5,154 matches
-
ce se petrece și-n cazul lui Grigore Vieru" (p. 158); "neutralism ontologic"(p.168); "adevărul pomenit e ontologic" (p. 245); "am răsturnat întâietatea ontologică a principiului matern în imaginarul poetic vierean" (p 257); "apa dobândește cea mai înaltă demnitate ontologică" (p. 345); "E o strădanie excepțională a lui Grigore Vieru de a atinge ținta logică și ontologică a proverbului atunci când scrie poezie..." (p. 376). O acceptare generalizată a poziției estetice a poetului este vectorul critic esențial. Theodor Codreanu îl apără
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
e ontologic" (p. 245); "am răsturnat întâietatea ontologică a principiului matern în imaginarul poetic vierean" (p 257); "apa dobândește cea mai înaltă demnitate ontologică" (p. 345); "E o strădanie excepțională a lui Grigore Vieru de a atinge ținta logică și ontologică a proverbului atunci când scrie poezie..." (p. 376). O acceptare generalizată a poziției estetice a poetului este vectorul critic esențial. Theodor Codreanu îl apără pe Grigore Vieru în orice circumstanță și în dubla sa ipostază, de poet și de simbol al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se numără printre cele mai reprezentative și incitante lucrări care propun cititorului o imagine critică asupra poetului basarabean pe cât de multiaspectuală, pe atât și de substanțializată. Autorul surprinde și sistematizează diferite atitudini critice cu privire la opera lui Vieru, operând cu categorii ontologice și estetice largi. Încercările sale hermeneutice îl apropie de estetica și aparatul critic al lui Mihail Dolgan, dar și de cele ale lui Mihai Cimpoi. De fapt, prin acești doi mari cărturari ai Basarabiei, Theodor Codreanu aprofundează, în primă fază
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
probitate profesională, Theodor Codreanu, are mai întâi grijă să treacă în revistă principalele opinii care au fost lansate anterior, inclusiv consacrarea unională. Scriitori, traducători și critici din republicile ex-sovietice au observat cu toții, în primul rând, naturalețea, spontaneitatea, conștiința artistică și ontologică (deosebită) a lui Grigore Vieru, motiv pentru care, în republicile lor, l-au tradus, l-au comentat sau chiar l-au introdus în manualele școlare, în cărțile pentru copii. Temele majore ale liricii sale ajung astfel să fi e cunoscute
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o modă, nu pentru cine știe ce experimente poetice, nu pentru jonglerii de vorbe, ci pentru destinul neamului românesc" (op. cit., p. 140). Relevante, din punct de vedere critic, sunt situațiile comparative pe care Th. Codreanu întrevede între temele abordate în lirica profund ontologică a lui Grigore Vieru și cea a lui Nichita Stănescu sau George Bacovia. De exemplu, problema maternității discutată în oglinda Vieru-Bacovia capătă rezonanțe speciale în simbolistica poeticii universale: "...Bacovia (...) a sublimat netipic prezența mamei în simbolismul ontologic al elementelor primordiale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în lirica profund ontologică a lui Grigore Vieru și cea a lui Nichita Stănescu sau George Bacovia. De exemplu, problema maternității discutată în oglinda Vieru-Bacovia capătă rezonanțe speciale în simbolistica poeticii universale: "...Bacovia (...) a sublimat netipic prezența mamei în simbolismul ontologic al elementelor primordiale pământul și apa, care invadează imaginarul său poetic. Și asta în perspectiva a ceea ce am numit negativul stilistic, "produsul"-grund al "complexului Bacovia". Grigore Vieru, în schimb, reconvertește negativul existențial (necurmatele suferințe ale copilăriei și ale adolescenței
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lumii, locul de refugiu în liniște(a) (universului), dar și de întoarcere la sânul matern; feminitatea este și ea adusă în dezbatere, acordându-i-se o atenție deosebită (criticul subliniază că pentru poet, orice femeie este o repetiție cu diferență ontologică a mamei primordiale, avându-se adesea în vedere dialectica drumului alb-verde / alb reprezentând drumul mamei, cel verde reprezentând drumul iubitei, în timp ce împreună împletite conștiința trecerii ireversibile a timpului); în ocheanul criticului întâlnim și tema ființei vegetale (poet al relației natură-cosmos
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este izvorul izvoarelor, cum s-a afirmat de către majoritatea comentatorilor săi, pe urmele solidei demonstrații a lui Mihai Cimpoi, ci chiar copilăria cu lacrima ei cu tot și care nu devine niciodată perlă, ci se conservă în întreaga ei puritate ontologică. Născut și crescut în leagănul naturii, fiind astfel conectat la tainele universului cosmic, Grigore Vieru a știut în permanență că este fiul legitim al naturii vegetale, motiv pentru care poezia sa este cromatic îmbogățită de simboluri florale, întâlnite în folclor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
numai câteva din numele mari, amintite mai sus, în rândul cărora se include și Th. Codreanu cu ultima carte din cele vreo cinci care au în miez fenomenul Eminescu (1. Eminescu Dialectica stilului, Editura Cartea Românească, București, 1984; 2. Modelul ontologic eminescian, Ed. Porto Franco, Galați, 1992; 3. Dubla sacrificare a lui Eminescu, Trei ediții: Târgoviște, 1997; Brașov, 1997; Suceava, 1999; 4. Controverse eminesciene și 5. Mitul Eminescu, Ed. Junimea, Iași, 2004) și tot ar fi de ajuns (cu prezumția unor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
completat. Să reamintim că această parte originară se referă la "prima sacrificare" (cea de la "moartea civilă" la moartea fizică, 1883-1889), a doua sacrificare, postumă, intrând în atenție doar prin forța paralelismului. Focalizarea privirii în cartea recentă se îndreaptă spre temeiurile ontologice ale mitului Eminescu, care, necesarmente, aduce în ecuație "criza sacrificială", cu sintagma lui René Girard. S-ar putea spune că această "criză" constituie "materia" cărții, mitul și demitizarea fiind consecințele de fond. Volumul este special și intens polemic, autorul având
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un mediu natural, ar fi avut toate șansele de supraviețuire normală. Dar un "vid intelectual" în existența lui Eminescu n-a existat, afirmă și argumentează pe larg eminescologul nostru. Și explică, atitudinea divergență a lui Maiorescu, prin o anume "suferință" ontologică provocată de conflictul dintre ambițiile lui nemăsurate și recunoașterea genialității poetului: "Dar dincolo de raționalitatea voinței personale săpa adânc destinul, atât în ființa poetului, cât și a criticului. Prin structura lui "faustică", Maiorescu era condamnat să întindă cu o mână binele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Huși, dezvoltând aici scenariul sacrificial. Folosind suntem preveniți într-un necesar Avertisment "nucleul prim", el adaugă 21 de noi capitole și, bineînțeles, schimbă miza lucrării. Va discuta, așadar, într-o demonstrație strânsă despre mitul Eminescu ca "mit viu", cu temeiuri ontologice și va înainta, inventariind conștiincios toate opiniile, în "hățișurile demolării", cercetând prob argumentele pro și contra. Dosarul, se știe, e voluminos. Dl. Codreanu reușește performanța de a stăpâni materia, dovedindu-se un maestru al conexiunilor. Informații disparate, de circulate, totuși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o bogată listă de lucrări proprii, deopotrivă romane (Marele zid, Varvarienii) cugetări, dar mai ales istorie literară. De peste două decenii, Theodor Codreanu a devenit unul dintre cei mai de seamă eminescologi, cu câteva lucrări definitorii: Eminescu Dialectica stilului (1984), Modelul ontologic eminescian (1992), Dubla sacrificare a lui Eminescu (1997), Mitul Eminescu (2004), Eminescu martor al adevărului (2004). Și alți autori i-au reținut atenția, precum I.L. Caragiale, George Bacovia, Cezar Ivănescu sau Grigore Vieru, dar și istoria românilor de dincolo de Prut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
între coperți de istorie literară, una inevitabil pieritoare). Prin urmare, ideologia: în cazul lui Theodor Codreanu (autor, din 1981 încoace, de romane Marele zid și, în sertar o vreme, Varvarienii -, autor apoi de eseuri ample 91 consistente, uneori răzvrătite Modelul ontologic eminescian, Dubla sacrificare a lui Eminescu, Controverse eminesciene, Eminescu Dialectica stilului, Transmodernismul, aforist, în sfârșit, cu Fragmentele lui Lamparia etc.) aceasta înseamnă desigur: tradiția, protocronismul, transmodernismul. Apropiindu-și deja comentându-le marile romane ale lui Mihail Diaconescu temele, în acestea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Codreanu face de mult critică de idei, adică neaplicată pe un autor anume, dar cărțile sale semnificative ne-au obișnuit cu analize profunde, în primul rând despre Eminescu (în calitate de eminescolog respectat ce este), în cărți precum: Eminescu Dialectica stilului, Modelul ontologic eminescian sau Mitul Eminescu, Bacovia, cu un volum de referință intitulat Complexul Bacovia, Caragiale, cu lucrarea Caragiale abisal, ca să dăm doar câteva exemple. Critica ontologică pe care o practică autorul cărții Transmodernismul este una care se hrănește deopotrivă din filozofie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
rând despre Eminescu (în calitate de eminescolog respectat ce este), în cărți precum: Eminescu Dialectica stilului, Modelul ontologic eminescian sau Mitul Eminescu, Bacovia, cu un volum de referință intitulat Complexul Bacovia, Caragiale, cu lucrarea Caragiale abisal, ca să dăm doar câteva exemple. Critica ontologică pe care o practică autorul cărții Transmodernismul este una care se hrănește deopotrivă din filozofie, psihologie, istorie, sociologie, economie și chiar politică, dar și din științele moderne, cum ar fi cibernetica sau fizica cuantelor. Nicăieri, ca în aceasta ultimă carte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nevăzute ale acestuia". Nașterea conceptului de transmodernism ar putea fi datată prin anii '80, când "a început să fie folosit, cu totul sporadic", substituit inadecvat postmodernismului (ex. Cristian Livescu, 1985). Însuși Theodor Codreanu, chiar dacă îl practică în a sa critică ontologică, abia după lectura cărții Transdisciplinaritatea a lui Basarab Nicolescu s-a "decis că e timpul consacrării termenului de transmodernism ca marcă a noului secol XXI". Așadar, care să fie acoperirea acestuia? O cale este aceea propusă de Ziauddin Sardar: "Spre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în lumea "omului recent", fără lumen, totul e descentrat, descompus și sfâșiat sub domnia hazardului, filozofii diferenței și diferanței au avut motive să fie tentați a înlocui cosmosul cu haosul, determinând reacția decisivă a Părintelui Stăniloae care vede posibilă unitatea ontologică răsfrângându-se dialogic (Treimic) numai în lumea ca lumen, fiindcă în omul modern există totuși o tainică unitate cu natura și cu Dumnezeu (în el stăruie, arheal, unitatea spirituală în Duhul Sfânt, al Treimii"). Mai mult, în antropocentrismul creștin al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poetului național" (după o vorbă a lui Paul Anghel), iscând la București, cu ani în urmă, o furtună în eminescologie, mirată apoi ca trăitoare în spațiul helvet de ciudățeniile și alergiile elitiștilor noștri, își continuă preocupările exegetice de impresionantă consistență ontologică. După popasul în "luminișul cristalului", urmează, după câte știm, un studiu consacrat unui Eminescu dincolo de Heidegger, plombat în orizont platonician. Așadar, o grilă inedită de lectură, referințe înalte și o metabolizare a temei Într-un context care îl scoate pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Derrida, Th. Codreanu o numește ethos transmodern. Atât postmodernistul cât și transmodernul gândesc postmetafizic, dar dacă primul are nevoie de ipoteza morții lui D-zeu, cel de-al doilea este prea realist pentru a se confrunta cu o asemenea imposibilitate ontologică. Eterna reîntoarcere produce sentimentul zădărniciei universale, nefiind altceva decât devenirea întru devenire, cum considera Noica și nicidecum devenirea întru ființă. Postmodernismul a dus nihilismul până la capăt, cu eliminarea identicului. J. Derrida, G. Deleuze, M. Foucault au încercat să răspundă cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sale, Transmodernismul se dovedește a fi un foarte încăpător topos, unde se întâlnesc mai toate marile teme; idei directoare, atitudini, reacții și argumente (unele reluate) din celelalte cărți ale sale ce explorau universul unor creatori emblematici ai literaturii naționale: Modelul ontologic eminescian (Galați, Editura Porto-Franco, 1992), Complexul Bacovia (Iași, Editura Junimea, 2002), Basarabia sau drama sfâșierii (Chișinău, Editura Flux, 2003) și Caragiale abisal (Timișoara, Editura Augusta, 2003). În cea mai onestă descendență eminesciană, el admite din start că "Archaeus este singura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poate satisface nevoia noastră de desăvârșire spirituală. Theodor Codreanu nu uită să ne readucă aminte că toate marile nenorociri ce s-au abătut asupra Europei au venit "din trădarea creștinismului" care înseamnă în primul rând comunitate dialogică, înainte de a fi ontologică. Ceea ce reproșează gânditorul român modernismului, dar mai ales, postmodernismului, ar fi încetarea dialogului cu Divinitatea, într-o lume care treptat "și-a pierdut transparența", s-a opacizat. Acesta este motivul pentru care Theodor Codreanu adoptă modelului propus de D. Stăniloae
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
modernismului, dar mai ales, postmodernismului, ar fi încetarea dialogului cu Divinitatea, într-o lume care treptat "și-a pierdut transparența", s-a opacizat. Acesta este motivul pentru care Theodor Codreanu adoptă modelului propus de D. Stăniloae, construit pe trei niveluri ontologice (natură-om-Dumnezeu). Omul, ca ființă dialogică, are sentimentul comuniunii cu Divinitatea, pentru că are libertatea alegerii. Timpul i s-a dat omului ca șansă (...) cine înțelege timpul înțelege eternitatea lui Dumnezeu" (p. 21). Distanța dintre Triada creștină și Nimicul postmodernist este distanța
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ca un pandant al eseisticii sale, exprimând una și aceeași personalitate ce aspiră spre puritate și transparență cu depășirea decisă a naturii sale contradicționale între duritatea fizică (a cristalului) și reflecția polimorfă eterogenizantă tocmai prin ceea ce autoarea însăși numește "diferența ontologică". Nu e greu de înțeles că Svetlana Paleologu-Matta și Theodor Codreanu aparțin aceleiași familii de spirite ce se opune postmodernismului și neopragmatismului amenințând cu "o expansiune planetară tehnico-științifică" în afara sacrului și a credinței. În sfârșit, e firesc să ne rețină
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Derrida ș. a. De la "gândirea slabă" la deconstrucția derridiană nu e decât un pas; pasul următor ține de transcendență, de numitul transmodernism. În acest punct trebuie să recurgem, odată cu scriitorul Codreanu, la autoritatea eminesciană, respirația filosofico-literară din opera de căpătâi Modelul ontologic eminescian regăsindu-se inevitabil și în această scriere. Unii critici, puțini ce-i drept, s-au încumetat să îl considere pe Eminescu postmodern, mai ales datorită unei hermeneutici subtile a prozelor marelui poet; iată că autorul nostru are îndrăzneala să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]