4,384 matches
-
să spui: "vezi, este iarăși dimineață, ne-am întîlnit din nou, mă bucur că ne-am întîlnit și, bucurîndu-mă, îți urez o zi plină de realizări". Echilibrul, care domnește în toate, și-a spus cuvîntul și acum: respectul meu din salut se reîntoarce asupră-mi prin ajutorul dat de secretară să ajung la tovarășul Amariei. Atîtea femei frumoase atîtea ființe nobile!... Tamara, cu sfatul ei de soră mai mare "sînt copt pentru căsătoria cu Livia?" Livia, viitoarea mea parteneră de viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ring, merge furios spre director, îl trage deoparte, îi spune ceva, apoi iese, ignorînd total că de fapt intrase într-o cameră unde erau, totuși, niște oameni. (Dacă nu din politețe, măcar din bun-simț trebuia să schițeze un gest de salut.) Directorul s-a schimbat la față, și-a aprins, cu mîna tremurîndă, o țigară, în timp ce secretarul literar s-a apropiat de el să-l întrebe ce-a vrut bărbatul furios. Directorul s-a uitat în jur și i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă gîndesc că, dacă e vorba să mă duc la băut, atunci să am o companie plăcută, oameni cu care pot schimba o vorbă inteligentă, de la care mai pot afla ultimele noutăți literare. Bună ziua! salut eu intrînd în secretariatul literar. Salut, bădie Mihai! răspunde Lazăr, bunul meu prieten, referent literar al teatrului, care se grăbește să dea un cot celui care stă aplecat asupra telefonului: Hai, termină convorbirile, că vine directorul și ne afurisește dacă află că ne-am transformat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
răspunde Lazăr, bunul meu prieten, referent literar al teatrului, care se grăbește să dea un cot celui care stă aplecat asupra telefonului: Hai, termină convorbirile, că vine directorul și ne afurisește dacă află că ne-am transformat în telefon public. Salut, dom' Vlădeanu! zice secretarul literar, intrînd în urma mea în birou. Ai adus textul? Ce text?! mă mir eu. Cum ce text! N-am discutat subiectul acela și-ai zis că-l scrii?! Că vorba aia, mormăie Lazăr, dacă e să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de la Serviciul dezvoltare și să fac un calcul pentru cantitatea de gaz ce-o pot băga în rezervoarele instalației. Bine, ne întîlnim la clădirea instalației, spune directorul general încuviințînd plecarea mea. Îmi iau sacoșa cu casca de protecție în ea, salut, apoi ies. Scot casca, mi-o pun pe cap, iar punga de plastic și ziarul le arunc în scrumiera mare, cu picior, de pe sală. Intru în camera dispecerului, spun un "sărut mîinile" tehnicienei de la pupitru și-i cer permisiunea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-o înainte de-a zice "da" în Sfatul tehnic. Apropo: dacă mă duc înainte, pînă vii tu, vreau să mă uit pe schema instalației, să-mi fie proaspătă. De unde-o iau? Treci pe la secretară, are trei exemplare ale documentației. Bine. Salut! Vlad își aruncă pe umăr sacul de hîrtie și pleacă, jucîndu-se din mers cu cheia. Eu intru în clădirea Serviciului dezvoltare și urc scările în grabă, spre laboratorul doamnei Petrache, de la care trebuie să iau coeficienții de compresie. Sărut mîinile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
comandă... O să vă simțiți dumneavoastră mai bine cît o să dureze pilotarea. Știți, eu mă simt alt om, parcă mai bun, mai fericit, cînd sînt îmbrăcat cu haine noi, ori stau într-o cameră proaspăt văruită... Îmi face un semn de salut și pleacă spre interiorul combinatului, în direcția unde este clădirea separatorului. Intru pe culoarul de la parter al pavilionului administrativ, trec de scări și mă îndrept spre ușile celor trei lifturi. Un moment, merg și eu, îmi strigă o voce cunoscută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Eu vreau să fiu sigur pe ce-am făcut... Nu-i nici o grabă, le spun. Lucrați cît vreți de încet. Îi salut și mă îndrept spre Dinu Zaharia, care discută cu inginerul mecanic al secției montajul unor conducte de legătură. Salut! Aveți ceva neclar? îi întreb. Nu, răspunde Dinu. Du-te la separator, ești așteptat. Aici o să terminăm repede. Cînd terminăm, o să te anunțăm. La tunelul de alimentare cu aer o să fie mai mult de lucru. Deja am băgat o parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
parte din cei care au stat în sala dispecerului central. Maistrul Cornea schimbă cîteva vorbe cu noi prin interfon, apoi discutăm cu Brăduț, Lupu și Luchian, care se scuză că nu mai pot rămîne. Plec și eu, Mihăiță, zice Graur. Salut! Mulțumesc, Petre! Și eu trebuie să-ți mulțumesc. Mi-a prins bine sfatul tău. Totul e să fii ferm. Am să-ți povestesc... Am auzit, îi spun, dar nu-mi place c-ai zis "nu". Eu?! se miră Graur. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că sar în sus de bucurie... Și-apoi, nu e chiar așa de ușor să mă apuc să fac organizare... Nu-i de nasul unui doctor în științe, rîde Brăduț. Hai, lasă gargara, că mi-i foame. Schimbăm cuvinte de salut, apoi închid interfonul. Deasupra noastră macaraua plimbă o grindă. Valeriu stă pe clădirea vecină și face semne. Grinda e lăsată încet în jos, pînă ajunge pe poziția de pe care a fost smulsă. Cîțiva mecanici apar cu găleți pline cu ciment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
e comanda separatorului: valorile indicate pe cadrane sînt între limitele pe care le cunosc. Amîndouă rezervoarele, de oxigen și de azot, au ajuns deja la presiunea maximă, iar acum separatorul merge pe minim. Bună seara, tovarășe Vlădeanu! îmi răspunde la salut tehnicianul de serviciu. N-ați plecat? Acum. Am trecut să las cheia de la clădire. Tehnicianul ia cheia și-o pune în dulap, agățînd-o într-un cui liber, sub care scrie cu pixul: SEPARATOR. "Aici se încheie munca mea și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
plec. La poartă, unul din paznici vrea să mă oprească, să ies după ora zece, odată cu schimbul doi, dar celălalt paznic mă cunoaște și-mi face semn că pot trece, apoi își duce mîna la șapcă, salutîndu-mă. Îi răspund la salut și mă îndrept spre peron. Dom' Vlădeanu! mă aud strigat din dreapta. Întorc capul: Don Șef a deschis portiera mașinii și-mi face semn să mă apropii. -Vă așteptam, zice el. Felicitări pentru reușită! spune, întinzîndu-mi mîna. Vă mulțumesc! îi strîng
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
revedere! îi spun întinzîndu-i mîna. Cu bine! îmi urează Don Șef, strîngîndu-mi mîna, apoi îmi deschide portiera. Să nu fii supărat pentru declarație. N-am vrut să-ți fac rău. Lăsați, Don Șef. Cu bine! Îi fac un semn de salut cu palma și pornesc printre blocurile din dreapta. Abia aștept să ajung la Livia, să beau un ceai și să mă culc! Involuntar mă uit la blocul pe lîngă care trec: în bucătărie e lumină. Cezara stă aplecată asupra mesei, preocupată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
apoi spune ceva Cezarei. Cezara întoarce o clipă obrazul spre el, dar mă observă prin fereastra deschisă și se apleacă în afară, strigîndu-mi încet: Ce faci, disponibilule, tragi cu ochiul prin case străine? Lasă băiatul în pace, îi zice Petre. Salut, Mihăiță! Cum s-a încheiat? Bine. Mulțumesc de ajutor! Mie nu-mi mulțumești pentru bilet? rîde Cezara. Ba da. Urcă pînă la noi! mă invită Petre. Sînt obosit. Hai, Mihăiță, avem în cuptor o plăcintă cu nucă, Cezara face acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că-s prea bucuros. Așa sînteți voi, ăștia valoroșii, spune Cezara, vă place s-o faceți pe nebunii. Noroc de noi, femeile, că vă înțelegem. Sărut mîinile, la revedere! le spun. Îmi văd de drum, fluturîndu-mi mîna în semn de salut. Îmi pare bine că Graur s-a hotărît să preia conducerea Sectorului cercetare. E un tip descuiat, cu o bază științifică solidă. El n-o să alerge după himere, luînd ochii directorului cu vorbe goale. S-a hotărît el, dar asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fost prezent. Ca să nu-mi mai amintesc că nu am scris un rînd!... Intru în farmacia de lîngă complexul alimentar, farmacie cu program permanent, cu gînd să-mi iau aspirine și carmol. De dincolo de panoul de sticlă îmi răspunde la salut o femeie cu fața albă, părul roșcat închis și ochi mari, căprui, care mă privesc fix, fără nici o expresie. Am mai fost de cîteva ori pe aici, tot pentru aspirine, și de fiecare dată ochii aceștia m-au privit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din partea mea, spun, oferind picăturile Brîndușei. Să-i spuneți că-i fac cinste pentru ajutorul dat azi, adaug surîzînd. Deschid ușa, o invit pe Brîndușa să iasă, ies și eu nu înainte de-a mai întoarce o dată capul s-o salut pe farmacistă, care îmi face un semn de complicitate. Merg un timp alături de Brîndușa, apoi fac un pas în lateral, vrînd să pornesc spre alimentara. Mulțumesc! îmi spuse Brîndușa. I s-a făcut dintr-o dată rău, l-a apucat o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Cînd ajunge lîngă noi, mama fetiței se oprește din rîs și face un gest scurt, vrînd să-și schimbe mersul. E Tamara: capul ei brumat parcă a început să viscolească văzduhul nopții. Se uită la noi mirată și schițează un salut spre Brîndușa, apoi își continuă mersul, cotind spre blocuri, în direcția din care s-a auzit strigătul și unde trec iarăși, de pe trotuarul celălalt, cîțiva oameni. Soțul Tamarei un tip sigur de el, cu o față pătrată, sprîncene groase și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pun cîteva noduri în gît, pe care încerc să le maschez, prefăcîndu-mă că tușesc. Și vin! în paharul acela de un sfert este vin. Vin roșu !... O, Ioane, am să-ți zic "bodaproste", ca la noi în sat, după praznic... Salut, Mihai! îmi spune Ion, ștergîndu-se cu dosul palmei la gură, printr-un gest reflex, rămas din copilărie, pe care-l am și eu din cînd în cînd, mai ales atunci cînd sînt acasă la tata. Ce s-a întîmplat? mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de-a ieși, mă întorc spre Fulvia și strîng din umeri. Fulvia strînge și ea din umeri. Lăsăm cafeaua pe altădată, îi spun. Pe altădată, clatină ea din cap. Viața e-așa de lungă... Înclin privirea într-un gest de salut și ies. Pînă la scări, merg încet, sprijinindu-mă din cînd în cînd cu mîna de perete, ca un om beat. La scări, mă odihnesc un timp, îmi tamponez nasul, apoi încep să urc treptele cîte una, sprijinindu-mă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a te simți trăind, chiar pentru bucuria altora (e și bucuria mea), pulsul de viață nobilă, pe care tu o înnobilezi, toate m’au buimăcit. Odaia ta, cu cele șase crisanteme galbene, străjuind fotografia ta, îmi pare că-ți primește salutul amintirii și că s’a înviorat; biuroul iluminat tare, singur, păstrează cu nota solemnă a cărților aliniate elegant aerul demn și plin de consimțire. Ai populat casa întreagă cu nume, ființe vii și cu năstrușnica ta gospodărie. Cere mai bine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Jebeleanu, trad[ucere] din Ady Indre? din ungurește. Ședință simpatică, fără asperități și cu discuții sincere. S’a terminat la 9, cu aceeași fumăraie, uși deschise, strângerea scrumului. Masă frugală și copiii la culcare, repede. Și acum, obosită, scriu repede salutul meu jurnalier, azi duminical. Sunt îngândurată, am o săptămână grea; de plătit marți 3 500 de lei la Banca de Scont și la școală nu e niciun ban. Azi am vorbit de tine cu toată lumea; după cenaclu, aceeași întrebare: „Vești
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Nu te astâmperi?! Stai odată’n loc!“ Și eu răspundeam intimidată: „Alunec!“ Apoi așteptam, plictisită și plină de dispreț față de celelalte „moșii“ pe care le străbă team. Îmi închipuiam că noi suntem cei mai mari boieri din România și că saluturile proprietarilor și ale țăranilor erau un omagiu firesc, fiindcă numai noi singuri eram „boierii“. Nu știu cine-mi vârâse asta în cap, dar a durat până pe la unsprezece ani, când, ieșind într-o duminică, am vă zut la poarta școlii un cupeu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
costeliv, iar un genunchi osos iese prin blugii tăiați, împreună cu coaja unei bube pe care și-a făcut-o în weekend, cu rolele. Arată ca un puști de zece ani, căruia i-au dat tuleiele. — Becky! zice cu privirea încețoșată. Salut! Ce faci aici? — Ăsta-i apartamentul în care locuiesc. Ai uitat? Ai venit să lucrezi aici fiindcă ți s-au ars siguranțele. — A. Da. Se uită în jur, mirat. Aha. — Ești bine? Mă uit la el îngrijorată. Am niște cafea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
da? — Normal că știu asta! Ce crezi, că-s vreun tâmpit? Danny se oprește meditativ. Dar a învățat la un internat englezesc, nu? — Danny! îi dau un pumn în glumă, după care ridic privirea. Bună, Tarquin! Ai reușit să scapi! — Salut! zice Tarquin, cu o privire hăituită. Suze, draga mea, i-ai dat lui Bex chestia aia de la mama ei? — A, am uitat-o la hotel, spune Suze și se întoarce spre mine. Bex, am trecut pe la ai tăi în drum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]