3,968 matches
-
i-a oferit un zâmbet amuzat. — Domnul Moonshy este grăbit, i-a explicat el pe un ton de scuză lui Grimus. Iar acum, că ne-am îndeplinit misiunea, domnule Grimus, nu mai are rost să tărăgănăm lucrurile. Ți-aș fi recunoscător dacă te-ai așeza aici. L-a pus pe Grimus să se așeze chiar sub cea mai groasă ramură a copacului. Grimus a spus: — Nu am nici un motiv să trăiesc. Totul este plănuit. O’Toole a zâmbit. — O, bun! a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fiecare ramură a copacilor care supraviețuiseră mângâierii iernii. Natura se desfăta sub atingerea primăverii și a soarelui. Dacă primăvara ar fi picurat și în sufletul ei măcar un strop din puterea ei de a readuce natura la viață, cât de recunoscătoare i-ar fi fost. Zâmbi privind pe fereastră. Avea obiceiul de a atribui trăsături umane lucrurilor, probabil din dorința de a alunga singurătatea care se cuibărise în sufletul ei. Urmărea transformările din natură apoi le găsea corespondență oamenilor. Soarele, un
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
se înroșiră repede de la aplauzele prelungi, iar vocea cedase ușor răgușelii. Se simțea ca o adolescentă. Artiștii reușiră să-i capteze atenția cu veselia și ritmul lor alert. Organizatorii au anunțat suma strânsă cu prilejul evenimentului, că sunt mulțumiți și recunoscători tuturor celor care au contribuit la adunarea ei. Concertul s-a sfârșit cu păreri de rău, toți ar fi vrut să nu se termine atât de repede. În drum spre acasă, fredona în gând frânturi din versurile melodiilor pe care
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
din care oamenii nu se pot hrăni pentru că lingurile sunt prea mari și atunci hotărăsc să se hrănească unii pe alții. Despre acest ajutor e vorba. Tu preferi să mori de foame. - Nu ofer pe cât primesc? Nu știu să fiu recunoscătoare? - Nu atât pe cât primești. - Te înșeli. - Ești mult prea rezervată în a manifesta această recunoștință. Dumnezeu o vede, știe de intențiile tale bune, dar oamenii au nevoie să le-o arăți, să le arunci cu ea în ochi. - Eu nu
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
pe mine, Îmbrăcam pantalonii bej și sacoul gri-cenușiu. Haine de calitate, primite cadou de la un unchi de-al meu, de departe. Haine din stofă fină (olandeză), croite, după etichetă, În Italia. Italienii aceștia sunt artiști prin excelență. Le voi fi recunoscător cât voi trăi pentru... pentru toate minunile create de ei pe pământ. Nimic din ce-am mai purtat nu s-a comparat cu hainele acestea (și o spun fără nici cea mai vagă urmă de subiectivitate). Toți apropiații (atâția câți
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu brațele desfăcute, imaginea carnagiului de mașini. Un nebun cu o dubiță albă. Semafoare desincronizate. De necrezut. Cred că am stat blocată acolo vreo, ăă, douăzeci de minute. El dă din cap: —Traficul londonez aproape te face să te simți recunoscător că există trenurile pentru navetiști Network Southeast. Urmează o pauză de-o clipă. Pauză În care eu Încerc să-l Întreb cum se mai simte Jill CooperClark, căreia i s-a pus diagnosticul de cancer la sân În vară. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Îmi simt trupul adoptând gesturi materne exagerate, ca ale unui mim. Dovada că sunt mamă, cu toate acestea, mă ține strâns de mâna stângă și insistă să-mi pun aura ei În păr. E clar că Emily e ușurată și recunoscătoare pentru faptul că mămica ei a ajuns la serbare: anul trecut am fost nevoită să o las baltă În ultimul moment, când negocierile pentru un contract au atins un punct critic și a trebuit să prind primul avion spre State
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
pe o alee proaspăt pavată. Băieții au fost primii din familia Shattock care au studiat la o universitate particulară, dar au studiat la cea mai bună. Pun nuci În bolurile minuscule de cristal ale familiei și mă gândesc cât de recunoscătoare sunt să mă simt utilă, dar un sentiment mai complex Îmi dă o durere În capul pieptului. Ca o arsură la stomac, numai că nu am mâncat Încă. Crăciunul la familia Shattock e dificil pentru mine: iată-mă În sânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
spune că problema cu femeile de carieră din generația mea este că nu știu cum să se poarte cu servitorii. Greșit. Problema cu femeile de carieră din generația mea este că noi suntem servitorii: nu știm cum să mai fim pe veci recunoscătoare pentru cel mai mic ajutor În casă, pentru care plătim apoi până ne iese pe nas, și-n același timp ne zbatem din răsputeri să ne păstrăm și poziția de stăpâne. Când am Început să mă duc din nou la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Place, Îți pot da numărul de telefon al unui psiholog. Toată lumea apelează la el. O va pregăti pe Emily să dea răspunsurile corecte și să deseneze ce trebuie la interviu. Pe bancheta din spate a taxiului lui Winston, respir adânc, recunoscătoare, aerul dulceag Îmbibat cu ganja. Mă poartă Într-un trecut mai blând, Înainte de a avea copii, când a fi iresponsabil era aproape o datorie. — Și cum arată acest desen corect, Angela? Femeia Brunt râde: —O, știi și tu, creativ, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
domnului polițist. Tatăl este modelul de bărbat pe care natura i-l oferă unei fetițe, și-n cazul În care modelul e stricat sau desfigurat, atunci ce se-ntâmplă? În timp ce intru pe ușa principală a clădirii Edwin Morgan Forster, sunt recunoscătoare pentru spațiile mari și răcoroase, pline de rezonanță, pentru clic-clac-ul pantofilor pe pardoseala de marmură, pentru felul În care liftul mă primește În interiorul lui tapisat cu oglinzi fără să protesteze. Prefer să nu mă uit la femeia din oglindă: nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
la 08.30. Mă Întorc chiar acum, Kate. 21.50: Blocaje Îngrozitoare În trafic, În ambele sensuri, pe autostrada M4. Farurile formează un colier de diamante de aproape 5 km. De pe scaunul șoferului, Richard Îmi aruncă priviri piezișe Întrebătoare. Sunt recunoscătoare că e Întuneric: Înseamnă că nu sunt nevoită să descifrez semnalele lui Îndurerate decât când mă simt gata s-o fac. Într-un final Îmi spune: — Tot cred că e puțin ciudat, Kate. Să-ți trimiți singură florile alea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
prăbușim În primul taxi când se aude un scârțâit de piele În spatele nostru. — Aș vrea să vă spun ce mare plăcere mi-a făcut să asist la o asemenea reprezentație, doamnă Reddy. —Vai, vă mulțumesc, domnule Abelhammer. Vă sunt foarte recunoscătoare pentru intervenție. Prinsă la mijloc În câmpul magnetic format Între mine și Jack, Momo are o figură ușor buimăcită. El stă cu mâna ușor sprijinită de marginea portierei. —Aș vrea să vă Întreb pe amândouă dacă nu ați dori să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Încep să se foiască În paturi deasupra noastră, totul e cumva zelos și posesiv, de parcă soțul meu ar acționa dintr-un instinct teritorial profund care-l Îndeamnă să-și Înfigă steagul și să mă revendice. Și, Într-un fel, sunt recunoscătoare să fiu revendicată; e mai puțin Înfricoșător decât să pornesc către un teritoriu necunoscut, cu obiceiurile lui ciudate, cu emblemele sale neștiute. Richard e Încă prăbușit peste mine când copiii intră țipând În dormitor. Prima reacție a lui Emily când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Stau pe bordură, plângând de frustrare și milă de mine Însămi, când se aude o mașină de pompieri venind În viteză pe stradă, cu vaietul acela inconsolabil. Mașina se oprește și băieții mă lasă să mă urc. Sunt atât de recunoscătoare, că uit să le spun unde merg, dar Înaintăm ușor pe drumuri familiare până când ajungem la strada mea. Cu cât ne apropiem de casa noastră, văd o mulțime de oameni În fața casei. Ies vălătuci de fum pe fereastra unuia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
glazura. Care are acum o culoare pe care, dacă ești indulgent, o poți numi „galben safari“. Seamănă tulburător cu unul dintre scutecele extreme ale lui Ben. Richard râde. Acel râs de neiertat, dezlănțuit, care Îți scapă atunci când ești extraordinar de recunoscător că a dat-o altcineva În bară, și nu tu. —Nu-ți face griji, dragă, spune el, hai să rectificăm problema. Avem glazură de culoarea bălegarului, așa că am putea face... un tort-vacă! Avem bănuți de ciocolată albă? Duminică, 19.19
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
sunt de fapt. Și apoi, iubita mea, ne putem căsători Și ne putem instala În al tău castel Unde tu vei putea să-mi gătești, Să-mi speli hainele, să-mi porți urmașii În pântece, Și pe veci să fii recunoscătoare și fericită făcând acestea. În acea seară, luând cina constând În piciorușe de broască făcute soté, Prințesa râse În sinea ei și se gândi: Nu, mulțumesc, lua-te-ar dracu’. Bărbații din ziua de azi nu pot decât să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
ea și-a Întors capul auzind numele și așa a rămas. Trei săptămâni mai târziu, James Entwhistle m-a sunat și mi-a oferit un post În departamentul de strategie. Un post de nimic care nu ducea nicăieri. Am acceptat recunoscătoare și am Închis telefonul. Urma să-l omor mai târziu. Mai târziu, urma să-i omor pe toți. Acum trebuia Însă să-mi Îmbăiez fiica. La nouă săptămâni după cezariană, m-am Întors la birou. În prima dimineață eram atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mă cuibăresc cu Emily pe canapea. Și iat-o pe ecran, adorabila și țicnita Glynis Johns, Întorcându-se de la miting și defilând În sus și În jos prin casă, cântând: „Fiicele noastre, fiicele noastre ne vor adora/ Și vor cânta recunoscătoare În cor, Bine lucrat! Bine lucrat, Soră Sufragetă!“. —Ce-i o supra getă? (Știam că asta o să urmeze.) — Sufragetele erau niște femei care acum o sută de ani, În Londra, Emily, au mărșăluit, s-au legat de balustrade și au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
să continuăm ca să demonstrăm că se poate. Doar că pe atunci credeam că slujba mă omoară, iar acum Îmi e teamă că poate am murit deja și nici măcar nu am observat. Fiicele fiicelor noastre ne vor adora si vor cânta recunoscătoare În cor, bine lucrat, bine lucrat, soră sufragetă! cu toată dragostea K xxxxxxxxxxxxx 38tc "38" Cascadatc "Cascada" 07.54: În timp ce aștept să bată la ușă, Îmi dau seama cât de nerăbdătoare sunt să-i spun lui Winston despre plan. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
acum parte din lumea confuză În care Îl tîrÎse Frank. Îmi plăcea stilul acesta grijuliu, dar atenția lui părea de fapt atrasă În altă parte și deja mă Întrebam la ce-l mai angajase David Hennesy. — Domnule Prentice, sînt foarte recunoscător că ați venit. Din păcate, faptele sînt acum mai... ambigue. Vă pot explica... Unde-i Frank? Aș vrea să-l văd. Vreau să faceți aranjamentele pentru cauțiune - pot să ofer orice garanții cere instanța. Señor Danvila...? Cu un efort, avocatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
luat-o din loc. — Așa s-ar părea. (Ședea lîngă mine cu o figură inexpresivă și din cînd În cînd Îmi trăgea volanul din mîinile nevricoase.) Antenele astea de satelit sînt foarte sensibile. Tot timpul trebuie recalibrate. Proprietarii vor fi recunoscători. Posibili membri? Știi ce, cred că da. Nu m-ar mira să vină la club chiar mîine. Își desfăcu fermoarul hainei și scoase o casetă pentru țigări gravată, din argint, pe care o puse pe bancheta din spate lîngă aparatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Galilei, mi-a replicat ea. Privește în tine. De fapt, asta e ce te chinuie. Duci cu tine, în sufletul tău, o rană care nu se cicatrizează." IV ― Și cam asta pățesc în fiecare noapte. Dar, în fiecare dimineață, sunt recunoscător că exist. Chiar bătrân, cum sunt, cu ochii slăbiți, îmi place să văd cum se luminează cerul dimineața și cum strălucește roua pe chiparoși când răsare soarele. E ceva sfâșietor de frumos în felul cum încep diminețile pe aceste coline
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
de adevăr? Privește mai atent aceste pietre, rămase dintr-o mănăstire părăsită, peste care se ridică iarba. În fața lor, eu am un sentiment "eretic", deoarece nu pot urî iarba care le îngroapă. ― Iubirea ta e, mai degrabă, recunoștință. ― Da, sunt recunoscător că exist și disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegrește lumina chiparoșii la amiază, nu e firesc la vârsta mea? Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
să văd cerul, chiparoșii, iarba însorită, și simt în mine o pasiune amară. Tot ce nu voi atinge acum, voi fi pierdut pentru totdeauna. Singurele paradisuri reale sunt cele pe care le-am cutreierat, unde am iubit și am fost recunoscători, iată la ce mă gândesc în fiecare dimineață când lumina curge pe coaja chiparoșilor. ― Crezi că ajunge să întinzi mâna spre fericire, Galilei? Și că ea va fi acolo unde mâna ta se va întinde s-o atingă? ― Dar va
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]