4,032 matches
-
a dandysmului pe ambele țărmuri ale Canalului Mânecii. Primul care presimte schimbarea e tot Chateaubriand, când se mai Întremează descriind prezentul dandysmului: „Din fericire, azi lucrurile nu mai stau astfel. Un dandy autentic are aerul cuceritor, distant, insolent, o toaletă Îngrijită, mustața sau barba tunse cu grijă ș...ț”. La fel și Alfred de Musset, firav copil al propriului secol, mărturisește În aceleași vremi, ros de melancolie, proaspăt refuzat la „Jokey Club”: „Un sentiment de rău inexprimabil Începu atunci să fiarbă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Londra ca un veritabil cuceritor, Își lasă - la propriu - o amprentă ieșită din comun asupra finalului de secol: monograma În formă de fluture cu care Își semnează opera. Dar nu numai atât: vestimentația elegantă, figura compusă ca o mască drăcească (mustăți răsucite, barbă de țap, păr zburlit, ochi străpungători), sarcasmul ce Îl așază pe picior de război cu Wilde, Beardsley și Ruskin, toate Îl fac de neuitat Într-o Anglie care acceptă greu, cu prefăcută și perversă indignare, să fie scoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Ai noștri tineri la Paris Învață La gât cravatei cum se leagă nodul Ș-apoi ne vin de fericesc norodul Cu chipul lor isteț de oaie creață. La ei Își cască ochii săi nerodul Că-i vede-n birje răsucind mustață, Ducând În dinți țigara lungăreață... Ei toată ziua bat de-a lungul Podul. Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă: Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele Și viața lor nu și-o muncesc - și-o plimbă. Ș-aceste mărfuri fade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dispreț, toate stereotipurile care Îi proiectează pe dandy În ridicol, făcându-i niște simpli filfizoni de import: Înnodatul cravatei, căruia, cum vom vedea, Îi sunt Închinate În epocă adevărate imnuri, e - pentru conservatorul Eminescu - doar prilej de pierdere a vremii. Mustața În furculiță, părul frizat, țigara În colțul gurii, afectarea pronunției, trăitul à la légère, fără muncă, irosit prin lăcașe rău famate sau În flanări inutile sunt nu doar nepotrivite României, ci, mult mai grav, Îi uzurpă snaga (istorie, obiceiuri, limbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu instinct conservator”. Și mai ales cu spirit critic, apreciază elogios G. Călinescu. Acest simț Înnăscut (dar și cultivat) al „justei măsuri” Îl face să observe stridențele, nepotrivirile, defazările exagerate, fie și În felul de a purta un veșmânt, o mustață, un hohțilindru. Giugiuman, giubele și meși tc "Giugiuman, giubele și meși " Nu altfel crede peste mai bine de 20 de ani Radu Ionescu, autorul presupus al Don Juanilor din București, care, după ce recunoaște că nu are forța și talentul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
al eleganței bucureștene - bun cunoscător al vieții mondene și al eternului feminin, om cult...”4 Cine e de fapt dandy-ul dâmbovițean, om de lume, cultivat, homosexual notoriu, excentric până peste poate (unghii date cu ojă, meșă colorată, păr și mustață pomădate), cronicarul monden la Românul, Naționalul, La Lanterne mondaine, La Roumanie Illustrée, dar mai ales, vreme de 24 de ani, la L’ Indépendance Roumaine, semnând când Claymoor, când Valréas? Cine e „arbitrul eleganței bucureștene”, care moare la datorie, În tranșeele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
portretul Însuși al poetului (imortalizat mai ales după 1900 În fotografii, tablouri sau desene) este portretul unui dandy. Chiar dacă lui Eminescu Îi va părea o „fizionomie de frizor”, chipul ciudat, sfidător, de „mască teatrală”, cu părul vopsit negru, pomădat și mustața răsucită „În chibrit”, dată cu ceară cosmetică, trădează „o profundă combustie interioară, cu umbra damnării spiritualizată În trăsături pline de noblețe”; figura sa „atemporală și abstractă” e reflexul cel mai expresiv al unui suflet „neaderent la realitate”2. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
neomenesc de palide. ș...ț Părul lung, prelins pe un craniu boltit, stă răsucit În șuvițe pe tâmple și gât”. Cu ochi de artist, Beaton Îi mai observă expresia mîinilor, a frunții, chipul destins, de o rară finețe a trăsăturilor, mustața Încărunțită, dar mai ales privirea, marcată de un mic defect și totuși atât de sugestivă, trădând „o mirare șarmantă, o surprindere mereu gânditoare”. I s-ar fi potrivit, sunt de părere cei care l-au descris, fraza din Marele Gatsby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
buchetele de violete prinse În loc de cravată, el Își compune mai apoi un stil de o sobră eleganță: mantou gris perle, cu tăietură simplă, eșarfă albă. Semn distinctiv - un baston cu măciulie din porțelan albastru. Cu gesturi ample, bizare, cu o mustață impertinentă à la Whistler, cel care Își descrie apariția longilină cu umor („Sunt un iepure cu mantou”) rămâne În amintirea contemporanilor pentru arta conversației ieșită din comun, amestec ciudat de insolență și delicatețe, de efuziune și răceală studiată. Dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
te cheme prințesa Murat și să-i primești În saloanele tale pe toți celebrii momentului, printre care figuri mai mult sau mai puțin izbutite ale dandysmului, „Bakst, cu aerul lui de bătrân reînrolat, cu părul rar, roșcat și o mică mustață ofițerească răsucită ridicol, miop, cu lornion, purtând smokingul ca un crupier, vorbind peltic, Stravinski, foarte dandy, cu pantalonul său muștar, veston negru, cămașă albă cu guler albastru, botine galbene, bine ras, cu părul blond, lins, cu dinții stricați, miop, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
muzicii, artei sau sportului. Printre primii care dau (În scris) semnalul replierii la canoanele eleganței masculine se numără Însuși Brummell, cu opusculul deja pomenit. Dacă despre frizuri nu suflă nici un cuvânt, În schimb dezvoltă o Întreagă teorie a bărbii și mustății, el Însuși fiind purtătorul unei delicate mustăți blond-castaniu. „De fapt, barba e un semn de noblețe și virilitate. Dumnezeu a făcut din ea un semn distinctiv al bărbatului. Iată de ce În epocile cu moravuri efeminate, de decadență și de sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dau (În scris) semnalul replierii la canoanele eleganței masculine se numără Însuși Brummell, cu opusculul deja pomenit. Dacă despre frizuri nu suflă nici un cuvânt, În schimb dezvoltă o Întreagă teorie a bărbii și mustății, el Însuși fiind purtătorul unei delicate mustăți blond-castaniu. „De fapt, barba e un semn de noblețe și virilitate. Dumnezeu a făcut din ea un semn distinctiv al bărbatului. Iată de ce În epocile cu moravuri efeminate, de decadență și de sfârșit al marilor imperii, barba a fost părăsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
obrazele rase, ale Apusului.” Chiar dacă nu strălucește prin stil și chiar dacă observațiile nu sunt neapărat originale, rândurile lui Brummell spun multe. Observațiile respective ar putea fi continuate de un studiu serios și aduse „la zi”. Ce anume au semnificat barba, mustața, favoriții de-a lungul secolului XX În Europa? Au fost ele vreodată un Însemn al noilor dandy? Dacă aceștia mai există (așa cum unii susțin), atunci cu siguranță că mustățile În furculiță, stil Daly, și bărbile (ample, neîngrijite sau, dimpotrivă, tunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
studiu serios și aduse „la zi”. Ce anume au semnificat barba, mustața, favoriții de-a lungul secolului XX În Europa? Au fost ele vreodată un Însemn al noilor dandy? Dacă aceștia mai există (așa cum unii susțin), atunci cu siguranță că mustățile În furculiță, stil Daly, și bărbile (ample, neîngrijite sau, dimpotrivă, tunse cu grijă) pot depune mărturie despre un nou fel de a fi fashionable. La fel de important Însă este și modul În care mulți dandy Își compun chipul, tot ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fi tentat să scriu următoarea impertinență: „De la un fudul, printr-un fudul, pentru fuduli”. Căci fudulii se simt oglindiți În orice, cartea asta e o oglindă pentru ei. Mulți vor veni să se privească În ea și să-și netezească mustățile; unii ca să se recunoască, alții ca să devină... Brummelli. E drept că așa ceva ar fi inutil. Nu devii Brummell. Ești sau nu ești. Suveran derizoriu al unei lumi derizorii, Brummell Își are dreptul divin și rațiunea de a fi exact ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
-se pe fruntea de un alb strălucitor, Îi acoperea capul ca un fel de cască sarazină; ochii, de culoarea tabacului de Spania, aveau o privire spirituală, adâncă și poate cam prea pătrunzătoare; gura, cu dinții foarte albi, avea, sub o mustață mică și mătăsoasă, ce-i umbrea conturul, sinuozități mobile, voluptoase și ironice, asemenea buzelor de pe chipurile pictate de Leonardo da Vinci; nasul, fin și delicat, puțin rotunjit, cu nări palpitânde, părea că inspiră vagi parfumuri Îndepărtate; o gropiță viguroasă accentua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
făcea parte dintre aceia ce-și freacă hainele cu glaspapir pentru a le face să-și piardă aspectul sărbătoresc și nou, atât de prețuit de burghezul filistin și atât de disprețuit de adevărații gentlemani. Mai târziu el și-a ras mustața, socotind că ea reprezenta o rămășiță a vechii mode pitorești, pe care era pueril și burghez să o mai păstreze. Degajată astfel, fața sa semăna cu aceea a lui Lawrence Sterne, asemănare pe care o mărea obiceiul lui Baudelaire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
purta într-o bună zi armele este, pentru orice bărbat, un motiv de îndreptățită bucurie. Pe deasupra mai eram și cel dintâi fiu, astfel că, la auzul numelui care i se dădea, de „Abu-l-Hassan“, taică-meu își umfla pieptul, își netezea mustățile și își plimba ușor degetele mari de-a lungul bărbii, trăgând cu coada ochiului spre iatacul de la catul de sus, unde mă aflam eu, înfășat în scutece. Bucuria lui vioaie nu avea totuși nici profunzimea, nici intensitatea bucuriei Salmei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ținându-mă pe mine, schimbând câteva cuvinte cu fiecare vecin pe care-l întâlnea; mama era cu doi pași mai în urmă, urmată îndeaproape de Warda, când această țipă deodată: „Juan!“ și rămase nemișcată. În dreapta noastră, un tânăr soldat cu mustață se oprise la rându-i, cu un chicotit de bețiv, încercând anevoie să o identifice pe femeia înfășurată în văluri care tocmai îl strigase. Tata a simțit pe dată primejdia și a făcut un salt spre concubina sa, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de elocință, dar și fără bâlbâieli, însoțit la ultimele versuri de câteva gesturi timide care m-au costat eforturi și sudoare. Sultanul dădea din cap, schimbând uneori câte un cuvânt scurt cu apropiații săi. Nu purta barbă, ci doar o mustață răsfirată de care trăgea întruna; tenul lui mi s-a părut pământiu, ochii prea mari pentru restul feței și ușor oblici. Pe turban, care era mic și înfășurat strâns, se afla un rubin încrustat într-o floare din aur. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în acel oraș unde nici celui mai mărunt comandant peste zece soldați nu-i trecea prin cap să se deplaseze fără o abundentă și zgomotoasă escortă. Era un bărbat de vreo patruzeci de ani, înalt, elegant, cu piele albă, cu mustața alungită după moda circaziană, cu barba scurtă și îngrijt ajustată. De la primele cuvinte de bun venit, s-a întunecat la față. Accentul meu îl neliniștise, comunitatea maghrebină din Cairo fiind cunoscută pentru simpatiile ei față de otomani. M-am grăbit s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Bayazid s-a aruncat peste mine și și-a ascuns obrazul îndesându-l umărul meu. Ofițerul i-a dat pace, spunându-mi: Frumos copil! Are același nume ca fiul meu cel mare! Nu l-am mai văzut de șapte luni. Mustața îi tremură. Privirea lui nu mai avea nimic înspăimântător. S-a întors și a pornit-o spre pasarelă, făcându-i semn lui Abbad că poate pleca. De îndată ce am ajuns la jumătate de milă depărtare de chei, Nur s-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o palmă. Ochii i-au alunecat pe deasupra mea ca umbra unei trestii, înainte de a se risipi în mii de scântei imperceptibile, în vreme ce ai mei fixau fascinați un punct precis de pe chipul lui, acolo unde un nas imens părea că ocrotește mustața fină, plonjând vajnic deasupra buzelor. Desigur că acest fizic făcea ca zâmbetul francezului să pară ironic chiar și atunci când se dorea binevoitor. Guicciardini a ieșit plin de entuziasm din cortul rotund unde se desfășurase întrevederea. Regele îi confirmase că otomanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
diplomat la curtea papală. Condotierul sări din șa. Unul din oamenii săi îi aduse spada, pe care o vârî la loc în teacă, înfățișându-mi-se cu o jovialitate excesivă: — Eu sunt brațul înarmat al Bisericii! Avea părul scurt, o mustață brună și deasă, ajustată la vârfuri, și o privire care m-a străpuns mai iute decât o lance. Pe moment, omul mi s-a păru foarte neplăcut. Dar mi-am schimbat curând părerea, sedus, ca atâția alții, de uluitoarea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
clar ca un asasinat pentru colaborare: nu exista nici o mențiune despre o posibilă implicare a Israelului. Dar reportajul era însoțit de o imagine a palestinianului ucis, care părea a fi o poză luată dintr-un album de familie. Arheologul, cu mustața lui deasă, încărunțită zâmbea la cameră ținând un pahar ridicat. Pe umărul lui se odihnea un braț al cărui posesor nu se vedea, ca și cum acesta ar fi pozat împreună cu un prieten nevăzut. Maggie se ridică și dădu să-l urmeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]