6,179 matches
-
fi simțită ca taină a divinității, o mărturisește de pildă un scriitor creștin, Léon Bloy, care scrie printre altele: "Fie că Viața se găsește în oameni, în animale ori în plante, este tot Viață, iar când sosește clipa, punctul acela nevăzut numit moarte, Isus se îndepărtează tot așa de bine dintr-un copac cât și dintr-o făptură omenească."35 CAPITOLUL IV Existență umană și viață sanctificată Existența "deschisă" spre Lume Scopul ultim al istoricului religiilor este să înțeleagă - și să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
un ritm turburător. Până în ianuarie 1913, nici Antonio Joîo, nici Afonso Costa nu fac parte din guvern. Costa transformă vechile societăți secrete revoluționare într-o nouă organizație secretă, "furnica albă" (formiga branca), numită astfel pentru că, asemenea termitelor, membrii ei lucrau nevăzuți la surparea Statului. În formiga branca se aflau, printre alții, foști criminali eliberați după instaurarea republicii și deveniți apărătorii noului regim. Toți alcătuiau un corp de elită la dispoziția lui Afonso Costa și exercitau cea mai severă teroare. Antonio José
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
plăceau deloc. Erau întunecoase, umede, apăsătoare și ostile. în spatele fiecărui copac, al fiecărui tufiș se putea ascunde un pericol pentru el și pentru tovarășii lui; astfel că foșnetul frunzișului, stârnit brusc, ori chiar numai zgomotele mici, neașteptate, pe care animale nevăzute le făceau din când în când pe sub așternutul de frunze, îl făceau să stea în permanență într-o stare de alertă. Nu pentru că nu s-ar fi încrezut în Audbert: țărănoiul ăsta căpos se temea, în mod cert, prea tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acestuia din urmă se foiau, între timp, încoace și încolo pe acolo, ocupați să îngrijească răniții și să dezbrace morții. Prin urmare, nimeni nu-i dădea vreo atenție. însă, când încercă să dea un pas înapoi și să se facă nevăzut, Khaba se răsuci și îl țintui pe loc cu o privire amenințătoare, cu mâna deja pe mânerul săbiei. — Așează-te acolo și stai liniștit! îi porunci, arătându-i un pietroi de la marginea drumului. Ascultător, Audbert se îndreptă într-acolo, simțind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cercetare, ca să aibă timpul necesar să se familiarizeze cu soldații, să cunoască cât de cât teritoriul. Oricum, după câte se părea, prima zi la comandă îl ducea pe urmele dușmanului căutat atât de îndelung, chiar dacă acesta rămânea pentru moment încă nevăzut. Nu le luă mult să ajungă la capătul povârnișului și să afle cărarea largă de pământ, care, însemnată adânc de urmele cailor, urca spre micul burg. Sebastianus zări primul mort chiar la unde începea satul, nu departe de o adăpătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în fața lor, unul dintre burgunzi ieși cu chipul înnegurat. — Acolo înăuntru toți sunt morți, anunță. Un bătrân și două femei. Alte cadavre fură găsite printre ruine. Un soldat, care-și mânase deja calul dincolo de marginea locului viran și cercetase partea nevăzută a unei case, îi chemă pe toți, strigând tare. Alergând împreună cu ceilalți, Sebastianus se trezi înaintea unei miriști și a unei mici grădini de legume, unde descoperi alte trupuri. însă soldatul privea spre casă. Romanul urmări acea privire și rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu o secure, însă romanul îl mătură cu puternică lovitură oblică înainte să-și repeadă arma. Un altul, după o clipă de șovăială, lăsă să-i cadă sabia scurtă pe care o strângea în mână și căută să se facă nevăzut, dar fu împuns de sabia lui Sebastianus. Al treilea se azvârli în apă și fugi cu zgomot mare prin apă, înspre desișuri. — Prindeți-l viu! strigă prefectul, oprindu-l cu mâna pe Maliban, care tocmai întindea iarăși arcul său ucigător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unui războinic îl ajunse și în țintui în noroi după câțiva pași. Rezervele se împuținau, iar pentru cină un câine mergea de minune. Tovarășul său, mai iute de picior ori poate doar mai norocos, izbuti, în schimb, să se facă nevăzut în întuneric, printre mărăcinii ce înconjurau satul. Balamber nu reușise să se răsucească la timp spre copilă, care deja pornise să se strecoare iute printre războinici, cu aceeași intenție. Odolgan, care descălecase și el, o urmări și o prinse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câte ceva în carnetul său: "Oare așa arată iadul? Atunci înțeleg frica fizică de moarte a chiar celui mai năpăstuit și nefericit dintre credincioși. Oare tulburări de percepție mă fac să văd tăvi cu foc mocnit, purtate prin aer de mâinile nevăzute ale unui mag păgân, celebrând un ritual demonic? Vrea să se omoare pe el, așa cum și-a propus, trăgându-și după el și gardianul, cum odinioară servitorii erau omorâți și îngropați la un loc cu suveranul, pentru a-l însoți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de metal o monedă care declanșă mecanismul unei cutii muzicale. Pe acordurile unui vals vienez găina țâșni în picioare și, rotindu-se în cerc cât îi permitea cușca, execută câteva mișcări stângace ca o marionetă pusă în mișcare de sforile nevăzute ale rutinei. Când ultimele acorduri ale valsului se stinseră, mecanismul automat lăsă să curgă într-un jgheab câteva grăunțe, pe care găina le ciuguli tot atât de mecanic precum dansase, după care își reluă locul și starea dinainte. Ce spectacol oribil! murmură
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și tichie conică pe cap suflau congestionați de efort în trompete disproporționat de mari. Se scălămbăiau în fel și chip, spuneau măscări și zeflemiseau cu vorbe nerușinate privitorii, trăgându-i de mânecă sau vârându-se pe sub poalele muierilor. Se făcură nevăzuți, pentru a reapărea într-o clipă, unul trăgând de un lanț și altul călărind un porc înnebunit de spaimă, pe care-l înțepau, făcând animalul să grohăie și să guițe a moarte și pe gospodari să se înghesuie să vadă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ienupărului le întremară puterile. Porniră din nou, cu noaptea în cap, însoțiți de chemările lugubre ale sălbăticiunilor. Pimen îl purta pe scurtături abrupte și pe cărările secrete ale jivinelor. Deodată, călugărul dădu la o parte niște tufișuri și se făcu nevăzut în piatra muntelui. Bătrânul îl urmă într-un soi de galerie naturală, strâmtă și joasă, prin care te puteai strecura cu greu, de-a bușilea. Câteodată locul se înălța, cât să stai încovoiat în picioare, dar fiind întuneric beznă Bătrânul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de foame sau sfâșiați de lupi. Nimeni n-a știut bine cum arăta, căci întotdeauna când tâlhărea se deghiza, luând cu ușurință orice înfățișare, chiar și de fătucă tânără sau de bătrân decrepit. Se spune că uneori se făcea chiar nevăzut, purtând la subsuoara stângă un medalion conținând o inimă de liliac, un ochi de găină neagră și un creier de broască râioasă. Umbla vorba că a prins o dată un pui de năpârcă și l-a băgat într-o cușcă închisă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
a prezentei cronici este decodificarea, valorificarea acestei lumi paralele, secunde, mustind de înțelesuri, care ne exprimă într-un mod tulburător identitatea, cum în Arhivarul valiza gornistului "cu vertebră de delfin". Acolo zac "etajele" secrete ale ființei, de unde respiră, discret și nevăzut, misterul stocat în memoria obiectelor. O biografie încape într-un dosar, destinul omului se citește mai degrabă pe capacul unui ceas de buzunar sau într-un "jurnal de vise". Dar câți dintre noi mai știu să viseze cu adevărat? Vitalie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
le spune: "Fraților, cât suntem de nenorociți!" Natura își urmează cursul cu aceeași fatalitate și nepăsare în piatră, în arbore, în om, în toată materia. A trăi, este a te strecura prin legile naturii ca printre niște curse complicate și nevăzute, spre a-ți păstra, în forma dată ție, cele câteva zeci de kilograme de materie, pe care ți le împrumută vremelnic natura și care sunt tu. Sistemele de gândire și curentele artistice atârnă de momentul istoric. Momentul istoric atârnă de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din cer până-n pământ se mișca venind din munte. - Ne-apucă ploaia! Să fugim! Am pornit repede la vale. Dar ploaia trecu cotropitoare peste Târgu-Neamțului, înaintînd triumfal înspre Moldova și trimițând până la noi frânturi umede de vânt, ca niște șfichiuri nevăzute. Doamna M... era în cerdac. - Am o foame de lup! strigă Adela de pe scări și se repezicu gura deschisă la doamna M... s-o mănânce... în sărutări. - Ce-i cu voalul tău, Adela? Și de unde ai găsit tu atâția scai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dârză. Nu se auzeau decât greierii și cosașii, țârâind a secetă, cei de aproape stăruitor și provocant, cei de departe discret și tainic, ca fâșâitul trist al unor beldii 1. Câteva clipe se amestecă și toaca măruntă a unei căruțe nevăzute de pe șoseaua din vale. Știam un mijloc, descoperit altă dată în chiar acest loc, de a transfigura peisajul, dîndu-i o noutate fantastică. Lipirăm amândoi obrazul de pământ, și ceea ce adinioarea era vertical deveni orizontal (și invers), departe-n infinit, și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
răposatului meu buldog să doarmă; brațele fotoliului, îmbrăcate în pluș murdar, fuseseră supte și năclăite de bale de-a lungul multor coșmaruri canine. Unchiul tatălui miresei - marele meu prieten - părea să se fi evaporat. Și doamna de onoare era de nevăzut. — Într-o secundă vă aduc ceva de băut, le-am spus stingherit, tot străduindu-mă să forțez butonul aparatului de aer condiționat. — Mi-ar prinde bine o băutură rece, a rostit o voce foarte familiară. M-am răsucit și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Dar parcă Îți plăcea vinul“ Îl zgândăra Mașa cu un glas mieros. „Acum nu mai bei?“ „De zece ani de zile nu m-am mai atins de băutură...“ „Minți, spunea femeia, abia au trecut șapte ani de când te-ai făcut nevăzut și În ultimii trei ani cât te-ai Învârtit pe aici, ți-ai făcut de cap...“ „Aici timpul trece mai repede. Săptămânile și anii au altă măsură...“ „Dar cu muieri străine te mai Încurci?“ „Nu mă mai Încurc cu nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În satul ei omenirea pierea de la sine. Se stingea ca un foc spuzit. Prin urmare, nu mai era nevoie de nici un fel de potop, de nici un fel de Noe sau de arcă, satul se ducea de râpă, măcinat de carii nevăzute zi de zi. Totuși, de ce-i era teamă Mașa nu scăpă. Pe neașteptate, Extraterestrul, care părea ușor abțiguit, se ridică de pe scaun și se apropie de canapea. Mașa dormise prost, răsucindu-se de pe o parte pe alta, astfel că așternutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
buzele parcă se transformaseră În două suluri de pâslă zgrunțuroasă, care atunci când se mișcau scoteau un foșnet tare neplăcut. - În trup, sufletele sfârâie ca niște clătite-ntr-o tigaie, adăugă pe un ton ce se voia voios vizitatorul. O mână nevăzută le aruncă În aer și le Întoarce când pe față, când pe dos, ca să se rumenească bine. Urli, țipi ca apucatul și Încerci să scapi de chin, să evadezi, dar Încotro? Peste tot e pulbere și praf cosmic. Și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ațintiți În zare, cocoșii Își Învârtoșară crestele și, plecându-și capul pe o aripă, stăteau și ei În așteptare. Satul părea cufundat Într-o liniște mormântală, de rău augur. Și doar frunzele mesteacănului continuau să fiarbă, cuprinse de o furtună nevăzută. Deodată, toaca bisericii Începu să bată, chemând lumea la slujbă. Prin colbul siniliu al uliței, Mașa văzu câteva umbre care se Îndreptau spre sfântul lăcaș și se Întrebă de ce bate toaca la o vreme atât de nepotrivită. Cupolele bisericii Preobrajenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
acel sentiment de groază, de oroare față de sine pe care-l stârneau cuvintele spuse pe șleau. Ascultându-le, Mașei Îi venea să-și ascundă fața În mâini și să fugă undeva pe câmp, cât mai departe de lume, și acolo, nevăzută de nimeni, să se prăbușească În genunchi și să-i ceară iertare Dumnezeului ei orb, care a fost martor gândurilor sale păcătoase. Călugărul de care auzise Mașa trăia Într-un ținut Îndepărtat al Rusiei. Și poate pentru că mănăstirea se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Sophia. Și acum, poftim răsplata pentru serviciile dumneavoastră, stimate domn“ - și-i vârî În buzunarul de la piept mulțimea de bancnote. Apoi, fără a-i lăsa timp să se dumirească, tot retrăgându-se și scăzând mereu În dimensiuni, șobolănița se făcu nevăzută În aceeași gaură din care ieșise ceva mai Înainte. Ippolit mai bău două borcane de Royal, tot pipăind grivele În mână și așteptând ca animalul să se ivească din nou. Între timp, se lumina de ziuă, portul Începu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Câteva momente stătu În expectativă, În cele din urmă fu nevoit să semneze - la insistențele jucătorilor - obligându-l pe Doctor să numere banii. Imediat Gironda le servi o mică gustare, mai aduse câteva sticle cu băutură, făcându-se din nou nevăzută. Jocul de noroc, se reluă cu o deosebită asprime! Atât Doctorul, cât și adversarul său, Învârteau zarurile În mână, și le azvârleau cu o asemenea furie, Încât timorate, bietelerefuzau să ofere șansă unuia din jucători. În această insuportabilă tensiune nervoasă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]