4,325 matches
-
spre aparatul de la marginea golului. O-ntinse pe șasiul îngust și-i prinse încheieturile mâinilor și gleznelor în cătușe. Răstignită așa, pe o cruce a sfântului Andrei de aluminiu, Cecilia își revelă ochilor noștri sexul ca o floare neagră cu petalele încrețite, sex de felină, vulvă de sfinx, nefăcută pentru copulări ca oricare. Încet, la o manevră iute a degetelor Melaniei, cilindrii hidraulici se puseră în mișcare, și cadrul metalic se ridică până la verticală. Tulburător de frumoasă, Cecilia zâmbea cu zîmberul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Pacini, grăsime dermică și melanină (formînd din loc în loc alunițe, uneori chiar și negi) se revelau printre litere la trecerea bilei, ca să se resoarbă apoi în foaia poroasă de manuscris. Ce era cartea mea? Un trandafir cu sute - deja - de petale? O perlă căreia-i adăugam strat peste strat de sidef? Nu citeam niciodată din urmă, niciodată nu tulburam ordinea foilor, direcționate ireversibil de săgeata timpului. Să-ndepărtez ultima pagină scrisă și s-o recitesc pe penultima ar fi echivalat cu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în picioare, înțesate de măștile concave ale gorgonelor de altădată. Mă-ntorceam acasă noroit din cap până-n picioare, dar având în buzunar când un deget de ghips cu unghie adevărată, când o floare de fier forjat căreia-i dăduseră, între petalele negre, sta-mine delicate, de un verde translucid, cu polen gros pe corpusculii din vârf. Așa că zorii verzui ai primăverii mă prindeau din nou în fața obeliscului stacojiu de pe Uranus, care, cu cele unsprezece etaje ale sale, era acum singurul obiect din
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
am navigat spre centrul sferei ca o corabie. Și-n centrul sferei lumina s-a contopit cu creierul și cu urletul meu. Întotdeauna ajungeam aici, la acea aură de urlet și de lumină, de parcă toate visele mele ar fi fost petale semitransparente, filigranate, unite toate la baza aceluiași pistil de lumină. Mereu mă trezeam complet stors, mă ridicam din pat și străbăteam camerele apartamentului nostru la aceeași oră crepusculară, fără nici o bănuială la deschiderea ușilor, singure, în fața mea și la acea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
al Domnului nostru Iisus Hristos, cu toate rănile sîn-gerînd, dar purtând, înconjurînd-o nespus de grațios cu brațul drept, crucea din lemn de măr, pe când între degetele celeilalte mâini ținea-n dreptul inimii un trandafir sângeriu și auriu, a cărui fiecare petală era pudrată cu miliarde de raiuri, fiecare locuit de miliarde de sfinți. Fețele Tatălui și Fiului erau străluminate, cum se pierdeau dincolo de putința ochiului de-a vedea, de mănunchiul de raze groase izvorâte din Duhul, porumbi cu ochi de femeie
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fără păr fluturător și fără dinți și fără galerie cerească - pentru că în afara trandafirului nu mai există nimic -l trebuia, totuși, să mă apuc în palme și să mă ridic pe mine însumi, să mă privesc, să-mi înfund fața-n petalele de purpură catifelată, să-mi umplu plămânii cu mireasma transparentă, grea ca plumbul, a minții mele, și asta în fiecare clipă a vieții mele reale și virtuale, pentru că definiția și însăși ființa trandafirului mea tal, trandafirul însuși în toată existența
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mai mult, pentru că revelația întregului nu e una de-o clipă, ci de-o eternitate, încît înțelegerea nu poate fi decât continua revelație a întregului spațiu pentru tot timpul. Căci, privindu-se pe sine, trandafirului îi cresc, tocmai prin asta, petale noi, care trebuie și ele privite cu priviri noi, ca și când mirifica floare ar crește pe un nerv optic și cu ea am putea vedea invizibilul. Nu știu, chiar nu știu de ce natură sânt cele mai vechi amintiri ale mele. Nu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
tapet, totul era tăios, precis și dens ca însăși substanța realității. Era real, eram sufocat de emoție. Mă aflam acum în fața unei mari uși stacojii. Ah, mai era și-o mușcată undeva, pe-o balustradă. Cum de-i vedeam fiecare petală ce înroșea aerul și fiecare perișor din tulpină? Cum de simțeam mirosul frunzei de mușcată frecată-ntre degete? Ușa e masivă, fără clanță și gaură-a cheii, dar placajul ei se desprinde-n lamele putrede, ondulate. Totul e-aici vechi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ghicitul figurilor din covor. Nu mai ținea seama de modelul de pe carton, și acolo unde ar fi trebuit să fie un fazan cu aripile-ntinse apărea deodată (deși chinuitor de încet) un bujor cu o prospețime și o bogăție a petalelor înf oiate atât de mare, încît îți venea să-l culegi, și asta doar pentru că apucase să spună, pe când ghiceam amândoi, că va fi un bujor. Și convingerea ei, visul ei cu ochii deschiși era atât de mare, încît floarea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ghiceam amândoi, că va fi un bujor. Și convingerea ei, visul ei cu ochii deschiși era atât de mare, încît floarea aproape că-i curgea direct din privire pe materialul plușat, cu un strop de rouă și o vaca-Domnului între petale. La început m-am supărat, fiindcă nu mai reușeam să ghicesc niciodată, și mi-am reluat jocurile mai vechi. Îmbufnat, îmi atârnam de gât ghetuțele legate printr-un șiret și făceam pe negustorul. "Ghete bune de vînzare!" strigam, iar mama
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
surori în rochii lungi, decupate pe zidul coșcovit, acoperit de molii de noapte. Când ușa se-nchidea-n urma lor, mușcatele se-aprindeau și mai tare, ca niște turbioane de foc, mugurii lor îndoiți se-ndreptau și deschideau și ei petale de flacără până când, propulsată de jeturile incandescente, casa se ridica încet către cer, ivind din pământ fundații prelungi și însoțită ca o meduză de franjurile cablurilor electrice și ale țevilor de canalizare. Măreață și singuratică, plutea zvâcnind deasupra orașului până ce
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în ea. Mircea se înălța ca-n vis. Ținîndu-se bine de funie, privea zăpăcit în jur. Trecuse ușor de pilonii uriași pe care stătea proptit, ca un rinocer, blocul. Copiii erau adunați grămadă sub el, cu fețele-n sus, ca petalele unei flori, ferestrele de la primul etaj se apropiau și se depărtau... Îi era frică, din ce în ce mai frică pe măsură ce găleata se rotea, ca și când s-ar fi-nșurubat în golul acela cenușiu. Abia acum își dădea seama cât de gigantic era blocul. Când ajunse
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fascinant și ciudat. Avea formă de floare, cu un cerc în mijloc și alte șase-mprejur. Fiecare din cele șapte cercuri avea și el formă de floare, cu un cerc în mijloc și alte șase-mprejur, și fiecare dintre noile petale avea și ea formă de floare, cu un cerc în mijloc și alte șase-mprejur, și tot astfel la nesfârșit, până-n adâncul adâncului ideii de spațiu. Herman își trecea mâna peste ochiurile de ață-mpletită, crem, simțindu-le rugozitatea. "Fractali", gândi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
părți îndepărtate ale coalei, iar un strop de rouă de pe-o frunză de mărar putea fi, de fapt, strălucirea dintr-un ochi de curtezană hitită de acum trei milenii. Realul nostru familiar desfăcea doar patru dimensiuni, ca patru largi petale întinse, pe când celelalte șapte rămâneau strâns înfășurate într-un cocon submicroscopic, păstrând în pliurile lor, nescoase la lumină niciodată, halci uriașe din povestea noastră, căci fiecare fir de păr al nostru avea lungime, lățime și adâncime și flutura-n timp
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cocon submicroscopic, păstrând în pliurile lor, nescoase la lumină niciodată, halci uriașe din povestea noastră, căci fiecare fir de păr al nostru avea lungime, lățime și adâncime și flutura-n timp, dar în același timp răsucea-n sine șapte mistice petale, niciodată revelate și știute. Cum arătau formele și culorile în dimensiunea a cincea, a șasea, a șaptea? Ce ochi de briliant deschideam cu toții în a zecea dimensiune? Maeștrii supremi în arta ongami aruncau în apă un ghemotoc de hârtie, din
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ei. Aici pânza susurătoare de apă nu ajungea, dar aerul era el însuși umed, verzui, iar vecinii lor indiscreți erau lăcustele lungi cât palma, cu carnea verde și aripi de iarbă aspră și ochi roșii, holbați spre nimic. Filtrată prin petalele florilor, lumina cobora spre ei purpurie, șofranie sau ca peruzeaua, vopsindu-le fețele cu stranii tatuaje. Femeia luă de pe-o tulpină o buburuză și o lăsă să-i urce pe vârful arătătorului până ce-și luă zborul, deschizîndu-și elitrele punctate
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
culorile de pe frunțile, nasurile, pomeții și buzele lor tremurau în asaltul vălurelelor de aer umed. Puteau vedea cum se-nchid și se deschid stomatele frunzelor. Zăreau prin transparența frunzelor și tulpinilor cum suie un lapte alb către inflorescențe. Distingeau în petale, ca prin niște pielițe fragede, vase capilare, nervi, glomerule sudoripare. Unele aveau creste papilare ca degetele, altele pleoape cu gene ca ochii, altele înălțau în miezul franjelor vișinii un pistil lung și erect, cu o boabă limpede, cleioasă în vârf
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
se vedea reflectat în piatra ei. Tot acolo se vedea reflectat și bărbatul care luase acum culoarea focului și a ambrei. Coborîră-mpreună pe lângă poduri carstice, pe lângă prăpăstii și orgi de granit, prin mijlocul florilor necunoscute, cu nectarul curgând pârâiașe printre petale colorate în alte culori decât cele din lumea adevărată. Se răsuciră-mpreună pe cărări presărate cu bolovani de opal. Intrară până la genunchi în ape care nu udau, ape ca de lumină vălurită. Trecură pe lângă temple prăbușite ca niște bucăți de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cu trăsături străine, pe care mi-l vedeam în oglindă? Tot de-atîtea ori ciupitura mă duruse și-atunci știusem că totul e-adevărat, că acele spații vântoase prin care rătăceam, cu creștetul ras, cu bărbia prelungă, înfășurat într-o singură petală uriașă de lalea bălțată, sânt de-acum lumea, singura posibilă, singura mie dată... Herman stătea la masă mai departe, cu manuscrisul meu înainte, dar fără să-l vadă, fără să știe că sânt acolo, căci el încă mai privea ușa
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
furios în jurul sferei de-o infinită curbură, pânzele navelor luau foc, flamurile se consumau în vâlvătăi, părul și barba, cărunte și incendiate acum, ale celor chemați le luminau straniu fețele și pieptul. Hainele deveneau cenușă incandescentă, abia întinate, ca niște petale de mac, pe trupuri. Curând se scuturau și se risipeau peste ape, lăsând trupuri scheletice, acoperite de-o piele cenușie, să lucească fără să se consume în flăcări. Pe craniile acum pleșuve aveau toți tatuate mandale stranii, semănând cu florile
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
terminăm cu tălpile, nu e decât o altă iluzie, a trecerii perpendiculare a unei ființe deja de neconceput, ce ar avea cinci dimensiuni, prin foița ce-ar cuprinde lungimea, lățimea, adâncimea și timpul. Și tot astfel la nesfârșit, până când toate petalele înghiocate s-ar contopi în ideea de trandafir și până când toate pleoapele s-ar ridica, și ultima ar fi chiar ochiul care începe să vadă. Corpul nostru real, în patru dimensiuni, începe mereu într-un uter. Doar prin aceste portaluri
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
lipesc mai strâns de această peliculă. Dar viermii care sîntem în grosimea timpului, cei ce au drept cap embrionul și drept coadă muribundul, pot simți dintr-o dată feromonii cumpliți ai Dumnezeirii. Sânt vezicule singuratice venind perpendicular din miezul trandafirului, străbătîndu-i petalele, refractîndu-se-n retinele sale groase, înfășurate strâns una-n alta. Sânt atât de rare, încît aproape că nu-i cu putință să se-ncîlcească vreuna în enormele noastre antene penate, dacă asta nu ne e dat, dacă un deget al grației (sau
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
lut adusă de nașă. Într-o covățică de lemn se pune apă caldă, în care moașa pune următoarele obiecte și spune: - busuioc „Uite, îți pun busuioc, Să ai în viață noroc, Răul să te ocolească Binele să te însoțească.” - flori (petale) „Să cii mândră floricea, Fata să-ți fie calea, Ochii ca două zambile, Zâmbetul de crizantime.” - zahăr „Ca zahărul să cii dulce, Pe unde soarta te va duce. Să cii bună, omenoasă Și la suflețel, miloasă.” - boabe de grâu „Și
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
mă-nghită numai două mări, Să nu mai am nicio scăpare! ADUN COMORI Se-adună ploile-n cascade Și caii nechezând în herghelii, Îmi cântă un străin balade Atât de vechi și-atât de viiă Se-adună peste tot, grămadă Petale roșii, ruginiiă Vino și cântă-mi o baladă Pe care-o știu, pe care-o știi! Se-adună-ceruri curcubee Aud balade-n somnul meu ușor Și visul îmi miroase-a orhidee E prea târziu, și-mi e atât de doră Se-
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
cu buze umede, Sărutul meu Te înlănțuie În pași de dans În cerul dintre noi, Pe timpul dintre noi. POT SĂ VĂD Pot să văd Dincolo de mine, În jurul meu. Dincolo de mine Plutesc ușor, Întind mâinile Spre tine Și-Ți simt mâinile, Petale ofilite. Privesc și aud Lacrimi surde, Stropi de cristal... Orhideea moartă Dispare încet Strâng în mâini Lacrimi albe Și mă preling Dincolo de mine, Ușor mă sting Departe, Tot mai departe Pot să văd Dincolo de mine. PLOUĂ Demult, tare demult nu
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]