3,831 matches
-
la ciorile care se roteau deasupra mea și în clipa aceea am realizat ceva. Existau attachments. Unde? Existau attachments la e-mail-urile provenite de la Bank of America din Sherman Oaks. Am simțit o durere în piept și nu mai puteam sta nemișcat, dar am așteptat pe scaunul acela de pe verandă până ce familia mea a dispărut din bucătărie și-am auzit Range Rover-ul demarând, iar în momentul în care stropitoarele automate s-au declanșat pe peluza din fața casei am fugit înăuntru. Am dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o mare cantitate de votcă într-un pahar înalt. Fața lui trasă contempla alcoolul. Apoi o bău și începu să plângă. Își scoase tricoul și își șterse fața. Și în timp ce își turna restul de votcă, auzi ceva. Tresări și rămase nemișcat în mijlocul bucătăriei, apoi se întoarse spre fereastră. Aparatul de filmat îl înfrunta. Nu se mișcă și nici mu încercă să se ascundă. Dar tata nu putu sau nu reuși să vadă nimic și se întoarse de la fereastră. Aparatul panoramă în jurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
prin fereastră. Și am localizat imediat ceea ce îmi apărea ca un răspuns: o imagine mică, de culoarea pielii, în colțul monitorului, dreapta, jos. Reflecția unei fețe în geamul de la fereastră, ieșind și intrând în câmpul vizual, deși imaginea tatălui rămânea nemișcată. Nu era vorba de nici un aparat capabil să filmeze asta. Vedeam ceva prin ochii unei alte persoane. Am mărit imaginea. Am tastat PAUSE și am mărit-o din nou. Fața deveni mult mai clară, fără ca imaginea de ansamblu să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lui Robby. (Robert Dennis era RD.) Am înghețat când am auzit declicul din spatele meu. Înainte de a mă întoarce, am auzit un croncănit pițigăiat. Terby era în pragul ușii, cu aripile întinse. Nu mai era o păpușă. Era altceva. Stătea perfect nemișcat, dar ceva pulsa sub pene. Prezența lui Terby - și toate lucrurile pe care le comisese - mi-a risipit teama, împingându-mă înainte. Când am înșfăcat-o cu puloverul m-am așteptat să reacționeze într-un fel anume. Buzele animatronice de sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Am ieșit afară din cameră după ce i-am anunțat acest lucru. Am auzit-o acceptând anevoie în timp ce mă deplasam pe holul care ducea spre garaj. Afară, vântul continua să-și modifice direcția. Pe autostradă l-am văzut pe tata stând nemișcat pe trotuarul unui viaduct. După ce am deschis geamul și i-am prezentat cartea de identitate unui gardian, am tras într-o bandă în urma unui șir de mașini care așteptau în parcarea din fața bibliotecii. Corolele fioroase ale pinilor care se înălțau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
venele negre și umflate care îi irigau aripile și care pulsau sub pielea ei (pielea păpușii, da, spune asta unei persoane normale și urmărește-i reacția) înțesate cu sânge. Conform celor declarate de Robby: când a aprins veioza chestia era nemișcată. Apoi și-a rotit rapid capul spre el - aripile erau deja întinse, gura pe cale să se deschidă - iar când a început să vorbească, păpușa s-a întors din nou la mine. Am țipat și am pocnit chestia aia de pe pieptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
respirația și mâna care ținea lanterna tremura atât de tare încât a trebuit să mă folosesc de cealaltă mână ca s-o țin și să localizez arătarea în fascicolul de lumină. Mi-am ținut mâna și am localizat-o. Rămăsese nemișcată. Însă ceva în interiorul ei făcea ca arătarea să pulseze. A deschis gura, care era acum plină de spume, și s-a avântat din nou asupra noastră. Când m-am întors mi-a căzut lanterna, făcându-l pe Robby să strige
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
copiilor (uniforme, ghiozdane, manuale), în timp ce eu mi-am luat de ce-aveam nevoie. Dar mai întâi am însoțit-o pe Marta în camera lui Sarah și m-am postat lângă ușa de la baie. Marta a aruncat o privire ușii, rămânând nemișcată. O’Nan a remarcat acest lucru și a făcut un gest - a nedumerire, în același timp o expresie înțelegătoare - care indica faptul că vom aștepta și vom vedea. Am vrut să strig: „Vom aștepta să vedem ce?“ Ușa sărise din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în prim plan. Am închis ochii, dar scriitorul mi-a spus că bătaia pulsului culminase atunci când a apărut o gaură imensă în peretele de deasupra canapelei din camera de zi. (Mai târziu mi-a spus că urlasem în timp ce stăteam perfect nemișcat.) Și apoi: tăcere. Monitoarele DCE-urilor au încetat să mai piuie. - Hu-ah! Asta venea de unul din tipii de la etaj. Celălalt a scos iarăși un chiot voios. Se vedea că se distraseră și altădată în acest fel. Miller și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de fond. Ca să dezintegreze liniștea agasantă. M-am așezat la birou și am deschis laptopul și am început să scriu în timp ce rula filmul. Absența formei a dus rapid la conținut. „Patrick Bateman stă pe un debarcader în flăcări...“ Am rămas nemișcat timp de o jumătate de oră cât mi-a luat s-o scriu. Povestirea era statică și artificială și precisă. Nu era un vis - romanul ar trebui să fie unul. Dar nu acesta era scopul povestirii. Scopul povestirii era să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ondulând în așa fel încât să pătrundă mai ușor. Înghețasem. Îmi amintesc că întinsesem instinctiv mâna spre pintenii păpușii care dispăruse, făcând ca burta câinelui să se umfle, apoi să se destindă. Victor vomită din nou, în liniște. Totul rămase nemișcat preț de o clipă. Apoi câinele intră în convulsii. Deja începusem să mă îndepărtez încet de câine. Dar în timp ce o făceam, Victor - sau altceva - băgă de seamă. Capul lui zvâcni brusc în sus. Cum câinele bloca ușa de la intrare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Victor erau ascuțite, asurzitoare. Câinele arăta surprins în timp ce i se arcuia coloana - iar trupul său se lungi cu vreo treizeci de centimetri. Câinele scoase alt sunet de durere și apoi începu să gâfâie sufocat. Preț de o clipă totul rămase nemișcat, iar eu, plângând, m-am întins, fără să gândesc, să-l mângâi pe câine, să-l facă să-și dea seama că eram prietenul lui și că n-avea de ce să mă atace din moment ce nu constituiam un pericol. Dar atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dorința de a reveni la sânul naturii-mamă, de a te simți, măcar pentru o bucată de timp, un element al său. Bulgăroaica Verginija Zacharieva, „țigăncușa din Trenul Literaturii” - cum o dezmiardă prietenește Corinne Desarzens -, stă rezemată de tulpina unui copac, nemișcată, cu ochii închiși și mâinile strânse la piept ca pentru rugăciune. Știam că e o feministă convinsă, dar constat că are și înclinații naturiste. Alte grupuri sau perechi de convorbitori dau târcoale aleilor lungi și pereților de boscheți. Timpul trece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Giorgi Achwlediani. În grupuri mai mici, cei care aleargă pe patine cu rotile, echipați uniform: șorturi negre, tricouri de culoare roșie, cotiere și genunchere din piele neagră. Muzică, accente arabe. Câțiva tineri așezați pe bordură, cu bărbia rezemată pe genunchi, nemișcați și cu privirea absentă. Cred că sunt drogați. „Peisajul” îmi displace profund și caut pe hartă o gură de metrou situată în apropiere, pe unde să dispar. Cât cercetez harta, se apropie de noi un individ cu tenul tăbăcit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
crimă, răpiri. Ultimul factor unificator al acestui puzzle este Coranul. Divizarea sare în ochi de departe, cu drapelele de diferite culori arborate la fiecare casă sau balcon: verde Hamas, galben Fatah, negru garda prezidențială. Totul sub un enorm balon dirijabil nemișcat pe cer post de observație și de ascultare și, ca zgomot de fond, bâzâitul sacadat de mașină de tuns gazonul al dronelor israeliene. Cei o sută de milioane de dolari vărsați de Israel Autorității (din cele șapte sute de milioane, câți
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
este de a produce o emoțiune estetică de un caracter social. Poezia e cel mai frumos dintre visuri. Ea este ca o cărare strălucită care pare că se lungește pe mare când Sirius răsare, dâră lăptoasă de lumină care stă nemișcată pe tremurul valurilor și care prin infinitul oceanului și al cerului, leagă steaua de globul nostru, printr-o rază. Ars est homo additus naturae. CĂRȚI ÎMPRUMUTATE Iosif Jack Daudet Marinescu Propos littéraires Faguet Degenerare Nordau Savel Încercări critice Antemireanu Pași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sale. Căci calul este un nobil animal. Asta se știe din cartea marelui și vechiului maestru naturalist. Având în vedere noblețea animalului, domnul maior n-ar fi mâniat să se schimbe în calul său, când silueta generalului se profilează, înspăimântătoare, nemișcată pe zarea dealului. Și mai este în fruntea batalionului nostru și domnul maior Stoianovici care are o curioasă înfățișare de om care pare că se gândește adânc, și care, lucru curios, nu se gândește niciodată la nimic. Capul său stă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
încremenite de vis, negre peisaje moarte, prin care un tren fantomatic trece. Din când în când alergăm pe lângă iazuri sau pe lângă păduri de trestii. Trestiile nu se mișcă, stau neclintite, ca-ntr-un farmec. Iazurile lucii ca oglinzile răsfrâng luna nemișcată din înnalt. O lună ciudată, atârnată parcă în văzduh, în aburi, supt un cer de albastru spălăcit de aquarelă. Totul e mut și trist, melancolic, de o adâncă melancolie neagră; triste câmpii, triste dealuri sterpe și lacuri negre, și luna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în linie cu alți pușcași, pe clina unei văi, și zvoana hăitașilor începuse. Fulguia subțire și pădurea era albă. Maistrul de vânătoare (Basile Chefneux) anunțase probabila apariție a unui mistreț, care a și căzut în bătaia aceia. Așteptând în tăcere, nemișcat și cu ochii ațintiți, deodată am simțit în preajma mea tresăriri de pași. Fără să mă clintesc, am întors ochii și mi-au apărut, oprite grațios la câțiva pași de mine, două căprioare. Ascultau larma din urmă, întrebau desișul dinaintea lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
din prima jumătate a secolului al XV-lea se caracterizează prin hiertatism, în stilul artei bizantine. La broderiile din vremea lui Ștefan cel Mare personajele “sunt animate de o mișcare intens dramatică, reținută însă, redusă la esențial”. Contrastul dintre trupul nemișcat al Domnului și curbele personajelor, care participă la dramă, sau zborul îngerilor în planul superior, atitudinea reculeasă a acestora, în planul inferior, conferă o anumită monumentalitate broderiilor moldovenești. Sfânta Fecioară stă aplecată asupra trupului neînsuflețit al Mântuitorului, în timp ce Maria Magdalena
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Doar fecioara poate pătrunde în interior și separarea ei de părinți are proporțiile inițiatice ale smulgerii din familie, resimțită ca o moarte: „Împinse cât putu împăratul, împinse împărăteasa, mânară pe vizitiu să bată și să se opintească, dar poarta sta nemișcată ca o stană de piatră. În deșert strigară, în deșert se necăjiră, în deșert plânseră, că nimeni nu-i auzi, decât biata lor fiică, care-și frângea mâinile și se obidea din tot sufletul, văzându-se tam-nisam despărțită de părinți
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Roy a zis: - Un pic mai la dreapta, prea mult, un pic Înapoi, acolo, e bine. Brusc, fornăiala s-a oprit. M-am gîndit la scenele din filme, cînd omului se oprește respirația În timpul unei operații. Îl simțeam pe Roy nemișcat În spatele meu. Bețivul a bolborosit ceva și și-a schimbat poziția. Încet, fornăiala s-a pornit din nou. Roy s-a ridicat. A zis „OK” și a pornit-o repede spre celălalt capăt al peronului. A scos din buzunar niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
jumătate, cu palmele-ntoarse Într-un gest de predare. - OK, OK, am zis și-apoi am adăugat: Bueno. Gaborul și-a băgat la loc 45-ul. Barmanul se sprijinea de bar și-mi studia arma. Tipul În costum gri stătea nemișcat, fără nici o expresie pe chip. - Esta cargado („E-ncărcat”), a zis barmanul, fără să-și ridice privirea de la revolver. Am vrut să zic „Bineînțeles - la ce folosește un pistol descărcat?”, dar n-am zis nimic. Scena era ireală și plată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
insulți, mă insulți, vii la mine ca să mă insulți!“ „Nu e vorba de insultă, dar e adevărul. Aceeași cenzură.“ „Cum eu care voiam să suprim cenzura!“ „N-aș bănui-o!“ De aici o discuție strașnică. El alergând prin casă, eu nemișcată pe scaun. „Tot astfel, d-le General, când luăm un ziar întoarcem paginile pline de isprăvile legionarilor, de portretele lor, fără a le citi, când deschidem radio[-ul] îl și închidem, auzindu-le laudele și discursurile. Legionarii au înlocuit pe
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Și el un bărbat în vârstă, personajul la care mă refer se ilustra, în contrast cu ceilalți, printr-o desăvârșită muțenie. Scund, rubi cond, purtător al unui cap leonin și al unor ochelari cu margini groase și multe dioptrii, stătea două ore nemișcat în colțul său, cu brațele încrucișate pe pântece și cu buzele strânse. Îmi părea o zeitate indică încremenită în impenetrabile tăceri pe care, de altfel, nimeni nu i le tulbura. Martor abstras, s-ar fi zis, al agi tației din
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]