5,205 matches
-
dispoziția din anii trecuți, fiindcă locul ce-l ocupa Gil Crăescu acum e gol, în memoria recent dispărutului prieten și om cu adevărat... așa cum a fost până acum... Orice aducere aminte ne înrourează privirile încețoșate de lacrimi discret strivite între pleoape. Asta e nemiloasa și nedreapta lege a Firii, de la care nimeni nu e exceptat!... Pentru vineri 20 noiembrie aștept vizita lui S. Coloșenco, care își ia rolul de Moș Crăciun, aducându-mi ca dar „Întâlnirea din tren”, a doamnei Elena
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
rinocer aduse tot de pirații înrăiți în patimi slinoase, procurate și vândute pe bani grei, grei ca țărâna de pe mormintele imperiale și apoi legumea încet-încet stomacuri de greieri și piciorușe de lăcustă până simțea că sângele îi aleargă buiestru pe sub pleoape, amestecându-se cu lumina, la început hospoasă și înțepătoare ca nisipul și apoi limpede ca un izvor de munte gâlgâind untos a văz curat prin venele de lumină și simți că hainele îi sunt mai ușoare pe trup și el
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
lălâi, fetele Straticăi mugeau apoi în toată mahalaua cântecele ei, cu o convingere afonă. Straticăi îi plăceau mai ales poveștile de dragoste în care îndrăgostiții mureau. „Cântecul lui Georgel” o făcuse și pe madam Sură să privească cu lacrimi prin pleoapele de sticlă groasă ale ochelarilor și pe mătușa Ruth, care tremura din cap, să plângă. Pe o vale mult adâncă O căsuță se zărea Și pe prispa ei cea joasă O blondină tristă sta. Lângă ea Georgel stătea - un băiat
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
mai aproape, chiar în urechile mele. Simțeam o fierbințeală în cap și în tot corpul, dar îmi era frică să deschid ochii. Și nu știu câtă vreme am rămas așa. Poate, un ceas. Poate, o după-amiază întreagă. O lumină lăptoasă îmi strivea pleoapele. Paralizasem, oare? Întâi, am mișcat degetul unui picior. Apoi, altul, Într-un târziu, mi-am strigat câinele. Nu mi-a răspuns. Asta m-a mirat. Căci niciodată nu se dezlipea de lângă mine. Am încercat să-mi aduc aminte ce făcusem
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
spunea. Dacă i-ai auzi cum zic Cintita În loc de Cinthia, Julito În loc de Julius, ce oroare!“ Vorbea cu cineva la telefon, dar Julius abia auzea ce spune, fiindcă, ajungînd la fundul farfuriei de supă și de atîta legănat, i se Închideau pleoapele, adormea Încet-Încet și, gata, metisa cea frumoasă Îl lua În brațe și-l ducea În dormitorul lui. Dar acum cum nu se mai Întîmplase pe vremea cînd frații lui mîncau În Disneyland; toți servitorii veneau să-i țină de urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a fost extraordinar. Toți erau emoționați. Atît de tare, Încît ea nu-și putu stăpîni gîndurile și socoti că Cinthia ar fi avut acum unsprezece ani; ochii i se umplură de lacrimi chiar acum Înainte de cocteil, o să mi se umfle pleoapele. Servitorii amuțiseră. „De ce? se Întreba ea; or fi observat oare?“ În clipa aceea Nilda spuse În numele tuturor că erau alături de doamna și-i Înțelegeau durerea. Susan căzu pe gînduri, ce atenți sînt cînd e vorba de cei dragi... ce mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a adormit Întorcîndu-se cu spatele la scrin. Puțin mai tîrziu razele soarelui erau gata-gata să-l trezească, fiindcă Țanțoșa, cu zarva de aseară, uitase să suie la etaj și să tragă perdelele ca de obicei. Julius simți o rază de lumină pe pleoapele Închise, dar În clipa aceea Cinthia, zîmbitoare, Îl chema de la o masă din celălalt capăt al curții. Dă-mi voie, mămico!, dă-rni voie! Susan nu reușea să-l oprească și Julius, gîfÎind, Își croia drum anevoie printre perechile care acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
valiză, m-am dez brăcat, vânăt de frig, mi-am pus-o pe mine și, dâr dâind, m-am vârât sub pătură, alături de oița mea cea fierbinte. Până să adorm cu ea-n brațe, mi s-au tot perindat sub pleoape drumurile lungi cu mașina, clădirile palide, toate cu câte-un pub la parter, fulgerând pe lângă noi, copacii imateriali, orbiți parcă și ei de faruri o clipă, ca să dispară apoi în noaptea pâlpâitoare. A doua zi, în zori, oița era caldă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
în preajma gropii Tonola. Asistase o mare de oameni în lacrimi, nu și Cristian Vasile. Pe drumul spre crematoriu, mărețul dric de abanos sculptat, tras de cai mascați, vădea prin geamurile de cristal o frumusețe de femeie cu ochii deschiși, căci pleoapele cu gene lungi nu voiseră să coboare cu nici un chip peste ochii negri ca smoala. Cenușa fetei umplu o urnă ce avea ca toarte doi îngeri de fier forjat. Nu trecură nici două zile și urna a fost furată din
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de ele mi-au spus că visez), altele pe care nu le mai țin minte și, în fine, Impudica moarte. Am citit și-am recitit ani în șir Impudica moarte, izbucnind constant în plâns la marea scenă a smul gerii pleoapelor, zvârco lindu-mă de excitație la povestea micii surori din ordinul Pedi catelor, urmă rind fascinat traseul prin hipotalamusul naratorului, săpat de Vordenbliss ca să ajungă la dorita, inacce sibila Cydonia, prizonieră în glacialul Corn al lui Ammon... Iar la ultima pagină
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
putea fi sigur că încă două-trei ore de-aici înainte problema somnului ar dispărea cu desăvârșire. Evident, totul ar depinde de cartea pe care aș pune mâna. Căci dacă aleg una care, încă de la primele pagini simți cum îți face pleoapele grele, tot mai grele, aș arunca-o repede. Am învățat să recunosc cu repeziciune cărțile proaste, cărți care, în loc de aurul cuvintelor, au în ele doar zgură de balast verbal. Dar cum dormi în fața unei nestemate ca aceasta? “Oh, privirea are
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
de măcăleandru, fratele ei se chinuia să respire. Se auzi pe ea strigându-l pe nume, ca de departe: Mark? Vocea îl făcu să deschidă ochii, ca ochii din plastic tare ai păpușilor din copilăria ei. Nu mișca nimic, nici măcar pleoapele. Nimic până când gura lui începu să pulseze. Ea se aplecă spre aparate. Aerul șuiera printre buzele lui, acoperind bâzâitul monitoarelor. Vântul pe un câmp de grâne coapte. Chipul lui o recunoștea. Dar din gură nu-i ieșea decât un firicel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
era o cruzime mai mare, iluzia care justifica testele neautorizate pe subiecți reali. Mark se opri în loc când în pragul ușii apăru, triumfătoare, Karin Schluter. Ceva se schimbase, își făcuse ceva la păr - îl tunsese și-l ondulase. Fard de pleoape albastru și buze de culoarea caisei. O pereche de blugi decolorați și un tricou prea strâmt, cu o lăbuță de pisică pe sâni, pe care scria Liceul Kearney, unde echipa Bearcats e acasă. Majoreta Karin, cea de dinainte de Karin Gotica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
intimă, chiar sub aparența reprezentației ei fără cusur. — Da. Se pare că sunt legat de ea. Îmi aduce aminte de mine. Ar fi fost totuna dacă ar fi pălmuit-o. — Nu înțeleg. Noi doi. Își apăsă orbitele cu palma până când pleoapele împroșcară cu roșu și verde. Are ea ceva care se leagă. Asta trebuie să înțeleg. — Vrei să spui că nu-i ceva fizic? Că e mai... Și atunci, ceva ce încercase să-i spună lui Karin Schluter, un lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o unitate. Pasărea își continua imitațiile de pe o creangă de lângă fereastra dormitorului lor, fragmente de fraze muzicale furate de la alte specii și înghesuite în cântecul tot mai amplu. Folosindu-și aceleași regiuni cerebrale ca pentru văzul real, Weber privea, în spatele pleoapelor, un băiețel pe care nu-l recunoștea - putea fi Mark sau cineva care-i semăna mult - pe un câmp înghețat, privind niște păsări mai mari decât el. Și, văzându-le pe ele cum se arcuiau, săreau, își răsuceau gâturile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cântecel de leagăn, dar care acum s-a transformat într-un șuier fără sens, dormi, puiule, pe mama o dor brațele, umerii i se desprind și-o trag în jos, degetele i-au amorțit și picioarele n-o mai ascultă, pleoapele i se-nchid, mama te ține în brațe cu ultimele puteri, în timp ce se-mbărbătează singură, în gând, cinci minute, încă cinci minute, doar cinci minute să mai rezist, cinci minute de cântat și legănat, chiar dacă legănatul și-a pierdut orice
Cântec de leagăn. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Adina Rosetti () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1779]
-
pe propriile lor păreri. Dar nu văzură nimic pe chipul doctorului decît interes, atenție profesională și o expresie asemănătoare cu oboseala și plictiseala. CÎnd Își termină treaba cu stetoscopul, se ridică, Își scoase aparatul din urechi, ridică indiferent, pe jumătate, pleoapele mortului, pentru o clipă. Ochii mortului licăriră cu o privire albăstruie Îngrozitoare. Doctorul se Întoarse și schimbă cîteva cuvinte cu polițiștii care stăteau În jurul lui cu carnetele de Însemnări deschise, cu același aer de răbdare banală și indiferentă, și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
un hangar unde a fost adăpostit un nou avion de război pe care guvernul Îl experimentează. Deodată, soldatul care stă de pază Îi vede, se apropie de ei cu mîna pe revolverul aflat În toc, privindu-i cu viclenie printre pleoapele strînse ale ochilor săi mici. Față de șobolan de oraș, uscat, cenușiu, viclean, sigur, buze groase, glas tăios, cîteva Înjurături aspre, bolborosite, vorbe fără viață, fără sens, ce scrîșnesc ca pietrișul. Ce dracu’ căutați aici, mă, mucoșilor?! Cine dracu’ v-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
un braț Întins Într-un gest de epuizare totală, cu celălalt Îndoit sub părul strălucitor, iar fața ei, de o delicatețe fragilă, transparentă, aproape fără viață, era Întoarsă Într-o parte și se odihnea pe braț. Ținea ochii Închiși și pleoapele, avînd aceeași delicatețe, Îi erau vinete de oboseală și atît de subțiri, Încît i se vedea clar rețeaua fină de vinișoare. Cealaltă femeie se apropie Încet de pat, se așeză lîngă ea și Începu să-i vorbească cu glas Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
solicitase, și cu ușa care se deschisese chiar în momentul acela, și lumina dintr-o încăpere care-i izbi ochii și-n care - imediat - văzu niște ființe ciudate, în două picioare, care-l fixau cu niște ochi rotunzi, negri, fără pleoape,... fu un moment de confuzie... Suficient pentru a declanșa o reacție. 20 Sosi gol, încă stând întins pe spate, cu fața în sus. Gosseyn Trei stătea nemișcat, cercetând cu privirea o cameră însorită. Nu-i era ușor, pentru că încă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
momentul critic, acum, erau complet moi, cu mușchii relaxați, ca și cum orice tensiune ar fi dispărut din trupurile lor. Inima lui Leej bătea. Se lăsase atât de moale în brațele sale încât crezuse că era moartă. Gosseyn se îndreptă, îi văzu pleoapele fremătând și ochii care încercau să se deschidă. Dar îi trebuiră aproape trei minute ca să se poată ridica pe canapea și spuse pe un ton obosit: - Doar n-o să ne mai întoarcem? - O clipă, zise Gosseyn. Căpitanul Free se agita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
scăldat în lumină. Pe cuvertura patului dublu se mișca un ghem de picioare și mîini din care se ițeau capetele lui Frankie, Toal și Sludden. Lanark trînti ușa și-și acoperi ochii cu mîinile, dar imaginea celor văzute rămăsese după pleoape; un ghem de mădulare cu trei fețe cumplit de inexpresive, și gura lui Sludden deschizîndu-se și închizîndu-se, de parcă ar fi mîncat ceva. își căută paltonul prin maldărul de pe masă, cînd o voce nedeslușită îi spuse: — îmi dau seama că noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la alte cuvinte. — Ai venit demult în orașul ăsta? o întrebă el. — Ce înseamnă pentru tine „demult“? — Erai foarte mică atunci cînd ai venit? Rima dădu din umeri. — îți amintești vreo perioadă în care zilele erau lungi și luminoase? De sub pleoapele închise îi curgeau lacrimi. El îi atinse umerii. — îmi dai voie să te dezbrac? Ea acceptă. în timp ce-i desfăcea sutienul, mîinile îi atinseră un pată rugoasă care îi era familiară. — Ai dragonită! Se întinde pe omoplați! Asta te incită? — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care se dubla cu fiecare secundă; nimic în afară de mișcare nu putea slăbi această presiune: timpul, spațiul și gîndirea urmau să se sfîrșească dacă nu se mișca, dar trecuseră eoni de cînd își putuse urni un deget de la picior sau o pleoapă. Apoi se simți ca un vierme fără capăt într-o beznă fără capăt, încordîndu-se întruna, nereușind să dea afară un ghem care îl îneca. După o vreme, nimic nu i se mai părea important. Niște mîini îi atingeau coastele, tamponîndu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vreme, nimic nu i se mai părea important. Niște mîini îi atingeau coastele, tamponîndu-l și ștergîndu-l delicat. Lumina era prea puternică pentru a putea deschide ochii. Cineva murmură cîteva cuvinte și altcineva rîse încet. în cele din urmă, își crăpă pleoapele cît o geană. Era gol pe un pat, cu un prosop curat peste organele genitale. Două fete în rochii albe stăteau la picioarele lui, tăindu-i unghiile cu forfecuțe argintii. între capetele lor plecate văzu cadranul unui ceas de pe perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]