4,307 matches
-
Spăriată că o dorește un boiernaș de acolo, Lisaveta determină pe Florea să fugă mai departe, tocmai în singurătățile dela Prut, în ținutul Dorohoiului: de-acolo putea-or trece dincolo și li s-a prăpădi urma. Crasnaleuca și adunătura de robi pribegi. Un hoț vatav, după ce și-a făcut osânda. [ÎNTRE BUCUREȘTI ȘI IAȘI: 1939-1940]* Comunicare la Academie: Cincizeci de ani dela moartea lui Ion Creangă. Foarte multă lume. Au fost câțiva dintre ai mei (prima oară): Profirița, Teodora, Miti; Marioara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
că în timp ce Cazimir, regele polon, și soția sa, Elizabeta, se aflau în Lituania, Manyak, hanul de dincolo de Volga, a năvălit pe trei direcții: o hoardă a jefuit ținuturile Volodimir, Kremeneț, Kuzmin, Ciudov și Jitomir și a luat 10.000 de robi; a doua hoardă a ajuns până la Trembowla, unde a fost întâmpinată și respinsă de oastea regală; a treia coloană care se întorcea din Polonia a pătruns în Moldova. Au avut loc trei ciocniri și, până la urmă, biruința a fost a
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
9 decembrie 1473, domnul își făcea o intrare triumfală în cetatea sa de scaun. Atunci, mitropolitul, cu tot clerul bisericesc, „i-a făcut o minunată și frumoasă întâmpinare, dar mai mult au proslăvit pe Dumnezeu pentru toate câte le dăduse robului său Ștefan voievod. Și acolo a făcut atunci mare ospăț mitropoliților și vitejilor săi”. Domnul trimite două solii în Polonia ca să anunțe victoria obținută, dar și ca să ceară ajutor, deoarece el se pregătea să facă față unui conflict de lungă
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
adeddin, cronicarul turc, ne spune că unul dintre pârcălabii Chiliei, îngrozit de forța oastei lui Baiazid al II-lea , s-a închinat turcilor. Neșri, alt cronicar turc, ne spune că ,,pârcălabul cetății, venind la cortul pașalelor, a spus: „Noi suntem robii padișahului și ne supunem poruncii sultanului, fie să ne omoare, fie să ne lase liberi”. Spunând acestea, ei au predat cetatea în ziua de miercuri” (15 iulie 1484). Pe temeiul unor asemenea mărturii se poate afirma că unul dintre pârcălabii
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
era brodată și inscripția: „O, răbdătorule de patimi și purtătorule de biruință, Mare [Mucenic] Gheorghe, care în nevoi și în nenorociri [ești] grabnic apărător și cald ajutător și, celor necăjiți, bucurie nespusă, primește de la noi și această rugăciune, a smeritului robului tău, a Domnului Ioan Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, păzește-l neatins în acest veac și în cel viitor, cu rugăciunile celor ce te cinstesc, ca să te proslăvim în veci, Amin. S-a făcut în
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
înălțimea sa domnul a recucerit unele cetăți și sate de la Măria Sa regele Poloniei, care fuseseră ocupate în vechime de acest regat.” Matteo Muriano menționează că, în aceeași lună, tătarii au năvălit în Lituania și Polonia și au ridicat 40000 de robi. Este vorba de fiii lui Mengli Ghirai, care au jefuit Podolia, Rusia Roșie, Palatinatul Sandomir, împrejurimile orașului Rzeszov, Iaroslav, Radom, Belz, ajungând până dincolo de Vistula, unde au prădat orașele Opatov și Kunov. Starostele de Lipoviec i-a adus cardinalului Frederic
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
pentru care domnul da un privilegiu de întărire la 10 octombrie 1448. La 23 ianuarie 1450, mânăstirea primea un loc pentru două mori, de la Șteful Mândre. La 31 iulie 1451, frații domnului, Ștefan voievod și Petru voievod dăruiau mânăstirii doi robi tătari, Pașco și Petrică. La 7 septembrie 1452, îi era întărită mânăstirii o bucată de pământ pe Pârâul Sec, cumpărată de la Tuzoana, fiica lui Contas din Neamț. La 22 ianuarie 1453, sunt întărite mânăstirii mai multe sălașe de țigani, iar
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
stăpânea în 1462 unul dintre cele mai mari domenii feudale din Moldova. La 13 ianuarie 1466, domnul întărea mânăstirii satul unde au fost vătămani Tăvuciu, Penea și Ananie, pe Bistrița, primit în schimb de la Coste pârcălab și îi dăruiește un rob tătar, din tătarii domnești de la Neamț. La 11 iunie 1466, Ștefan cel Mare întărea Bistriței mânăstirea unde a fost Marta călugăriță, mai sus de Tamaș, pe Siret, pe balta Martina, care depinde de mânăstire, cumpărate de la Șteful din Tamaș. La
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
că, după alungarea lui Radu cel Frumos, în 1473, întorcîndu-se în scaunul său de la Suceava, „mitropolitul cu tot clerul bisericesc i-a făcut o minunată și frumoasă întîmpinare, dar mai mult au proslăvit pe Dumnezeu pentru toate cîte le dăruise robului său, Ștefan voievod și acolo a făcut atunci mare ospăț mitropoliților și vitejilor săi”. După bătălia de la Vaslui, din 10 ianuarie 1475, în Letopiseț se precizează: „iar Ștefan voievod însuși a făcut mare ospăț mitropoliților și vitejilor săi și tuturor
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
neîndurător cu cei care s-au opus planurilor sale, ce urmăreau un țel înalt, salvarea noastră ca neam, el s-a arătat foarte atent cu soarta supușilor săi. La 8 februarie 1470, domnul da “această carte a noastră tătarului și robului nostru, care a fugit de la noi și din țara noastră în Țara Leșească, anume Oană tătarul și copiilor lui, pentru aceea ca el să vină de la sine înapoi și cu copiii lui, la noi și în țara noastră, iar de
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
să trăiască după această lege și după acest obicei...” Nu am întâlnit până acum nici un caz în care un rege sau un împărat din Apus să se fi interesat de soarta unui iobag, cu atât mai puțin de soarta unui rob. Actul dat de Ștefan cel Mare se înscrie, am putea spune, în limitele unei tradiții de toleranță românească. La 30 septembrie 1445, Ștefan voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, dăruia lui Calist, episcopul Romanului “un tătar, anume Pașca, din tătarii
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
trebuie să simtă lumea esențelor la nivel tactil, să refacă în interior imaginea ei pentru a-i putea pătrunde misterul. Noaptea l-a obligat pe Mistricean să cunoască fizic dimensiunea sacră, aici pădurea deasă îi lipsește pe flăcău și pe robul său de libertatea motorie. Intrarea în sacru este similară cu o naștere, deprinderile locomotorii lipsesc inițial și trebuie recompuse. În aceeași imagine a genezei de lume se încadrează și bestia hibridă venită în întâmpinarea eroului. Lupul este anterior creației pe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
băet Toader și o copilă pe care o chema Ancuța, care era și frumoasă și drăgălașă. Soția sa Tasia, care era din Râșca, era neagră ca o țigancă. Mulți din locuitori satului Râșca se trag din țiganii cari au fost robi ai Mănăstirii Râșca. Cu apucături sălbatice. Grigore Chetreanu a avut un băiat pe Constantin, care era negru, dar era foarte cuminte. Toader Chetreanu nu era de treabă nici de feli. Ancuța lui Gh.Chetreanu va fi fost mai mare ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
cărți și de noroc. Și întâmplarea a făcut ca tocmai eu să cunosc revolverul cu care a fost detronat Marele și strălucitul Domnitor Alexandru Ioan Cuza, care cu prețul vieții lui a împroprietărit pe bieții țărani săraci și foarte năcăjiți, robi adevărați a acestei țări. Mi l-a arătat Iunius Lecca, fiul generalului Lecca trădător, la moșia Radomirești în luna octombrie 1916, din județul Bacău. Și drept răzbunare i-am luat cel mai mare stog20 de pe moșie și cubat cum m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
căciula. Soacră mea i-a furat hamul de pe un cal. Nouă nu ne-a furat nimic, că am lăsat docărașul la soră mea Marița lui T.V.Purcaru. Satu Râșca are și români, dar mai mulți îs țigani care au fost robi la Mănăstirea Râșca, hoți și foarte periculoși. Așa a fost nunta Floricăi celei prea frumoase a lui bădia V.Grigoriu și a țaței Elionora. Și primăvara în luna Martie ne-am trezit cu o scrisoare de la Dtru Ungureanu cumnatul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
să lase un cuvânt de Învățătură folositor mântuirii lor, apostolilor, și tuturor urmașilor. Să ne fie ca o mângâiere din Sfânta ei Gură. Și atunci Preacurata a zis: „Iubiții mei fii, Dumnezeu este ca un Împărat, iar noi ca niște robi Lui și ca niște neguțători”. Și a spus pilda care urmează: „Era un Împărat mare și puternic și avea două slugi. Și s-a făcut târg mare Într-un anumit loc, mare neguțătorie, mari afaceri, unde câștigă mult neguțătorii cei
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
spre stânga, fiind în trecut țărănist, că de ce nu se face pâine albă mai eftină ca să o poată mânca și cei cari muncesc în fabrică, nu numai boierii care au bani mulți, lefuri mari, că el îi sătul de când îi rob, că a ajuns să nu mai aibă ce mânca de multă grijă ce are cei mari. În chestia rachiului ce am raportat, el spune că a venit garda financiară și a găsit rachiu într-o damigeană de 10 litri și
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
care li-l conferise sistemul feudal de organizare. Numeroși negustori și meșteri au intrat în rândul sudiților (persoane aflate sub protectoratul consulatelor, mai ales pentru a fi scutiți de dări), alții erau trecuți în categoria evrei și țigani. Meseriașii țigani, robi pe moșiile boierești sau mânăstirești, în schimbul unei taxe, primiseră dreptul de a se stabili în târguri, unde-și exercitau meșteșugul. Ultima categorie înscrisă în Catagrafia din 1845 este aceea a oamenilor nesupuși dărilor (slujitorii bisericii, privilegiații, bătrânii și nevolnicii, văduvele
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
fost împresurate de târgoveți, iar sătenii, sărăciți, au fugit în alte locuri. La 31 decembrie 1629, domnul întărește lui Mitrofan, episcop de Huși, satul Broșteni, stabilind următoarele hotare: Lohan, Valea Popii, Crasna, casa lui Curite, Drislovăț, drumul lui Covrig, casa Robului, locul lui Drag, Vlășneasa, Chirițăști. În anul următor, la 5 septembrie 1630, Moise Movilă (1630-1631, 1633-1634) „întărește uric lui Mitrofan, episcop de Huși, moșia Broșteni cu tot hotarul după semnele arătate în ispisocul lui Alexandru vv.”. Un document din 1643
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
a format după înființarea Episcopiei, la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea (circa 1600). Amintiți în dania lui Alexandru cel Bun către mănăstirea Bistrița, din 1428, țiganii din Moldova au trăit secole la rând, ca robi domnești, boierești ori mănăstirești, până la desființarea robiei, în februarie 1856, când Adunarea Obștească din timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica (1854-1856), în decembrie 1855 în Moldova, și în Muntenia, sub Barbu Știrbei (1854-1856), a anulat-o prin lege în februarie
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
să n-aibă nici o treabă slugele hătmănești nici juzii domnești să nu iea nici gloabe nici ciobote nici alte venituri hătmănești, ci să aibă călugării a lucra cu ai săi țigani și numai ei să-i stăpânească ca pe niște robi țigani.”. Conform unei alte surse documentare (Iași, 7 mai 1627), domnul Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă, „hotărăște ca țiganii mănăstirilor din țară să fie scutiți de haraci și să nu fie supărați de slugile hătmănești și de judecii de țigani care le-
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
nu fie supărați de slugile hătmănești și de judecii de țigani care le-au luat ciubote și gloabe, din cauza cărora țiganii au fugit în alte țări și mănăstirile nu-i pot stăpâni; de asemenea întărește Episcopia Huși cu mai mulți robi țigani”. La 10 martie 1638, Vasile Lupu confirma lui Ionașcu Cehan „ai lui drepți robi țigani din ispisoc de danie și cumpărătură, ce el a avut de la Barnovschie Vodă și din ispisoc de întăritură de la Alexandru Iliiaș Vodă un sălaș
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
ciubote și gloabe, din cauza cărora țiganii au fugit în alte țări și mănăstirile nu-i pot stăpâni; de asemenea întărește Episcopia Huși cu mai mulți robi țigani”. La 10 martie 1638, Vasile Lupu confirma lui Ionașcu Cehan „ai lui drepți robi țigani din ispisoc de danie și cumpărătură, ce el a avut de la Barnovschie Vodă și din ispisoc de întăritură de la Alexandru Iliiaș Vodă un sălaș de țigani, numele Macovei cu femeia lui... și fii lor Bejan și Maftei și cu
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
toți urmașii lor”. Într-un alt hrisov domnesc din 8 aprilie 1708, Mihai Racoviță nota situația țiganului Negul care, reușind să scape din robia tătarilor, a ajuns să slujească pe episcopul Varlaam de la Huși, apoi de bunăvoie s-a considerat rob al mănăstirii Brădicești. În acea perioadă, țiganii fugari, fără stăpâni, erau lipsiți de orice protecție și expuși la cele mai brutale dispoziții ale autorităților statului. Domnul Moldovei a intervenit pe lângă juzii și slujbașii Hătmăniei, și le-a poruncit: „Să aveți
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
Burcă Căldărariu aparțineau de drept Episopiei Hușilor. La 28 iunie, episcopul Inochentie, prin judecata domnească, avea câștig de cauză în procesul cu acești oameni. Domnul Moldovei comunica episcopului ca să-i ia pe țigani sub stăpânirea Episcopiei „ca pe niște drepți robi ai săi, cu tot neamul cât s-a trage din Burcă Căldărariul”. Așa cum se menționează într-un zapis din 26 aprilie 1758, Episcopia a căpătat danie un țigan, bucătar, de la Vasilie Gheuca. Sora lui, Victoria, care a dat Episcopiei actul
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]