3,971 matches
-
era o zi de primăvară, cu vânt aspru. Am intrat într-un spital împreună cu o cucoană pe care n-o cunoșteam, dar care s-a dat drept mătușa mea. Lasă, că te tratează altfel, dacă îi spun că mi-ești nepoată, o să vezi că e mai bine. Ea îl știa pe doctor. L-a sunat de la poarta spitalului, apoi l-am așteptat pe un coridor, lângă o fereastră. Aveam un sentiment de scârbă și totodată de frică. În general, doctorii te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
a frecat mâinile și s a uitat lung după Bătrâna, până a dispărut în curtea cu acareturi, bunicul s-a răsucit încet, mustăcind, l-a fixat oarecum distrat, cu gândul la altceva și l-a întrebat: A fost cuminte Bătrâna, nepoate? Da, bunicule! N-am pomenit un cal mai cuminte ca ea... Am dus-o de căpăstru cum ai zis matale. Cred că poate merge și singură, bunicule... Nu! Să n-o lași singură niciodată. Da, bunicule! Cum s-o las
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
luare aminte. Când era tânără o chema „Mândra”... Era așa de frumoasă și mândră cu adevărat, că nu i se potrivea alt nume. La șaretă ori la trăsură era cea mai admirată pe drum. Iar la călărit, să știi tu, nepoate, a fost cea mai elegantă! Da’ n-am mai văzut-o la șaretă... Nu mai vrea să tragă ori, ce este? Poate că ar vrea ea, dar nu mai vreau eu... Este foarte bătrână. De trei ori mai mare ca
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Că era zi ori că era noapte, a muncit la fel de bine... La un fluierat de al meu sau dacă o strigam, lăsa mâncarea, lăsa orice și venea fuga la mine. Da, am văzut. Este foarte ascultătoare... Bunicule, caii vorbesc? Da, nepoate. Vorbesc și ei în limba lor. Se înțeleg și de la depărtare. Și câinii vorbesc în limba lor și pisicile și păsările... Toate vorbesc, Tudorele, fiecare pe limba lui. Așa le-a lăsat Dumnezeu să se-nțeleagă... Da’ pot vorbi așa
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
timp, după antrenament, cum s-ar zice. Le repeți de multe ori, le arăți și animalele se obișnuiesc. Atâta. Nu vorbesc în graiul nostru, băiete. Tataie, cât de mare trebuie să fiu să călăresc? Ha, ha! Da’ grăbit mai ești nepoate... Uite, la vara viitoare te voi învăța. Întâi să văd că nu șchiopătezi la școală. Să văd că ești silitor și cuminte. Apoi... mai stăm de vorbă, răspunse bunicul ridicându-l și așezându-l pe genunchii săi. Mai întâi te
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
vorbă, răspunse bunicul ridicându-l și așezându-l pe genunchii săi. Mai întâi te voi învăța cum să te porți cu animalele. Caii, să știi tu, sunt pretențioși. Pot fi cei mai buni prieteni. Dar trebuie îngrijiți cu mult suflet, nepoate, trebuie să le vorbești blând. Așa cum vorbești cu oamenii... Bunicul vorbea monoton, cu voce blajină, plimbându-și mâna ușor pe capul băiatului ca într-o adiere caldă de vânt. Tudorel închisese ochii. Auzea ca prin vis vorbele bătrânului, din ce
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Ata trăiau singuri. El picta și citea, iar seara când se lăsa întunericul ședeau împreună pe verandă fumând și privind cerul înstelat. Apoi Ata avu un copil și bătrâna care veni s-o ajute la naștere rămase cu ea. Curând nepoata bătrânei veni și ea acolo și apoi și un tânăr. Nimeni nu știa de unde și nici al cui era, dar se instala la ei într-o atmosferă degajată - și trăiră cu toții împreună. LIII — Tenez, voilà le capitaine Brunot, zise Tiaré
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-o-ncoace. Doamne tare-mi plac amorezații ăștia! Parcă întinersc și eu pe lângă ei. Și iubiți-vă cât vă place, tinerețea e scurtă și pe urmă îi duceți dorul ca mine. Aveți colea grădinița, dincoace teiul cu umbra lui. Zău, nepoate, dacă te muți aici, prinzi rădăcini ca pomul și nu mai pleci. Dar să ne înțelegem: dacă n-ai o drăguță, vezi de altul. Moșul începu să mă intereseze. L-am descusut: ― Mai ai și alți chiriași? ― Da, încă o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cred urechilor. Bizar omuleț! Nu-l cunoșteam decât de câteva minute și parcă eram prieteni de când lumea. ― Închiriez camera, domnule Coleșiu. ― Ce Coleșiu? Ce domnule? s-a rățoit la mine. Mie să-mi spui unchiule, iar eu o să-ți spun nepoate, și am terminat. Fără multă tocmeală. ― Bine... unchiule, așa am să-ți spun. Dar să ne înțelegem: cât îmi ceri pe cameră? ― Îmi dai cât poți și gata, am încheiat tîrgul! ― Nu, nu așa. Fixează-mi o sumă. ― Ia mai
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
vârful urechilor. ― Uite, Cosânzeana, ce sfioasă e! îți vine s-o mănânci ca pe o piersică și, fără altă explicație, Coleșiu o sărută familiar pe obraz. ― Să nu mi-o scoți din minți, unchiule, i-am spus în glumă. ― Lasă, nepoate, că ai scos-o dumneata înaintea mea. Proprietarul, sfătos, s-a apucat să ne povestească secvențe din lunga lui viață. Cea mai interesantă mi s-a părut aventura cu Yvonne Rossignol, vestita primadonă de la sfârșitul secolului trecut. Venise de la Paris
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
E la Paris. S-a retras de mult din teatru. Nu m-a uitat însă. Ne scriem mereu, în fiecare lună câte un răvaș... ― Și n-ai vrea s-o revezi? Coleșiu o privi lung, clătinând capul a tristețe. ― Nu, nepoată. De ce să-i omor amintirea? O port în mine tânără și frumoasă, așa cum arăta acum o jumătate de secol când am cunoscut-o. De ce s-o revăd devastata de cei 80 de ani ai ei? Bătrânului i se umeziră ochii
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
urmă ini-am dat seama că e pur și simplu stupid ceea ce făceam. Reveneam acasă, frânt de oboseală, în camera mea pustie. Coleșiu cu care îmi împărțeam urâtul (Veverița și Urangutanul erau și ei plecați) mă mustra mereu: ― Rău ai făcut, nepoate, că v-ați certat. (Nu știa, nu-i spusesem adevărul, știa numai că ne-am certat.) Mare greșeală! Caută și împac-o! O fată ca ea nu găsești de două ori. Nu te uita așa la mine, că știu ce
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
-Bine, bine, am înțeles, că timpul va fi frumos și că oamenii pot pleca fără grijă la munca câmpului. Acum vă las, auziți și voi că mă strigă tatbătrân. -Magnolia! Magnolia! Pe unde umbli trancaleuca? își striga de zor bunicul nepoata. De când i-au murit părinții, Magnolia a rămas în grija bunicilor Grigore și Saveta Anastasie și, de mult ce o iubeau, nici când dormeau liniște nu aveau. -Tu, Saveto, n-ai văzut-o pe Magnolia? și-a întrebat moș Grigore
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
știind că acesta de multe ori se ferea să nu fie observat. -Știu, bunicule, ce am de făcut, să mă duc după apă vie în pădurea Suharău, a zis Magnolia fără prea mare bucurie. După ce bunicul și-a privit îndelung nepoata a observat că pe obrăjorii ei roșii s-a așternut o umbră de neliniște după ce i-a promis că va pleca după apă vie. Pentru liniștea lui, o întrebă: -De ce te codești când este vorba să te duci după
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
să se joace cu mine și s-au bucurat atunci când m-au văzut prima dată, apoi au zburat. Într-o altă zi am prins și m-am jucat cu o șopârlă ... -Și? și? a insistat bătrânul simțind că frumoasa lui nepoată mai are de spus. -Păi ... știi, tatbătrân, păsărelele erau agitate; le-am simțit atunci când am intrat în pădure și nu numai pe ele, ci și alte păsări care parcă mă urmăresc. Aud apoi cum ciripesc pe rând, pe măsură ce înaintez în
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
amarnic după locul în care a fost orânduită zămislirea ta. Și suferința sufletului tău pe care o numim dor te va urmări toată viața ca o umbră a unui trecut minunat și a unui loc de poveste. Îți spun ție nepoate, că din tot neamul nostru tu vei fi acela care vei călători cu picioarele, nu doar cu mintea așa ca noi. Deși avea o vârstă destul de înaintată, niciodată nu se simțea bătrân de sănătos ce era. Parcă ieri era, așa
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
priceput mare lucru. Un locuitor de lângă mare nu scoate din minunea ce se desfășoară în fața lui decât posibilitatea de a face plajă sau de a mânca pește mai des și mai ieftin. O dată cu menajul Axente au apărut și celelalte două nepoate ale lor, Viky și Roza. Pe Viky, sora Ioanei, o cunoșteam mai de mult: grațioasă, descurcîndu-se ușor printre oameni, plăcând imediat băieților, întrebuințînd cu ușurință câteva cunoștințe despre muzică sau literatură căpătate din conversațiile mele cu Ioana și impresionând chiar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
toți cei ce au cunoscut pe Viky. Și cunoștințele ei mai vagi sau ale doamnei Axente. Și chiar străinii. Toți n-au decât de câștigat văzând o fată așa de frumoasă, de care doamna Axente poate spune cu mîndrie: "Este nepoata mea!" Ca să nu se întîmple încurcătură, oamenii să intre pe o parte și să iasă pe alta. Și doamna Axente se gândește cu emoție că așa a citit în ziare că s-a făcut la regele Carol I. O să avem
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Îi dăduseră foc în zori. — Nu vreau să am o viață lungă, spuse una dintre femei. Ce fel de viitor voi vedea? Să fie oare acesta sfârșitul clanului Seniorului Shingen? Călugărița, care era mătușa lui Katsuyori, fermecătoarea fată, care era nepoata lui Shingen, soțiile membrilor clanului și servitoarele lor - toate erau înecate în lacrimi, ținându-se unele de altele pe când plângeau sau strigându-și copiii. Ace de păr din aur și alte podoabe rămâneau în drum și nimeni nu se ostenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
gustul acelor dulciuri, râse el din nou. — Ai auzit, Unchiule? întrebă grandios Genba. Dă-i ceva bun lui Hideyoshi. Dacă-i ceri să-ți maseze acum picioarele, s-ar putea chiar s-o facă. — Nu întrece măsura cu jocul ăsta, Nepoate. Ascultă, Senior Hideyoshi, îi arde doar de glumă, atâta. — Nu face nimic. Păi, chiar și acum masez ocazional picioarele unei anumite persoane. — Și cine să fie aia? întrebă Genba, cu un rânjet disprețuitor. — Mama mea. Împlinește șaptezeci de ani, anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
afecteze sănătatea stăpânului lor. — Cinstita dumneavoastră mamă și Doamna Nene vă așteaptă de aseară. Ce-ar fi să vă duceți înăuntru ca să vadă că sunteți bine? propuse Miyoshi, cumnatul lui Hideyoshi. Când intră, le găsi pe mama, pe soția, pe nepoatele și pe cumnatele sale așteptându-l. Deși nu dormiseră deloc, îl întâmpinară aliniate, în genunchi, cu palmele pe podea. Hideyoshi trecu prin dreptul capetelor lor plecate, zâmbitor și cu ochii scânteietori. Când ajunse în cele din urmă, în fața bătrânei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un călăreț singuratic ieși din ceață, dând pinteni calului dinspre postul lui Kyutaro, către scaunul de campanie al lui Hideyoshi. În urma lui alerga un singur samurai inamic, însoțit de trei fete. — Nu trageți! Opriți atacul! strigă călărețul. Fugarele erau, desigur, nepoatele lui Nobunaga. Neluându-le în seamă pe purtătoare, soldații priviră cum șase mâneci elegante trecură pe-alături, umezite de ceață. Sora cea mai mare o ținea de mână pe cea mijlocie, care, la rândul ei, avea grijă de mezină. Mergeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
e posibil?... Nedumerirea ei poate că se atenuase în lunile ce urmaseră, dar cu siguranță nu dispăruse. Se nimerise ca în bucățica de vacanță de vară pe care Iulia și-o petrecea la Brașov, numai între ele două, bunică și nepoată, să cadă ziua de naștere a Iuliei. Chiar în acea zi, cu puțin înainte de prânz, cineva sunase la ușă și mama ieșise să deschidă. Era poștașul. Aveți o telegramă, a spus el. Nu vă neliniștiți, e de bine. O felicitare
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nu mai trebuia să mă mire că Lorne avea niște idei cam ciudate despre sine. Of, ce zi lungă. Bah! ce zi. Știi ce oră e, ora mea? Patru după-amiaza. Hei, dacă ați fi acum aici, soră mamă fiică iubită (nepoată, mătușica, bunicuță), poate că am putea să discutăm puțin și să ne îmbrățișăm - nimic necurat Doar giugiuleală. Poate că mă vei lăsa să-mi pun fața mea mare în scobitura delicată dintre omoplații tăi. Crede-mă că ăsta e singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu nerăbdare. — Ți-e chiar atât de rău? m-am speriat, uitând protocolul. — Te caut de trei ani. Nu crezi c-am așteptat destul? vociferă Ioana râzând. Nu mi-ai răspuns la nici o scrisoare. Mi-am zis că am o nepoată nesimțită. — Poate că ai avut o adresă greșită, m-am bâlbâit. Nici nu știi ce-ar fi însemnat pentru mine să am o scrisoare de-a ta... — Hai, nu mai lungi vorba și vino! Ai să stai în atelierul meu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]