6,309 matches
-
mă sufocă, nu pot respira. Mami, e deja șapte și jumătate, îmi strigă Noga din bucătărie, și încă nu am mâncat nimic, iar eu mă înfurii, ce vrei de la mine, pregătește-ți ceva, nu mai ești copil mic, dar imediat regret ce am spus și alerg la ea, îi torn câțiva fulgi de porumb într-un castron și îi scot laptele din frigider, dar ea se ridică jignită, nu-mi mai e foame, își pune ghiozdanul pe umeri și se îndreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ziua, iar el mi se plânge agresiv, nimic, ca și când eu aș fi fost de vină că nu i-am dat nimic de făcut. De când îi dispăruse Tanahul, refuzase să mai deschidă vreo carte, iar eu, care încă din ziua următoare regretam ceea ce făcusem, sunasem la hotel și îi implorasem să îl găsească și să mi-l trimită, privesc tristă și vinovată noptiera goală de lângă patul lui, cum să furi așa ceva, cine ar fi fost interesat de un Tanah vechi și tocit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îmi ascund zâmbetul, își găsise pe cine să dea vina, dar Hani nu se poate abține, tu, fotomodel? Cu formele tale, cu mutra ta? Aproape că izbucnește în râs, își lovește ușor burta, iar Ilana strigă, închide gura, proasto, vei regreta că ai râs de mine. Le trimit repede pe amândouă sus, la orele de pregătire pentru naștere, apoi plec să o caut pe fata cea nouă, care venise cu o zi în urmă, părinții o aduseseră umflată toată în bătaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vorbeam despre specia umană, în general, iar el zice cu patos, aha, specia umană, în general, ăsta este domeniul tău, eu nu pricep nimic din el, eu nu fac decât să construiesc case. Sau să le distrugi, spun eu, dar regret imediat, el își mușcă buzele și scoate din buzunar portofelul cu o mișcare tăioasă, l-am alungat, plătește și pleacă, dar, în loc să scoată de acolo o bancnotă, trage o fotografie și mi-o întinde, o fotografie ciudată de familie, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Dacă mă uit bine la ele, n-aș zice. — Da, știu, răspunse ea. Toată lumea mă consideră fragilă, dar nu trebuie să judeci un om numai după aparențe, spuse ea, zâmbind. Îmi pare rău că trebuie să mărturisesc, dar sunt epuizat. — Regret nespus că te-am târât după mine toată ziua. — Îmi pare bine că am avut ocazia să stăm de vorbă. N-am mai făcut-o până acum, numai noi doi... am zis eu, încercând fără succes să-mi amintesc despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am replicat eu. Îmi doresc să plec din acest oraș. Nu voia să mă înțeleagă, așa că ne-am despărțit. În trenul de Tokyo m-am gândit la toate părțile ei bune, la tot ce a fost frumos și mi-am regretat comportarea, dar oricum nu mai aveam ce să fac. Mi-am propus să o uit. Singurul lucru pe care trebuia să îl fac o dată ce intram în cămin și începeam o viață nouă era să nu mai iau lucrurile atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să privesc, absent, la pagina aceea tipărită și să mă întreb ce o să se întâmple cu mine de acum încolo, cum se vor schimba lucrurile. Aveam senzația că totul vibra în jurul meu. Am oftat adânc și am închis ochii. Nu regretam nimic din ceea ce făcusem în ziua aceea. Știam că dacă era să o iau de la capăt, a[ fi f\cut exact aceleași lucruri, a[ fi tr\it exact în același fel: a[ fi Ținut-o pe Midori în brațe, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ce nu? De aceea, sinchisește-te mai puțin de alții și, ori de câte ori ți se ivește prilejul, te rog să fii fericit. Îți spun din proprie experiență că dacă scapi asemenea șanse - și ele nu sunt decât două-trei în viață - o să regreți apoi câte zile vei trăi. Eu cânt în fiecare zi la chitară, nu pentru cineva anume. Poate pentru tine n-are nici un haz ce-ți spun eu... Trebuie să-ți mai mărturisesc că urăsc nopțile întunecate și ploioase. Sper că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am mai trăit asemenea senzații. Gândindu-mă mai bine, am realizat că exact la fel mă simțeam și când mă plimbam cu Naoko pe străzile orașului Tokyo. Atunci, eu și Naoko deplângeam moartea lui Kizuki. Acum, eu și Reiko o regretam pe Naoko. Dându-mi seama de lucrul acesta, n-am mai putut scoate nici un cuvânt. Reiko a mai continuat o vreme să povestească câte ceva, dar când și-a dat seama că eu nu zic nimic, a tăcut și ea. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Dar, oricum, dacă avea chef să facă o prostie așa de mare ca asta, era treaba lui. Pe de altă parte, cum mă uitam la masa lui și-mi aminteam de vremurile de altădată, Îmi părea rău pentru el și regretam că i-am dat acelui chelner numărul de la biroul de contraspionaj din sediul Seguridad. Ar fi putut să ajungă la Seguridad dînd pur și simplu un telefon. Dar eu Îi oferisem cea mai scurtă cale de a-l trimite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de piele, ca noi toți, de altfel. Doar că a lui nu era udă, pentru că erau Înăuntru dinainte să-nceapă ploaia. Și ea purta o haină de piele și, la fața pe care o avea, i se potrivea de minune. Regretam deja că mă oprisem la Chicote În loc să mă duc acasă, să mă schimb În niște haine uscate și să beau ceva stînd confortabil, În pat, cu picioarele ridicate, și mă plictisea să mă uit la tinerii Ăia doi. Viața-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mea, slujba mea, singura mea armă, micile mele economii și soția mea. La fel era și cu poemele. Dar disperarea Începea să se risipească și nu simțeam decît regretul unei mari pierderi. Un regret foarte dureros. Știu cum e să regreți, spuse fata. — Biata de tine, fata mea. E rău să regreți. Dar asta nu te ucide. Însă disperarea te poate ucide foarte repede. — Adică să te ucidă pe bune? — Da, așa cred. — Mai bem unul? Îmi spui și ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mea. La fel era și cu poemele. Dar disperarea Începea să se risipească și nu simțeam decît regretul unei mari pierderi. Un regret foarte dureros. Știu cum e să regreți, spuse fata. — Biata de tine, fata mea. E rău să regreți. Dar asta nu te ucide. Însă disperarea te poate ucide foarte repede. — Adică să te ucidă pe bune? — Da, așa cred. — Mai bem unul? Îmi spui și ce s-a Întîmplat mai departe? Uite, În legătură cu genul Ăsta de lucru am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
simt liberă. Singură, dar liberă. Înainte să-mi piară vitejia, pun caseta cu Bobby Thunder în video și apăs simultan pe PLAY și DELETE. Sfârșit, șters, terminat. Și, deși tristețea îmi crește insuportabil, gândindu-mă la ce-am pierdut, nu regret nimic. Nici că l-am sunat, nici că am șters mesajele de la el și caseta video cu el. Am făcut curățenie pe punte. Și-mi dau seama și de ce nu-mi este dor de Jake; pentru că aventura mea cu Jake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
toată mâna: de la țărani, la mahalagii, până la funcționari bine hrăniți. Mirosul de transpirație se contopea cu cel de Prada. Discuțiile se învârteau în jurul agitațiilor recente. Încetul cu încetul, zona de interes s-a lărgit spre trecut și viitor. Unii îl regretau pe Ceaușescu, în timpul căruia aveai de muncă și bani. Alții își aminteau că în ultimii ani înainte de Revoluție treaba se împuțise rău: rafturile magazinelor erau goale, nu mai găseai nici măcar becuri. La frizerie trebuia să vii cu lame de acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
tot acolo, fiind învățați cu schimbările. Acum se simt legați de căminul lor oricât de modest ar fi el, de cei din jur. În cazul lui Izmail Ciurdaru chiar dacă erau învățați cu mutatul de colo, colo, ca în acel timp, regretau totuși plecarea, știind că Prințesa nu va mai merge cu ei. Simțeau un gol pe care n-aveau cum să-l umple și cum țiganii trăiesc intens orice sentiment de la dragoste până la ură și răzbunare, este de înțeles frământarea din
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
mare este că acum se termină concediile și iar la locurile noastre de muncă, o lăm de la capăt. Și vă despărțiți, li se adresează Adriana, zâmbind cu subînțeles. — Au! nu mai spuneți, că nu vreau să mă gândesc la asta, regretă Alexandru. — Să ne bucurăm din plin de soare, de briza mării, de apă, cât suntem aici. Pe urmă vom vedea ce vom face, sunt de părere fetele. Se apropia ziua plecării. Cum Alexandru era foarte precaut, a cumpărat bilete de
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
mă plictiseau pe mine unele cursuri, dai vina pe cineva? Eu abia am găsit motivul când m-am agățat de exercițiile tale, ca să te iau la rost. Dacă nu erai tu, poate mă luam de altcineva. Sincer să fiu nu regret, că așa am ajuns să fim prieteni și să ne iubim. La acele zile plăcute mă voi gândi toată viața mea... Bine, bine, vorbeam despre părinții mei. Ei nu s-au bucurat de copii până la venirea mea. Mama Zina a
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Da! Da! Ne-ați invitat la o cafea, am discutat, v-am spus că merg la nunta prietenei mele. — Dacă nu exista această întâmplare fericită de a ne întâlni acolo, eu nu eram azi la nunta Teofanei și-aș fi regretat enorm. — De ce nu mi-ați spus atunci că sunteți nașa ei, că vă dădeam și mai multe detalii. — Primisem informațiile de care aveam nevoie. Interesant că m-am uitat să te văd printre nuntași fiind sigură că ai venit, dar
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
strigăturilor. Unora din acestea le împrumuta izul din șatră ca de plidă: „Foaie verde foi dă soc Hai pirando, hai la joc Bate pământul că-i tare Așa cum bați în căldare.” Hiu! Hiu! Hiu! striga în ritmul muzicii. — Prințeso, nu regret c-am venit la nunta ta. Am jucat și m-am distrat ca niciodată. Mai rămâne să mă îmbăt. — La urmă, după ce pleacă nuntașii. — Te-mbeți și tu cu mine? — Ai mai văzut mireasă beată în noaptea nunții? râde Teofana
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Au găsit unul într-un cartier liniștit al orașului. În scurt timp, ajutați de părinții lui Cezar l-au aranjat că îți era mai mare dragul să stai în el. — Îți place, mama Zina? o întreba Teofana. — Foarte mult. Nu regreți c-ai plecat din apartamentul dumitale? — Nu regret, fata mea. Aici e mai multă liniște. Mă simt mai bine. Spui sincer sau ca să mă faci pe mine să cred asta. — Nu te mint. — Îmi pare bine, o îmbrățișa Teofana cu
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
le mângâie înduioșat. — Nu mă dureau că se tăbăciseră de atâta umblat desculță. — Săraca de tine! Doamne! Doamne! Cum de m-oi fi îndrăgostit eu de o fată cu tălpile tăbăcite?râd amândoi cu hohot. — Ai făcut o mare greșeală! Regreți? — Nu regret. Fata de care m-am îndrăgostit este cea mai frumoasă din lume. Gropițele din obraji și buzele-i catifelate m-au atras și mă atrag ca un adevărat magnet. — Mincinosule! Se pare că în Africa, puterea de atracție
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
înduioșat. — Nu mă dureau că se tăbăciseră de atâta umblat desculță. — Săraca de tine! Doamne! Doamne! Cum de m-oi fi îndrăgostit eu de o fată cu tălpile tăbăcite?râd amândoi cu hohot. — Ai făcut o mare greșeală! Regreți? — Nu regret. Fata de care m-am îndrăgostit este cea mai frumoasă din lume. Gropițele din obraji și buzele-i catifelate m-au atras și mă atrag ca un adevărat magnet. — Mincinosule! Se pare că în Africa, puterea de atracție a magnetului
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Chituc, șeful veșnic interimar de la celebra Secție de Sud-Est (cu aceasta, în sine, este o altă întreagă tărășenie...). Nenea Sandu Kojak își lipește chelia umedă de geam și zice: Băi, nu faceți vreo prostie, pe care s-ajungem s-o regretăm toți! Și le arată, prin sticlă, gioarsa de pistolet Carpați, din dotare, cu bătaie eficace neprecizată. Sustragere și distrugere de bunuri! Clar! Flagrant delict! V-am prins! Vă sugerez insistent să cooperați! Când deschidem, ieșiți frumușel, să vă vedem, cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nemiloasă pământul trudit. Copacii și pădurile stau nemișcate în așteptarea iernii. Ei au rămas singuri și plâng. Fiecare frunză este o lacrimă căzută după căldura și lumina toamnei și după voiosul cântec al păsărilor. Codrul privește melancolic metamorfozele zilnice și regretă că nu știe unde s-a ascuns vesela verde dumbravă, în care forfoteau viețuitoarele, bucurându-se de belșugul verii și pitulând taine printre ramuri și frunzișuri, clădind un sfielnic templu al paradisului pe pământ. Acum, ca un bunic, bătrânul codru
Toamna. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Stan Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2370]