6,914 matches
-
captivi În tornada melodică În care puteai Însă distinge net, decupată cu maximă precizie, fiecare optsprezecime, tornadă amețitoare ca iubirile lui Scott Fitzgerald, muzica strîngîndu-se uneori În covîrșitoarea tulburare cu care priveam osteogeneza imperfectă, boală extrem de rară, a unui uriaș muzician pitic polifonic, ce-i lăsa totuși posibilitatea să cînte așa cum cînta, cu capul dat pe spate, privind vîrtejul de sunete („CÎnd l-am văzut prima oară pe Enescu, Într-o cameră slab luminată, cînta Bach și părea că o face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Stop, 1995, de Roger Willemsen, un documentar În care apar Stephane Grappelli, Roy Haines, Charles Lloyd, Charlotte Rampling (strania soție a lui Petrucciani, venind din Angel Heart și pierzîndu-se În Asfalt Tango). Willemsen a parcurs Într-o oră, Împreună cu micul muzician, drumuri de jazz de la Paris la Hamburg, San Francisco și New York, ascultîndu-i pianul, gîndurile, cuceritoarea sa joie de vivre, tăietură de montaj „mi-e frică de moarte”, spune Petrucciani la un moment dat, fără nici o legătură cu restul filmului. „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Pacificul sub un apus de soare delirant, cu Michel undeva mai În spate, ascultînd apusul și saxofonul, urmate de o suită de imagini cu Michel discutînd prin studiouri de Înregistrare, bătut pe spate de ingineri de sunet, rîzÎnd Împreună cu mari muzicieni, apoi așezîndu-se la pian cu firescul unei respirații și devenind muzică, jucîndu-se pe clape senin și canicular, purtînd după cîteva secvențe un basc roșu imens, făcînd pe mortul pe plajă, cîntînd pe acoperișul unui zgîrie-nori din New York, filmat din elicopter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
purtînd după cîteva secvențe un basc roșu imens, făcînd pe mortul pe plajă, cîntînd pe acoperișul unui zgîrie-nori din New York, filmat din elicopter, o pală de vînt smulgîndu-i pălăria de pe cap, „mi-e frică de moarte”. Oscar Matzerath Petrucciani, iluzionistul muzician bolnav, iradiind dramatismul trecerii suspendat pe scaunul de concert. Ultima piesă, al doilea bis, Besame mucho. Un iluzionist ce n-a mai reușit să intre În oglindă, ca Woody Allen În Umbre și ceață, nemaiscăpînd astfel de mîinile neantului, asasinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
demontarea ultimului resort ce Împinge un individ teoretic identic cu alți zece milioane să Încerce să Înainteze spre nicăieri doar pe fragilele punți ale fanteziei. Numai că Stone nu face nimic din toate astea și astfel iese pe pînză un muzician nici măcar prea talentat dar care se droghează și bea pînă moare, fără a trezi, evident, Înțelegerea nimănui. („Un motociclist a murit incendiat de lumînările aprinse pe pieptul lui.”) Nici măcar n-am auzit Raiders on the Storm. Sau altă piesă celebră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
documentare, pînă și ele emaciate, ce nu pot interesa vreun spectator iubitor de muzică ori de altceva, În cel mai bun caz pot Întrista sau Înveseli pacienții din clinicile de dexintoxicare. Bird (1988) se vrea a fi povestea unuia dintre muzicienii ce-au influențat enorm istoria jazz-ului și nu-i decît ceva la fel de insipid ca analizorul politic Dan Pavel de Disneyland, de exemplu, fatal simbol al noului intelectual rasat pînă-n vîrful unghiilor pornind de la baza lor, simbol care, prin simplul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fir de fum din zbuciumul, angoasele, tristețea bebop mai adîncă pe alocuri decît bluesul, chinul, disperarea situată dincolo de propria ei Înțelegere ori căutările neîncetate, febrile, prin muzică și viața paralelă ei, ale artistului. Nici acea prietenie cu totul specială dintre muzicienii de jazz nu este redată, ce să mai zic imaginată, cum trebuie, de pildă, aici, prietenia dintre Charlie Parker și Dizzy Gillespie este ratată milimetru cu milimetru. Presupun că pistolarul actualmente pensionar al lui Leone este convins că a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
deschise doar spre cheia sol. Două filme trase la indigo, Doors și Bird, și chiar de-ar putea fi comprimate Într-unul singur, tot prost ar ieși. Și uite că vine un rus ce nici măcar nu are prin jur un muzician de talia lui Parker, și alege un oarecare, În bună măsură inventat dar care devine, prin film, mai real decît unul cu biografia Înregistrată-n dicționare, vine și face Taxi Blues. Greu de Închipuit ce-ar fi ieșit dac-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
unul cu biografia Înregistrată-n dicționare, vine și face Taxi Blues. Greu de Închipuit ce-ar fi ieșit dac-ar fi scris el filmul Parker, Însă n-ar fi putut, regizorul ăsta nu trișează, el are nevoie de imaginea unui muzician sau a unei disperări pe care-o cunoaște, autohtone, așa că ni-l desenează pe Sașa, un saxofonist Înalt și slab, bîntuit de geniu, și ca atare complet necunoscut dar intrînd des În crize de delirium tremens și Împrietenindu-se, aparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bariera. Șoferul este un om simplu, definitiv obișnuit, adică rotund mitocan universal, ce trece agitat pe fundalul noii Moscove mafiote și dezolante ca după un război, făcînd mici afaceri la fel de dezolante, habar n-are ce vrea Sașa, ce cîntă, iar muzicianul nu-i În stare să-i explice, fraze despre insondabil nu cunoaște, așa că Încearcă, de vreo trei ori, să i-l cînte, taximetristul ascultîndu-l c-un ochi Închis de efort și fum de țigară și sfîrșind invariabil prin a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
numai spectatorilor, ci lumii Întregi, ajungînd În cîteva secunde și rămînÎnd În urletul de dincolo de octave al saxofonului, urletul nesfîrșit al destrămării și-al singurătății Într-o lume nu foarte bine fixată-n balamale. Peste cîteva luni intervine hazardul, și muzicianul, descoperit de o trupă americană de jazz aflată-n turneu, este cooptat pentru un concert. Oprit la un stop, taximetristul privește prin parbriz și, dincolo de semafor, Îl recunoaște deodată pe Sașa pe-un ecran uriaș de stradă, nu-i vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
absolută, idolul asemănător cu acela din prima poruncă a Decalogului lui Kieslowski pe care nu-l văzuse, nu știa cine e Kieslowski, dar dacă-l lăsau să cînte pe postul național Însemna fără dubiu că o merita, că era un muzician important, și eu care-am stat lîngă el, l-am ajutat, i-am dat ceai și nu mi-am dat seama. Cu toate astea, În mintea șoferului mai persistă totuși o Îndoială, Încă nu poate crede că s-a Înșelat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
am urît Greierul și furnica pentru că-i o mare porcărie, funerară și injustă, greierul fiind cît se poate de simpatic, cîntă și e vesel, iar furnica, o creatură scîrboasă și antipatică ce cară paie ca idioata și-l lasă pe muzician să moară de foame, este simbolul absolut al lipsei de talent, de umanism, al muncii cu un singur obiectiv, mîncarea, obiectivul istoric al românilor, probabil că La Fontaine și-a plagiat mizeria după vreo baladă de-a noastră de la Tecuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
le sărutam pe gură, eram la țară, acolo unde cu siguranță s-a născut veșnicia stupidității absolute. În ’79 mi-a murit un prieten, avea 21 de ani, a făcut un seminom și s-a prăpădit În șase luni. Era muzician. Prin urmare groparii n-au Înțeles de ce-am pus un casetofon pe mormînt și-a Început să se audă un cîntec de Dylan. Eram toți foarte tineri. Eram toți foarte triști, Riaba, găinușa mea, as I lay, in my
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
apropiem de apartamentele nobililor stăpîni, se fac auzite tot mai limpede sunetele unei harpe, mă gîndesc că n-au fost tocmai inspirați să ascundă casetofoane aici, Însă nu-i nici un casetofon, Într-o sală rece descoperim, Într-un colț, un muzician Îmbrăcat În costum de epocă ciupind corzile unei harpe, fără să acorde cea mai mică importanță vizitatorilor, e o senzație bizară, cîntă fragmente din Rameau, Croft și din Încă cineva, mă opresc și-l ascult așezat pe o treaptă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
scoată din șifonier hainele pentru petrecere. Sacoul era de la London Shop - Îl cumpărase cu banii luați de la Sid cu ocazia arestării lui Bob Mitchum. Mocasinii cu ciucuri și pantalonii din flanel gri erau rezultatul dezvăluirilor din Hush-Hush cu privire la legătura dintre muzicienii de jazz și conspirația comunistă - a stors ceva chestii „progresiste“ de la un basist pe care Îl săltase pentru că avea urme de ac de seringă. Se Îmbrăcă, se dădu cu parfum Lucky Tiger și porni cu mașina spre Beverly Hills. *** Petrecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
și cît se poate de secret. — SÎnt Vincennes. — Jackie! Ai ceva marfă de Nite Owl pentru dragul tău de Sid? — Nu, dar stau cu urechile ciulite. Atunci poate ceva de la Narco? Vreau să scot un număr special dedicat drogaților - cu muzicieni shvartze de jazz și staruri de film. Poate fac și o legătură ceva cu comuniștii, fiindcă povestea asta cu soții Rosenberg a pus pe jar opinia publică. Îți place? — Drăguț. Sid, ai auzit de un tip numit Pierce Patchett? Liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
1958. Adio Jack Tomberon! Mai aveai puțin. Grămezi de dosare de-ale lui de la Narcotice: complete, detaliate, ajungînd chiar să fie umflate. Citi printre rînduri: Vincennes avea boală pe micii infractori narcomani, În special pe celebritățile de la Hollywood și pe muzicienii de jazz, ceea ce confirma niște zvonuri mai vechi: el chema la locul arestărilor lui spectaculoase revista Hush-Hush. Vincennes a fost transferat la Moravuri ca urmare a frămîntărilor de după Crăciunul Însîngerat. Alt teanc de rapoarte: operațiuni legate de pariuri și alcool
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
perioadă de glorie În anii ’30 și ’40 ai secolului trecut. Printre filmele sale de succes se numără King Kong, Cetățeanul Kane și cîteva producții avîndu-i În rolurile principale pe Fred Astaire și Ginger Rogers. Unul dintre cei mai importanți muzicieni de jazz ai secolului XX, fondator al stilului bebop (1920-1955). Șef al poliției din Los Angeles În perioada 1950-1966, considerat omul care a schimbat fața departamentului de poliție din metropola californiană. Termen argotic pentru „mexican“. TÎmpitule (În span. În orig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
plânge și suspina ore-n șir și încă să fie nebun după mine. Numai să nu-mi faci cunoștință cu un tip creativ. Pe ăștia mi i-am scos din schemă încă din liceu. Nu vreau actori, artiști plastici sau muzicieni, nu, mersi! explică Julie. Nu-mi imaginasem că Julie e atât de matură. Luați aminte, când ai avut cincizeci și patru de iubiți, ar trebui să știi cum vine treaba. —Dragă, n-avea grijă, că n-o să-ntâlnești așa ceva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
ziua a doua și dădea semne clare că se va prelungi Încă o noapte. O platformă flancată de Range Roverul lui Lindsay trecu pe lîngă clubul sportiv și Își Începu circuitul În jurul pieței. Un banner din mătase neagră purtînd inscripția „Muzicienii de la Filarmonica Residencia“ fîlfîia pe deasupra celor doisprezece membri ai orchestrei, care ședeau la pupitrele lor, trecîndu-și arcușele peste viori și violoncele, În vreme ce pianistul zăngănea claviatura unui pian alb de salon, iar o harpistă grațioasă, Într-o rochie de seară ivorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
să paseze tot creditul către populația din Residencia. După cum aflasem deja, pe sub tende și marchize zăcuse multă vreme nefolosit un uriaș rezervor de talente. Profesioniștii din clasa de mijloc, care moțăiseră pînă atunci pe marginea piscinelor, fuseseră cîndva avocați și muzicieni, directori de publicitate sau de televiziuni, consultanți În management sau funcționari guvernamentali. Poate că baza de calificări și abilități a Residenciei Costasol n-o egala pe cea a Florenței din vremea familiei Medici, dar era cu mult mai solidă decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
reprezentînd un apus de soare din trandafiri rozalii, pe care fusese imprimat cuvîntul „Sfîrșit“. Pe platformă avea loc o petrecere gălăgioasă și vreo duzină de locuitori tineri ai complexului Costasol dansau pe un potpuriu interpretat de o trupă de trei muzicieni. Genunchi și coate forfecau ritmuri de bar din Charleston, brațe se Învîrteau În swingul anilor patruzeci, șolduri se balansau pe acorduri de twist. În mijlocul dansatorilor, Bobby Crawford ținea ritmul pocnind din palme, conducîndu-și trupele prin vîrtejul dansurilor hokey cokey și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Adio, Temistocle Popa! Octavian URSULESCU Temistocle Popa a fost un colos al muzicii noastre ușoare, un creator de șlagăre (“hit maker”, cum le spun americanii acestor muzicieni dotați cu un har rar) cum n-au fost mulți. Nu înșirăm aici toate piesele sale de succes, sunt zeci, publicăm alăturat textul cu care am însoțit CD-ul editat de UCMR cu puțin timp înaintea morții sale și astfel
Adio, Temistocle Popa! by Octavian Ursulescu () [Corola-journal/Journalistic/83414_a_84739]
-
vizită a fanilor la Buzău, pentru a depune flori la mormântul Mihaelei Runceanu, nu a mai avut loc, din cauza timpului nefavorabil. # Ediția a 4-a a Festivalului „Fani Adumitroaie” - Blues No Mercy. Un eveniment de două zile, omagiu adus unui muzician decedat în anul 2000, a adus pe scena Talcioc- ului Cultural din Suceava - organizator Bobby Stroe, muzicienii blues-ului românesc, dar și o participare internațională: Vali “SirBlues!” Răcilă, Raul Kusak, Eugen „Giani” Amarandei, Totu Rareș & Midlife Crisis, Hanno Höffer, Berti
Concerte by Dan CHIRIAC () [Corola-journal/Journalistic/83474_a_84799]