3,753 matches
-
cronologice ale lucrării anii 1825 și 1861 ? ar fi o întrebare pe deplin justificată, de vreme ce nici unul din cei doi ani nu reprezintă momente de cezură în politica externă a Rusiei țariste, ci, rămânând în epocă, anii 1815 și 1863 (insurecția polonă). Adevărul este că cele două limite cronologice nu au fost alese, ci impuse de partea perfect conturată și unitară a istoriei Rusiei și anume: 1825 - 1861. Și în cazul nostru, ca și în multe alte cazuri, departajarea cronologică a fenomenelor
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
-o pentru a nu complica relațiile cu celelalte puteri. Acest punct de vedere este acceptat și de istoriografia sovietică, numai că A. V. Fadeev adaugă și alte considerente, adică: sfârșitul perioadei „restaurației” și apropierea revoluției din 1830 și a insurecției polone care, ce-i drept, nu puteau fi prevăzute cu precizie în 1829, dar rapoartele lui Bekendorf dezvăluiau ascuțirea contradicțiilor social-politice. Pe de altă parte împăratul Austriei și regele Prusiei îl învinovățeau pe țar că prin politica sa externă favorizează tendințele
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
era mulțumită să aibă doi vecini slabi care să-i înlesnească ingerințele, iar Franța nutrea proiecte de alipire a Belgiei, pe tronul căreia se afla ducele de Nemours, fiul lui Ludovic Filip. Eșecul diplomației țariste a fost consfințit de insurecția polonă, care l-a constrâns pe țar în ianuarie 1831 să recunoască și independența Belgiei. Față de polonezi, Nicolae I a avut inițial o atitudine relativ conciliatorie. S-a observat, de pildă, ca judecând în 1828 pe membrii polonezi și mișcării decembriste
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
străduințele către reconstituirea Poloniei ca act de înaltă trădare, că țarul indusese în calculele sale ideea de-a folosi pe polonezi în războiul contra Turciei sau, eventual, în contra Austriei. Momentul de cotitură în raporturile ruso-poloneze în epocă a fost insurecția polonă din 1830-1831. Guvernul Național Polonez a proclamat detronarea Romanovilor și independența patriei. Nicolae I a reușit însă să se răfuiască singur cu răsculații și să înăbușe în sânge eroica insurecție. A reușit aceasta nu numai pentru că el însuși și acoliții
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Rusia dobândea promisiuni vagi iar Franța neutralitatea binevoitoare a Rusiei în războiul cu Austria. Rusia dădea o mână de ajutor la „pedepsirea nerecunoscătoarei Austrii”, dar numai atât. Este începutul destrămării flirt-ului ruso-francez, al cărui sfârșit îl va grăbi insurecția polonă din ianuarie 1863. Revenind la studiul N. S. Kineapinei, mai sus menționat, se cuvine să facem de îndată următoarea precizare: demonstrația istoricului sovietic ar fi integral acceptabilă dacă n-ar suferi de două erori: 1) nu Franța a secondat Rusia
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Mișcarea se afla în ascensiune vertiginoasă, iar oamenii doreau să fie lămuriți asupra obiectivelor acesteia. Trebuia făcută o prezentare a doctrinei și a punctelor orientative ale programului, cuprins în discutarea mesajului din toamna lui 1932. Acasă la mine, în strada Polonă, i-am dictat discursul o după-amiază întreagă. Eu mă plimbam de colo-colo fumînd, iar el scria. Era expunerea unui naționalism constructiv, a unui spirit nou, fără atacarea altor partide și fără vreun element de inspirație cuzistă. Era mărturia de credință
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
la Radio și la câteva edituri din același oraș. Obține titlul de doctor în 1932. În 1939 este internat în lagărul de la Târgu Jiu, apoi în Germania, în alte două lagăre pentru ofițeri. Între 1945 și 1950 lucrează la Misiunea Polonă de Repatriere și la Consulatul General al Poloniei; din 1951 este șeful secției de literatură engleză la Institutul Editorial Polonez din Varșovia. Debutează cu poezii în 1926 la „Slowo Polskie”, iar editorial în 1929, cu volumul Moje prowincjalki. Publică articole
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287794_a_289123]
-
din Moldova. Tratatul din 28 mai 1812. Poarta renunță la Basarabia, Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparținea, pentru că Poarta otomană n-a fost niciodată suverană asupra Țărilor Române. Poarta însăși recunoscuse acest lucru, când la Carlowitz, presată de poloni să le cedeze MoldoVlahia, ea răspunde că nu are dreptul de a face vreo concesiune teritorială, deoarece capitulațiile nu-i confereau decât un drept de suzeranitate”. „În timpul ultimei lor ocupații în Principate, rușii s-au arătat așa cum sunt: jaful și
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
dacă este român””. De asemenea, numeroși călători atestă existența românilor în toate cele trei principate carpato -dunărene”. Episcopul Bandini arăta, la mijlocul secolului al XVII-lea, că locuitorii orașului Iași sunt „români, pe lângă care unguri, armeni, greci, bulgari, albanezi, turci, tătari, poloni, ruteni, sași, moscoviți și puțini italieni”. Cam în aceeași vreme (1644), Paul Beke afirma că “orășenii ce locuiesc în țară sunt români, unguri și sași, germani și un mare număr de armeni și bulgari. Și italieni, polonezi, turci și evrei
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
limbii moldovenești în Evul Mediu are așadar o conotație pur geografică. Fundamentul etnic al statului moldovenesc a fost exprimat prin derivări de la numele poporului său, adică de la români sau vlahi: Moldovlahia, Maurovlahia, Valachia Minor sau Maior, Rusovlahia sau, îndeosebi de către poloni, pur și simplu Valachia. Aceasta reiese, de altfel, și din denumirile pe care Patriarhia Constantinopolului le acorda statului est-carpatic, după cum am văzut mai sus. Generalul imperial Marsilli, pe la 1690 afirma despre locuitorii din transilvania că „această națiune se simte totuși
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
documentare consistente și indubitabile, de unitatea în lupta antiotomană, ceea ce adepții moldovenismului neagă cu înverșunare. Un episod din anul 1595 poate fi relevant în această privință. Pus în fața îndepărtării lui Aron vodă de pe tronul Moldovei, Mihai Viteazul se plângea trimisului polon sosit la București: „dacă ar fi rămas în domnia Moldovei Aron, fratele meu, cu care făcusem jurământ ca unul pentru altul să ne punem capul [...] amândoi am fi putut să împiedicăm trecerea turcilor peste Dunăre”. Mărturii a românității locuitorilor de la
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
europene s-au concentrat în această zonă. De reținut este, însă, faptul că marile puteri europene au neglijat, în acea perioadă, două din cele mai importante fenomene cu care era confruntata Europa de Est, si anume criză sistemului politico-instituțional al Republicii Nobiliare Polone, precum și cel al sistemului politico-instituțional al Imperiului Otoman. Așa a fost explicat, de exemplu, faptul ca Franța, ale cărei interese în zona erau arhicunoscute, a asistat, totuși, pasivă, la prima împărțire a Poloniei, în anul 1772, cât și la anexarea
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
anul 178411. S-a lăsat, astfel, câmp liber de acțiune celei mai active puteri în Europa Orientala, si anume Rusia. 10 M.S. Anderson, op. cît., p. 209. 11 Cf., ibidem; după cum se știe, evoluției crizei sistemului politico-instituțional al Republicii Nobiliare Polone i-a fost consacrată o bibliografie imensă; din punctul de vedere al tematicii acestei monografii aș reține, îndeosebi, cateva, si anume: Klaus Zernack, Negative Polenpolitik als grundlage deutsch-russischer Diplomație în der Mächtepolitik des 18. Jahrhunderts, în vol. "Rußland und Deutschland
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea și care a constituit, de altfel, și parte a problemei orientale, a fost problemă poloneză. Izbucnirea revoluției franceze a coincis, cum se știe, cu încheierea procesului de dezintegrare politico-instituțională a Republicii Nobiliare Polone, ca urmare a eșecului tentativelor de reformare structurală a statului polonez, inspirate de ideologia iluminismului european și având ca model revoluția franceză. Cu toate acestea, Republica Franceză a adoptat o atitudine rezervată față de evenimentele din Polonia. În consecință, reprezentantul diplomatic
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
însă, tot de stadiul în care se află, atunci, criza poloneză. Departe de a fi fost aplanata, în urma acordului semnat de Rusia și de Austria, la Petersburg, la 3 ianuarie 1795, care marca cea de a treia împărțire a statului polon, ea s-a acutizat, îndeosebi după încheierea păcii franco-prusiene, de la Basel, din 5 aprilie 1795. Căci, regele Prusiei, Friedrich Wilhelm al II-lea, nu a ezitat să o informeze pe Ecaterina a II-a, printr-o scrisoare olografa, că între
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
continuare, a situației politice din Polonia 54. Or, la acea dată, țarina era decisă să respingă pretențiile regelui prusian de a anexă și Varșovia, deoarece nu abandonase, încă, ideea că aceasta să fi fost atribuită, "un giorno", regelui și Republicii Polone, "se nuove circostanze così esigessero" (s. Ven.C.)55. Totodată, respingea, cu aceeași hotărâre, si pretențiile regelui de a anexă și Cracovia, în detrimentul Austriei 56. Cum depistarea unei soluții menite să dezamorseze criză poloneză era imposibilă pe calea tratativelor dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
restituit aceluia și Lituania și Curlanda. Idee respinsă categoric de Ecaterina a II-a61 care s-ar fi declarat, în schimb, de acord să accepte dezamorsarea crizei se numără și posibilitatea ca plenipotențiarii celor trei puteri copartajante să-i fixeze regelui polon "una Pensione sufficiente, e adattata al Carattere, di cui è investitò, e tale Pensione verrà tassata proporzionatamente a ciò che sarà toccato în Partagio a cadauna delle tre Potenze"; după care, fostul rege ar fi avut libertatea de a se
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Ven.C.)80. Reconsiderarea de către Poartă Otomană a atitudinii sale față de politică franceză în problema poloneză a constituit, însă, doar un mare eșec pur diplomatic, de vreme ce guvernanții francezi nu urmăreau, în realitate, nici atunci refacerea statului polonez, în beneficiul poporului polon, în primul rând, deoarece îl disprețuiau 81, tot așa cum nici Napoleon Bonaparte nu și-a propus, vreodată, în mod serios, un astfel de obiectiv. Fixarea graniței europene cu Imperiul Otoman pe Nistru, în conformitate cu tratatul de pace de la Iași, din 9
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
poloneză. Un rol important în menținerea Porții cât mai departe de această problemă l-au avut consulii ruși din Moldova și Țara Românească care au "plasat un zid între Polonia și Poartă"87, prin exercitarea unei stricte supravegheri a refugiaților poloni, precum și a domnilor fanarioți, pentru a-i împiedica să le înlesnească legăturile cu Poartă Otomană 88. Concomitent, trupe rusești erau concentrate de-a lungul frontierelor provinciilor poloneze anexate de Rusia, cu scopul, "dit on, de la formation d'un cordon, uniquement
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
spus și în problema orientala, a fost evidențiata într-un alt memoriu polonez, aparținând lui Wybicki și datând de la sfârșitul anului 1806 sau de la începutul celui următor. Referindu-se la limitele geografice care ar fi trebuit să configureze teritoriul viitoarei Polonii, în cazul în care refacerea ei ar fi făcut obiectul preocupărilor reale ale lui Napoleon Bonaparte, el le invocă pe cele pe care statul polono-lituanian le avusese în timpul dinastiei Jagiellone. Faptul că insistă, cu precădere, asupra frontierelor sudestice ale fostului
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
el le invocă pe cele pe care statul polono-lituanian le avusese în timpul dinastiei Jagiellone. Faptul că insistă, cu precădere, asupra frontierelor sudestice ale fostului stat jagiellon, sugerează tocmai necesitatea, și din punctul său de vedere, a implicării active a viitoarei Polonii în problema orientala, desigur, cu scopul de a-și asigura mijloacele necesare contracarării planurilor ostile, înainte de toate ale Rusiei și ale Austriei, care nu ar fi întârziat să se reactiveze, date fiind prejudiciile pe care o nouă Polonie le-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
se retragă din această zonă, "leș Polonais ne se șont jamais désistes par un acte public de leurs droits sur une possession aussi précieuse" (s. Ven.C.)195. Altfel spus, din punctul de vedere al dreptului internațional public, drepturile viitoarei Polonii asupra acestui teritoriu erau perfect valabile, astfel încât integrarea lui în viitoarele sale granițe nu numai că nu constituia o favoare, ci o reparare a unor grave încălcări a dreptu rilor sale, comise de vecinii săi nemijlociți, adică turcii, tătarii și
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
contribuit "à prolonger et à affermir l'existence de l'Empire Ottoman" (s. Ven.C.)202. Că un argument în plus, în susținerea demonstrației sale, autorul memoriului mai invocă și un alt efect, implicit, de acea dată, al refacerii statului polon în fostele sale granițe. Se referea la faptul că "peut rejeter en Asie l'empire russe et l'effacer en Europe du rang des nations" (s. Ven.C.)203. Napoleon și-a însușit din acest memoriu acele părți care vizau
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
putea concentra, apoi, toate resursele împotriva Angliei, singurul 213 Cf., pentru detalii, Marcel Handelsman, op. cît., p. 63 și urm. dușman demn de luat în seamă al Franței. Or, a continuă războiul cu Rusia, în scopul de a restaura statul polon, în granițele pe care le avusese înainte de anul 1772, când a fost operată prima sa împărțire, ar fi însemnat să se angajeze, pentru un timp îndelungat, "dans l'intérieur de la Russie"214. Pe de altă parte, el nu dorea, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
236 Cf., raportul lui von Stedingk către rege, din 1/13 aprilie 1810, în loc. cît., fond cît., E2D, 671, Moscovitica. deoarece erau efectul reactivării, incepand cu anul 1809, a politicii lui Alexandru I în problema poloneză care viza anexarea întregii Polonii. Concomitent, Alexandru I a încercat să ajungă la un compromis cu Napoleon, în problema poloneză 237. În același timp, Alexandru I caută mijloace care i-ar fi putut determina pe polonezi să se unească sub egida să și să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]