4,422 matches
-
metric dintre Centru și Periferie, ironia îl situează astfel, într-o echidistanță care nu este nici cea colonistului, nici cea metecului, de genul „persanilor” Usbek și Rica. Există o emancipare a metecului care survolează critic atât Cen- trul cât și Periferia din care provine, plasat într-un fel de liminalitate ontologică în care se decantează o reflecție amară. Semnele provinciei sunt decelabile în contrastul dintre emblemele afișate ale Centrului, preluarea în fran- ceză a denumirii unor locuri publice, „Confiserie”, „Grand „Hôtel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
etc. și reflexul mentalitar, necenzurarea curiozității în fața noului, spre exemplu, care legitimează indigenatul, localul. Noutatea viziunii lui Caragiale derivă din faptul că naratorul nu mai este exclusiv purtătorul de cuvânt și legatarul moral al superiorității Centrului (Parisulă față cu o Periferie ăun oraș de provincie din România finiseculară) care cade automat sub semnul derizoriului. Ecartul tem- poral se suprapune peste cel spațial, însă nici aici distanța în timp nu este relevantă, ea a devenit substanțială prin proiectarea ei într-un loc
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
provinciei care are cultul scandalului ca formă a amplificare a unui eveniment derizoriu, alteritatea este înregistrată numaidecât, iar non-evenimentele se trans- formă în evenimente. Scandalul este tipul de performance care se înscrie într-o logică compensatorie a excesivului, caracteristică pentru periferie, pentru locurile unde nu se întâmplă nimic. Nimicul are aici valențe tari, spiritul pro- vinciei declanșează în provincialul generic o dinamică a excesului și a exacerbării care răspunde unui deficit eveni- mențial. Avem însă și o inversiune a acestei optici
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ieșind din raza de acțiune a acestor priviri, tortura se prelungește printr-o cefalee. Durerea de cap este consecința acestui asalt al privirii. Tezele lui Alexandru Dragomir oferă o accepție onto- logică deformării ca expresie a raportului dintre Centru și Periferie, interpretat după grila platoniciană a raportului dintre Idee ăeidosă și Imaginea ei ăeikônă. Reflecția se des- chide profitabil către o discuție asupra simulacrului. Perife ria ca provincie trăiește într-o permanentă condiție subalternă, de dependență față de centru. În opinia filo-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ei ăeikônă. Reflecția se des- chide profitabil către o discuție asupra simulacrului. Perife ria ca provincie trăiește într-o permanentă condiție subalternă, de dependență față de centru. În opinia filo- zofului, Caragiale are în vedere provincia și mahalaua ca simboluri ale periferiei. „Caragiale nu a avut în vedere decât lumea de margine, fie mahalaua fie provincia, așezată sub caricatura ideologică ce este provincia ?” Teza pe care o formulează Alexandru Dragomir ține de instituirea aces- tui raport Centru-Periferie, prin care lumea lui Caragiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
-i cunoaște toate piesele. O făclie de Paște constituie din acest punct de vedere un excelent exemplu, dispozitivul funcționează de această dată nu prin intermediul unui Narator care face trimitere către autorul însuși, ci printr-un personaj care se află la periferie, la propriu și la figurat, evreul Leiba Zibal. Exe- gezele anterioare au marcat corect psihologia terorii la Zibal și motivațiile ei clinice. Psihoza ar avea astfel o triplă semnificație : 1. paludismul, frigurile de baltă, 2. nevroza care ia amploare în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Scrisoarea din 2 iulie 1947) : „După plecarea ta, Bucureștiul m-a plictisit. M-am rezumat să frecventez cinematografele” . În acest joc de atragere- respingere, se regăsesc premisele unei posibile acomodări, dar și mai vechea piesă a opoziției dintre centru și periferie, dintre două spații culturale ca spații formative cu propria matrice conceptuală și civilizațională. Caragiale constituia un genius loci al acestei lumi, de aceea polemica dintre cei doi prieteni privitoare la comediile lui Caragiale devine relevantă într-un context mai larg
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
unei Europe tot mai îndepărtate de la care I.D. Sârbu își lua semnificativ adio într-un volum rămas în sertar până în 1989 : Adio, Europa ! Ceea ce vedea spectatorul anilor ’80 în film semăna foarte mult cu lumea lui, o lume a unei periferii mizere cu corelatul ei antropologic, caracterizată prin : insalubritate, promiscuitate, pauperitate, lumina difuz-maladivă scursă din becuri chioare, găunoase tirade patriotice, gigantomanii absurdiste care proiectau în smârcul levantin „ctitorii” megalomanice în gustul satrapiilor orientale, imprecația cea mai virulentă, decăderea morală etc. Pintilie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ontologică deformării ca expresie a raportului dintre Centru și Peri- ferie, interpretat după grila platoniciană a raportului dintre Idee ăeidosă și Imaginea ei (eikôn). Reflecția se deschide profitabil către o discuție asupra simulacrului, dar nu această direcție o urmează filozoful. Periferia ca Provincie trăiește într-o permanentă condiție subalternă, de depen- dență față de Centru. În opinia filozofului, Caragiale are în vedere provincia și mahalaua ca „simboluri” ale periferiei și în ciuda diverselor circumstanțieri frivole, există un grad de generalitate și un plan
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
profitabil către o discuție asupra simulacrului, dar nu această direcție o urmează filozoful. Periferia ca Provincie trăiește într-o permanentă condiție subalternă, de depen- dență față de Centru. În opinia filozofului, Caragiale are în vedere provincia și mahalaua ca „simboluri” ale periferiei și în ciuda diverselor circumstanțieri frivole, există un grad de generalitate și un plan al extrapolărilor subtile. „Caragiale nu a avut în vedere decât lumea de margine, fie mahalaua fie provincia, așezată sub caricatura ideologică ce este provincia ?” Teza pe care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
instituirea acestui raport Centru-Periferie, prin care lumea lui Caragiale este exclusiv una provincială, sau dacă nu marginală în sensul pe care mahalaua îl conferă acestui termen. Generalizarea, însă, ar trebui relativizată, nu toate personajele caragialiene țin de mahala sau de periferie, iar la finele secolului al XIX-lea urbanitatea socie- tății românești este una precară. În atenția lui Caragiale stă o midlle class în curs de formare, aristocrația locală sau boierimea, marii industriași, marii latifundiari, laolaltă cu marea burghezie lipsesc. Este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
refuz freudian de a-l vedea pe Caragiale în noi și pesemne că în orice român de la oraș există un erou caragialesc refulat.” Și în acest caz, filozoful evită o generalizare care decurge aproape automat din teoria sa, aceea că periferiile dezvoltă față de Centru, oricare ar fi el, o formă de dependență care implică și o condiție subalternă, dar și o deformare pe care o aduce indicele de refracție, o „aproximare”. În cele din urmă tocmai acest indice de refracție este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o lume provincială, „sublunară”, cultura devine o comicărie, Caragiale a ales comicul, deci expresia artistică cea mai adecvată pentru dezvăluirea acestei comicării.” Există două derogări, prima deja discutată ține de faptul că intră în discuție numai lumea românească, nicio altă periferie cu expunere este- tică nu este luată în calcul, iar a doua o constituie excep- țiile, oamenii excepționali care s-au desfăcut din acest dat al secundarului, al perifericului, cei pe care definiția dată contemporaneității de către Giorgio Agamben îi plasează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se remarca prin spiritul ei aventuros. Aici, tinerii scriitori, actori și regizori Încă necunoscuți pe atunci, dar care Între timp au devenit celebri, Își perfecționau tehnica, Încercând noi metode și dezvoltându-și talentul. Atitudinea necomercială și neinstituțională făcea din această „periferie“ a teatrului o oglindă a orașului Însuși, era la fel de eclectică și variată ca Manhattanul. Am avut norocul să plonjez În viața teatrală newyorkeză Într-un moment de efervescență experimentală uluitoare și să cunosc multe dintre figurile sale legendare. Joe Chaikin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
patetici grupurile catolice pariziene pentru subtilitățile picante care lipseau În mod evident misticismului rus. Zbuciumul dostoievskian nu putea concura cu gândirea neotomistă; dar nu erau alte căi? Se descoperise că aspirația spre un sistem de credință, oscilația aceea constantă la periferia unei religii recunoscute, constituia o sursă de satisfacție specială În sine. Abia mult mai târziu, prin anii patruzeci, au găsit În sfârșit acei scriitori un povârniș pe care să alunece Într-o poziție mai mult sau mai puțin umilă. Acest
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Staline, că vin oltenii la tine? Iar pe o căruță: “Craiova-Moscova”. Ce să-i faci? Vorba cuiva, pe români umorul i-a făcut mai puternici sau, mai pe șleau, i-a scos din... Dacă erau o serie de derbedei de la periferii de orașe care camuflau nemernicia sub haina militară, ostașii români, țărani sau meșteșugari, conduși în majoritate de învățători ofițeri în rezervă își arătau cu prisosință omenia atât față de populație cât și față de prizonieri. După ce am fost îngropat de obuz la
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
dacă nu ești inginer specialist în descifrarea rebusului care indică, pe tablouri, mai complicate decât schema unui aparat electronic, direcțiile, legăturile și ramificațiile, ai șansa de a te prinde noaptea, fie în același vagon, fie undeva în lumea largă a periferiilor. Să ne închipuim ce se poate petrece cu un țăran din Maramureș căzut în această plasă. Ce îi spune lui IMGB, Semănătoarea, Eroilor, Piața Unirii 1, Piața Unirii 2, idiom de strictă utilizare bucureșteană?... Varianta trei. Troleibuzul. Este un vehicol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu-i mai spune nimic. Îi este somn. * Dincolo de stația terminus a tramvaiului 32 (acum stația e părăsită, pe terasament cresc spini cu flori mov, liniile au fost furate de țigani și chiar tramvaiul este o amintire) se întinde câmpul, periferia orașului. Pe câmp se înșiruie, în dezordine, ceea ce a rămas nefurat în decursul anilor: câte o roată ruginită care nu mai poate sluji la nimic, grămezi de petece putrezite, cutii de tablă, prin care zbârnâie seara vântul ca într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
numele haltei care este și al municipiului unde se aflau străzile Caisului, Îngerilor, Filozofiei și altele, acum uitate. * Nu știu ce se poate construi pe aceste terenuri nenorocite. Vreo fabrică, probabil. Nu mi-am pus problema. Nu se întâmplă nimic în această periferie acum. Doar Trabantul care pornește spre oraș, când poate fi reanimat. Totuși, purtat de oboseală și visare, mă mulțumeam să mă las în voia timpului special în care se află aceste meleaguri, aliate într-un echivoc balans între un trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
să plătească taxe occidentale, de 15-20 de ori mai mari decât cele din România. Alții, puțini, cu performanțe de excelență vor primi burse, îngroșând după absolvire intelighenția profesională de vârf a continentului, în zonele lui metropolitane și mai puțin la periferie unde ne vom afla. În virtutea competiției și evaluării europene, multe universități românești își vor închiria clădirile în alte scopuri, căci treptat nu vor avea studenți. Cu aceeași ocazie își vor pensiona mare parte din personalul căruia i-au prelungit sistematic
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
voi din partea satanei, care freamătă, care freamătă și care nu știu până unde va ajunge... Călătoria voastră spre Roma nu e o călătorie de plăcere, ci o călătorie spre calvar...». Așa începea misiunea Slujitorilor Săraci ai Divinei Providențe în târgulețele periferiei romane. Epopeea romană Într-o zi mă aflam la masă cu confrații parohiei din Santa Maria della Misericordia di Gordiani (Roma). Oaspetele nostru era monseniorul Ettore Cunial, care s-a scăpat spunând acest elogiu: «Băgați de seamă să nu-i
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
aflam la masă cu confrații parohiei din Santa Maria della Misericordia di Gordiani (Roma). Oaspetele nostru era monseniorul Ettore Cunial, care s-a scăpat spunând acest elogiu: «Băgați de seamă să nu-i uitați pe primii voștri preoți, trimiși în periferiile romane! Au scris, cu viața lor, o epopee minunată în istoria Congregației voastre!». În realitate, primii preoți Slujitori Săraci au scris o istorie aventuroasă, plină de sacrificii, de încercări, de suferințe fizice și morale, și au lăsat o amprentă de
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Și-a exercitat primul său apostolat printre băieții Institutului Copiii Buni, apoi, timp de câțiva ani, în Sanctuarul Madonna di Campagna (Verona). În iulie 1935 a fost trimis în parohia San Filippo Neri. De acolo, în fiecare zi, mergea în periferia Primavalle. Iată impresiile sale, fixate într-o scrisoare adresată învățătoarei sale din clasele elementare: «Mă aflu la Roma de o săptămână și deja am intrat în plinătatea muncii mele. Mi-a revenit partea cea mai mizerabilă a parohiei... Dacă ați
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
și educat în curtea Casei Domnului, unde în orice clipă și în orice întâlnire, îi răsuna dulce salutul «Lăudat să fie Isus Cristos!», s-a regăsit pe neașteptate aruncat în mijlocul unui furnicar uman eterogen, înghesuit și segregat în barăcile de la periferia orașului. Această prezență zdrențăroasă, potrivit autorităților epocii, urâțea grandiozitatea și păta splendoarea Orașului Cezarilor, inima propulsoare a Imperiului și a regimului fascist. Multe dintre aceste persoane, odinioară, locuiau vechile târgușoare ale Romei, au fost demolate pentru a face loc la
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
foarte sărace, abandonate, unde nu e nimic promițător». O premisă, care ar fi descurajat orice persoană de bun-simț și care, în schimb, era un motiv în plus pentru a atrage atenția discipolilor lui don Calabria. Și a continuat: «Există o periferie abandonată și izolată de lume și uitată de Dumnezeu (nu chiar de el, dar de Biserică). Unul dintre voi va trebui să meargă, cât mai repede posibil, în noul sector de activitate». Părea să aștepte un răspuns, însă deja stabilise
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]