4,526 matches
-
Dar vaietul venea din altă parte, de sub un morman de paie, unde, legat cu lanțuri de un stâlp, zăcea, Însângerat și cu căluș În gură, Neidhard, stăpânul conacului. Îl dezlegară și-i șterseră sângele de pe fața tumefiată și stropită cu noroi. Lacrimi grele i se prelingeau din ochi. Abia mișcându-și membrele Îndurerate, bătrânul castelan se Închină În fața stăpânului: — Mărite stăpâne, iartă-mă. N-am cunoscut gândurile mișelești ale trădătorilor. Mă rugaseră să-i adăpostesc pentru a putea face În fața Măriilor
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Stouff sunt supravegheate de oamenii noștri, cetatea e până la acest ceas Înconjurată, astfel că nici o pasăre măiastră nu poate trece. Stăpânul nu vrea să-i scape pe cei doi ticăloși, Eglord și Adalbrecht, care au târât cinstea cava lerească În noroi și s-au făcut vinovați de fărădelegi nemaiauzite. Veștile Îi umplură pe toți de neliniște, astfel că starețul porunci să se pună șaua pe cal și, cu o iuțeală de necrezut, porni de Îndată, Însoțit de doi frați, spre Freiburg
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai putem ieși, spuse cerșetorul. E prea târziu. Peste tot mișună soldați. Nu putem ajunge la poartă. Simeon Își pierduse glasul. O durere cumplită Îl Încerca și o ură neputincioasă, ca odinioară când culesese rând pe rând mădularele Însângerate din noroi. În minte Îi reve neau iar icoanele cumplite care Îi chinuiseră tinerețea. „Doamne, cum de poți răbda atâta ticăloșie? Atâția oameni tineri cu viitorul zdrobit! De ce nu trimiți o ploaie de foc de sus, ca să ne pârjolească pe toți, de-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Freiburg, Împreună cu ceilalți trădători din Molsheim, care și-au meritat pedeapsa... Iar dacă a murit, Îi vom atârna leșul acolo, În rând cu tâlharii. Prin faptele lui a decăzut din demnitatea de cavaler, a cărei cinste a târât-o În noroi! Pe Adelheid, care nu-și revenise, o așezară cu grijă pe o litieră adusă În grabă. Nu se trezi din leșin și nu putu să vadă că alături era targa cu leșul lui Bodo. Deși minunații lui ochi violeți se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
localnicii că n-ar fi fost vorba decît vreo 5 - 6 km. neasfaltați, numai că eram conștient că trebuia (peste câteva ore) să și revin pe același traseu, spre casă. Dacă mai și ploua între timp, mă închipuiam derapând pe noroiul alunecos, cu apa șiroindu-mi pe spate pe un drum necunoscut, devenit din cauza aceasta și mai lung. La deal, derapându-mi roata pe pietriș, pentru că-mi cuplasem pinioanele cele mai mari (asta înseamnând viteză foarte mică dar efort moderat
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
ploaie de vară și, poate din această cauză, am găsit greu casa măicuței pentru care aveam o altă scrisoare de recomandare. În copilărie, poposisem vreo două săptămâni într-o casă aflată în apropierea mormântului Veronicăi Miclea. Căutând acel loc, savuram noroiul de pe jos, pe când hălăduiam prin ploaie, pe alei înguste. Măicuța nu avea o mână și se trăgea din satul bunicilor mei. Mă primi cu ospitalitate, rapid îmi pregăti o gustare care, trebuie spus, mi-a prins tare bine. Ploua mereu
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
în poziție verticală, pe roți. Le-am târât culcate și, cum s-a nimerit, alunecând și murdărindune, ca după ploaie. A urmat un urcuș infernal prin pădure pe o potecă relativă, plină de crengi rupte și vreascuri ude, uneori prin noroi și băltoace, vânând marcajele bine ascuse de cei care le plasaseră, ca pentru relaxarea prin orientarea turistică. Eram obosiți, nu apărea nici un indiciu care să ne arate că ne-am fi apropiat de vreo așezare omenească și, timpul trecea. Îngrijorați
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
găseam un drum sigur, riscând să ne prindă noaptea în pădure. Din fericire am ajuns la un drum, printre îngrădituri specifice zonei de munte, apoi printre case izolate. Aveam să aflăm mai târziu, erau din Sucevița. După zguduiturile, gropile cu noroi și chinul drumului de până atunci, nu ne venea să credem cât de bun era asfaltul, care nu era departe. Din păcate, la motel nu ne-am putut caza, dar am fost dirijați către casa unui pădurar, la poalele muntelui
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
ci foioase). Ne-a ajuns un camion; surpriză, același care ne ajutase mai înainte! Nu mai știu cât ne-a transportat, însă odată coborâți, am sesizat aspectul specific localităților miniere - munți retezați, piatră goală, guri de mine, vagonete, praf, și noroi. Ajunsesem (se însera) la Leșu Ursului, iar până la Broșteni drumul era doar prin pădure, fără posibilități de popas. Se impunea să ne odihnim și să dormim undeva. În urma multor insistențe, un portar de acolo ne-a oferit, până la urmă, o
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
o masă cu o băncuță la umbră, pe care aproape m-am prăbușit, am mâncat și mi-am refăcut forțele. Ăsta era doar începutul, și nici nu ajunsesem la munte. Vedeam la stânga, în vale, niște stâlpi și șoseaua. Atunci, după noroiul de care scăpasem împroșcat și eu și bicicleta, asfaltul îmi părea un vis. Trecând printr-un sat al cărui nume nu mi-l amintesc, am zărit departe, în urmă, orașul Buhuși. Pe bicicletă la vale, am ajuns în sfârșit la
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
acoperit de o mulțime de ambalaje: cutii de conserve de toate mărimile, hârtii de împachetat, sticle de toate dimensiunile și formele, batiste mototolite, mănuși desperecheate, pantofiori de copii și chiar păpuși. Totul era călcat în picioare, strivit și înecat în noroi. Vuietul avioanelor era tot mai puternic. Silvia m-a ținut tot timpul de mână, tot timpul, de acasă și până la tranșee. Hai, Titi, să coborâm. Dă mânuțele la mine. Așa. Ținându-mă strâns de mâini, mi-a dat drumul, ușor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
era întinsă pe spate cu pansamentul pe burtica ei inocentă, iar eu în picioare, lângă ea, pătruns de responsabilitatea majoră ce-mi revenea, monitorizam evoluția tratamentului salvator. Mama s-a dus la fată, s-a uitat la cârpa plină de noroi verzui, urât, de pe abdomenul ei, a îndepărtat-o și a ridicat fetița în picioare. De-a ce vă jucați voi aici, copii?? a întrebat mama, contrariată foarte. Ne jucăm de-a "doctorul și bolnavul", am răspuns prompt, la unison, atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Rozinka, unde stau copii ăștia pe ploaie? N-ar fi mai bine să te duci după ei? Ce spui? Da, mama, ai dreptate. Uite, iau umbrela și plec. În momentul acela, eu și Silvia am intrat în bucătărie. Plini de noroi pe picioarele desculțe, uzi și înghețați. Vai de mine și de mine, Silvia, cum e posibil să faci asemenea prostii? Iartă-mă, mama, că am stat cu Titi atât de mult la Amaradia. Dac-ai ști cum arăta... Lasă, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
deasupra textului, adică fiorul metafizic. Dacă ai dus textul dincolo de metafizic, dacă-l bălăcărești în fiziologic, dacă-l umpli de organe sexuale și înjurături birjarerești ("poezia roz"!) pentru a șoca, pentru un ieftin vedetism, dacă latrinizezi textual și arunci cu noroi în sfinți, dacă nu crezi în inspirație și accepți ingineria textuală doar pentru că ți-ai cumpărat destul de ieftin umbrella postmodernismului, ești un făcător de teribilisme fără de orizont și atît. A. B. Ce se mai scrie astăzi? A evoluat sau involuat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de acolo nu călătoriseră niciodată cu trenul, îl vedeau mărunt, ca pe o mini-jucărie, doar de pe dealul situat la trei kilometric de linie, unde se duceau cu oile la păscut. Când puteam, mă duceam și eu în Iași, călcând anevoie noroaiele sau nămeții. Iarna 1962-1963 era una foarte grea, cu temperaturi mult sub treizeci de grade și nămeți uriași. Într-o zi, mă întorceam de la Iași și mă pregăteam să urc dealurile către sat. I-am dat binețe cantonierului, care m-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de plată, se atașau vechilor camarazi. Explicabil, Revoluția nu crease peste noapte nici oameni noi și nici caractere! În acest context, sub forme de deghizament criptocomuniste meșteșugite, vechii culturnici reveneau masiv în scenă, sub Ion Iliescu, împroșcând din greu cu noroi. Toți care vroiau să construiască în acele vremuri ceva, erau considerați dușmani și trebuia să li se dea în cap. Prin 1992, unul dintre aceste edecuri mă atacă în presă pentru o lipsa în gestiunea revistei de 15-20 de lei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
unii vânători, că pe alocuri erau atât de numeroși, Încât puteai merge pe spinările lor. Pe câmpiile pe care pășteau, pe alocuri erau așa numitele walows, gropi făcute de bizoni cu copitele și cu coarnele, În a căror umezeală și noroi se Îngropau pentru a se răcori și a se feri de insecte. Adânciți În noroiul acestor gropi, nu ofereau omului decât greabănul (cocoașa) lor. O altă urmă a lor o constituiau așa numitele „horele zânelor”, care nu erau altceva decât
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
Pe câmpiile pe care pășteau, pe alocuri erau așa numitele walows, gropi făcute de bizoni cu copitele și cu coarnele, În a căror umezeală și noroi se Îngropau pentru a se răcori și a se feri de insecte. Adânciți În noroiul acestor gropi, nu ofereau omului decât greabănul (cocoașa) lor. O altă urmă a lor o constituiau așa numitele „horele zânelor”, care nu erau altceva decât cercuri iscate din bătătorirea pământului de câtre masculii ce se Învârteau În jurul turmelor de femele
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
Îndopare le vând. Drumurile sunt rele. În afară de șoseaua internațională spre București, celelalte lasă de dorit. Foarte multe căruțe, cu superbi cai Nonius, le deteriorează. Alt cerc al lui Thunen. În apropiere de frontieră, cei 3-4 km Îi parcurg greu din cauza noroiului. La vama româneasca. Încurcături cu mașina Am pus piciorul pe pământ românesc În seara de 8 Octombrie. Vameșul ne primește cu binețe, dar la urmă colac peste pupăză, ne cere să plătim vama mașinii, 60.000 lei. Îi perorez că
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
comuniste. Dintre studenții care nu erau de partea lui Țurcanu a vorbit 'Nutti' Pătrășcanu, probabil anume solicitat în acest sens. Pătrășcanu a fost prudent, explicând că toți deținuții doresc o reeducare, dar că ea trebuie realizată altfel decât împroșcând cu noroi în vechile credințe. După un scurt discurs în care a condamnat crimele antilegionare și acțiunile lui Carol al II-lea, Țurcanu l-a acuzat de ipocrizie, afirmând că din cauza lui stau în închisoare; astfel, s-a năpustit asupra lui, l-
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
a căzut întâmplător în mână când a intrat în taverna politicianismului... Putea foarte bine, ca în loc de dl. Al. Constantinescu, dr. I. Flondor să întâlnească alt politician, căci asemănarea între politicieni e surprinzător de mare. Toți seamănă ca niște picături de noroi. Asemănarea așa de pronunțată între Petre P. Carp și dl. Iancu Flondor a concentrat dintr-o dată toate simpatiile din vechiul regat în preajma lui. Moldova, în special, se simte măgulită că a doua intransigență morală răsare tot în ținuturi moldovenești.” Iar
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
naționalist-democrat, avându-l ca șef. Doar dl. Iorga nici pe Caragiale nu-l iubea căci era Tachist. Istoricul după ce a grupat pe cele mai desăvârșite talente - la Semănătorul - pe care el singur le-a ridicat, tot el a zvârlit cu noroiul din sufletul său în Octavian Goga, Chendi, Sadoveanu și alții care l-au părăsit. E regretabil când dl Iorga joacă rolul unor anumiți oameni politici scriind în felul cum a scris despre dl dr. Iancu Flondor. E din cale afară de
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
iar Bucevschi al nostru nu are ce lucra”... Din cele de mai sus rezultă că Const. Cehan Racoviță nu era de acord cu aducerea la Cernăuți a unor specialiști din vechiul regat, dar opiniile sale trebuiau susținute nu înotând în noroiul vorbelor, ci cu argumente, cu vorbe alese, de intelectual. Pe bună dreptate revista Satirul din localitate a publicat, iar Timpul a preluat epigrama „Lui Cehan Racoviță: Timpul a făcut ca noi Să-ți cetim și Timpul Dar de scrisul - de
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
avea mai sfînt, familie, prieteni, iubită sau soție, pe Dumnezeu; nimic nu era iertat, era pus să inventeze cele mai îngrozitoare lucruri la adresa celor dragi, cu detalii de neimaginat despre prostituarea mamei, incesturi etc. Toată viața intimă era umplută cu noroi. Cînd orice urmă de personalitate dispărea sub tortură și propria avalanșă de aberații, abia atunci Țurcanu îl considera pe deținut demn de a fi admis în rîndurile O.D.C.C. (odecaca după pronunția ascunsă a celor din celule). În ultima etapă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Cred că mi-am rupt piciorul, abia pot să-l simt și dacă-l simt, doare ca naiba, nu pot să-l mișc. Fernic îl găsește în câteva secunde după voce. Se apleacă înspre el și intră și el în noroi. — Da, pare o băltoacă asta, naiba știe... Te poți mișca ? — Nu... — Hai că te trag eu, și Fernic îl prinde de mâini și îl trage până pe drum, pe pământ uscat și piatră, în timp ce Cristi urlă de parcă l-ar fi lovit
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]