KorAP: Find »[drukola/base=porunci & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...143 144 145 ...211 >

5,260 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

fi încercat să fugi? zise Iahuben fără să vrea, și numaidecât se mustră în gând pentru prostia spusă, dar Auta zise: - Tu nu ești omul care să ucizi pentru că îți place să ucizi... Așa ai apucat și așa ți se poruncește. Iahuben rămase încurcat, neștiind ce să mai răspundă. Căzu pe gânduri. Poate că sclavul acesta, care citea în sufletul lui și i-l cunoștea mai bine decât și-l cunoștea el însuși, avea dreptate. Niciodată Iahuben n-a știut de ce

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
trist, de aceea te-am întrebat! mai zise soldatul. Auta se uită îndărăt. În preajma lor nu era nimeni. - M-am descurcat greu cu Tefnaht. Mi-a spus că nu vrea să-i ia cu sine pe toți robii. Mi-a poruncit să-i aleg numai pe cei mai vrednici de muncă și mai ageri. - Și ce e rău în asta? făcu Iahuben. - Pe ceilalți va porunci să-i ucidă. Iată ce e rău! Iahuben se uită lung: era ceva nou chiar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
a spus că nu vrea să-i ia cu sine pe toți robii. Mi-a poruncit să-i aleg numai pe cei mai vrednici de muncă și mai ageri. - Și ce e rău în asta? făcu Iahuben. - Pe ceilalți va porunci să-i ucidă. Iată ce e rău! Iahuben se uită lung: era ceva nou chiar și pentru el. Armata atlanților nu-și omora prinșii de război niciodată: îi făcea robi pe toți. Soldatul lăsă ochii în pământ și murmură: - Te

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
spună că-l cheamă la sine Tefnaht. După plecarea străinilor, în jurul arcașului Mai-Baka se adunară câțiva băștinași: bătrânul Agbongbotile, Tatrakpo, care din căpetenie ajunsese rob ca și ceilalți, fericitul Tankoko, cel căruia altădată i se arătau zeii în vis dîndu-i porunci pentru tot neamul daza, și chiar trufașul vrăjitor Tela, care cunoscuse totdeauna toate tainele pentru oamenii de rând și acum întîlnise întîia oară în viață o taină pe care nădăjduia s-o poată cunoaște de la Mai-Baka. Cel dintâi întrebă Tatrakpo

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
clătină din cap, zicînd: - Cred că nu minte. Cred că e rob. - Atunci pe tine de ce te-au adus? întrebă arcașul. Numai ca tălmaci? Văd că nu tălmăcești nimănui nimic: vii în țarc fără stăpâni. - Am venit pentru că mi-au poruncit să vin. Trebuie... mi-au cerut să aleg... - Vezi, ți se încurcă și vorbele! Cum să te cred? spuse arcașul cu amărăciune. - Nu mi se încurcă, dar le caut pe cele mai limpezi ca să mă înțelegi mai bine... Ei m-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
facă niciodată: îl întrerupse pe bătrân. - Dacă zeul ar fi văzut-o, nu putea să nu se încînte de frumusețea ei. Zeul știa că Ntombi i-a fost hărăzită lui. - Dar dacă zeului nu i-a plăcut fata și a poruncit leilor s-o sfîșie? întrebă Iahuben. Arcașul își întoarse fața de la ei și scrâșni din dinți. Auta sări într-o clipă gardul și-l apucă de braț: - Ascultă, Mai-Baka; poate că Ntombi n-a pierit. Poate că are să vină înapoi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
că-l întreabă altceva: - Soldații noștri au adus cumva o sclavă neagră de la miazăzi? - Au adus mai multe sclave negre, stăpâne. Și mai ales sclavi. Stăpânul meu întreabă poate de sclava cea frumoasă, Ntombi? - E chiar așa de frumoasă? - Stăpânul poruncește să i-o aduc aici? Tefnaht își strânse buzele, mânios. - Nu. Am întrebat numai așa. Poți să te duci. Și Tefnaht învîrti stilul în mâna plină de inele, uitîndu-se cu plăcere la apele sau flăcările revărsate de oricalcul încrustat. Glasurile

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dacă aș fi fost în stare să iau unul din acele lucruri în mâinile mele! rosti Auta trist. - Ți-ar fi frică să te mai duci o dată? Auta văzu că preotul îl iscodește, dar răspunse liniștit: - Dacă stăpânul meu îmi poruncește să mă duc, mă voi duce. - Nu ți-este frică? - Primejdia e vădită, stăpâne, nu pot să mint. De aceea, dacă stăpânul meu mi-ar spune să nu mă duc, taina nedezlegată m-ar întrista, însă nu mi-ar pare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
limpezi nedumeririle? - Dacă stăpânul meu Tefnaht nu va binevoi să mi le limpezească, nu-mi rămâne decât să aștept cu răbdare întoarcerea în Atlantida. - Așa vei face, zise Tefnaht fără să se ascundă. Dar să bagi de seamă ce-ți poruncesc: nimeni să nu afle ce ai văzut. Mai ales că nici nu poți ști dacă a fost aievea sau numai vedenie. Și acum du-te la datoria ta. Auta plecă. Noaptea se lăsase de-a binelea. În urma lui, îngîndurat, preotul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în stare să afli?!... Pietrele nu vorbesc. Auta nu-și mai putu stăpâni zâmbetul. Tefnaht ridică sprânceana, cerîndu-i astfel răspuns pentru zâmbet. - Dacă stăpânul meu nu s-ar mânia, zise sclavul, aș spune altceva decât a spus stăpânul. - Spune! îi porunci Tefnaht, cercetîndu-l iscoditor. - Cred că și piatra și oricare lucru neînsuflețit vorbește. Este adevărat că nu toate urechile aud... Se opri nehotărât. Tefnaht rîse: - Am spus aproape același lucru. Nici tu, nici chiar noi nu cunoaștem decât limba acelor pietre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
toate măruntaiele stăteau gata să-i năvălească afară, pe gură. Auta se ținea de gardul punții, iar Iahuben apucase cu mâna marginea locașului vâslei, stând într-un genunchi. Lângă ei, robul Hunanupu se încorda din răsputeri să vâslească. Meșterul pânzei poruncise vâslașilor să se lupte cu apele, ca să nu se abată corabia din drum. Pânza fusese strânsă. Vâsla lungă de șase coți sau lovea în gol, sau era izbită îndărăt de câte un talaz. - Dacă eram pe o corabie din Ta

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mirase nici în întîia parte a drumului de firea acestui soldat. În armata atlantă erau mulți la fel. Nu-l smulgea nimic din tăcerea lui și era în toate privințele soldatul bun al regelui atlant, făcând tot ce i se poruncea să facă, murind dacă trebuia să moară sau omorând pe alții când i se cerea să ucidă, fără ca vreodată dorința lui de a ști să fie ațâțată de vreun lucru din jur. Poate că nici n-avea dorință de a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
oamenilor, nu te-ai dus să le vezi? Auta plecă ochii în jos, mușcîndu-și buzele. - Ți-a fost frică? - Nu, stăpâne. - Atunci de ce nu te-ai dus? Nu te-a lăsat Tefnaht? Spune, nu te sfii! - Da, stăpâne. Mi-a poruncit să nu îndrăznesc a mă depărta de tabără, dacă nu vreau să fiu ucis. Bătrânul începu să rîdă: - I-a fost frică să nu fugi! Când te-a trimis numai cu un soldat prin deșert nu i-a fost frică

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
chiar dacă se rosteau altfel. Acești oameni creșteau cele mai bune vite din toată Atlantida și își munceau pământul cu îndemînare. Alcătuiau una din cele zece țări supuse regelui Atlantidei și erau conduși de un prinț al lor, care primea însă porunci de la regele atlant. În munți erau foarte multe peșteri în care-și aveau sălașurile foarte mulți dintre robii regelui. Alți robi erau ținuți în munții din capătul de miazăzi al țării, acolo unde coasta Atlantidei cotea de la miazănoapte spre răsărit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
din nou, dar amândoi își dădură seama iarăși că numai sfătuindu-se și făcând ceva puteau să scape de primejdie. Se uitară lung unul la altul, apoi ieșiră amândoi din baracă. Sutașul își strigă ajutoarele și începu să le dea porunci. Slujbașul regesc se duse după câini. Puțin mai târziu, se împărțiră în patru cete, împrăștiindu-se în căutarea robilor spre cele patru părți ale zării. Dar după câteva ceasuri trei cete se întoarseră fără să fi aflat nimic. Doar a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
credință, fie că în fața deznădejdii nu mai aveau de ales. Astfel că ceata sutașului nu s-a dus decât până dincolo de păduri, unde începeau stâncile golașe și peșterile cu lilieci. Căzuse noaptea și oamenii erau istoviți de urcuș. Sutașul le porunci să facă popas. Nu-și luaseră corturi, nici asini. Din neprevedere nu și-au luat nici hrană destulă, și câtă le-a mai rămas au fost nevoiți să le-o dea câinilor, ca să-i liniștească. Se retraseră într-o peșteră

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
acela nesăbuit și trufaș nu l-a ascultat și a luat cu sine sclavii în munte, el știa pentru ce. Și că au pierit acolo cu toții. Sutașul, în această vreme sculîndu-se de pe piatră, privi deznădăjduit spre soldații săi și le porunci să coboare în tabără. După câțiva pași, un soldat îl întrebă: - Câinii nu-i luăm, stăpîne? Legați cu frânghii de niște copaci, câinii scânceau jalnic. Sutașul se opri o clipă, apoi scuipă scârbit, zicînd: - Lasă-i acolo! Și porni înainte

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
numai pentru că trăiau aproape de munții de piatră, ci și pentru firea lor, nu puteau ieși ticăloși. Dar dacă totuși tânărul era iscoadă? Robul văzu că Auta șovăie și atunci urmă: - Mi-a dat un semn ca să-l recunoști. Mi-a poruncit așa: "Spune-i lui Auta că eu, și Ntombi, și Agbongbotile, și ceilalți oameni negri n-am mai putut îndura munca de tăiere și netezire a pietrei din munte și am venit într-o peșteră de sus unde nu ne

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta îl privi îngrozit, murmurînd: - Rugul, stăpâne... - Cum îl cheamă? - Mpunzi, stăpâne... - abia putu rosti Auta. Bătrânul lovi globul de argint. Veni un slujitor, îngenunchind. Auta stătea mut, în picioare. Bătrânul își măsură sclavul cu privirea o clipă, apoi îi porunci slujitorului intrat: - Este afară un rob tânăr, negru. Îl cheamă Mpunzi. A venit acum. Cred că s-a rătăcit și nu știe al cui e. Înscrie-l cu robii noștri și folosește-l la muncă. Abia după ce ieși slujitorul, Marele

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Și țăranul plecă, după ce-i arătă lui Auta încotro să meargă. Dar după un sfert de ceas soldații se opriră. Auta întrebă: - Vreți să facem popas? Eu cred că putem ajunge înainte de amurg. Mai bine întindem cortul acolo. Căpetenia cetei porunci însă soldaților săi să bată țărușii pentru cort, apoi se trânti în lanul de grâu să-și întindă picioarele amorțite de mersul călare. Așa culcat cum era, spuse: - Noi rămânem aici. Nu suntem nebuni să mâniem pe zei. Noi suntem

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
că, măcar în parte, ceea ce spuneau țăranii că au văzut pe câmpia din miazăzi nu putea fi nălucă. Dar atunci ce era? După trei săptămâni de la plecarea sclavului său, nemaiavând răbdare să aștepte și neauzind nici un fel de vești, a poruncit să i se aleagă cea mai ușoară și mai sprintenă luntre cu cei mai buni vâslași și cu pânza cea mai primitoare de vânt, și a pornit în jos pe Râul Rece. Crainicul lui Auta l-a întîlnit la jumătatea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
că e rob. Bătrânul îi făcu semn să se așeze, și Auta se așeză. Apoi, văzîndu-l în jilț, lângă sine, îl măsură câteva clipe cu o privire ciudată care poate părea așa și din pricina culorii viorii a globului, și îi porunci cu glas uscat: - Dacă ai învățat să vorbești cu ei, tălmăcește întocmai ce vor spune. Unul dintre străini, cel cu păr mai bogat și care părea să fie fată, dădu să se ridice și se uită întîi la Tefnaht, apoi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta înțelese și îngrijorarea i se ivi pe față. Spuse câteva cuvinte în limba aceea cântată, după care străinul se așeză din nou. Amândoi preoții băgaseră de seamă. Tefnaht păli. Marele Preot se întoarse însă spre sclavul său și-i porunci: - Întreabă-i cine sunt și de ce au venit aici! Glasul lui suna încă semeț, ca atunci când judeca pe prinții și pe regii străini, nesupuși Atlantidei, și prinși de armata ei. Auta nu-i întrebă pe străini nimic. Aflase dinainte. - Știu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
își dădu seama că sclavul vorbea, se cutremură. - Am aflat de la ei că soarele nostru e o stea și că și pe ei îi încălzește, măcar că sunt mai departe. Tefnaht se uită batjocoritor la sclav. - Slăvitul nostru stăpân ți-a poruncit să-i întrebi pe ei, nu să îndrugi prostii născocite de tine, sclav neobrăzat! Dacă nu știi limba lor, spune-ne și vedem ce facem. De ce... - Lasă-l să spună! îl întrerupse Marele Preot. Apoi se întoarse către Auta: Chiar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
afle că acești străini nu sunt zei. Așa cum au și început să audă, vor ști toți în Atlantida că străinii din turn sunt cei cinci zei mari cărora li se închină poporul și că au venit să dea prin mine porunci noi Atlantidei. Auta făcu o mișcare, vrând să spună ceva. Dar bătrânul vorbi mai departe: - Știu, fiule, ce vrei să spui: acestor străini să nu le mărturisești că în Atlantida sunt socotiți zei. De altminteri, chiar dacă le-ai spune tuturora

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]