7,856 matches
-
fetișcană frumoasă, cu plete lungi negre, bust drept, trapezoidal, cu o bluză de pânză topită albă, sub care i se vede sutienul cu bretele lungi, susținând sânii pietroși, cu sfârcurile spărgând cupele și țâșnind prin urzeală, răsfoiește o colecție din Scânteia. Remarc, peste umărul ei, articole decupate. Mă apropii în treacăt și văd din ce an sunt ziarele: 1960. Văzusem astfel de colecții cu articole decupate din presa țărănistă și legionară. Iată că și comuniștii au făcut-o. Probabil cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în parohia mea. În pungă, un pachet într-un tișlaifăr de-ăsta folcloric, da’ nu cu specific din zonă. Mai mult ardelenesc sau oșenesc, ceva în felul ăsta, cu dungi. Și-n cârpă, un alt pachet, în hârtii de ziar. Scânteia, 28 octombrie 1985. Țin minte ca acu’ toate astea, că prea au fost de pomină. Noi eram în nouăștrei. Deci ziar vechi, ceaușist. Îl desfac, era legat cu scoci gros, verde și, acu’-i acu’, profesore, dau nici mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o afacere de hoții. Ceaușescu a trecut de Crăciun direct la răcituri că a vrut să-l facă pe român să nu mai fure. Om fără carte, de-asta a jucat cu idealuri, cu om nou, chestii de-astea de Scânteia. Când era atât de simplu să... În fine, nu mă bag la comentatoriile care le face specialiștii, profesorii. Da’ fii pe fază, profesore, să vezi ce dandana a-nceput acu’. S-a dat drumu’ la hoție și românu’ a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și murmur o rugăciune, Icoana din perete face o minune, Eu mă închin; știu, am să plec din lume Mai devreme sau mai tîrziu. Nu știu cît voi mai fi viu. S-a uscat floarea de trandafir, Nu mai scapără scîntei ochii mei, Nu mai simt parfumul de tei, Peste tot miroase a cimitir, Voi odihni obosit pe ale sale alei. Îmi văd mormîntul cum se deschide, Doamne, dă-mi curaj să merg spre el pe picioare, Fă să mă cufund
Spovedanie. In: CÂNTAREA MEA by NICOLAE ANGHELESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/517_a_856]
-
stătut stăruia În aer. Prin storurile trase se strecura o dâră de lumină care-i scrijelea ochii. Era ca și cum cineva i-ar fi apropiat globii oculari de polizor și În contact cu piatra dură de pe suprafața lor ar fi sărit scântei, Înfigându-se În direct În creier. Orice contact cu lumea exterioară devenea extrem de dureros. Nici contactul cu lumea sa interioară nu se dovedea a fi prea plăcut. Chiar și ciripitul vrăbiilor de dincolo de geam zgâria timpanele lui Noimann, care În locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ore și minute acea durată. Liniștea fu spartă În cele din urmă tot de Grințu. — Totuși, nu Înțeleg de ce refuzi să-l mai vezi pe Meșteru. — Pe cine? - Întrebă ea. — Pe Gelu. Nu știai că așa i se spune? O scânteie pierdută a unei voioșii mai vechi traversă privirea ei și se stinse. Oftă. — Am să-ți spun și asta, dacă de asta ai venit. Dar mai bine mi-ai povesti mai departe de mănăstire. Ce legătură are cu mama ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
să ne- adâncim privirile în noi. Era cald, zăpușeală, târziu... tăcerea căzuse peste noi. Ne transformasem brusc în doi adolescenți... aproape goi! Răsuflările noastre haotice ca niște flăcări își completau perfect ardoarea. În liniștea senină și-n țipetele nopții luna scânteia prin cameră, frângea acoperișuri. Eu fierbeam răscolit, nu mai aveam glas. Ochii săi verzi s-au încleștat în mine, sufletele se-nfiorau, trosneau la fiecare zvâcnitură. Nu mai auzeam decât gâfâielile noastre dezordonate căzute peste amândoi... fremătam, ne volatilizasem! Bluzița
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
Sunt clipe când viața provoacă scântei, Ce vrând sau nevrând, se reflectă-n trăire Și toate își au dezlegare când vrei, Precum împlinirea prin jertfă-n iubire; Le port în culori, pe paletă, când sunt Și stau răspândite-n probleme diurne, Precum curcubeul în zi fără
CLIPE by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83765_a_85090]
-
M-am mai bâiguit în cuvinte demult Când inima se-aprindea ca scânteia, M-am bâiguit și în somn, și de-aceea Stau singur uneori...și mă ascult; Dar s-a mai limpezit zboru-n cuvinte Și mai spre-nalturi țintește acum, S-a mai bătătorit și gândul de drum Și dorul mă cheamă-nainte
CUVINTE by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83767_a_85092]
-
jos, focar, vulcan încins, Deasupra, norii lava-și varsă; De care foc inima-mi arsă, În albie-ți mi s-a prelins? E dinadins? E-ntâmplător? De ce e-un crater tot întinsul Și numai eu, acelasi, insul, Zbucnind vulcanic, arzător? Scânteie, poate-ntâmplătoare, De-ajuns, a fost o nimicire Să-mi cotropești cu-mpătimire, Paraginea-mi clocotitoare...
DE-AJUNS by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83779_a_85104]
-
pentru cină - pentru toate. Nu părea să se grăbească să iasă din mașină și mi-am permis În sfârșit să cochetez cu ideea că s-ar putea să mă sărute. Orice roman Harlequin ar fi remarcat cu siguranță cum sfârâiau scântei electrice Între noi. —Vorbești serios? Eu ar trebui să-ți mulțumesc! Tu ai fost cel care ne-a salvat de la a suporta Încă o seară de intoxicație cu mâncare oribilă, știi, am turuit eu. Apoi mi-am vârât mâinile sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
trupul. Aici el a îndurat: „Nopți de cazne, nopți de smoală Cu fiori de bezne-adânci, Oameni vii în pielea goală Dăltuind în negre stânci.” Iar cei care sfărâmau bolovanii cu barosul, cântau: „În stânci izbim ciocanul greu În aer sar scântei mereu, Deasupra noastră n-avem cer Că așa-i viața de miner. Și când ieșim flămânzi și goi Ne doare că lumina sa Pământul ține-o lume rea.” De la minele de plumb Valea Nistrului a fost transferat la Zarca Aiudului
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
la concentrare. Știa el ce înseamnă armata! Mai ales când nu mai ești holtei... Și mai auzise el că „neamțu’ o pornit război cini mai știi pi undi șî cu cini? Asta nu-i a bunî, cî di la o scântei sî aprindi tătî aria cu pai” - gândea moș Pavel. Din când în când, trăgea cu coada ochiului la cei doi bărbați, care, cu gulerul sumanului ridicat, înfruntau potopul ninsorii, mergând cu capetele plecate... ― Dumitre, eu am să mă țin de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
am dat eu seama, dumneavoastră, acolo, în concentrare, ați aflat destule. Că neamțul o pornit să cutreiere lumea cu pușca în mână, declarând război bietei Polonii la întâi septembrie 1939. Și tare mă tem că - așa cum spun mulți - aiasta-i scânteia care poate aprinde din nou lumea. Da’ ce spun eu? Uite că ați fost martori când spuneau la radio că ungurii ne o luat o bucată din Ardeal, cu ajutorul nemților și al italienilor. Amu’ nu mai știe nimeni unde s
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Mickey C., la schimb pentru referințele lui? Doar știi bine că ăia de la oraș îl urăsc pe Mickey! Lux se înclină în direcția troleului. Buzz o luă înainte și urcă. Doctorul apăsă pe un comutator, iar dintre cabluri săriră câteva scântei. Prinseră a se mișca încet în sus, apoi opriră pe o rampă suspendată lângă un portic cu o priveliște spectaculoasă asupra oceanului. Lux îl conduse pe Buzz printr-o serie de coridoare albe, antiseptice, și ajunseră într-o încăpere mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
AUFT bântuia pe toate fronturile, era mult prea suspectă. Cei patru polițai de la Procuratură care încercau să-l găsească pe individ erau acum în casă și completau rapoarte și poate că putea surprinde la ei ceva care să-i ofere scânteia necesară confirmării intuiției. Toate dosarele psihiatrice se încheiau în vara lui ’49, deși mai-marii sindicatului continuau să-l viziteze pe Lesnick. Ceva puțea aici. Tare de tot. Buzz parcă pe peluza din fața casei lui Loew, care era deja plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mătușa fantasmagorică“, „mătușa înnebu nită“, „mătușa corectoare“ etc. O puneau pe jăratic curgerea prea lentă a narațiunii, descrierile, lirismul unor concluzii, frazele alambicate, abundența și-urilor. Scriam ca pe ace, așteptam cu sufletul la gură verdictul, mă contrazicea de săreau scântei pe ecranul calculatorului. Temperamentele, viețile noastre atât de diferite trebu iau să intre în același ritm pentru ca prezentul și trecutul să danseze, estompând decalajele. Îmi lipsea însă tot mai mult căldura prezenței ei concrete, și atunci, în apri lie, am
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
se apostrofară băieții între ei, că dacă vorbiți, se impresionează electroscopul! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La una din lecții, trebuia să ne facă o experiență foarte frumoasă și interesantă cu "butelia de Leyda'" În laborator era întuneric; se trăseseră obloanele, ca să se poată vedea scânteile electrice. Toți elevii ne ridicaserăm în picioare și ne țineam de mîini: prin noi trebuia să treacă un curent electric. Ne luaserăm de mâini, conform instrucțiunilor primite de la profesor, și așteptam să se stingă lumina, ca să rămânem în întuneric complet
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
luat creionul și-am început să scriu o poezie pe care am botezat-o "Licean" și din care mai țin minte strofele acestea: " Pun mâna pe "Horațiu", pe textul de Latină, M-apuc să scot cuvinte; din ochi îmi sar scântei, Îmi fuge gîndu-aiurea și nu fără pricină, Căci se ivesc în față-mi frumoșii ochi ai ei! Și mai încearcă, dacă mai poți, să scoți cuvinte... Îmi vâjâie tot capul... ."Humano capitis!" 1 Mă concentrez... degeaba... stăpân nu-s pe-
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
sabia la o palmă mai sus de mâner. - Cinci... murmură Vasile al lui Scatoalcă, uimit. Ceilalți cinci Apărători Îl Încercuiră. Tânărul nu mai Încercă să scape, ci atacă primul, cu ambele buzdugane. Săbiile se loveau de fierul lor aspru, scoțând scântei. Dar diferența de forțe era prea mare. Una din lame Îi atinse platoșa, iar alta Îi zgârie brațul drept. Alexandru era aproape scos din luptă. Pentru ultima oară dădu pinteni și ieși din Încercuire, galopă doar câteva secunde, se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cum haiducii trec la aplicarea planului. - Smârt! Moarte! se auzi vocea lui Mihajlo, din umbră. Nici un prizonier! La semnal, haiducii se lansară la galop, dând peste cap călăreții tătari care porniseră În urmărirea Erinei. În gerul nopții ciocnirea săbiilor scotea scântei. Departe, În casa părăsită, se aprinseră toate făcliile. Alți călăreți Încălecară. Haiducii răzbiră primul val de tătari și trecu la galop. Tătarii scoaseră arcurile, dar, la porunca lui Mihajlo, haiducii lansară primii săgețile aprinse. Lecția căpitanului Oană! strigă Mihajlo. Atac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ac ilo la orizont. --- So vede! zise răgușit moșul. în adevăr, era Cetatea vie. Mii de lumini mici punctau întunericul. Mini se scula, se așeza nerăbdătoare, deranjând pe cele două, amorțite pe perinile trăsurei. Pâcla deasă, din care ieșeau acele scântei, era orașul. Mini fu deodată cuprinsă de aceeași desperare ca la plecare: de ce lipsise o zi întreagă din Cetatea vie? Timpul ca și spațiul îi păreau, dimpotrivă, mai lungi, pentru că oameni și împrejurări n-o distraseră de la gândul acela aspru
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ori, se rostogolesc, se răsucesc, apoi rămân epuizați, ca dintr-o beție îndelungată. Focul pâlpâie din ce în ce mai slab, iar sudoarea și praful le face trupurile să semene la culoare, roșii-maronii. Culoarea pământului. Zac așa până ce focul se stinge complet. Apoi, o scânteie încolțește în mintea lui Forrester. Acest ceva se transformă, se amplifică, devine amenințător și el încearcă să-l numească cumva, dar nu reușește, deși parcă ar fi ceva legat de datoria sa și ordonanțele Biroului Indian, iar acum i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lucrurile să se deslușească. Destul de mult ca o anume capacitate importantă să se atrofieze (să zicem capacitatea perlă, acea capacitate de a secreta individualitate în jurul unui grăunte inițial) lăsându-și reziduurile să se disperseze într-o mare de senzații, o scânteie, un impuls, care așteaptă să se refacă din supa primară de emoții și amintiri. Nimic nu este mai coerent ca individualitatea. Un fel de Ființă se conturează acolo, dar nu este nimic material, pe care să-l poți atinge. Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mătușa fantasmagorică“, „mătușa înnebu nită“, „mătușa corectoare“ etc. O puneau pe jăratic curgerea prea lentă a narațiunii, descrierile, lirismul unor concluzii, frazele alambicate, abundența și-urilor. Scriam ca pe ace, așteptam cu sufletul la gură verdictul, mă contrazicea de săreau scântei pe ecranul calculatorului. Temperamentele, viețile noastre atât de diferite trebu iau să intre în același ritm pentru ca prezentul și trecutul să danseze, estompând decalajele. Îmi lipsea însă tot mai mult căldura prezenței ei concrete, și atunci, în apri lie, am
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]