), una de ruși (0,8%) și una de maghiari (1,2%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (95,0%), dar existau și romano-catolici (3,3%) și greco-catolici (1,7%).
Comuna Coșna, Suceava () [Corola-website/Science/301944_a_303273]
-
în proprietatea Mănăstirii Ilișești. În anul 1775, Bucovina este anexată de Imperiul Habsburgic. Dintr-un uric al domnitorului Grigore Ghica al III-lea din anul 1776 aflăm că jumătate din sat se afla în stăpânirea mazilului Alexandru Vasilco. Conform cărții "„Maghiarii în Bucovina, 1774-1941”" scrisă de dr. Daniel Hrenciuc și publicată în 2006, în anul 1776 s-au stabilit în satul Iacobești secui emigrați din Transilvania. După Masacrul de la Siculeni (1764), secuii din localitățile de frontieră au fugit în Bucovina și
Iacobești, Suceava () [Corola-website/Science/301962_a_303291]
-
1941, secuii din Bucovina s-au repatriat. Conform recensământului efectuat în 1930, populația satului Iacobești se ridica la 855 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau români (74,0%), cu o minoritate de germani (3,5%), una de evrei (2,2%), una de maghiari (18,0%), una de polonezi (1,6%) și una de ruteni (0,7%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (74,7%), dar existau și romano-catolici (20,2%), mozaici (2,2%), evanghelici\luterani (2,8%) și reformați\calvini
Iacobești, Suceava () [Corola-website/Science/301962_a_303291]
-
dată, populația satului a intrat într-un declin continuu, datorită migrației la orașe, precum și a șporului natural negativ. Potrivit datelor recensământului din anul 2002, populația satului era de 3.014 locuitori, din care 2996 români, 14 rromi (țigani) și 4 maghiari. Conform datelor aceluiași recensământ, din totalul populației, 3006 locuitori s-au declarat ortodocși, 4 evanghelici, 3 reformați iar 1 s-a declarat baptist. Multe talente s-au nascut în această localitate. Personalitățile de aici s-au dedicat poeziei, științei, artei
Coteana, Olt () [Corola-website/Science/301967_a_303296]