4,124 matches
-
de măreț ar fi avut nevoie de dalta unui Michelangelo. Păcat că nu trăise în vremea lui Michelangelo. Trăia în vremea mea. Dar prețuiam cum se cuvenea faptul că-mi încredințase mie o asemenea misiune. Dacă eram onorat? Doamne! Eram strivit de atâta onoare! Și nu vroiam să-l dezamăgesc. — Bei ceva, domnule sculptor? mă întrebă el brusc și m-am grăbit să zic „da”. Mi-a părut rău după aceea, însă nu mai puteam să dau înapoi. Bătrânul bea numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a amuțit. „Lei”, șopti deodată, tremurând, naturalista. Atletul, operatorul și producătorul îngălbeniră. Pilotul, calm, învârtea mai departe nuiaua, arsă pe jumătate, în foc. Am ciulit urechile. Undeva în pădure se auzea zgomot de crengi rupte și foșnet de frunze uscate strivite de labele unui animal greu. Nu după multă vreme am văzut patru ochi fosforescenți sticlind în întuneric. „Stați liniștiți, ne-a zis pilotul, ridicându-se și aruncând un maldăr de crengi uscate care au ațâțat flăcările. După un timp, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu cumva am făcut o prostie?” Se temea parcă să nu fi dezvăluit o taină pe care o ținea ascunsă cu grijă. Ceilalți l-au liniștit: „Ai avut noroc. Erai gata să-l lovești pe Dominic, care te-ar fi strivit în bătaie”. Mopsul s-a dus la Dominic, i-a cerut iertare, ceea ce pe „dragul nostru idiot” l-a mișcat până la lacrimi, încât l-a luat în brațe și l-a sărutat pe amândoi obrajii, devenind din ziua aceea prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Încerci s-o alungi din cameră, dar n-ai nici dexteritatea, nici răbdarea portarului. Nu poți s-o prinzi. Dar nu poți nici s-o suporți. Ți se așează pe cap, pe ceafă, bâzâie și te enervează. Încerci s-o strivești, dar nu reușești decât să te lovești la cap. Ceea ce te enervează și mai rău. Adică cum, să depinzi de o muscă? Te ridici, iei un prosop, lovești aerul (Don Quijote n-a murit, îmi vine să le strig guzganilor!) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înțeles atunci că moartea unei legende poate fi chiar mai gravă decât moartea unui om. Totul fusese clădit acolo pe fantoma Bătrânului, pe mitul lui; surpându-se acest stâlp de susținere, întreaga construcție a azilului se clătina, amenința să ne strivească pe toți. Bătrânii umblau buimaci, descumpăniți, discutau în șoaptă, se uitau unii la alții și se întrebau ce se va întâmpla acum. În locul legendei în care crezuseră și de care se temuseră atâta vreme, se căsca un gol, un abis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
este...? am mai îndrăznit o dată, cu glasul ceva mai slab. Îmi venea să plâng de neputință. În fața pescarilor mă părăsea mereu curajul și oricât aș fi dorit să-i înfrunt, simțeam cum se șubrezeau resorturile voinței mele. Tăcerea lor mă strivea. Ca și cum mi-ar fi ghicit gândurile, unul dintre pescari luă în palmă o omidă care căzuse pe masa lui, o examină câteva clipe cu scârbă și apoi o strivi cu unghia de piciorul mesei. Am plecat abătut spre casa Martei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înfrunt, simțeam cum se șubrezeau resorturile voinței mele. Tăcerea lor mă strivea. Ca și cum mi-ar fi ghicit gândurile, unul dintre pescari luă în palmă o omidă care căzuse pe masa lui, o examină câteva clipe cu scârbă și apoi o strivi cu unghia de piciorul mesei. Am plecat abătut spre casa Martei. În odaia întunecoasă, mirosind a busuioc, am remarcat pentru prima oară că deasupra perdelelor murdare se găsea o icoană veche, cu vopseaua scorojită pe margini, înfățișând un sfânt. Fire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
departe; câteva zile de mers, și noi plecăm mâine. Auta se întristă și lăsă ochii în pământ. Tefnaht zâmbi sau rânji. - Nu te sfătuiesc să pleci fără încuviințare: dincolo de marginea taberei te va aștepta moartea. Sclavul își ridică atunci fruntea, strivindu-și între buze un surâs. - Stăpânul meu n-are de ce să se îngrijoreze. Nu mai pot să doresc pustiul după cărțile de la Piscul Sfânt. Tefnaht se făcu că nu aude și spuse ușor înțepat: - Și chiar dacă ai putea să iei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răsunau harpe și voci pe corabia marelui nostru stăpân, fie el veșnic viu, sănătos și puternic. Stăpânul cred că se desfăta. Marele Preot tăcu iarăși o vreme. Toți se uitau la el cu oarecare teamă. Dar preotul Zeului Soarelui își strivi un zâmbet și întrebă: - Ce poruncești, slăvite? Bătrânul îl străpunse cu privirea și-i răscoli mintea și toate gândurile. Apoi spuse rece: - Trimite o barcă după prințul Mener. Preotul se sculă, acum zâmbind în voie. Bătrânul se întoarse spre Puarem
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Burgess, Închizând cu zgomot catarama centurii. Toată fletcherizarea aia i-a venit de hac. În urmă cu zece ani, Henry James se convertise la doctrina unui dietetician american, doctorul Horace Fletcher, care recomanda ca fiecare gură de hrană să fie strivită și mestecată până se transforma În lichid, Înainte de a fi Înghițită. Într-o zi care rămăsese memorabilă, Fletcher Îl vizitase pe scriitor la Lamb House, iar prânzul se transformase Într-un ritual În care preotul și acolitul se cântăriseră reciproc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
-i cadă din mână. Dacă ar mai fi păstrat o scânteie cât de mică de Încredere În piesa sa, o urmă de speranță că spectatorii cu discernământ, alții decât prietenii interesați, Îi vor aprecia meritele, acestea i-ar fi fost strivite sub călcâiul răzbunător al atacatorului fără nume. Dacă The Times era de partea huliganilor de la galerie, atunci nu exista loc pentru el În teatrul englez. „Un efort dureros și prost direcționat“ - vorbele usturau ca o palmă În obraz, dar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
contează prea mult ce realizezi, doar trăiește. Locul acesta mă copleșește. Acum Înțeleg. Eu n-am procedat așa și acum sunt bătrân. E prea târziu. Viața a trecut pe lângă mine. Tu mai ai timp. Trăiește! Citând acest discurs, Sturges Își strivi țigara sub călcâi și adăugă trist: — E ușor să-mi spui mie „să trăiesc“! Mai greu e de pus În practică, atunci când nu poți face doi pași fără astea. Apucă cele două cârje sprijinite de scaunul lui și le ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pe oameni noștri. Dacă vreunul se hotărăște să schimbe taberele, și să vorbească, atunci vom fi descoperiți. Trebuie să nu ne expunem, doar în caz că planul va da greș. Cunoști ceva de vreo persoană anume? Poate, spune, privind în jos și strivind o alună căzută. Aproape de piciorul său, un gândac mare se plimba. Oare cum ajunsese până acolo? Dar e problema mea. O rezolv singur. În felul meu. Și ce alt pretext propui să folosim pentru a-l îndepărta pe rege? Simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
foarte, foarte rău, de-abia mă puteam ține pe picioare, tremuram, mi-era foarte greu să respir, eram transpirată, dar nu aveam o stare de disconfort, chiar dacă mă simțeam sfârșită, ci mai mult o greutate binevenită care mă apăsa, aproape strivindu-mă, îmi venea înfiorător să vărs. El veni în fața ușii, și, întinzând o mână, blând, spuse: Nu pleca în starea în care te afli. Mi-ar face plăcere să rămâi. Spre plăcerea mea cea mai sinceră, îmi plăcu felul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
pe când pleca) sunt Vlad Fitac. Mă duc, pentru că vreau, doresc. Dincolo de interesul profesional de reporter, mă duc pentru mine. Pentru că vreau, și eu vreau atât de rar. Când îl văd tocmai și-a stins țigara. A aruncat-o și a strivit-o cu piciorul. Mă vede și îmi zâmbește. Sincer pentru mine, dar și provocator, satisfăcut. E drăguț, fain, însă în același timp periculos. Ochii îi sticlesc. E un criminal. A ucis mai multe persoane și a ținut să știu înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
vuiet de pași. Ochii vâscoși ai celor patru bagaje se bulbucaseră de teroare. Stăpânii acelor ochii, cele patru bagaje, fugiră mâncând pământul, încercînd să scape în direcția contrară. În cinci metri însă, vuietul de pași îi ajunse. Îi încălecă. Îi strivi de asfalt ca pe o mână de chiștoace fumegânde. Îi mână înapoi însiropați în propriul lor sânge. Obligîndu-i ca, lipindu-se de bara din spate a taximetrului și alcătuind un soi de piramidă sportivă, să-și prăvale făpturile, primii doi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
numai după brațul drept, bandajat și fracturat, în mutra încăpățînatului Doru Cișmea. Pe Doru l-au transportat la Mociornița ambalat în 33 de săculeți. 276 DANIEL BĂNULESCU Statului... Ori o dată își întinde Șeful Statului după voi două degete. Și vă strivește, găinușelor, între organele lui de anchetă?!... Într-o dimineață, i-au îmbrăcat în niște cămeși lungi, strâmte, albe, de înger și-n tălpile goale, i-au scos în fața plutonului de execuție. Colonelul Gabrea a trecut pe la ei, le-a pus
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
le era groază și că metroul ar putea, din senin, să pornească. Și, datorită faptului că mama sa lucrase cu atâta abnegație, să-l crească pe el și pe soră-sa, că Raicopol nu va pierde ocazia de-a ne strivi, pe noi, de vreun cot de tunel. Așa că, în prima fază, nu l-au înrăit prin nimic. L-au lăsat în factorul lui psihologic. Omul ședea și el liniștit la postul lui de comandă... Și, c-o expresivitate neliniștitoare, continua
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
liniște. Fiindcă de aici începe straniul... ...Ăl de conduce metroul a luat microfonul și ne-a strigat prin stație, nouă, celor din vagoane: "Atențiune! Mă numesc Anghel Raicopol. Și pentru ce i-am făcut eu tânărului pe care l-am strivit între uși (mie mi se făcea onoarea). Și altora, pe care i-am zdrobit la fel de bestial... Declar că sânt o brută, un ticălos și-n aceste clipe grele mă gândesc la mama!..." - Zău, mă? - Lumea înmărmurise. Mi-am zis: "Lasă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la plictiseală, iar și iar, cu vârful firelor de păr către stradă. Nu-l mai căznea frigul. Tufele de urzici, spancioc, forsiția, zgrumăjel, brusturi untoși, din capătul cel mai depărtat al ulicioarei Perone, își deșertară în văzduh miresmele de hazna, strivite sub anvelopa unui jeep milițienesc, care-și trambalase sașiul prin zonă și parcase cu lehamitea unei dihănii sătule, tolănite într-o rână... Trăgîndu-și frânele taman pe maidanul de unde fuseseră bărbierite, cu lama buldozerului, acaretele și hrubițele tăinuitului Sile Smalț, calif
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
seama că nu exista nici o cale de ieșire. își aminti șoapta lui Virgil Jones: întotdeauna există o cale. Nu mai credea așa ceva. Urma să zacă aici, ascultând eterna nehotărâre a acestor două extrapolări ale lui însuși, până când stânca o să-i strivească. Vultur-în-Zbor închise ochii. De data aceasta gorful se simțea nervos. Care mai era rostul unei astfel de ghicitori simple și frumoase dacă omul nu făcea nici o încercare să o rezolve? Bineînțeles că exista o cale de ieșire. Și mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
miră văzând cât de mult se schimbase. De afară străbătură vocile unor copii care țipau fugăriți. În capelă eram eu cu tanti Valeria (care mă exaspera cu șoaptele ei ca niște sâsâieli) și mama, retrasă, adâncită În gânduri fumurii. După ce strivi cu batista șuvițele de sudoare de pe chelia-i denivelată, domnul Martin zise dintr-o dată că l-a visat foarte ciudat pe Colonel (cum Îi spuneau prietenii după ce tata, care mâncase armată pe pâine o viață, se pensionase). Și, chiar dacă nimeni
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
piețe când auzi, ca dintr-o trezire, concertul dezlânat și monstruos al orașului. Forfota trecătorilor, tânguitul motoarelor, țipetele claxoanelor și clănțănitul roților de tramvai Îl asaltară dintr-o dată ca o muzică străină, de alămuri răgușite, dezacordate. Se opri cu palmele strivite pe urechi și regretă faptul că ieșise, că se aventurase prea departe. Se simțea singur, cumplit de singur În mijlocul acelei mulțimi forfotitoare, În Învălmășeala de voci Întretăiate și sunete sparte, care-i cotropeau auzul. Ridică ochii și găsi cerul după-amiezii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
față și cât e de slăbit?...” Se ridică Încet, cu mișcări nesigure, și se Îndepărtă fâstâcit, cu un aer jenat, uitând să mai mulțumească salvatorilor săi, care-l priveau acum uluiți. Vacarmul orașului Îl izbi din nou și se simți strivit de furia zgomotelor. Începu să alerge cu gândul că nu mai avea mult până acasă. Goana nebună dezlănțui În el frenezia sângelui, care-i bătea acum În timpane ca un toboșar năuc. Ajunse În dreptul clădirii la al cărei ultim etaj
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
slăbit din mijlocul preeriei, Înconjurat de colți flămânzi și neîndurători. Sunt la discreția timpului. Și asta este, poate, cea mai mare nedreptate! Sunt și un om singur. Aș putea spune chiar foarte singur. Părinții mi-au murit când eram licean, striviți de un camion. Căsătorit nu am fost niciodată. Pur și simplu nu am găsit curajul și nici energia necesare să o pot face. Am trăit câteva aventuri romanțioase prin facultate (eram student nechibzuit pe atunci, visător și idealist), din care
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]